Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 38/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 174, 175, 176 Cod Penal-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚĂ DE APEL
DECIZIA PENALĂ Nr. 38
Ședința publică de la 25 Februarie 2009
PREȘEDINTE: Aurel Ilie JUDECĂTOR 2: Onița Dumitru
- - - - judecător
Grefier: - - -
.
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și de inculpata împotriva nr. 743 din 16.12.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta inculpată, în stare de arest, asistată de av..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, s-a luat declarație inculpatei după care, constatând dosarul în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra apelurilor.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea apelului formulat de Parchet atât și desființarea sentinței ca fiind netemeinică și nelegală.
Se arată că sentința este netemeinică întrucât au fost reținute în mod nejustificat circumstanțe atenuante; inculpata a recunoscut comiterea faptei dar nici nu ar fi putut să o nege fiind singura persoană ce a avut contact cu copilul iar în ceea ce privește starea tensionată ce exista în relații cu concubinul, aceasta este reală dar nu-i dădea dreptul să-și omoare copilul.
Se precizează că sentința este nelegală întrucât, în raport de starea de fapt, trebuia reținută și infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului. S-au descris în rechizitoriu și acte materiale ce justifică reținerea acestei încadrări, inculpata în declarația sa le recunoaște, astfel că se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 174 rap.Cod Penal la art. 175 lit. c, d și Cod Penal art. 176 lit. a în Cod Penal infracțiunea de omor deosebit de grav - aceiași încadrare - plus infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului prev. de art. 306
Cod PenalSe invocă în acest sens Decizia nr. 37/22.09.2008 a ÎCCJ de recurs în interesul legii.
În fine se solicită aplicarea, ca pedeapsă complimentară, și a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. d, e
Cod PenalAv. pentru inculpata solicită respingerea ca nefondat a apelului declarat de Parchet întrucât în mod just s-au reținut circumstanțe atenuante.
Aceste circumstanțe sunt atât personale - recunoașterea și regretul comiterii faptei, vârsta inculpatei (19 ani) - cât și reale - relațiile tensionate cu tatăl fetiței.
Referitor la motivele suplimentare de apel, formulate de Parchet, arată că încadrarea juridică dată faptei este corectă și nu se impune schimbarea ei întrucât elementul matrial al infracțiunii prev. de art. 306 se Cod Penal absoarbe în conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 176 lit. a Lasă Cod Penal la apreciere cel de-al doilea motiv suplimentar de apel.
În ceea ce privește apelul inculpatei se solicită admiterea acestei și să se dea dovadă de o clemență sporită în sensul reducerii pedepsei aplicate.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea apelului declarat de inculpată ca tardiv.
Inculpata, având ultimul cuvânt, lasă soluția la aprecierea instanței.
Dezbaterile fiind închise.
CURTEA
Asupra apelurilor penale de față.
Constată că, prin nr. 743 din 16.12.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr- s-a dispus, în baza art.174 rap la art.175 lit.c și d pen.și art.176 lit.a pen. cu aplic. art.74 lit.c și art.76 lit.a pen. condamnarea inculpatei, fiica lui - și, născută la 19.12.1998 în Tg.Cărbunești, domiciliată în,-, jud. G, CNP - la 11 ani închisoare și la 3 ani pedeapsă complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b pen.
S-a menținut starea de arest a inculpatei și s-a dedus din pedeapsă detenția de la 14.05.2008 la zi.
În baza art.71 pen. s-au interzis inculpatei exercitarea drepturilor prev. de art.64 pen.
Inculpata a fost obligată la 700 lei cheltuieli de judecată statului din care suma de 200 lei onorariu apărător oficiu.
În fapt prima instanță a reținut în esență următoarele:
Inculpata a întreținut relații de concubinaj cu martorul, relații din care au rezultat minorele, născută la 15 iulie 2006 și născută la 14 aprilie 2008.
Pe fondul relațiilor tensionate cu concubinul său, care a refuzat să recunoască paternitatea minorei, născută la 14 aprilie 2008, inculpata imediat după externarea din spital a început să exercite acte de violență împotriva minorei.
Astfel, inculpata a lovit minora, în vârstă de 2-3 săptămâni, cu palma peste cap și corp, iar ca urmare a loviturilor aplicate la data de 8 mai 2008 a constatat că minora este parțial paralizată.
De asemenea inculpata a lovit minora și în cursul zilelor de 12 mai și 13 mai 2008 cu palma peste față și a presat-o cu mâna în zona gâtului, constatând decesul acesteia în dimineața zilei de 14 mai 2008.
