Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 44/2008. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR. 44

Ședința publică de la 10 aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Tatiana Juverdeanu

JUDECĂTOR 2: Ciubotariu

Grefier - - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror

Pe rol fiind judecarea apelului penal având ca obiect "tentativa de omor", promovat deinculpatul, fiul lui si, născut la 18.12.1969 - În prezent aflat În Penitenciarul Iași, împotriva sentinței penale nr.64 din data de 01.02.2008, pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul penal nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul apelant asistat de av., care depune la dosar delegație de substituire a av. apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind părțile civile intimate, Serviciul Județean de Ambulanță iași, Spitalul Clinic de Obstetrică si Ginecologie " " I, Clinica de Obstetrică si Ginecologie

Procedura de citare este egal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare pentru acest termen de judecată, că inculpatul este arestat preventiv în cauză, măsura fiind verificată și menținută prin încheierea de ședință din 13.03.2008, că la termenul anterior cauza a fost amânată la cererea apărătorului inculpatului pentru a depune la dosarul cauzei înscrisuri și acte medicale, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

Av. pentru inculpatul apelant învederează instanței că a luat legătura cu acesta și nu mai are de depus la dosarul cauzei alte acte.

Curtea întreabă pe inculpatul apelant dacă dorește să dea declarație în cauză, acesta precizând că este de acord să dea declarație.

Curtea aduce la cunoștința inculpatului apelant că potrivit art. 70 alin. 2 Cod procedură penală ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.

Se procedează la ascultarea inculpatului apelant, declarația acestuia fiind consemnată în procesul verbal atașat la dosarul cauzei, intitulat "declarație de inculpat".

Av. pentru inculpatul apelant învederează instanței că acesta își menține apelul formulat și nu mai are de formulat alte cereri.

Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea acordă cuvântul în apel.

Av. pentru inculpatul apelant solicită admiterea apelului formulat. Arată că acesta dorește redozarea pedepsei aplicată de Tribunalul Iași pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 176 lit. e Cod penal, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b Cod penal pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal. În ceea ce privește situația de fapt instanța de fond a reținut că inculpatul a avut o relație de concubinaj de circa 6 ani cu numita, aceștia având numeroase conflicte. Un conflict foarte grav a avut loc în ziua de 31.07.2007, când inculpatul, în stare de ebrietate, a lovit cu pumnii în zona feței și a burții pe numita, în condițiile în care aceasta era în trimestrul III de sarcină. Așa cum rezultă din cuprinsul raportului de expertiză medico - legală, în urma acestor lovituri a pierdut sarcina;, aflat în stare de evoluție finală nu s-a mai putut naște. Totodată, solicită a se avea în vedere că inculpatul este la prima abatere, că el a fost crescut la casa de copii, iar din raportul de expertiză medico - legală rezultă că acesta are o deficiență mintală ușoară, astfel justificându-se comportamentul lui din acea zi. S-a concluzionat că fapta a fost comisă cu discernământ.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, solicită a se dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 176 lit. e Cod penal în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 Cod penal, având în vedere că părții vătămate i s-a făcut histerectomie (pierderea de organ unic), iar pentru vindecare au fost necesare 50-51 de zile de îngrijiri medicale.

Față de toate acestea, solicită a se aprecia dacă se impune sau nu schimbarea încadrării juridice și apoi redozarea pedepsei aplicată inculpatului.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că în ceea ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice, apreciază că încadrarea corectă a faptei este cea reținută prin actul de sesizare, în condițiile circumstanței agravante prevăzută de art. 10 lit. e - fapta comisă asupra unei femei gravide. Nu se poate pune semn de egalitate între fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în cauza de față și cea care are drept consecință pierderea unui organ. Pe cale de consecință, se opune cererii de schimbare a încadrării juridice.

Referitor la individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, arată că instanța de fond a apreciat toate circumstanțele și probele, aplicând acestuia pedeapsa de 10 ani închisoare. S-a avut în vedere și poziția procesuală oscilantă a inculpatului, care în cursul urmăririi penale a încercat că inducă în eroare organele judiciare cu privire la modalitatea de săvârșire a faptei, ulterior a revenit și a spus că a lovit partea vătămată, însă doar în zona capului. La fel a declarat și în fața instanței de fond, unde a solicitat în apărare și audierea a doi martori, ale căror declarații au fost avute în vedere de prima instanță, care a reținut că cei doi martori fac referiri la momente anterioare momentului săvârșirii faptei.

Față de toate acestea, apreciază că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, apelul inculpatului nefiind fondat și solicită respingerea lui.

Inculpatul apelant, având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta comisă și dorește să i se o pedeapsă mai mică.

Declarând dezbaterile închise, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.

