Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 73/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
562/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.73/
Ședința publică de la data de 27 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Ciobanu
JUDECĂTOR 2: Raluca Moroșanu
GREFIER ---
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea apelului formulat de inculpata împotriva Sentinței penale nr.153 din data de 12 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta-inculpată, personal, în stare de arest preventiv, asistată juridic de apărător din oficiu, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.009.805/17.III.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că starea de arest preventiv a apelantei-inculpate, menținută prin hotărârea instanței de fond, va înceta pe data de 12.IV.2009, după care Curtea, cu acordul inculpatei, a procedat la ascultarea acesteia, declarația sa fiind consemnată în scris și atașată la dosar.
Nefiind cereri de formulat, excepții de ridicat sau probe de administrat, Curtea apreciază terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apărătorul din oficiu al apelantei-inculpate critică sentința penală pentru netemeinicie în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei închisorii, arătând că instanța de fond nu a dat eficiența cuvenită dispozițiilor art.72 Cod penal și nu a avut în vedere împrejurările concrete ale comiterii infracțiunii, anume faptul că inculpata nu a intenționat suprimarea vieții concubinului său, incidentul derulându-se foarte repede, pe fondul consumului de alcool, când victima, dorind să ia fetița, s-a dezechilibrat și a căzut în cuțitul pe care inculpata îl avea în mână, și împrejurarea că victima, în mod repetat, cauza conflicte în familie și comunitate. În egală măsură, la reaprecierea cuantumului pedepsei închisorii, instanța de apel urmează să aibă în vedere atitudinea procesuală sinceră a inculpatei, lipsa antecedentelor penale și faptul că are un minor de numai 2 ani, aflat în întreținerea rudelor victimei, considerente pentru care, în temeiul art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, solicită admiterea apelului, desființarea, în parte, a sentinței penale și, pe fond, diminuarea cuantumului pedepsei cu închisoarea.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a apelului, arătând că susținerea inculpatei că producerea infracțiunii a fost un incident este contrazisă de probele dosarului, în primul rând de actele cu caracter medical și de expertiza medico-legală, care concluzionează că victimei i-a fost aplicată o lovitură extrem de puternică, cu un cuțit ce a penetrat pe o lungime de 14 cm, determinând secționarea ultimei coaste stângi și hemoragie internă și externă, ce a produs rezultatul letal, astfel că pedeapsa închisorii de 10 ani este just individualizată și corespunde scopului prevăzut de lege, faptei și persoanei inculpatei, care a acționat cu intenția suprimării vieții concubinului său și din dorința de a rezolva astfel conflictele frecvente pe care le aveau, relevant fiind și faptul că aveau o relație de 11 ani și, dacă ar fi fost incidentă condiția de la lit.c a art.175 Cod penal, pedeapsa ar fi fost mult mai mare. În egală măsură, este de observat că inculpata nu a conștientizat și nu și-a asumat, în mod serios, responsabilitatea pentru fapta comisă, în urma căreia a lipsit minorul de îngrijire parentală, astfel încât nu se justifică diminuarea cuantumului pedepsei cu închisoarea, considerente pentru care reiterează solicitarea de respingere a apelului, cu deducerea, la zi, a arestării preventive, menținerea stării de arest preventiv și obligarea apelantei la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Apelanta-inculpată, personal, arată că are un minor de îngrijit și solicită reducerea cuantumului pedepsei închisorii.
CURTEA
Deliberând asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prinsentința penală nr.153 din 12 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în baza art.174 Cod penal a fost condamnată inculpata, la 10 ani închisoare, cu aplicarea art.71 rap. la art.64 lit.a, teza a II-a și lit.b Cod penal.
În baza art.65 alin.2 Cod penal, s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, după executarea pedepsei principale, pe o durata de 5 ani.
În baza art.350 Cod procedură penală, a fost menținută starea de arest a inculpatei, iar în baza art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 01.05.2008 la zi.
S-a luat act că moștenitorii victimei nu s-au constituit părți civile în procesul penal.
În baza art.118 alin 1 lit.b Cod penal, s-a dispus confiscarea cuțitului folosit la săvârșirea infracțiunii.
În baza art. 191 alin 1 Cod procedură penală, a fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție instanța fondului a reținut următoarele:
Inculpata a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București emis în dosarul nr.1l39/P/2008, aceasta fiind cercetată pentru comiterea infracțiunii de omor prev.de art.174 Cod penal.
Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că, la data de 01.05.2008 organele judiciare au fost sesizate cu privire la faptul că în locuința situată în comuna, șos. B P nr.334, jud. I se află cadavrul numitului, victima unei agresiuni prin înjunghiere.
Cu ocazia cercetării la fata locului cadavrul numitului a fost găsit la adresa sus-menționată în holul locuinței, aflându-se pe pardoseală în poziția decubit ventral (cu fața în jos), cu capul orientat spre ușa de acces în locuință, fiind îmbrăcat cu pantaloni de stofă de culoare închisă, cămașă de corp de culoare bleumarin, iar în picioare șosete de culoare neagră.
În urma examinării medico-legale externe a cadavrului, s-a constatat că acesta prezenta la nivelului hipocondrului stâng, pe linia medioclaviculară, o plagă înjunghiată cu margini netede, infiltrate, liniară, oblică infero-medială, de 2,8 cm, dehiscentă de circa 1 cm, prezentând la polul inferior o "codiță" excoriată situată în prelungirea plăgii cu o lungime de 0,3 cm.
Cu ocazia cercetării la fața locului, pe un raft din holul în care se afla cadavrul s-a găsit un cuțit având inscripția " A ", cu din plastic albastru cu gri, având dimensiunea totală de 33 cm, lungimea lamei fiind de 20 cm, iar lățimea acesteia la bază de 3 cm și la vârf de 0,5 cm, iar Într-una din camerele locuinței s-a găsit o pereche de șosete din lână, de culoare albastru cu dungi albe, care prezentau urme-materie de culoare brun-roșcat.
La fața locului a fost găsită inculpata, care a declarat că, în urma unor discuții contradictorii avute cu concubinul său, l-a înjunghiat pe acesta cu un cuțit, cu această ocazie ridicându-se de la ea o pereche de papuci din plastic, de culoare maro, care prezentau urme de materie, de culoare brun-roșcat.
Expertiza medico-legală efectuată în cauză în cursul urmăririi penale a stabilit că "moartea lui a fost violentă. Ea s-a datorat hemoragiei mixte (interne-hemoperitoneu, hematom perirenal stâng, hematom paravertebral lombar stâng, hematom perete posterior gastric și externe) consecutive lezării organelor interne (pancreas, aorta lombară) printr-o plagă înjunghiată abdominală, în hipocondrul stâng, penetrantă, cu secționarea ultimei coaste stângi. Leziunile abdominale, tanatogeneratoare s-au putut produce prin lovire cu corp înțepător-tăietor (posibil cuțit) ce a acționat dinspre lateral stânga spre medial, ușor oblic antero-posterior și ușor ascendent inferosuperior, pe o lățime maximă de 2,8 cm și o lungime de circa 14 cm (posibil cuțitul corp delict prezentat). Între leziunile abdominale, tanatogeneratoare, și deces, există o legătură de cauzalitate directă necondiționată. La autopsie s-au constatat leziuni faciale (echimoze și excoriații), ce s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri-planuri dure în același context lezional traumatic, nu au contribuit prin ele însele la producerea decesului și nu ar fi necesitat îngrijiri medicale în caz de supraviețuire. recoltat de la cadavru aparține grupei analizat conține 1,60%0alcool. Moartea datează din 01.05.2008.
Pe de altă parte, din raportul de expertiză biocriminalistică și traseologică rezultă că pe cuțitul ridicat de la fața locului și folosit de inculpată la înjunghierea victimei s-au pus în evidență urme de sânge uman care aparține grupei sanguine O (aceeași cu grupa sanguină a inculpatului), iar pe șosetele și papucii purtați de inculpată în momentul agresiunii s-au pus în evidență urme de sânge uman.
Din același raport de expertiză, mai rezultă că bluza purtată de victimă în momentul agresiunii prezintă o secționare având lungimea de 23 mm localizată pe partea ventrală la 10 cm de cusătura verticală și la 8 cm de extremitatea inferioară a bluzei, secționare care a fost produsă prin acțiunea unui instrument tăietor-înțepător, probabil cuțit, a cărui lamă tăietoare are lățimea de 23 mm, stabilindu-se totodată că probabil victima s-a aflat în picioare și agresorul în fața acesteia, ușor lateral spre partea (față de corpul victimei), iar instrumentul tăietor-înțepător utilizat (probabil cuțit) a realizat secționarea cu lama înclinată oblic ascendent spre dreapta (fața de axa verticală a victimei).
