Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 49/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 49
Ședința publică de la 23 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Florin Popescu
Grefier - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 143 din 20.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul apelant, în stare de arest preventiv, asistat de avocat oficiu, lipsă partea vătămată intimată și Spitalul Clinic Județean de Urgență
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța pune în discuție cererea formulată de inculpat, de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 20.p raportat la art. 174.p în infracțiunea prev. de art. 182.
Cod PenalApărătorul din oficiu susține cererea inculpatului.
Procurorul solicitat respingerea cererii având ca obiect schimbarea încadrării juridice a faptei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau cereri de administrat, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul din oficiu a solicitat admiterea apelului, iar pe fond, reducerea pedepsei aplicată inculpatului și cuantumul despăgubirilor la care a fost obligat.
Procurorul a pus concluzii de respingere a apelului, sentința apelată fiind temeinică și legală, atât în ce privește soluționarea laturii penale cât și a laturii civile.
Inculpatul apelant, având ultimul cuvânt, solicitat schimbarea încadrării juridice și reducerea pedepsei.
CURTEA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 143 din 20.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art.334 C.P.P. s-a respins cererea formulată de inculpat privind schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa.
În baza art.20 raportat Cod Penal la art.174 alin.1, 175 alin.1 lit.i și alin.2 și Cod Penal cu aplicarea art.21 alin.2 inculpatul Cod Penal, a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat.
În baza art.65 alin.1 și 2.Cod Penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art.64 lit.a și b pe Cod Penal o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art.11pct.1 din Legea nr.61/1991 același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de purtare, fără drept, a unui cuțit într-un loc public.
În baza art.33 lit.a raportat Cod Penal la art.34 lit.b s Cod Penal-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare.
În baza art.71 Cod Penal s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute la art.64 lit.a și b pe Cod Penal durata executării pedepsei.
În baza art.35 alin.1 s Cod Penal-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art.64 lit.a și b pe Cod Penal o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art.350 a C.P.P. fost menținută starea de arest a inculpatului, iar conform art.88 s Cod Penal-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 16.06.2008 și a arestului preventiv de la data de 16.06.2008 la zi.
În baza art.14 raportat C.P.P. la art.346 și C.P.P. cu aplicarea art.998, 999.civ. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 10.000 euro în lei la data executării daune morale către partea civilă și au fost respinse în rest pretențiile civile ale părții civile.
În baza art.313 din Legea nr.95/2006 inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2751, 23 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență T și respinge în rest pretențiile civile ale Spitalului Clinic Județean de Urgență
În baza art.118 alin.1 lit.b s Cod Penal-a dispus confiscarea de la inculpat a unui un briceag cu lungimea totală de 19 cm, de culoare galbenă în lungime de 19,8 cm, prevăzut cu buton de siguranță și sistem de prindere la, lama în lungime de 8,2 cm, lățimea maximă de 2,1 cm și cu inscripția "" pe lamă, obiect folosit la săvârșirea infracțiunii.
În baza art.109 alin.5 C.P.P. s-a dispus restituirea către inculpat a unei huse pentru briceag, în lungime totală de 19 cm, lățime de 5 cm și culoare camuflaj, precum și restituirea către partea civilă a unei șepci din material textil de culoare roșie cu inscripția " 49. SF", având aplicate pe partea din față ținte metalice cu diametru de 0,5 cm și a unui tricou de culoare albă, deteriorat, corpuri delicte la dosarul cauzei.
Pentru a pronunța această hotărâre penală, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș nr. 1028/P/2008 emis la data de 01.10.2008 și înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 7931/30/06.10.2008, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 20.Cod Penal raportat la art. 174 alin. 1, 175 alin. 1 lit. i și Cod Penal purtare, fără drept, a unui cuțit într-un loc public, prevăzută de art. 11pct. 1 din Legea 61/1991 cu aplicarea art. 33 lit. a
Cod PenalÎn fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului că la data de 15.06.2008, a lovit partea vătămată, în mod repetat, cu un cuțit, într-un loc public.
Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, respectiv procesele verbale de sesizare din oficiu, cercetare la fața locului și predare-primire(filele 1-19 și 24 UP), declarațiile părții civile (filele 51-52 UP și 39 dosar), declarațiile inculpatului (filele 37-39 UP și 38 dosar), declarațiile martorilor Negii, -, -, -, -, ( filele 26-31, 40-50 UP și 70-72 dosar), raportul de constatare medico-legală nr.1722/22.09.2008 al IML T și concluziile preliminare ale acestuia (filele 82, 83 și 32 UP), raportul de expertiză psihiatrică nr.A1/9206/09.09.2008 al INML B (filele 78-80 UP), buletinele de analiză biocriminalistică nr.45 și 46 /22.07.2008 ale IML T (filele 106-109 UP), adresa nr.24649/29.09.2008 a Spitalului Județean de Urgență T (filele 114, 115 UP), instanța de fond re ținut următoarea situație de fapt:
În seara zilei de 15.06.2008, partea vătămată, împreună cu martorul, concubina inculpatului, au consumat băuturi alcoolice la un local situat în zona străzii M din La întoarcerea spre casă, în jurul orei 24, partea vătămată a început să se certe cu martorul, în legătură cu avansurile părții vătămate la adresa concubinei inculpatului.
În acel moment inculpatul se afla în interiorul apartamentului, privind la televizor un meci de fotbal. apartamentului fiind deschise, inculpatul a auzit cearta concubinei sale cu partea vătămată și a coborât în stradă cu intenția de a interveni în scandal. Este de menționat faptul că inculpatul avea asupra lui un briceag pe care îl purta tot timpul la el.
În fața blocului, inculpatul a intervenit în cearta dintre concubina sa și partea vătămată. Cearta a degenerat în acte de violență și inculpatul l-a fugărit pe. La un moment dat, cei doi au ajuns față în față, iar inculpatul, care între timp scosese cuțitul din buzunar, i-a aplicat părții vătămate trei lovituri de cuțit, situate la nivelul antebrațului drept, axilei drepte și hemitoracelui victimei.
În urma loviturilor primite, partea vătămată a căzut pe asfalt, dar s-a ridicat și a mai străbătut o porțiune de drum, sprijinidu-se de autoturismele parcate pe marginea drumului, mașini pe care a lăsat mai multe urme de sânge.
Între timp, la fața locului a fost chemată salvarea de către martorul și victima a fost transportată la spital.
Potrivit dispozițiilor art.144 prin Cod Penal săvârșirea unei infracțiuni se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă.
Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art.174 alin.1 Cod Penal, din punct de vedere obiectiv, infracțiunea de omor se realizează prin uciderea unei persoane, adică prin orice activitate materială care are ca rezultat moartea unei persoane.
În consecință, se poate observa faptul că infracțiunea de omor se consumă în momentul în care se produce rezultatul socialmente periculos, adică decesul victimei, întrucât în situația în care executarea activității de ucidere a fost întreruptă, neducând la producerea efectului, fapta constituie tentativă.
Tentativa nefiind altceva decât o formă a activității infracționale, situată în faza de executare a infracțiunii, între începutul executării acțiunii ce constituie elementul material al laturii obiective și producerea rezultatului socialmente periculos, având în vedere probele administrate în cauză, instanța constată că fapta inculpatului de a încerca să suprime viața părții vătămate, prin aplicarea mai multor lovituri cu un cuțit în zona toracică, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor, numitul punând în executare hotărârea de a săvârși infracțiunea, executarea neproducând rezultatul socialmente periculos doar datorită unor împrejurări independente de voința inculpatului.
În primul rând instanța de fond a reținut reține faptul că, fiind audiat în cursul cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei. În faza de urmărire penală, inculpatul a menționat faptul că a existat un incident în care a fost implicat împreună cu partea vătămată. El a încercat să intervină într-un scandal care luase naștere între concubina sa și partea vătămată, dar acesta din urmă l-a agresat. Atunci a scos cuțitul din buzunar, iar în momentul în care partea vătămată l-a atacat din nou, numitul a intrat singur în cuțitul său.
În cursul cercetării judecătorești, inculpatul și-a nuanțat poziția. El a recunoscut faptul că a lovit partea vătămată cu cuțitul, dar loviturile le-a aplicat abia după ce l-a atenționat pe să-l lase în, iar acesta nu s-a conformat solicitării sale.