Ulterior pronunțării,

Curtea,

Asupra apelului penal de față;

Prin sentința penală nr. 64 din 1 februarie 2008 Tribunalului Iași, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal, pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 176 lit. e Cod penal.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 lit. a și b Cod penal.

În baza art. 350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului și conform art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și arestării preventive începând cu 2 august 2007 la zi.

În baza art. 14 și 346 Cod procedură penală s-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă.

S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Clinica de Obstetrică și Ginecologie și Serviciul de Ambulanță și, în consecință:

Inculpatul a fost obligat să achite părții civile Clinica de Obstetrică și Ginecologie I suma de 31338.087 lei cheltuieli de spitalizare ale victimei, la care se adaugă dobânda de referință a până la achitarea integrală a debitului iar părții civile Serviciul de Ambulanță I suma de 326 lei.

Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut următoarele:

De aproximativ 6 ani inculpatul se afla într-o relație de concubinaj cu partea vătămată, din conviețuirea părților rezultând un copil, în prezent în vârstă de 5 ani.

În luna ianuarie 2007 partea vătămată a rămas însărcinată, inculpatul reproșându-i însă în mod constant că acest copil nu este al lui.

În seara de 31.07.2007, inculpatul aflat în stare avansată de ebrietate a sosit la domiciliu unde a continuat să consume băuturi alcoolice. Fiind nemulțumit că partea vătămată refuză să consume împreună cu el alcool, inculpatul a declanșat un conflict care a degenerat în acte de violență fizică ce au constat în aplicarea de multiple lovituri părții vătămate cu pumnii în zona feței. După ce aceasta a fost trasă de păr și aruncate la podea, inculpatul a continuat să-i aplice mai multe lovituri cu pumnii și picioarele în zona abdomenului.

Deși partea vătămată și-a pierdut cunoștința, inculpatul a continuat să consume spirt fără a depune diligențe în acordarea de ajutor victimei. În timpul nopții victima și-a revenit din starea de leșin, dar fiind amenințată de inculpat cu o nouă serie de lovituri, aceasta a părăsit locuința și s-a refugiat în grădină. Fiind frig afară, partea vătămată a încercat să ajungă la fânar pentru a se adăposti, dar din cauza stării fizice precare nu a reușit să se târască decât până lângă casa tatălui inculpatului care a găsit-o în jurul orelor 4,00 căzută la pământ și înfrigurată. Acesta a adus haine groase pentru aoî nveli și l-a anunțat pe inculpat despre starea părții vătămate, dar acesta a răspuns că nu îl interesează. În jurul orelor 6,00 după ce a dus vitele la cireadă, același martor a găsit partea vătămată căzută lângă fântână unde aceasta se târâse pentru a bea apă. Atunci martorul a luat-o în brațe și a dus-o în camera ei. Deși a sesizat că partea vătămată se simțea foarte rău, inculpatul a adoptat o atitudine de nepăsare, fapt ce l-a determinat pe tatăl său să solicite ajutorul celuilalt fiu, fratele inculpatului, pentru a transporta victima la dispensar.

După mai multe discuții cu inculpatul, martorii au reușit să transporte victima, în jurul orelor 16,00, la dispensar de unde a fost preluată de ambulanță și transportată la Spitalul de Obstetrică și Ginecologie

Partea vătămată a ajuns la spital în jurul orelor 19,55 în stare de inconștiență, cu diagnosticul de șoc hemoragic, hemoperitoneu, ruptură uterină completă, mort reținut, anemie, politraumatism abdominal și cranio facial și a fost operată de urgență în jurul orelor 20,05.

Conform concluziilor raportului de constatare medico-legală, partea vătămată a fost gravidă în trimestrul trei, sarcina fiind oprită în evoluție consecutiv rupturii uterine complete, cu hemoperitoneu și șoc hemoragic, leziuni care s-au produs prin lovire cu corp sau obiect contondent (picior, pumn, par) acestea putând data din 01.08.2007 și care au necesitat pentru vindecare un număr de 50 - 55 zile de îngrijiri medicale. În concluziile raportului se arată că leziunile au pus în primejdie viața părții vătămate și că histerectomia de necesitate reprezintă pierdere de organ unic.

Din raportul de necropsie al fătului rezultă că acesta era de sex feminin, cu vârsta gestațională de 8 luni, iar moartea sa a fost violentă și s-a datorat unui traumatism cu infiltrații hemoragice hepicoraniene. și morfologia leziunilor pledează pentru producerea lor prin lovire activă cu mijloace contondente.

În drept, fapta reținută și descrisă mai sus realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 174 - 176 lit. e Cod penal.