Din raportul de constare medico-legală( autopsie) nr. 930 din 14 mai 2008, întocmit de Serviciul de Medicină Legală G, a rezultat că moartea minorei a fost violenta, ea datorându-se unei hemoragii meningo-cerebrală, urmare a unui traumatism cranio-cerebral, factură de bază craniană, leziunile externe constate s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure fiind în legătură directă de cauzalitate cu decesul minorei care poate data din 13 mai 2008.
În drept s-a reținut că fapta inculpatei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174 rap. la art. 175 lit. c și d și art. 176, lit. a pen.
Pentru reținerea acestei stări de fapt au fost avute în vedere probele administrate pe parcursul urmăririi penale și al judecății în primă instanță, respectiv: proces verbal de cercetare la fața locului, raport de constatare medico - legală, declarațiile inculpatei care a recunoscut comiterea faptei.
La individualizarea judiciară a pedepsei prima instanță a reținut circumstanțe atenuante constatând faptul că inculpata recunoaște și regretă fapta și că aceasta s-a comis pe fondul unor relații tensionate cu concubinul care nu recunoștea paternitatea copiilor. Tot ca și circumstanță atenuantă s-a reținut și vârsta inculpatei - 19 ani la data comiterii faptei.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj criticând-o pentru netemeinicie și arătând, în esență, că față de modul în care a fost comisă fapta și gradul ridicat de pericol social nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante.
S-a precizat că inculpata a lovit minora în mod repetat cu palmele, imediat după externarea din spital și a continuat să o lovească și după ce a constatat că aceasta paralizase parțial, culminând cu ștrangularea acesteia.
Referitor la situația tensionată în care se afla cu concubinul, aceasta preexista, concubinul nu a recunoscut nici primul copil acum în vârstă de 3 ani și, cu toate acestea, inculpata a continuat relația de concubinaj cu el.
Motivele de apel ale Parchetului au fost suplimentate la data de 28 ianuarie 2009 când s-a depus la dosar adresa nr. 370/III/- în care se arăta că hotărârea instanței de fond este și nelegală întrucât se impunea reținerea în sarcina inculpatei și a infracțiunii prev. de art. 306 precum Cod Penal și interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prev. de art. 64 lit. d, e
Cod PenalÎn raport de noua încadrare juridică solicită, la cererea apărătorului inculpatei s-a acordat termen pentru pregătirea apărării, menținându-se însă starea de arest.
După ședința de judecată, la data de 29 ianuarie 2009 inculpata a depus la dosar o cerere pe care și-a precizat-o ca cerere de apel împotriva aceleiași sentințe a instanței de fond.
Deși s-a mai acordat un termen pentru ca inculpata să depună motive scrise de apel acestea nu au mai fost depuse, apelul fiind susținut oral în sensul solicitării de reducere a pedepsei aplicate.
Reprezentantul Parchetului a pus însă în discuție tardivitatea apelului declarat de inculpată.
Analizând apelurile formulate în raport cu actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Apelul inculpatei este tardiv întrucât sentința i-a fost comunicată la locul de deținere în data de 23 decembrie 2008, a specificat pe dovada de comunicare (fila 37 dosar de fond) că nu declară apel și a formulat apel direct în fața instanței de apel, la data de 29 ianuarie 2009, cu depășirea evidentă a termenului de 10 zile de la comunicarea hotărârii.
Cât privește apelul declarat de Parchet, instanța constată că este întemeiat numai în parte.
Astfel este justificată critica Parchetului privind greșita reținere a circumstanțelor atenuante.
Vârsta unui inculpat poate constitui circumstanță atenuantă numai dacă, raportat la infracțiunea concretă comisă, se apreciază că, datorită vârstei, acesta nu a realizat pe deplin consecințele faptei sale, gravitatea și întinderea acestora și a acționat fără maturitatea pe care o presupuneau faptele sale.
Acest lucru nu se poate spune însă despre inculpata din cauza de față întrucât chiar dacă avea doar 19 ani, mai avea un copil și realiza și conștientiza pe deplin ce înseamnă această responsabilitate. Vârsta nu poate să constituie o scuză pentru comiterea unor fapte abominabile.
Ori, în cauza de față, inculpata a acționat de la început în scopul suprimării vieții copilului, pe care îl vedea ca și o "" în relația sa cu concubinul, fără a mai lua în calcul nici o altă posibilitate - predarea copilului unei instituții a statului - aspect pe care vârsta sa din acel moment nu-l poate scuza.
Privitor la recunoașterea comiterii faptei este evident că, din moment ce inculpata se afla singură în domiciliu cu copilul și era singura ce venea în contact cu acesta, negarea exercitării violențelor în condițiilor în care corpul victimei prezenta vizibile semne de violență nu și-ar fi avut rostul și ar fi dus la agravarea situației sale.
