Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 27/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

Decizia penală nr.27

Ședința publică din data de 02 martie 2009

PREȘEDINTE: Florentin Teișanu

JUDECĂTOR 2: Mihai Viorel Tudoran

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.

Pe rol soluționarea apelurilor declarate de revizuenții - condamnați C, fiul lui și, născut la 20.09.1974, C, fiul lui și, născut la 16.08.1978 și C, fiul lui și, născut la 16.08.1978, în prezent toți deținuți în Penitenciarul Mărgineni împotriva sentinței penale nr. 361 din 26.08.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de condamnați, privind sentința penală nr.185/03.04.2007 a Tribunalului Prahova, defintivă prin decizia penală nr. 89/14.01.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanții revizuenți: C, în stare de deținere, asistat din oficiu de avocat, din cadrul Baroului P, potrivit delegației de asistență judiciară nr. 4801/2008 și C și C, ambii în stare de deținere, asistați din oficiu de avocat, din cadrul Baroului P, potrivit delegației de asistență judiciară nr. 4803/2008.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că la dosar au fost înaintate relațiile solicitate Spitalul Județean de Urgență P prin adresa nr.3973/24.02.2009, înregistrată sub nr.6193/27.02.2009.

Cu permisiunea instanței apărătorii din oficiu au luat legătura cu apelanții revizuenți.

Avocat, având cuvântul pentru apelanții revizuenți C, apreciază că la dosar relațiile înaintate de Spitalul de Urgență P, sunt incomplete, apreciind necesară fișa de internare a victimei de la orele 2,00 noaptea, întrucât urmărirea penală s-a pornit de la această fișă de internare și radiografia efectuată la acea oră, întrucât în ambele hotărâri se face vorbire despre această radiografie.

Astfel că, solicită a se reveni cu adresă către Spitalul de Urgență P pentru a comunica această fișă precum și audierea medicului, respectiv medicul care a făcut internarea de la ora 2,00 și care a constatat că victima nu are nici o leziune osoasă recomandându-i să meargă acasă pentru repaus neluând măsura internării, urmând ca după audierea medicului să solicite la Comisia Superioară din cadrul Minovici, relații în sensul dacă a existat vreo legătură de cauzalitate între loviturile primite de victimă și decesul acesteia. Totodată solicită completarea probatoriilor și cu audierea celor trei martori solicitați anterior, care au fost prezenți la eveniment.

Avocat, având cuvântul pentru apelanții revizuenți C și C împărtășește același punct de vedere cu cel susținut anterior, apreciind că relațiile comunicate de Spitalul de Urgență P nu sunt complete, în acest sens impunându-se a se reveni cu o nouă adresă în sensul celor mai sus arătate.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că potrivit concluziilor raportului medico-legal de autopsie există un raport de cauzalitate între loviturile primite și decesul victimei, apreciind că alte completări ce ar urma să se depună nu au cum să modifice aceste concluzii, de asemenea apreciază că nici audierea medicului nu se impune astfel că, solicită respingerea probelor solicitate de apelanții revizuenți, având în vedere că aceste solicitări nu ar avea cum să dezvăluie împrejurări noi.

Curtea, având în vedere stadiul procesual în care se află cauza, precum și față de actele dosarului, apreciază că nu se impune audierea medicului care a fost de gardă când victima a fost dusă la spital, astfel că va respinge cererile formulate de apelanții revizuienți prin apărătorii lor.

Apărătorii celor trei apelanți inculpați, pe rând având cuvântul arată că alte cereri prealabile nu au de formulat și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public de asemenea arată că alte cereri nu are de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.

Avocat având cuvântul pentru apelantul - inculpat C, solicită admiterea apelului și a cererii de revizuire cu completarea probatoriilor în sensul solicitărilor anterioare.

Avocat având cuvântul pentru apelanții revizuenți C și C, de asemenea solicită admiterea apelului iar pe fondul cauzei a cererii de revizuire și audierea în cauză a medicului de gardă iar în funcție de declarația acestuia încuviințarea unui raport de expertiză medico - legal la nivelul Minovici- Comisia Superioară pentru a preciza dacă între loviturile aplicate victimei și decesul acesteia există un raport de cauzalitate.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pune concluzii de respingere a apelului și a cererii de revizuire, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică din toate punctele de vedere.

Apelantul - inculpat C, personal având ultimul cuvânt arată că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii, victima după incident a plecat singură după care tot singură s-a întors la locul faptei unde a audiat martori. Mai precizează apelantul că nici nu putea să lovească victima întrucât aceasta a folosit sprayul din dotare, dându-i cu conținutul acestuia în față.