Împrejurarea că partea vătămată l-ar fi agresat pe inculpat nu este confirmată de celelalte probe administrate în cauză. Martorul Negii, care se afla pe balcon în momentul incidentului, a menționat faptul că l-a văzut pe inculpat fugărind partea vătămată, iar în momentul în care s-au aflat față în față inculpatul l-a înjunghiat pe.
La fața locului s-au aflat și martorii și. Primul dintre ei a menționat faptul că trecând cu mașina prin zona locului unde s-a produs incidentul, a observat că exista un scandal în care erau implicați părțile și martorul. La un moment dat, martorul l-a văzut pe inculpat lovind partea vătămată în partea dreaptă a toracelui și imediat după aceea numitul a început să sângereze abundent.
Aceleași aspecte au fost relatate și de martorul, care se găsea în același autoturism cu martorul.
Existența faptei a fost confirmată și de martorii și. Aceștia au fost alertați de strigătele după ajutor ale părții vătămate. Cei doi au văzut faptul că victima sângera abundent în zona abdominală, numitul spunându-le că a fost înjunghiat de un, pentru ca ulterior, în prezența lor, inculpatul să recunoască săvârșirea faptei.
În ceea ce privește martorul, aceasta a afirmat că nu știe exact în ce împrejurări a fost înjunghiat întrucât a fost lovită de acesta și și-a pierdut cunoștința, aspect care nu corespunde realității, iar când s-a trezit a văzut partea vătămată că era căzut într-o de sânge, ceea ce confirmă odată în plus faptul că loviturile de cuțit aplicate de inculpat au avut consecințe grave pentru integritatea corporală a părții vătămate.
La soluționarea cauzei prima instanță nu a luat în considerare declarațiile părții vătămate, acestea neputând fi coroborate cu nici un alt mijloc de probă. Atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, partea vătămată a afirmat că a fost înjunghiat de martorul și nu de inculpat, numitul lovindu-l cu un topor în spate. Aceste susțineri sunt contrazise de probele existente la dosar.
Astfel, martorul Negii a menționat că l-a văzut personal pe inculpat lovind cu cuțitul partea vătămată, imediat după aceea începând să sângereze abundent. Același martor a precizat că nu a văzut-o pe să fi lovit pe cineva, cu atât mai mult cu cât ea se găsea la o distanță de aproximativ 5 de cei doi.
Martorii și au învederat organelor judiciare faptul că l-au văzut pe inculpat agresând partea vătămată, în urma loviturilor primite în partea dreaptă a toracelui începând să sângereze, însă martorul nu a intervenit între cei doi, martorii afirmând cu siguranță că loviturile care au generat sângerarea părții vătămate au fost aplicate de inculpat.
Mai mult decât atât, martorul a menționat faptul că, întrebându-l pe ce s-a întâmplat, acesta i-a răspuns că a fost înjunghiat de un și nu de o femeie, ceea ce conduce la concluzia că declarațiile părții vătămate nu sunt conforme realității și nu pot fi avute în vedere la soluționarea cauzei.
La stabilirea vinovăției inculpatului instanța de fond a avut în vedere și procesul verbal de predare-primire existent la dosarul de urmărire penală, inculpatul predând de bună voie organelor de cercetare penală cuțitul folosit la săvârșirea infracțiunii.
Este de subliniat faptul că potrivit buletinului de analiză biocriminalistică nr.46/22.07.2008 al IML T, atât pe cuțitul predat de inculpat, cât și pe de culoare a acestuia, au fost descoperite urme de sânge din specia umană.
În același sens poate fi observat și buletinul de analiză biocriminalistică nr.45/22.07.2008 al IML T, din care rezultă că pe tricoul părții vătămate și . pe care acesta le purta în momentul incidentului, au fost descoperite urme de sânge din specia umană.
De asemenea, astfel de urme de sânge din specia umană au fost descoperite, așa cum rezultă din buletinul de analiză biocriminalistică nr.45/22.07.2008 al IML T, și pe autoturismele de care partea vătămată s-a sprijinit după ce a fost înjunghiat de inculpat.
