Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 57/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 57

Ședința publică din data de 18 mai 2009

PREȘEDINTE: Elena Negulescu

JUDECĂTOR 2: Ioana Nonea

GREFIER - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 22 octombrie 1958, în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr.95 din data de 27 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care:

În baza disp. art.174 cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 22.10.1958 în comuna, județul P, CNP -, cetățean român, studii 8 clase, agent de pază la SC SRL, jud.P, necăsătorit, stagiul militar satisfăcut cu gradul de sergent, domiciliat în comuna, sat nr.255, jud.P, fără antecedente penale, la pedeapsa de 17(șaptesprezece) ani închisoare și 6(sase) ani interzicerea drepturilor prevăzute de disp. art.64 lit.a, b, d și e cod penal, cu titlu de pedeapsa complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, fapăa din data de 21/22.07.2008, victima.

Totodată, au fost aplicate disp.art.71 rap. la disp.art.64 lit.a, b, d și e cod penal, iar în baza disp. art.67 alin.2 cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.

În temeiul disp. art.350 cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului iar conform disp.art.88 cod penal s-a scăzut din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 23.07.2008, la zi.

În latură civilă, s-a luat act că succesorii victimei, numiții, (fosta ), și nu au exercitat acțiuni civile in cadrul procesului penal împotriva inculpatului, neconstituindu-se părți civile, iar numiții și nu au exercitat acțiuni civile în cadrul procesului penal împotriva inculpatului.

De asemenea, s-a luat act că Primăria comunei, jud.P și Spitalul Județean P - Serviciul de Medicina Legala, nu s-au constituit părți civile.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției si Libertăților către Baroul d e Avocați

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul inculpat, în stare de arest, personal și asistat de apărător desemnat din oficiu din Baroul Prahova, conform delegației avocațiale nr.2600/18.05.2009 și intimatul parte civilă, personal, lipsă fiind ceilalți intimați părți civile -, Primăria, jud.P și Spitalul Județean de Urgență P-Serviciul de Medicină Legală.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Cu acordul instanței, avocat, apărător desemnat din oficiu pentru apelant a luat legătura cu acesta, precizând că partea înțelege să solicite amânarea cauzei pentru angajarea unui apărător ales.

Apelantul inculpat, având cuvântul personal, precizează că dorește acordarea unui termen pentru angajarea unui apărător ales, după care revine și arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Avocat și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe rând, arată că nu au cereri prealabile de formulat în cauză.

Luând act de acordul apelantului inculpat, Curtea, în temeiul disp. art.378 alin.11cod proc. penală, procedează la audierea acestuia, declarația dată fiind consemnată, citită și semnată de apelant, ulterior atașată la dosar.

Intimatul parte civilă, având cuvântul, arată că nu are nimic de spus și că nu înțelege să solicite despăgubiri de la inculpat.

Având în vedere declarațiile părților, în sensul că nu sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.

Avocat, apărător desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, precizează că apelul declarat împotriva sentinței de fond vizează latura penală a cauzei, respectiv cuantumul pedepsei aplicate, apreciat ca fiind excesiv de mare, raportat la poziția procesuală constantă a inculpatului - de sinceritate, recunoaștere și regret a comiterii faptei.

Se arată că instanța de fond nu reținut că inculpatul nu a avut intenția de a comite infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, aceasta reprezentând un accident nefericit, pe fondul consumului de alcool.

Față de aceste motive, se solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și pe fond, redozarea pedepsei, cu stabilirea unui cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege.

Intimatul parte civilă, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței măsura în cauză.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, precizează că soluția instanței de fond este legală și temeinică, raportat la modul de comitere al faptei, iar pedeapsa aplicată spre maximul special prevăzut de lege este bine individualizată.

Se arată că practic actul agresional exercitat de inculpat asupra victimei s-a produs în două părți, după o primă corecție aplicată acesteia, oprită la intervenția agentului de poliție din comună, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri de o violență extremă, evidențiată în raportul de expertiză medico-legală de necropsie, care subliniază că victima prezenta stază și edem meningo-cerebral, hemoragie meningee și ventriculară, hematpm subdural, fracturi costale bilateral, stază pulmonară, fractura coloanei cervicale, a piramidei nazale, stază viscerală.