Apelantul - inculpat C, personal având ultimul cuvânt învederează că nu este vinovat de infracțiunea de omor pentru care a fost condamnat întrucât nici nu se afla la fața locului, el fiind la 5 depărtare împreună cu celălalt jandarm, colegul victimei, astfel că solicită admiterea cererii de revizuire.

Apelantul - inculpat C, personal având ultimul cuvânt precizează că el a fost singurul care a lovit victima, însă aceasta s-a ridicat și a plecat după care s-a întors. Mai precizează că regretă sincer ce s-a întâmplat însă apreciază că loviturile pe care i le-a aplicat acestuia nu i-au cauzat decesul.

CURTEA,

Asupra apelului penal de față,

Prin sentința penală nr. 361 din 26.08.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de condamnații, C, C, și C privind sentința penală nr.185/03.04.2007 a Tribunalului Prahova, defintivă prin decizia penală nr. 89/14.01.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța hotărârea respectivă tribunalul a reținut că anterior aceeași instanță prin sentința penală nr. 185/93.04.2007, i-a condamnat pe revizuienți la câte 20 de ani închisoare pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de omor calificat prev. de art. 174,175 lit.i și 176 lit.f, Cod penal și ultraj prev.de art. 239 alin.2, cu Cod Penal aplicarea finală a disp. art. 33 lit.a și 34 lit.b, Cod penal,această condamnare rămânând definitivă prin respingerea apelurilor și recursurilor declarate de aceștia conform deciziei penale nr. 119/22.08.2007 a Curții de APEL PLOIEȘTI și deciziei penale nr. 89/14.01.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a se pronunța astfel, instanța soluționării fondului a reținut că, la data de 23.07.2006 în jurul orelor 02.00-03.00. în loc public și în prezența mai multor persoane, inculpații au aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele victimei (sergent angajat în cadrul P aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu) care, în urma acestora a suferit traumatisme ce i-au provocat moartea. În aceleași împrejurări cei trei inculpați l-au amenințat și lovit pe numitul (sergent angajat în cadrul P aflat în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu).

În motivarea prezentei cereri de revizuire condamnații au susținut că atât instanța de fond cât și instanțele de control judiciar nu au reținut situația de fapt reală în sensul că victima a fost lovită doar de inculpatul C, iar loviturile au fost aplicate doar cu pumnii, fapt care în opinia revizuenților nu putea conduce la moartea victimei.

De asemenea condamnații revizuenți susțin că în urma examinării primare a victimei aceasta nu prezenta simptome deosebite. Condamnații au solicitat completarea probatoriilor privind efectuarea unei expertize medico-legală care să ateste cele susținute de aceștia cât și reaudierea unor martori împreună cu medicul care a efectuat prima examinare a victimei.

Față de acestea, tribunalul a constatat că cererea de revizuire formulată de aceștia este neîntemeiată, deoarece conform art. 394 alin.1 lit. a-e, Cod procedură penală cazurile de revizuire sunt limitativ prevăzute fără a exista posibilitatea unei excepții, iar în cauza de față condamnații și-au întemeiat cererea de revizuire pe disp. art. 394 alin.1, lit.a, Cod procedură penală.

Din actele și lucrările dosarului se mai reține că, în situația de față, nu există fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanțele care au judecat anterior cauza. Pentru a fi admisibilă motivele invocate trebuie să se refere la fapte sau împrejurări noi care să conducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii iar în speța de față să poată conduce la o soluție de achitare, deci diametral opusă față de cea pronunțată.

Împotriva acestei soluții au declarat apel toți cei trei revizuienți criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea acestei căi de atac aceștia au reiterat, practic motivele cererii de revizuire, în sensul că situația de fapt reținută la momentul condamnării nu este conformă cu realitatea deoarece numai Cal ovit-o pe victimă cu pumnii și numai în urma căzăturii s-au produs vătămările ce au condus la decesul acesteia, dar și faptul că în momentul examinării inițiale nu s-au descoperit leziuni grave la nivelul craniului victimei, ceea ce conduce la o altă încadrare a faptei și anume la infracțiunea prev. de art. 183 Cod penal respectiv, lovituri cauzatoare de moarte și nu omor deosebit de grav.

Ca urmare a solicitărilor revizuienților, s-a depus la dosarul cauzei fișa de observație a victimei,de la Spitalul Județean P, fișă ce a fost avută în vedere la momentul întocmirii raportului de expertiză medico - legală.

Examinând apelul formulat, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate, precum și conform art. 371 Cod procedură penală, Curtea apreciază că apelurile sunt nefondate astfel cum se va arăta în continuare.