De asemenea, din concluziile raportului de expertiză biocriminalistică și traseologică, rezultă că cuțitul pus la dispoziție (cuțitul folosit de inculpată la agresiune) este un instrument tăietor-înțepător având lățimea lamei tăietoare de 23 mm la o distanță de 59 mm de extremitatea vârfului și, în consecință ar fi putut produce secționarea descrisă mai sus.
Pe baza analizei coroborate a întregului material probator administrat în cauză, constituit din: proces-verbal de sesizare, proces-verbal de cercetare la fața locului și planșă foto, raport de expertiză medico-legală și planșă foto, declarațiile inculpatei, declarațiile martorilor, G, și și raport de expertiză biocriminalistică și traseologică, instanța de fond a reținut că la data de 01 mai 2008, în incinta locuinței de domiciliu, pe fondul unui conflict spontan generat de consumul de băuturi alcoolice (atât victima cât și inculpata consumau zilnic în exces astfel de băuturi), inculpata l-a ucis pe concubinul său, aplicându-i o lovitură de cuțit în partea a abdomenului, respectiv în hipocondrul stâng, provocându-i astfel o hemoragie mixtă (internă și externă), care i-a cauzat decesul
În ceea ce privește susținerea inculpatei, conform căreia victima a fost cea care s-a împins in cuțitul pe care ea il avea in mana, prima instanță a considerat că aceasta este combătută de raportul de expertiză medico-legală efectuat in cauza din care reiese ca lovitura a fost puternica, in condițiile in care cuțitul a pătruns 14 cm in cavitatea abdominală a victimei, ceea ce era imposibil in cazul in care acesta doar s-ar fi împins in corpul înțepător-tăietor. Pe de alta parte, s-a mai observat că, cu ocazia efectuării autopsiei, s-a constatat existenta si a unor leziuni faciale, care s-au produs prin lovire cu/sau de corpuri dure, ceea ce înseamnă ca inculpata i-a aplicat victimei si lovituri la nivelul fetei, aspect despre care inculpata nu a pomenit nimic.
Ca atare s-a reținut de către instanța fondului că decesul victimei este consecința aplicării de către inculpată, a unei lovituri cu cuțitul, in zona abdominala, in hipocondrul stâng, provocându-i astfel o hemoragie mixta (interna si externa), pe fondul unui conflict generat de consumul de băuturi alcoolice de ambele părți, iar in raport de obiectul folosit la agresiune (cuțit cu lama de 20 cm), zona vitala lezata (abdomen) si intensitatea loviturii (cuțitul a pătruns 14 cm in cavitatea abdominală), Tribunalul a conchis ca inculpata a acționat cu intenție directa, respectiv a urmărit uciderea victimei, rezultat care s-a si produs.
În raport cu situația de fapt reținută, instanța de fond a concluzionat că în drept, fapta inculpatei - care, la data de 01.05.2008, în interiorul locuinței de domiciliu, pe fondul unui conflict generat de consumul de băuturi alcoolice, l-a ucis pe concubinul său, aplicându-i o lovitură de cuțit în partea a abdomenului - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor prevăzută de art.174 Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei, ce a fost aplicată inculpatei, Tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art.72 Cod penal, respectiv cele legate de gradul de pericol social al faptei, împrejurările săvârșirii faptei, modul de concepere și executare a acesteia, rezultatul grav produs, respectiv moartea victimei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta săvârșită, dar și de atitudinea inculpatei de nerecunoaștere a faptei, în condițiile în care probele erau în defavoarea sa.
În acest context s-a apreciat că aplicarea unei pedepse orientată către minimul special va fi de natură să atingă scopul educativ, preventiv și de constrângere, astfel cum este reglementat prin dispozițiile art.52 Cod penal, dar și să o determine pe inculpată să își formeze o atitudine corespunzătoare față de ordinea de drept și valorile socio-morale.
Pe latură civilă, instanța fondului a constatat că moștenitorii victimei, numiții, și nu s-au constituit părți civile în procesul penal.
Împotriva acestei sentințe,a declarat apel în termenul legal(respectiv la data de 18 februarie 2009)inculpata.