În aceste condiții, se solicită a se constata că pedeapsa aplicată inculpatului este corect individualizată și corespunde criteriilor generale de individualizare prev. de art.72 cod penal, motiv pentru care se formulează concluzii de respingere a apelului ca nefondat, menținerea stării de arest preventiv și computarea din pedeapsă a duratei reținerii și arestării preventive, începând cu data de 23 iulie 2008, la zi.

Cu privire la starea de arest, apărătorul desemnat din oficiu pentru apelant, precizează că aceasta nu se mai impune a fi menținută, ci înlocuită cu obligarea de a nu părăsi localitatea, inculpatul nefiind cunoscut cu antecedente penale.

Apelantul inculpat, având cuvântul personal, arată că regretă comiterea faptei, că nu a dorit să se întâmple așa ceva, că victima s-a împiedicat și a căzut cu capul de bordură, fiind sub influența băuturilor alcoolice, iar referitor la privarea de libertate, lasă la aprecierea instanței.

CURTEA,

Asupra apelului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 95 din 27 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahovas -a dispus condamnarea inculpatului (fiul lui și, născut la 22 octombrie 1958 în comuna, județul P, cu același domiciliu, sat nr. 255, cetățean român, absolvent 8 clase, agent de pază la SC SRL, necăsătorit, serviciul militar satisfăcut cu gradul de sergent, fără antecedente penale), în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, pentru infracțiunea de omor prev. de art. 174 Cod penal la pedeapsa de 17 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, d și e Cod penal.

Conform art. 71 Cod penal s-a aplicat pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a,b,d și e Cod penal.

În baza art. 67 alin. 2 cod penal s-a aplicat și pedeapsa complimentară a degradării militare a inculpatului.

S-a menținut starea de arest iar potrivit art. 88 Cod penal s-a computat din durata pedepsei principale reținerea și arestarea preventivă începând cu data de 23 iulie 2008, la zi.

În latură civilă, s-a luat act că succesorii victimei, numiții, Primăria comunei, numiții și, precum și Spitalul Județean P - Serviciul de Medicină Legală nu au exercitat acțiuni civile în procesul penal împotriva inculpatului.

În fine, acesta a fost obligat la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În noaptea de 21/22 iulie 2008 inculpatul împreună cu victima, concubina sa au consumat băuturi alcoolice la un bar situat pe raza satului, județul P, unde cei doi conviețuiau.

de miezul nopții, victima a plecat spre domiciliu, iar el a rămas în local, pentru a continua consumul de alcool, situație în care a fost informat de cunoștințe că aceasta ar întreține raporturi sexuale cu doi cetățeni într-un foișor de pe marginea drumului.

Ca urmare, pe fondul unei crize de gelozie, aflându-se și sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul a plecat spre foișorul indicat, însoțit fiind de martorii, și, (ultimul fiul său) întâlniți pe timpul deplasării, care i-au confirmat informațiile, susținând perceperea directă a consumării actului sexual de către victimă și numitul în timp ce numitul i-a asigurat paza.

Constatând că aceasta nu se mai afla în locul respectiv, în aceeași formație cei trei s-au deplasat la domiciliul concubinilor, găsind-o căzută la pământ, în curtea imobilului.

În aceste condiții, reproșându-i fapta comisă inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu palmele și pumnii, continuând agresiunea deși victima îi cerea să nu o mai lovească și să o lase în.

Amploarea conflictului a atras atenția martorului, agent de pază la Primăria comuna, aflat în patrulare în zonă, determinându-l să apeleze telefonic pe agentul de poliție care asigura permanența la postul de poliție din localitate.

Auzind zgomotul produs de mopedul folosit de agentul de pază martorii ce-l însoțiseră pe inculpat la domiciliul său, au părăsit imobilul, ascunzându-se într-un lan de porumb din apropiere.

Dând curs sesizării, alături de agentul de pază G, angajat al aceeași autorități publice locale, agentul de poliție s-a deplasat la fața locului, constatând că victima era întinsă pe o lespede de ciment în curtea casei și prezenta urme de sânge pe față în special în zona gurii.

