Omorul deosebit de grav (art. 176 cod penal). Decizia 184/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-(2035/2009)

DECIZIA PENALĂ NR.184/

Ședința publică de la 28 septembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Silvia Cerbu

JUDECĂTOR 2: Lucia Rog

GREFIER - - -

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.

Pe rol soluționarea apelului formulat de revizuientul împotriva sentinței penale nr.707/07 august 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat apelantul revizuient în stare de arest și asistat de avocat din oficiu în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2009 emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, întrebat fiind,apelantul revizuientarată că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind cereri prealabile de formulat,Curteaconstată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea apelului.

Apărătorul apelantului revizuient, având cuvântul, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și admiterea în principiu a cererii de revizuire întrucât inculpatul nu este autorul faptei pentru care a fost condamnat. Solicită reaudierea numitului pe care-l consideră ca fiind autorul omorului.

Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea apelului formulat de revizuient, ca nefondat și menținerea sentinței penale pronunțate de Tribunalul București Secția Ia P enală considerând-o legală și temeinică, în raport de motivele invocate de către revizuient.

Apelantul revizuient, în ultimul cuvânt, se consideră nevinovat și solicită reaudierea și rejudecarea sa.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr.707/07.08.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul-condamnat, acesta fiind obligat plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut că prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului București Secția a II a Penala sub nr- la data de 10.07.2009 petentul a solicitat revizuirea sentinței penale nr.l423/F/20.11.2006, pronunțata de Tribunalul București Secția I-a Penala prin care a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 20 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art 174 -176 lit.d Cp. si art.211 alin.21lit.a si c Cp. cu aplic.art.33 lit.a Cod penal.

În motivarea cererii petentul a arătat ca nu el este cel vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat, ci celălalt coinculpat, acesta recunoscând de altfel faptul că singur a săvârșit acea infracțiune

S-a dispus atașarea dosarului de fond 31617/3//2006, în care s-a pronunțat sentința penală nr.l423/F/20.11.2006 de Tribunalul București Secția I Penală prin care petentul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 20 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174 -176 lit.d pen. si art.211 alin.21lit. a si c pen. cu aplic. art. 33 lit. a pen.

Examinând cererea de revizuire, tribunalul a constatat că motivele pe care s-a întemeiat cererea nu se încadrează in niciunul din cazurile prevăzute de art.394 lit.a -d C.P.P. respectiv susținerile petentului că celalalt coinculpat a săvârșit singur infracțiunile, neconstituind fapte sau împrejurări care să nu fie cunoscute de către instanța de fond la judecarea cauzei, cererea inculpatului fiind de fapt o cerere de rejudecare a cauzei, respectiv readministrarea si reanalizarea probatoriului care a stat la baza condamnării sale.

Astfel constatând ca motivele invocate nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire prev. de art. 394.proc.pen. tribunalul în temeiul disp. art.403 si 394.proc.pen. a respins, ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 1423/F/20.11.2006, pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel revizuientul, solicitând admiterea în principiu a cererii de revizuire, în raport de împrejurarea că numitul este singurul autor al faptei pentru care apelantul a fost condamnat, împrejurare recunoscută de către acesta.

Analizând sentința apelată atât prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform art. 371 alin. 2.proc.pen. Curtea constată că apelul nu este fondat.

Astfel, în mod corect instanța de fond a respins cererea de revizuire formulată de condamnat, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru ca aceasta să fie admisă în principiu. Pentru a putea fi în ipoteza reglementată de art.394 lit. a proc.pen. este necesar ca, după pronunțarea hotărârii, să se fi descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, împrejurări prin care s-ar putea dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare a revizuientului. Constituie "fapte sau împrejurări" orice întâmplare, situație, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare, încetare a procesului penal sau de achitare. Acestea însă trebuie să fie noi.

Or, revizuientul solicită o reevaluare a probelor deja administrate, invocând în susținerea cererii sale aspecte cunoscute de către instanță, respectiv apărarea sa inițială privind săvârșirea faptelor de către o altă persoană, apărare ce a fost verificată pe tot parcursul procesului penal, instanța cenzurând declarațiile coinculpatului (care a avut o poziția oscilantă pe parcursul procesului penal, în final arătând că a comis singur infracțiunea).

Ca atare, motivul invocat de către revizuient nu poate fi încadrat în dispozițiile art. 394 lit. a proc.pen. astfel că soluția primei instanțe de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă este legală.

În raport de aceste considerente, Curtea în baza art.379 alin. 1 pct.1 lit. b proc.pen. va respinge ca nefondat apelul formulat de condamnatul revizuient și-l va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de revizuientul împotriva sentinței penale nr.707/2009 a Tribunalului București Secția a II a Penală ca nefondat.

Obligă apelantul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariul avocat oficiu avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 28 septembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

GREFIER

Red.LR-16.10.2009

Dact.EA-01.10.2009/3ex

II.-Jud.

Președinte:Silvia Cerbu
Judecători:Silvia Cerbu, Lucia Rog

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omorul deosebit de grav (art. 176 cod penal). Decizia 184/2009. Curtea de Apel Bucuresti