La stabilirea vinovăției inculpatului instanța de fond a ținut seama și de împrejurarea că între activitatea desfășurată de acesta și leziunile cauzate victimei există un raport de cauzalitate, fiind evident că fără loviturile aplicate de inculpat, aceste leziuni nu s-ar fi produs. În acest sens pot fi observate concluziile raportului de constatare medico-legală nr.1722/22.09.2008 al IML T din care rezultă că în momentul examinării medico-legale numitul prezenta leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu un corp înțepător-tăietor, leziunile putând data din noaptea de 15/16.06.2008 și necesitând pentru vindecare 65 zile de îngrijiri medicale. Instanța a mai reținut și faptul că, potrivit concluziilor aceluiași raport de constatare medico-legală, leziunile de violență au pus în primejdie viața victimei.
Văzând dispozițiile art.152 lit.a Cod Penal, din care rezultă că o faptă este considerată săvârșită în public, atunci când a fost comisă într-un loc întotdeauna accesibil publicului, indiferent dacă a fost sau nu prezentă vreo persoană, și luând în considerare împrejurarea că incidentul a cărui victimă a fost partea vătămată a avut loc pe strada M din T, un loc întotdeauna accesibil publicului, instanța de fond a apreciat că în prezenta cauză sunt îndeplinite și cerințele prevăzute de art.175 alin.1 lit.i
Cod PenalSub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție indirectă. Este evident că inculpatul a avut reprezentarea socialmente periculoasă a faptei sale, în condițiile în care a lovit cu un cuțit o persoană, de mai multe ori, într-o zonă vitală a corpului. În acest sens, inculpatul a cunoscut împrejurarea că prin actele sale poate provoca moartea victimei și chiar dacă este posibil să nu fi urmărit producerea acestui rezultat, totuși el a acceptat posibilitatea apariției sale, motiv pentru care instanța va reține intenția indirectă ca modalitate a vinovăției.
Pentru aceste considerente, ținând seama și de prevederile art.175 alin.2 Cod Penal, și luând în considerare și raportul de expertiză psihiatrică nr.A1/9206/09.09.2008 a INML B, din care rezultă că raportat la fapta săvârșită, inculpatul a avut discernământ, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat reținută în sarcina sa prin actul de sesizare.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art.11alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991 constituie infracțiune portul, fără drept, a unui cuțit, în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică.
Ținând seama de probele administrate în cauză, și care deja au fost analizate mai sus, din care rezultă că inculpatul a purtat asupra lui un cuțit, într-un loc public și în momentul în care știa că urmează să se implice într-un scandal în cursul căruia este posibilă utilizarea unor acte de violență, cuțit pe care ulterior l-a folosit la agresarea părții vătămate, instanța de fond a constatat că fapta inculpatului întrunește, atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.11alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991, putându-se reține intenția directă ca modalitate a vinovăției în condițiile în care inculpatul a avut reprezentarea faptului că nu este îndreptățit să poarte un cuțit în împrejurările indicate mai sus și, cu toate acestea, a purtat o asemenea armă, chiar inculpatul menționând faptul că dorea să se folosească de acest cuțit dacă era necesar.
La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate inculpatului s-au luat în considerare criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod Penal, respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Faptele inculpatului prezintă un grad de pericol social deosebit, prin acțiunile sale numitul aducând o atingere gravă relațiilor sociale referitoare la ocrotirea dreptului oricărei persoane la viață.
Raportat la fișa de cazier judiciar emisă pe numele inculpatului, prima instanță a constatat că acesta nu se află la prima abatere de acest gen, el fiind cunoscut cu antecedente penale, care însă nu atrag starea de recidivă, în condițiile în care, pentru condamnarea de 1 an și 6 luni închisoare ce i-a fost aplicată inculpatului prin nr.177/11.04.1979 a Tribunalului Maramureș, în cursul anului 1988 intervenit un decret de amnistie, devenind astfel incidente prevederile art.38 alin.1 lit.b
Cod PenalAvând în vedere și conduita inculpatului din cursul procesului, acesta adoptând o poziție sinceră și recunoscând săvârșirea faptei, instanța de fond apreciat că, în vederea atingerii scopului pedepsei așa cum acesta este stabilit prin dispozițiile art.52 Cod Penal, observând și prevederile art.21 alin.2 în Cod Penal ceea ce privește infracțiunea de tentativă de omor, este suficientă aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special.
În temeiul art.334 primaC.P.P. instanță a respins cererea inculpatului, formulată prin apărătorul său, de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa din infracțiunea prevăzută de art.20 raportat Cod Penal la art.174, 175 alin.1 lit.i în Cod Penal infracțiunea prevăzută de art. 182.