Criticile revizuienților au privit două aspecte ale sentinței de condamnare definitivă și anume, unul legal de situația de fapt iar celălalt de încadrarea juridică.

Așa cum a rezultat din motivarea cererii de revizuire dar și din motivele de apel, revizuienții nu au indicat vreun mijloc de probă cunoscut după condamnarea definitivă și care dacă, ar fi administrat ar putea releva împrejurări diferite față de cele reținute în sentința de condamnare în ceea ce privește situația de fapt, modul și gradul de participare al revizuienților la agresiunea a cărei victimă a fost jandarmul aflat în exercițiul funcțiunii .

Din acest punct de vedere Curtea, apreciază că justificat tribunalul a considerat că nu sunt elemente care să susțină cazul prev. de art. 394 lit. a Cod procedură penală.

Pe de altă parte revizuienții au solicitat a unei noi expertize medico -legale care ă determine dacă loviturile primite de către în noaptea de 23.07.2006 au o legătură de cauzalitate directă și imediată cu decesul acestuia sau numai una mediată.

În acest sens, revizuienții au făcut referire la examinarea preliminară efectuată de către doctorul de gardă, în dimineața acelei zile ora, 4,35 care în urma radiografiei craniului victimei a constatat, ca rezultat " negativ traumatic osos" și față de care i-a făcut o toaletă și i-a aplicat un pansament. Această situație rezultă atât din raportul medico - legal nr. 434 M/27.07.2006 întocmit de P - paragraful 2- fila 17 din, cât și din Registrul de consultații - poziția nr.19493/23.07.2006, ținut de către Spitalul Județean de Urgență P, filele 64-65 din dosarul de apel al revizuirii.

Revizuienții au mai solicitat audierea medicului, probă respinsă de către instanță, cu motivația că acesta nu ar putea releva nimic nou față de cele consemnate în registrul anterior menționat.

Deși revizuienții au precizat că, deoarece la acea oră victima a fost externată " pe picioarele sale" iar ulterior la ora 8,35 reinternată în comă, loviturile primite de către acesta nu ar avea o legătură imediată cu decesul lui și s-a constatat în data de 26.07.2006.

Curtea, consideră că față de loviturile primite și de participația fiecărui revizuient reținută în sentința de condamnare, de natura leziunilor, ce au condus la decesul victimei există totuși o legătură directă cu moartea jandarmului.

Astfel, deși la ora 4,35 i s-a efectuat o radiografie care a constatat că rezultatul examinării din acest punct de vedere al craniului victimei este negativ din punct de vedere traumatic osos, cauza decesului nu a fost o leziune a creierului lui ci ea s-a datorat hemoragiei meningo - cerebrale consecutive unui politraumatism cu numeroase echimoze și excoriații corporale și plagă a scalpului. Cu alte cuvinte, așa cum menționează și medicul - legist aceste leziuni s-au datorat unor loviri repetate cu corpuri dure, iar între ele și deces există o legătură directă și necondiționată de cauzalitate.

Cu alte cuvinte, chiar dacă decesul a survenit la câteva zile totuși perioada de timp este mult prea scurtă, iar moartea lui s-a datorat loviturilor primite în special în zona capului.

Față de acestea, Curtea consideră că nu mai este necesară, în această fază a revizuirii efectuarea unei noi expertize medico- legale, deoarece așa cum s-a menționat mai sus, foaia de observație și copia din Registrul de consultații nu au relevat împrejurări noi ce ar putea determina netemeinicia hotărârii de condamnare a revizuienților.

Având în vedere și că, nu s-au relevat împrejurări noi în ceea ce privește derularea situației de fapt, reținută prin hotărârea de condamnare, Curtea față de considerentele mai sus menționate, apreciază că soluția instanței de fond este una legală și temeinică, motiv pentru care va respinge apelurile revizuienților ca nefondate, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.

Văzând și disp. art. 192 alin.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelurile declarat de revizuenții C, fiul lui și, născut la 20.09.1974, C, fiul lui și, născut la 16.08.1978 și C, fiul lui și, născut la 16.08.1978, în prezent toți deținuți în Penitenciarul Mărgineni împotriva sentinței penale nr. 361 din 26.08.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Obligă apelanții la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 200 lei onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției, în contul Baroului de Avocați

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare iar pentru apelanții deținuți de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 02 martie 2009.

Președinte Judecător

- - - - -

Grefier

- -

Red.

Tehnored.

8 ex./9. 03.2009

f- - Tribunalul Prahova

operator de date cu caracter personal

notificare nr.3113/2006

Președinte:Florentin Teișanu
Judecători:Florentin Teișanu, Mihai Viorel Tudoran

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 27/2009. Curtea de Apel Ploiesti