În dezbaterile orale asupra apelului, inculpata, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu a-i asigura asistența juridică obligatorie, a criticat hotărârea Tribunalului pentru netemeinicie, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei închisorii, invocând faptul că instanța de fond nu a dat eficiența cuvenită dispozițiilor art.72 Cod penal și nu a avut în vedere la stabilirea pedepsei circumstanțele concrete ale săvârșirii infracțiunii, și anume faptul că ea nu a intenționat suprimarea vieții concubinului său, incidentul derulându-se foarte repede, pe fondul consumului de alcool, când victima, dorind să ia fetița în brațe, s-a dezechilibrat și a căzut în cuțitul pe care ea îl avea în mână, precum și nici împrejurarea că victima, în mod repetat, cauza conflicte în familie și în comunitate.
Ca atare, apelanta inculpată a solicitat instanței de prim control judiciar, reaprecierea cuantumului pedepsei închisorii, în sensul diminuării acestuia, în raport de atitudinea sa procesuală sinceră, de lipsa antecedentelor penale precum și de faptul că are un copil minor de numai 2 ani, care în prezent se află în întreținerea rudelor victimei.
Cu ocazia judecării apelului, Curtea a procedat, nemijlocit, la ascultarea inculpatei, care și-a menținut declarațiile anterioare, prezentând același mod și aceleași împrejurări de comitere a faptei cu cele relatate în cursul cercetării judecătorești realizate de către instanța de fond,
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate de inculpată, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.371 alin.2 din Codul d e procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată căapelul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Mai întâi, Curtea constată din oficiu că instanța de fond a realizat o evaluare judicioasă și obiectivă a ansamblului probelor administrate în cauză, în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, determinând în mod corect situația de fapt dedusă judecății și vinovăția inculpatei, iar în raport cu elementele de fapt ce caracterizează activitatea infracțională a acesteia, a stabilit în mod corespunzător încadrarea juridică a infracțiunii reținută în sarcina sa.
Astfel, procedând la reevaluarea materialului probator existent în cauză, în virtutea caracterului devolutiv al apelului, consacrat prin disp. art. 371 Cod de procedură penală, întocmai ca și instanța de fond, Curtea constată că este în afara oricărui dubiu că apelanta inculpată se face vinovată de aceea că la data de 01 mai 2008, în incinta locuinței de domiciliu, pe fondul unui conflict spontan generat de consumul de băuturi alcoolice de către ambele părți, l-a ucis pe concubinul său, aplicându-i o lovitură de cuțit în partea a abdomenului, respectiv în hipocondrul stâng, provocându-i astfel o hemoragie mixtă (internă și externă), care i-a cauzat decesul.
Circumstanțele reale ale activității infracționale a inculpatei și vinovăția acesteia sunt ilustrate, în afara oricărui dubiu, prin coroborarea probelor certe de vinovăție administrate în cauză, respectiv raportul de expertiză medico-legală de necropsie a victimei, nr.A3/J/132/2008 din 12.09.2008, prin care s-a concluzionat că moartea numitului a fost violentă; ea s-a datorat hemoragiei mixte (interne: hemoperitoneu, hematom perirenal stâng, hematom paravertebral lombar stâng, hematom perete posterior gastric și externe) consecutivă lezării organelor interne (pancreas, aorta lombară) printr-o plagă înjunghiată abdominală, în hipocondrul stâng, penetrantă, cu secționarea ultimei coaste stângi, respectivele leziuni abdominale, tanatogeneratoare putându-se produce prin lovire cu corp înțepător-tăietor (posibil cuțit) ce a acționat dinspre lateral stânga spre medial, ușor oblic antero-posterior și ușor ascendent inferosuperior, pe o lățime maximă de 2,8 cm și o lungime de circa 14 cm (posibil cuțitul corp delict prezentat), iar între leziunile abdominale, tanatogeneratoare și deces, a existat o legătură de cauzalitate directă necondiționată, planșa foto cu aspecte fixate la data de 02 mai 2008 la Serviciul de Medicină Legală al județului I cu prilejul efectuării necropsiei cadavrului lui, procesul verbal și planșa foto cu aspecte de la cercetarea ia fața locului, raportul de expertiză biocriminalistică și traseologică nr.- din 20 august 2008 prin care s-a constatat că pe obiectele ridicate de la fața locului (cuțitul cu care a fost înjunghiată victima și papucii și șosetele purtate de inculpată în momentul agresiunii) au fost puse în evidență urme de sânge uman, iar în raport cu modul de secționare a bluzei purtată de victimă în momentul agresiunii și cu forma și dimensiunile lamei obiectului tăietor/înțepător (cuțit) ridicat de la fața locului a fost determinată modalitatea probabilă de producere a agresiunii prin înjunghiere, declarațiile martorului, vecin cu victima și cu inculpata, care a confirmat că pe parcursul zilei de 01 mai 2008, la domiciliul celor doi s-a desfășurat un scandal, precizând că în jurul orei 10.00 auzit zgomote de uși trântite și de geamuri sparte, iar în jurul orei 15.00, a auzit din nou zgomote provenite din gospodăria celor doi vecini, la scurt timp aflând că a fost înjunghiat de concubina sa, declarațiile martorilor G, și, care au învederat că victima și inculpatul deopotrivă, consumau frecvent băuturi alcoolice și din acest motiv se certau și se loveau reciproc, declarațiile martorei, fiica victimei, care a arătat că inculpata îl bătea frecvent pe tatăl său când acesta era beat și nu putea riposta, iar la data de 13 aprilie 2008, chiar l-a înțepat pe acesta cu un cuțit.