Cod PenalEste posibil ca inculpatul să nu fi urmărit să provoace moartea victimei, însă, raportat la împrejurarea că a lovit o persoană cu un cuțit, de mai multe ori, instrument care, în condițiile în care loviturile sunt aplicate în zona toracică, este să producă moartea, se poate constata că inculpatul a acceptat, cel puțin, producerea acestui rezultat periculos. În același sens se poate observa faptul că potrivit raportului de constatare medico-legală vătămările suferite de victimă au fost de natură a-i pune viața în pericol. Împrejurarea că nu s-a produs decesul victimei nu are relevanță în cauză. Loviturile inculpatului au fost aplicate în zona toracică, o zonă vitală a corpului, iar faptul că acțiunile inculpatului nu au produs moartea victimei s-a datorat unor împrejurări independente de voința acestuia, fiind evident că numitul a lovit cu cuțitul vizând zona toracică, ceea ce presupune și acceptarea de către acesta a posibilității producerii unor consecințe tragice, inclusiv moartea victimei.
În ceea ce privește latura civilă a procesului penal, instanța de fond a reținut că s-au constituit părți civile în cauză partea vătămată cu suma de 20.000 euro daune morale și 80.000 euro daune materiale, precum și Spitalul Clinic Județean de Urgență T cu suma de 405.334 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ale victimei.
Potrivit dispozițiilor art.998 civ. orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe cel din vina căruia s-a ocazionat a-l repara.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.1169 civ. cel care formulează o pretenție în fața instanței trebuie să o dovedească.
Instanța de fond a reținut că partea civilă, după ce a formulat în fața instanței cererea de obligare a inculpatului la plata sumei de 80.000 euro daune materiale, nu s-a mai prezentat la nici un termen de judecată și nu a prezentat nicio dovadă care să ateste asemenea cheltuieli. În consecință, cererea părții civile privind obligarea inculpatului la plata daunelor materiale urmează a fi respinsă întrucât pretențiile nu au fost dovedite.
În ceea ce privește daunele morale solicitate, luând în considerare probele administrate în cauză, instanța de fond a constatat că inculpatul, prin fapta sa ilicită de încerca să suprime viața unei persoane, cu certitudine a cauzat victimei prejudicii de natură morală, constând în suferințele atât fizice, cât și psihice determinate de producerea unor leziuni care au pus în pericol viața părții civile, în imposibilitatea de a participa pentru o perioadă îndelungată de timp la viața socială, în sentimentul de umilire provocat de agresarea într-un loc public, în prezența mai multor persoane. În consecință, aceste prejudicii trebuie reparate, motiv pentru care, în baza art.14 raportat C.P.P. la art.346 instanța C.P.P. va obliga inculpatul la plata sumei de 10.000 euro daune morale în favoarea părții civile, urmând ca restul daunelor morale să fie respinse întrucât întinderea prejudiciului nu justifică acordarea acestora în întregime, cu atât mai mult cu cât se poate reține și o culpă a părții civile în producerea scandalului care a determinat în final agresarea sa.
În temeiul art.313 din Legea nr.95/2006 instanța a obligat inculpatul la plata sumei de 2751, 23 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență T și a respins în rest pretențiile civile ale Spitalului Clinic Județean de Urgență În acest sens instanța de fond a constatat că prin adresa nr.24649/29.09.2008 a Spitalului Clinic Județean de Urgență T, această unitate sanitară s-a constituit parte civilă cu suma de 2751, 23 lei reprezentând cheltuielile de spitalizare ale victimei pe perioada 14.07.2008 - 29.07.2008, depunându-se la dosar la dosar și justificarea acestor cheltuieli. Instanța de fond a apreciat că aceste cheltuieli sunt justificate și în consecință vor fi acordate unității sanitare.