Atât sub aspectul laturii obiective cât și cu privire la vinovăția inculpatului, fapta este dovedită, fără echivoc, a probelor administrate în ambele faze ale procesului penal, respectiv: procesul-verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșele fotografice, procesul verbal de consemnare a sesizării formulată de martora și coroborate cu declarațiile inculpatului.

Audiat nemijlocit în ambele faze ale procesului penal, inculpatul a adoptat o atitudine oscilantă, încercând inițial inducerea în eroare a organelor judiciare cu privire la modalitatea de comitere a faptei, pentru ca ulterior să recunoască parțial comiterea actelor de agresiune pe care susține că le-a aplicat doar în zona capului.

Susținerile inculpatului sunt contrazise în mod evident de probele testimoniale administrate în cauză și în principal de concluziile rapoartelor medico-legale întocmite de medicul legist.

Astfel, din depozițiile martorei, asistent medical la dispensarul comunei care a și sesizat lucrătorii de poliție, rezultă că partea vătămată prezenta o stare fizică deteriorată, aceasta declarând că leziunile produse au fost cauzate de inculpat. De altfel, aceeași declarație relevă împrejurarea că inculpatul a încercat să o inducă în eroare pe asistenta medicală pretinzând că partea vătămată a intrat în travaliu și încercând să o determine pe aceasta de a nu dezvălui cadrelor medicale adevărata cauză a determinării stării sale fizice. Ori, este indubitabil faptul că cel care a provocat leziunile grave ce au pus în primejdie viața părții vătămate este inculpatul, această împrejurare de fapt fiind dovedită și cu declarațiile martorilor și, tatăl și fratele inculpatului, formulate pe parcursul urmăririi penale.

În cauză, vinovăția inculpatului fiind dovedită fără echivoc în privința tuturor elementelor esențiale existenței infracțiunii de omor deosebit de grav în forma tentativei, instanța va dispune tragerea la răspundere penală a acestuia prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea dozată corespunzător.

La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului, instanța va avea în vedere atât circumstanțele reale în care s-a realizat fapte dar și atitudinea de pasivitate și indiferență, manifestată de inculpat ulterior comiterii ei și care denotă o periculozitate sporită și un profund dispreț al acestuia atât față de starea părții vătămate, de viața și integritatea sa fizică, dar și de cea a fătului aflat în faza finală a evoluției intrauterine.

În considerarea acestor circumstanțe dar și a celor privitoare la inculpat care nu este cunoscut cu antecedente penale, este o persoană tânără și care prezintă tulburări de comportament și ușoară deficiență mintală, instanța apreciază că scopul pedepsei de reeducare a inculpatului și prevenire a comiterii de noi fapte penale se poate realiza și prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea dozată într-un cuantum mediu.

În baza art. 71 Cod penal instanța va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal pe perioada executării pedepsei principale.

Conform art. 350 Cod procedură penală se va menține starea de arest a inculpatului, căruia în baza art. 88 Cod penal îi va deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, începând cu 2.08.2007 la zi.

Cu privire la acțiunea civilă formulată de partea vătămată, instanța constată că pretențiile materiale solicitate de aceasta nu au fost dovedite cu nici o probă, iar în lipsa declarației inculpatului de achiesare la plata acestor despăgubiri, acestea nu pot fi acordate.

În consecință, în baza art. 14 și 346 Cod procedură penală instanța va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de partea vătămată.

Deoarece cheltuielile de transport și spitalizare ale părții vătămate au fost solicitate și dovedite de unitățile sanitare introduse în cauză, în baza art. 3 alin. 3 din nr.OG 9/2000 modificată prin Legea nr. 356/2002, instanța va obliga inculpatul la plata integrală a acestor cheltuieli la care se va adăuga dobânda legală până la achitarea integrală a debitului.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Solicită reducerea pedepsei aplicate pentru infracțiune întrucât este la prima abatere, că a fost crescut la casa de copii, iar din raportul de expertiză medico-legală rezultă că acesta are deficiență mintală ușoară, astfel justificându-se comportamentul lui din acea zi.

Solicită schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 176 lit. e Cod penal în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 Cod penal, pentru faptul că părții vătămate i s-a făcut o histerectomie iar pentru vindecare au fost necesare 50 - 51 zile îngrijiri medicale.

Apelul este nefondat.

În apel inculpatul a fost ascultat, declarația fiind atașată la dosarul cauzei.

Fapta inculpatului care, la data de 31 iulie 2007/1 august 2007, în mod reperat i-a aplicat lovituri cu pumnii și picioarele în zona capului și în, părții vătămate, care se afla însărcinată în luna a opta, cauzându- leziuni multiple (ruptură uterină completă cu hemoperitoneu, șoc hemoragic, politraumatism cranio - facial) care i-au pus viața în primejdie, au oprit sarcina din evoluție determinând moartea fătului și au impus practicarea histerectomiei totale, leziuni vindecabile în 50 - 55 zile îngrijiri medicale, exclusiv pierderea organului unic, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și 176 lit. e Cod penal.