În continuare cei doi agenți i-au spălat cu apă fața și au procedat la introducerea acesteia în singura cameră iluminată, inculpatul fiind de acord să descuie ușa imobilului (asigurată până atunci cu un lacăt).

Fiind așezată pe pat, victima a început să îngâne câteva cuvinte, împrejurare ce a determinat agentul de poliție să renunțe la apelarea serviciului de urgență, acceptând explicațiile inculpatului în sensul că starea ar fi determinată de consumul excesiv de alcool iar pentru restabilire nu ar avea nevoie de îngrijiri medicale.

După plecarea agenților ce asigurau paza și ordinea în localitate, reluând agresiunea inculpatul a lovit victima în zona capului și pieptului și în același timp a strâns-o de gât, acțiuni ce au condus la decesul acesteia.

În aceeași noapte, în jurul orelor 02.00 martorii și G au revenit la domiciliul celor doi concubini însă acesta nu le-a permis accesul în curte și nici în casă, susținând că starea victimei este bună.

Mai mult, în dimineața aceleași zile el a plecat la locul de muncă (ferma de creștere a animalelor aparținând SC ), unde era angajat ca paznic, reîntorcându-se în imobil în dimineața zilei de 23 iulie 2008.

În cursul zilei de 27 iulie 2008 atât inculpatul cât și concubina sa au fost căutați de agentul de poliție pentru a li se înmâna citații în scopul prezentării la postul de poliție din comună pentru a da declarații privind scandalul produs în noaptea de 21/22 iulie 2008, dar nu a găsit pe nimeni la domiciliu, constatând că atât poarta cât și ușa imobilului fuseseră închise, ultima asigurată și cu un lacăt.

Ca urmare, în dimineața zilei de 23 iulie 2008 în jurul orelor 9.00 organele de poliție au descins în locuința acestora, ocazie cu care inculpatul a recunoscut că victima se află în casă, decedată.

Confirmându-se susținerea și trecându-se la cercetarea locului faptei, pe dușumeaua camerei, pe pernele și tablia patului cât și pe . aparținând inculpatului s-au găsit mai multe de sânge.

Față de concluziile raportului medico-legal de necropsie s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă iar leziunile constatate s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure și prin comprimare cu mâna, între acestea și deces existând legătură de cauzalitate directă, necondiționată.

În raport de circumstanțele reale de săvârșire a faptei, respectiv modalitatea concretă de agresare prin lovituri repetate cu pumnii și comprimarea gâtului, urmată de atitudinea adoptată până la descoperirea acesteia de către poliție, s-a considerat că scopul preventiv - educativ și sancționator al pedepsei poate fi realizat prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientată către maximul special prevăzut de textele de lege încriminatorii.

Pe de altă parte, în aplicarea deciziei nr. 74/2007 a ÎCCJ - Secțiile Unite - dată în interesul legii s-a apreciat că natura și gravitatea deosebită a infracțiunii conduc la concluzia oportunității interzicerii exercițiului drepturilor electorale și de a fi ales în funcții elective sau autoritățile publice, cât și a acelora părintești, de a fi tutore ori curator ca pedeapsă accesorie.

Cu aceeași motivație, s-a constatat că subzistă în continuare temeiurile inițiale avute în vedere la arestarea preventivă a inculpatului, menținându-se măsura în continuare conform art. 350 Cod proc. penală.

Împotriva acestei sentințe în termenul legal a declarat apel inculpatul, criticând-o ca fiind afectată de nelegalitate și netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei principale.

S-a susținut că față de poziția procesuală constantă, de sinceritate, recunoaștere și regret a faptei comise, starea de beție în care s-au aflat ambii concubini și intenția indirectă cu care a acționat, cuantumul acesteia este excesiv de mare.

S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței în parte, în latură penală și reducerea întinderii pedepsei principale spre limita minimă specială prevăzută de textul încriminator.

Conform art. 378 alin. 2 comb. cu art. 371 Cod proc. penală și recomandării Serviciului executare al Consiliului Uniunii Europene, în ședința publică din 18 mai 2009 instanța de control judiciar a procedat la ascultarea inculpatului, el menținându-și declarațiile făcute în cursul procesului cu precizarea că nu are de adus completări sau modificări asupra acestora.