Însă, la termenul de judecată din data de 21.11.2008, la dosarul cauzei s-a depus adresa nr.27255/24.10.2008 a Spitalului Clinic Județean de Urgență T, prin care unitatea sanitară a precizat că se constituie parte civilă față de inculpat cu suma de 405.334 lei. Analizând însă această adresă, precum și înscrisurile medicale depuse alături de acest înscris, prima instanță a constatat că suma de 405.334 lei invocată de către unitatea sanitară se referă la o internare a părții civile din perioada 19.11.2007 - 21.11.2007. Or incidentul dintre partea civilă și inculpat, care face obiectul prezentului dosar, a avut loc în noaptea de 15/16.06.2008, după aproximativ 7 luni de la data internării părții civile, astfel încât, neexistând nicio legătură de cauzalitate între internarea părții civile din perioada 19.11.2007 - 21.11.2007 și acțiunile inculpatului din noaptea de 15/16.06.2008, aceste pretenții civile au fost respinse.
Împotriva sentinței penale nr. 143/PI/20.02.2009 a declarat apel, în termenul legal, inculpatul, apel înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA la data de 9.03.2009.
În motivarea apelului inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art.182 penal.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate din prisma motivelor de apel precum și din oficiu conform art.371 al.2 pr.pen. instanța de apel apreciază că hotărârea pronunțată de prima instanță este legală și temeinică în privința modalității de aplicare a pedepsei principale și modului de soluționare a laturii civile a cauzei în deplină concordanță cu starea de fapt și ansamblul probator administrat în cauză, fiind în schimb netemeinică în priviința aplicării pedepsei accesorii.
Starea de fapt reținută de prima instanță este corectă fiind rezultatul evaluării probelor administrate în faza de urmărire penală și readministrate în fața instanței de fond, respectiv depozițiile martorilor, și care, audiați de către prima instanță au arătat că partea vătămată și concubina inculpatului au consumat împreună, la data de 15.06.2008 băuturi alcoolice și, în timp ce se întorceau acasă au început să se certe. Inculpatul, având geamurile de la locuință deschise i-a auzit și, având asupra lui un cuțit a coborât în stradă pentru a aplana conflictul intervenit. Inculpatul, dorind să intervină în cearta celor doi, i-a aplicat trei lovituri de cuțit părții vătămate la nivelul antebrațului, axilei drepte și părții drepte a hemitoracelui victimei, partea vătămată căzând pe asfalt, raportul medico- legal nr.1722/22.09.2008 concluzionând că viața victimei a fost pusă în pericol, pentru vindecare necesitând un număr de 65 zile îngrijiri medicale. Incidentul a fost observat îndeaproape de martorii, și care relatează aceeași stare de fapt.
. În cursul judecății inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei- fila 38, arătând că întregul incident a pornit de la concubina sa pe care o bănuia de relații conjugale cu alți bărbați, printre care și victima. Inculpatul susține aceeași stare de fapt, în sensul scandalului dintre concubina sa și partea vătămată ceea ce l-a determinat să coboare, dar arată că a fost lovit anterior de partea vătămată și de aceea a acționat lovindu-l cu un cuțit pe victimă. Inculpatul mai susține că atât el cât și victima se aflau sub influența băuturilor alcoolice, aspect necontestat.
În vederea stabilirii încadrării juridice corecte a faptei respectiv cea de tentativă de omor și nu cea prev. de art 182 Cod Penal așa cum s-a susținut în motivele de apel trebuie avut în vedere și raportul medico legal care stabilește zona leziunilor provocate prin înțeparea părții vătămate de către inculpat cu un cuțit și care sunt vitale pentru normala funcționare a organismului. Lovirea părtii vătămate in regiunea abdominală cu un obiect dur de ucide și cu intensitate materializată în gravitatea leziunilor și consecințele acestora, impun concluzia că inculpatul a prevăzut posibilitatea morții părții vătămate și chiar dacă nu a urmărit acest rezultat l-a acceptat, acționând cu intenție. În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de casație și Justiție prin decizia penală nr. 2230/19.05.2000 și 1327/29.03.2000 în care având a se pronunța asupra corectei încadrări juridice a faptei în situația în care agresiunea inculpatului a vizat abdomenul părții vătămate a stabilit că față de natura instrumentului cu care a fost lovită victima, împrejurările în care a fost comisă fapta, intensitatea lovirii și regiunea spre care a fost îndreptată denotă intenția inculpatului de a ucide victima, punerea în primejdie a vieții acesteia nefiind rezultatul intenției depășite ce caracterizează faptele pentru care s-a solicitat schimbarea încadrării. În condițiile în care inculpatul pe toată durata altercației pe care a avut-o cu partea vătămată a avut cuțitul în mină nu se poate retine că acesta nu a avut reprezentarea faptului că prin atingerea părții vătămate cu obiectul contondent ii poate provoca acesteia leziuni grave, astfel că solicitarea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice este nefondată.