De altfel, Curtea constată că însăși apelanta inculpată prin declarațiile date pe parcursul procesului penal, nu a negat conflictul domestic ce a avut loc între ea și concubinul său, în ziua de 01 mai 2008, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și nici nu a tăgăduit că leziunile traumatice pe care le-a suferit victima și care au generat decesul acesteia au fost produse prin înjunghiere cu cuțitul pe care ea îl ținea în mână în timp ce curăța cartofi, ci a încercat să acrediteze ideea că lovirea victimei a fost una pur accidentală, contestând în mod vehement că ar fi avut cumva intenția de a-l ucide pe concubinul său.
Aceste apărări ale inculpatei s-au dovedit a fi vădit neverosimile, nu numai pentru aceea că ele nu sunt susținute de vreun element probator existent în cauză, dar mai ales pentru că sunt în mod obiectiv combătute de fapte și împrejurări care fundamentează convingerea instanței că inculpata a acționat cu intenție directă, în sensul că a prevăzut rezultatul periculos al faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei.
Astfel, având în vedere obiectul vulnerant folosit de inculpată în săvârșirea agresiunii (cuțit a cărui lamă măsoară 20 de cm), mecanismul de producere a actului de agresiune și zona vitală vizată (lovitură aplicată în zona abdominală cu corp înțepător/tăietor - cuțit - care a acționat dinspre lateral stânga spre medial, ușor oblic antero-posterior și ușor ascendent infero-superior, secționând ultima coastă de pe partea ), intensitatea deosebită a loviturii (cuțitul pătrunzând 14 cm în cavitatea abdominală a victimei), precum și caracteristicile plăgii care a intervenit direct și necondiționat în cauzalitatea tanatogenezei (plagă penetrantă care a provocat o hemoragie internă și externă care a cauzat decesul victimei), aspecte stabilite pe baza probelor științifice administrate în cauză, Curtea constată că, în momentul săvârșirii faptei, atitudinea psihică a inculpatei, a fost aceea de prevedere a posibilității uciderii victimei, rezultat pe care l-a urmărit și care s-a și produs.
Totodată în aprecierea intenției criminale a inculpatei, Curtea nu poate omite nici împrejurarea că în momentul efectuării necropsiei cadavrului victimei, a fost pusă în evidență și existența mai multor leziuni faciale (echimoze și excoriații) care s-au produs prin lovire cu și de corpuri dure în același context lezional traumatic, ceea ce indică faptul că inculpata i-a aplicat victimei în aceleași împrejurări și mai multe lovituri la nivelul feței.
Dincolo de aceste constatări obiective, relevante pentru ilustrarea atitudinii pe care o avea inculpata față de victimă anterior comiterii faptei sunt și mărturiile persoanelor din anturajul celor doi (rude și vecini) care conturează existența unor stări conflictuale zilnice între aceștia, pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice, împrejurări în care cei doi se loveau reciproc, iar uneori inculpata îl bătea pe concubinul său, profitând de starea de beție a acestuia, care îl punea în imposibilitate de a riposta.