Apelul este fondat.

Verificând hotărârea atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, în raport de motivul de reformare invocat precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept dar în limitele art. 371 alin. 2 și art. 372 alin. 1 Cod proc. penală rezultă că fapta, împrejurările săvârșirii acesteia și vinovăția inculpatului s-au stabilit corect la primul grad de jurisdicție, găsindu-și corespondent în probele administrate ce au fost complet analizate și just apreciate.

Într-adevăr revenind asupra declarațiilor date la urmărirea penală, apelantul a limitat actele materiale comise asupra victimei la aplicarea unor lovituri cu pumnii și picioarele, în timp ce se afla căzută jos, în curtea imobilului în care conviețuiau, în contextul stării de beție în care se aflau ambele părți și informațiilor privind actul sexual consumat cu numitul.

El a negat însă exercitarea vreunei acțiuni asupra gâtului acesteia, explicând fractura coloanei cervicale constatate medico-legal ca o consecință a dezechilibrării și căderii cu capul pe bordura de ciment, urmare aplicării unei lovituri de pumn, continuată cu imobilizarea zonei respective pentru introducerea în casă și așezarea pe pat.

Atari susțineri formulate după sesizarea instanțelor judecătorești, au fost justificat înlăturate la judecata fondului, fiind contrazise atât de martorii prezenți în imobil în prima etapă a consumării agresării victimei, dar și de probele științifice administrate în cauză.

Astfel, prin declarațiile date în prima fază procesuală și menținute la cercetarea judecătorească, martorii și au confirmat că în noaptea de 21/22 iulie 2008 după ce i-au relatat infidelitatea concubinei sale, din proprie inițiativă au însoțit apelantul la domiciliul său, din satul.

Chiar în condiții de întuneric, ei au perceput faptul că aceasta se afla în curte, întinsă pe pământ și în stare avansată de beție, dar și lovirea repetată cu palmele și pumnii de către inculpat, în timp ce o întreba de ce a întreținut raport sexual cu numitul, deși victima îi cerea să nu o mai lovească și să o lase în.

Pe de altă parte din declarațiile martorilor și G (care în exercițiul atribuțiilor de serviciu la data de mai sus au însoțit pe agentul de poliție pentru restabilirea ordinii), rezultă că în jurul orelor 24.00 aceasta a fost găsită în curte și în aceeași poziție, prezenta urme de sânge pe față, încerca să vorbească, situație în care personal i-au spălat fața și au introdus-o în singura încăpere a locuinței, iluminată, așezând-o pe un pat.

Aceste împrejurări au fost recunoscute de apelant, inclusiv faptul că față de motivația privind starea victimei și constatarea proprie că emana halenă alcoolică, agentul de poliție a renunțat la apelarea serviciului de urgență, în jurul orelor 1.30 - 2.00, nu a mai permis accesul celor doi agenți de pază, în imobil, întâmpinându-i la intrarea în curte.

Că agresiunea nu s-a limitat la actele materiale comise anterior introducerii acesteia în cameră justifică și prezența a multiple -stropi de sânge atât pe peretele cât și mobilierul (tăblia patului, cele două perne) din zona unde s-a găsit cadavrul, toate amplasate la distanță și în sens opus intrării.

De altfel, raportul de necropsie exclude modalitatea de operare invocată în apărare, cu ocazia examinării victimei neconstatându-se vreo excoriație (specifică urmelor de târâre) ci o serie de echimoze produse prin lovire cu corpuri dure și comprimare cu mâna în zona laringelui, respectiv fracturi (coloana cervicală C 4 - C 5, piramida nazală, costale, cartilajul tiroid, fractură hioidiană) precum și traumatisme cranio-cerebrale (stază și edem meningo-cerebral, hematom subdural), hemoragie meningee și ventriculară, deci consecință a lovirii active în treimea superioară (gât și cap), unde sunt amplasate organe esențiale pentru menținerea vieții.

S-a concluzionat totodată că între leziunile traumatice menționate și deces există directă și necondiționată legătură de cauzalitate.