În conformitate cu dispozițiile art.72 pen. la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.
Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispozițiile art.72 pen. și orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora.
Prima instanță a făcut în mod corect aplicare a criteriilor menționate raportat la atitudinea sinceră a acestuia concretizată în recunoașterea faptei în cursul urmăririi penale, lipsei antecedentelor penale, stării de beție în care se afla inculpatul în momentul comiterii faptei și atitudinii ulterioare de regret a acesteia, circumstanțe care însă nu impune reținerea art.74 penal cu consecința diminuării cuantumului pedepsei aplicate.
Hotărârea primei instanțe este însă criticabilă în ceea ce privește modalitatea de aplicare a pedepsei accesorii, cu referire la interdicția exercitării dreptului de a alege prevăzut de art.64 lit.a penal. Instanța constată că prin hotărârea pronunțată în cauza Hirst contra Marii Britanii/06.10.2005, Curtea Europeană a drepturilor Omului a decis că interzicerea generală și nediferențiată a dreptului de vot al deținuților, dacă este aplicabilă de drept tuturor deținuților condamnați ce se află în executarea pedepsei, indiferent de durata pedepsei principale și independent de natura sau gravitatea infracțiunii pe care au comis-o și de situația lor personală, este incompatibilă cu articolul 3 din protocolul 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Obligativitatea aplicării cauzei menționate de către autoritatea judecătorească română rezidă din aceea că prin Legea nr. 30/1994 a fost ratificată Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și, în plus, prin art. 20 alin. (2) din Constituție se prevede că dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În același sens, se rețin și dispozițiile deciziei nr. LXXIV/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, care a statuat că dispozițiile art. 71.Cod Penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I - c nu Cod Penal se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3.Cod Penal Prin urmare, instanța de apel apreciază că în raport cu infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, natura acesteia și ceea ce denotă ea despre personalitatea inculpatului, se impune a se interzice numai exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a - de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și lit. b ca Cod Penal pedepse accesorii.
În mod corect a fost soluționată și latura civilă a cauzei raportat la ansamblul probator administrat și starea de fapt reținută de către prima instanță, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică. De altfel inculpatul, în apelul declarat nu a contestat modul de soluționare a laturii civile a cauzei, iar instanța de apel, în limita efectului devolutiv, nu a identificat elemente de natură să ducă la concluzia că nu au fost respectate principiile generale ce guvernează antrenarea răspunderii civile pentru repararea prejudiciului cauzat prin activitatea ilicită a inculpatului de a pune în pericol una din cele mai însemnate valori sociale ocrotite de norma penală, respectiv viața și sănătatea persoanei.
Astfel, în temeiul art. 379 pct. 2 lit.a C.P.P. se va admite apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 143 din 20.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Se va desființa sentința penală apelată și rejudecând cauza se va înlătura interdicția exercitării dreptului de a alege prev. de art. 64 lit.a ca Cod Penal pedeapsă accesorie.
Se vor menține în rest dispozițiile hotărârii penale atacate.
În temeiul art. 350.pse Cod Penal va menține starea de arest a inculpatului și în temeiul art. 381.C.P.P. se deduce în continuare starea de arest de la data de 20.02.2009 la zi.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.3
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 379 pct. 2 lit.a p Cod Penal admite apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 143 din 20.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Desființează sentința penală apelată și rejudecând cauza:
Înlătură interdicția exercitării dreptului de a alege prev. de art. 64 lit.a Cod Penal ca pedeapsă accesorie.
Menține în rest dispozițiile hotărârii penale atacate.
În temeiul art. 350.p Cod Penal menține starea de arest a inculpatului și în temeiul art. 381.p Cod Penal deduce în continuare starea de arest de la data de 20.02.2009 la zi.
În temeiul art. 192 alin.3 p Cod Penal cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 200 lei către Baroul Timiș, reprezentând onorariu avocat oficiu.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 23 Aprilie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red.AN/30.04.09
Tehnored AJ/3 ex/7.05.09
Prima instanță: Trib. T-
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Florin Popescu