În ceea ce privește relații tensionate cu concubinul nici acestea nu atenuează și nu justifică comiterea omorului întrucât nu concubinul este cel care a instigat-o sau a presat-o în comiterea faptei.
Justificată este și critica Parchetului - din motivele suplimentare de apel - privind împrejurarea că, în mod greșit nu i s-au interzis, ca pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 lit. d, e
Cod PenalÎn condițiile în care fapta inculpatei a fost îndreptată împotriva propriului copil căruia i-a suprimat viața nu mai există nici o justificare pentru ca inculpata să mai beneficieze de drepturile părintești - cu referire la celălalt copil - opri de drepturile teoretice de a fi tutore sau curator. Este evident că, pentru inculpată, o valoare socială atât de importantă cum este viața unui copil nu a avut nici o semnificație deosebită și îndreptățește instanța să considere că nici pe viitor inculpata nu ar fi în stare să o respecte.
Este justificată și interzicerea integrală a drepturilor prev. de art. 64 lit. a întrucât Cod Penal în condițiile în care inculpata a dat dovadă că nu respectă cel mai elementar drept al omului, dreptul la viață, exercitarea unui drept politic cum este dreptul de a alege nu mai apare ca justificată.
În fine, instanța de apel constată ca fiind nefondată critica Parchetului privind greșita încadrare juridică a faptei.
Este adevărat că, prin Decizia nr. 37/2008 a ÎCCJ de recurs în interesul legii s-a statuat că infracțiunile de loviri și alt violențe prev. de art. 180 Cod Penal, vătămare corporală prev. de art. 181 și Cod Penal lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 Cod Penal, comise asupra unui minor, se află în concurs ideal cu infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului prev. de art. 306 dar Cod Penal această decizie nu este aplicabilă în speța de față.
În primul rând se observă că Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere alte infracțiuni decât cea de omor, comise asupra unui minor, iar în al doilea rând, violențele exercitate repetat asupra unei victime și care au condus în cele din urmă la decesul acesteia se absorb, în mod, în infracțiunea mai gravă aceea de omor.
Situația nu este diferită nici în cazul în care victima este un minor iar dacă ne referim la speța de față tocmai repetarea pe o perioadă mai îndelungată a acelor violențe - pe care inculpata nu le contestă - coroborate cu împrejurarea că era vorba de un copil abia născut sunt de natură a imprima faptei caracterul de cruzime și a atrage încadrarea prev. de art. 176 lit. a
Cod PenalSimpla ucidere a copilului prin lovirea acestuia și ștrangularea nu ar fi fost de natură a considera că fapta a fost comisă cu cruzime dacă violențele respective nu ar fi fost comise în mod repetat, pe o perioadă mai îndelungată de timp, producând astfel victimei suferințe inutile.
Față de toate aceste considerente și având în vedere disp. art. 379 al. 1 lit. a și al. 2 lit. a instanța C.P.P. va respinge apelul inculpatei ca tardiv și va admite în parte apelul declarat de Parchet.
Se va desființa sentința în parte sub aspectul laturii penale în sensul că se vor înlătura circumstanțele atenuante și, procedându-se la o nouă individualizare, în raport de criteriile prev. de art. 72 și Cod Penal de împrejurările și condițiile concrete în care a fost comisă fapta, se va majora pedeapsa aplicată inculpatei la 23 de ani închisoare.
Se va aplica inculpatei și pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 8 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, d, e
Cod PenalSe va deduce din pedeapsa aplicată detenție în continuare și se va menține starea de arest.
Văzând și disp. art. 192
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMLE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj împotriva nr. 743 din 16.12.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în parte.
Respinge apelul inculpatei ca tardiv.
Desființează în parte sentința în sensul că înlătură disp. art. 74 lit. c și art. 76 lit. a
Cod PenalMajorează pedeapsa principală aplicată inculpatei pentru săv. infr. prev. de art. 174 rap.p. la art. 175 lit. c, d și Cod Penal art. 176 lit. la p. 23 de ani închisoare.
Aplică inculpatei și pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 8 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,d,
p.Deduce din pedeapsa aplicată detenția preventivă în continuare și menține starea de arest.
Menține celelalte disp. ale sentinței.
Obligă inculpata la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare statului din care 200 lei onorariu av. oficiu ce va fi avansat din fondurile Justiției.
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare pentru procuror și părțile prezente și de la comunicare pentru inculpata arestată și părțile lipsă.
Pronunțată în ședința publică azi 25.02.2009
- - - -
Grefier,
- -
Red. Jud.
3 ex.
Președinte:Aurel IlieJudecători:Aurel Ilie, Onița Dumitru