Drept urmare, constatând că fapta care a format obiectul judecății există, aceasta constituie infracțiunea de omor prev. de art. 174 alin. 1 Cod penal și a fost săvârșită de inculpata cu forma de vinovăție cerută de lege (intenția directă), Curtea confirmă legalitatea și temeinicia soluției dispusă prin sentința apelată, de condamnare a inculpatei în conformitate cu prevederile art. 345 alin. 2 din Codul penal
În ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatei, Curtea constată că aceasta a fost în mod just individualizată, la stabilirea întinderii ei dându-se în mod corespunzător eficiență tuturor criteriilor legale prevăzute în art.72 din Codul penal.
În acest sens, Curtea observă că pedeapsa respectivă - de 10 ani închisoare - este proporțională cu gravitatea sporită a faptei, împrejurările și modalitatea concretă de săvârșire a acesteia (fiind vorba de înjunghierea victimei cu un corp tăietor/înțepător - cuțit, într-o zonă vitală - zona abdominală, în contextul unei stări conflictuale intervenită pe fondul consumului de băuturi alcoolice din ambele părți), consecințele dramatice și iremediabile produse (suprimarea vieții victimei), natura relațiilor dintre inculpat și victimă (care aveau un menaj comun de aproximativ 11 ani, din relația lor de concubinaj rezultând un copil minor în vârstă de 2 ani), cu comportamentul violent manifestat de mai multă vreme de inculpată față de concubinul său, dar și cu datele care circumstanțiază persoana inculpatei (în vârstă de 40 de ani, fără antecedente penale, cu o conduită procesuală relativ sinceră, dar cu un comportament social ușor predispus la acte grave de violență, în special pe fondul consumului de băuturi alcoolice).
Curtea găsește neîntemeiată solicitarea inculpatei de reducere a pedepsei în considerarea atitudinii sale procesuale (doar, în parte, sinceră) și a lipsei antecedentelor penale, constatând că aceste împrejurări se reflectă deja în mod adecvat în stabilirea de către instanța de fond a unei pedepse situate la limita minimului special prevăzut în norma de incriminare (care prevede pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatei pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani).
În contextul conduitei sociale profund reprobabile a inculpatei, Curtea apreciază că nici măcar faptul că aceasta are o de vârstă fragedă, rămasă în îngrijirea rudelor victimei, nu constituie un argument care să justifice o eventuală reconsiderare a cuantumului pedepsei, cu atât mai mult cu cât inculpata a înfăptuit oribila crimă chiar sub privirile copilului.
Drept urmare, Curtea constată că pedeapsa aplicată inculpatei corespunde tuturor criteriilor legale de individualizare judiciară și este în măsură să asigure realizarea scopului său punitiv, dar și educativ-preventiv, astfel cum este definit în art.52 Cod penal.
Față de aceste considerente și având în vedere că, din oficiu, nu se constată motive de desființare a sentinței atacate, care este legală și temeinică, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.379 pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata împotriva sentinței penale nr.153 din data de 12 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
În temeiul art.383 alin.11rap. la art.350 alin.1 din Codul d e procedură penală, va menține măsura arestării preventive a inculpatei, constatând că subzistă și la momentul procesual de față temeiurile care au determinat inițial luarea acestei măsuri (art.148 lit.f din Codul d e procedură penală), întrucât lăsarea în libertate a inculpatei prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, luând în considerare gravitatea infracțiunii și regimul sancționator aplicabil acesteia, precum și comportamentul agresiv al inculpatei, manifestat mai ales pe fondul consumului de băuturi alcoolice.
În temeiul art.383 alin.2 din Codul d e procedură penală rap. la art.88 alin.1 din Codul penal, se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei durata prevenției, începând cu data de 01 mai 2008 până la zi.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, apelanta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru asigurarea asistenței juridice obligatorii a acesteia, fiind avansat din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUCMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.379 pct.1,.b, Cod de procedură penală respinge ca nefondat, apelul declarat de inculpata împotriva sentinței penale nr.153 din data de 12 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
În temeiul art.383 alin.11rap. Ia art.350 alin.1 din Codul d e procedură penală, menține măsura arestării preventive a inculpatei.
În temeiul art.383 alin.2 din Codul d e procedură penală, rap. Ia art.88 alin.1 din Codul penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatei durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 01 mai 2008 și până la zi.
În temeiul art.192 alin.2 Cod de procedură penală obligă pe apelanta inculpată la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului
Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru apelanta inculpată.
Pronunțată În ședință publică astăzi 27.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
-
Red.
Dact.
Ex.3
Red.--II
Președinte:Corina CiobanuJudecători:Corina Ciobanu, Raluca Moroșanu