Prin urmare, dovedindu-se prin probe directe și concludente pentru aflarea adevărului că în noaptea de 21/22 iulie 2008 apelantul a lovit repetat cu pumnii pe concubina sa, în final comprimându-i gâtul în zona laringelui și cu atare intensitate încât victima a suferit un grav traumatism cranio - cerebral cu rezultat letal imediat, deci a acționat cu intenția de a ucide, condamnarea acestuia pentru infracțiunea de omor prev. de art. 174 al. 1 Cod penal este legală.

Pedeapsa principală de 17 ani închisoare aplicată este însă injustă, criteriile de individualizare înscrise sub art. 72 Cod penal interpretându-se restrictiv.

Este real că, în concret prin natura sa, calitatea părților și modalitatea de operare, fapta stabilită în sarcină prezintă gravitate ridicată, producând în comunitate o rezonanță socială esențială.

Prima instanță era însă datoare să observe că atât prezervarea ordinii publice cât și scopul preventiv - educativ al pedepsei pot fi realizate printr-un cuantum situat în imediata apropiere a limitei speciale înscrise sub textul încriminator, deoarece s-a dovedit că agresiunea exercitată a fost determinată de certitudinea manifestă a infidelității victimei, confirmată de fiul său și alte două persoane majore, unită cu starea de beție avansată în care a acționat asupra acesteia.

Așa fiind, sub acest aspect Curtea apreciază că hotărârea atacată este afectată de netemeinicie iar motivul de reformare invocat de inculpat în calea de atac exercitată este justificat.

Drept consecință, conform art. 379 pct. 2 lit. b Cod proc. penală se va proceda la desființarea în parte, în latură penală a sentinței primei instanțe și pe fond se va dispune modificarea întinderii pedepsei principale în sensul reducerii acesteia de la 17 ani închisoare, la 12 ani închisoare.

Restul dispozițiilor se vor menține apreciindu-se că sunt juste și conforme legii.

În prezenta cauză inculpatul a fost cercetat și judecat în stare de arest preventiv, măsură luată prin încheierea nr. 21 din 24 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr-, constatându-se că se află în situația prev. de art. 148 lit. f Cod proc. penală.

Având în vedere că la controlul jurisdicțional s-a reținut existența unor mijloace de probă certe privind existența faptei și vinovăției pentru o infracțiune de gravitate ridicată, sancționată de legea penală cu închisoarea de până la 20 ani, modalitatea de operare și cuantumul pedepsei principale, rezultă că temeiurile ce au stat la baza arestării nu au încetat, nefiind cazul revocării măsurii deoarece lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Ca atare, conform art. 383 rap. la art. 350 Cod proc. penală se va menține starea de arest iar în baza art. 88 Cod penal se va computa din durata pedepsei timpul executat începând cu data de 23 iulie 2008, la zi.

Conform art. 193 alin. 3 Cod proc. penală cheltuielile judiciare avansate de stat inclusiv cu asistența juridică obligatorie vor rămâne în sarcina acestuia, urmând ca suma de 200 lei să fie achitată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de inculpatul, (fiul lui și, născut la 22 octombrie 1958), deținut în Penitenciarul Mărgineni și în consecință:

Desființează în parte, în latură penală, sentința penală nr. 95 din 27 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în sensul că reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 174 cod penal, faptă din 21/22 iulie 2008, victimă, de la 17 ani închisoare la 12 (doisprezece) ani închisoare.

Menține în rest dispozițiile sentinței.

În baza disp. art. 350 alin.1 cod proc. penală, menține starea de arest a inculpatului conform mandatului nr. 92/U/2008 emis de Tribunalul Prahova și deduce din pedeapsa aplicată reținerea și arestarea preventivă, începând cu data de 23 iulie 2008, la zi.

Dispune plata sumei de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu pentru apelantul-inculpat, din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare, pentru inculpatul arestat și părțile civile lipsă, de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2009.

Președinte, Judecător,

Grefier,

Red./Tehnored. GM

5 ex./29.05.2009

. fond - Trib.

Jud. fond

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3113/2006

Președinte:Elena Negulescu
Judecători:Elena Negulescu, Ioana Nonea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 57/2009. Curtea de Apel Ploiesti