Se mai adaugă faptul că, după agresiune, partea vătămată s-a târât afară din casă, fiind găsită. în jurul orelor 4,00, căzută la pământ și înfrigurată, de tatăl său, inculpatul alegând să nu- acorde nici un fel de ajutor.

Din modul de comitere, lovire multiplă cu pumnii și picioarele în zone vitale - cap și abdomen - lăsarea apoi fără ajutor a părții vătămate, prin consecințele fizice produse care i-au pus în pericol viața, partea vătămată fiind însărcinată, lucru cunoscut de inculpat, acesta a acționat cu intenția de a ucide și nu de a-i provoca vătămări corporale, chiar în situația în care este o intenție indirectă.

Încadrarea juridică dată faptei este cea legală, acțiunile materiale infracționale ale inculpatului și consecințele produse conturând intenția de a ucide, activitate infracțională rămasă în faza tentativei prin neproducerea rezultatului letal datorită unor factori exteriori voinței inculpatului.

Niciuna din acțiunile inculpatului nu se circumscrie sferei subiective sau obiective a infracțiunii prevăzute de art. 182 Cod penal și angajarea răspunderii penale a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav este legală.

Pedeapsa pronunțată este în limite legale, atât pedeapsa principală, cât și pedeapsa complementară, aplicate. Ambele sunt orientate spre nivelul mediu de pedeapsă, față de limitele prevăzute de lege, sunt proporționale cu fapta și persoana inculpatului și sunt de natură a asigura prevenția generală și reeducarea inculpatului, scop și funcții prevăzute de art. 52 Cod penal. Au fost individualizate în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal. Inculpatul prezintă deficiență mentală ușoară, cu tulburări de comportament, fapta fiind comisă cu discernământ (fila 59 dosar urmărire penală).

Nu există elemente noi determinante pentru reducerea pedepselor la care a fost condamnat prin sentința atacată, pedepsele aplicate păstrându-și funcția retributivă raportat la infracțiunea pentru care s-au aplicat, inculpatul săvârșind infracțiunea reținută cu vinovăție, intenție.

Starea psihică, a inculpatului a fost evaluată în stabilirea pedepselor la instanța de fond.

Așa fiind, criticile formulate sunt nefondate și conform art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge, ca nefondat, apelul inculpatului și va menține sentința penală atacată și după verificarea din oficiu a sentinței.

Conform art. 160 ind. b Cod procedură penală va menține starea de arest preventiv a inculpatului, temeiurile inițiale de cercetare subzistând și în prezent, iar vinovăția inculpatului pentru infracțiunea de violență fiind dovedită în cauză dincolo de orice dubiu, termenul de arestare preventivă fiind unul rezonabil.

Conform art. 88 și 381 Cod procedură penală va deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 1 februarie 2008, la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul, aflat în Penitenciarul Iași, împotriva sentinței penale nr. 64 din 1 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Iași în dosar nr-, sentință penală pe care o menține.

Menține starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 Cod penal deduce arestarea preventivă a inculpatului de la 1 februarie 2008 la zi.

Obligă pe apelant să plătească statului suma de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 RON onorariu apărător din oficiu suportat din fondurile statului.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi,10 aprilie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red.

Tehnored.

02 ex.

24.04.2008

Tribunalul Iași

Jud.


Operator de date cu caracter personal înregistrat la avocatul poporului sub nr. 3067

Dosar nr-

Emisă la data de 24.04.2008

CĂTRE

PENITENCIARUL CU REGIM DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ

Vă înaintăm alăturat un exemplar de pe copia deciziei penale nr. 44 din data de 10.04.2008 privind pe inculpatul apelant (fiul lui si,ns.18.12.1969), aflat în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță I, pentru a fi înmânat inculpatului apelant.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Operator de date cu caracter personal înregistrat la avocatul poporului sub nr. 3067

Dosar nr-

Emisă la data de 10.04.2008

CĂTRE

PENITENCIARUL CU REGIM DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ

Vă înaintăm alăturat două exemplare de pe copia dispozitivului deciziei penale nr. 44 din data de 10.04.2008 privind pe inculpatul apelant(fiul lui si,ns.18.12.1969),aflat în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță I, un exemplar pentru a fi înregistrat în evidențele dumneavoastră și un exemplar pentru a fi înmânat inculpatului apelant.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Președinte:Tatiana Juverdeanu
Judecători:Tatiana Juverdeanu, Ciubotariu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 44/2008. Curtea de Apel Iasi