Omorul deosebit de grav (art. 176 cod penal). Decizia 7/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ NR.7/A/2008
Ședința publică din 31 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Condrovici Adela JUDECĂTOR 2: Crișan Marinela
JUDECĂTOR: - - - vicepreședintele instanței
GREFIER:- -
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor penale formulate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR, inculpații apelanți, născut la 04.08.1989 și, născut la 10.03.1990, ambii din Penitenciarul d e Maximă Siguranță O, împotriva sentinței penale nr. 246/P din 04 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav, prev. și ped. de art. 174, 176 lit. d Cod penal cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal și tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 alin. 2 lit. b și 2/1 lit. a și c Cod penal cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 22 ianuarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea hotărârii în cauză amânându-se pentru data de 29 ianuarie 2008, dată la care s-a pronunțat prezenta hotărâre, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra apelului penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr.246/P din 04 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice date infracțiunii prev. și ped. de art.211 al.2 lit. b și al.2/1 lit. a, c,Cod Penal reținutăpentru fapta de la pct.1 din rchizitoriu. În baza art.174-176 lit.d, cu Cod Penal aplic.art.99 al.3 Cod Penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, ns. la 04.08.1989 în loc. M, jud. B, cetățean român, fără studii, fără ocupație și loc de muncă, necăsătorit,. în loc., com., nr.170, cu reședința în loc.,-.B, deținut în Penitenciarul Oradea, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav la pedeapsa de: 12 ani și 6 luni închisoare.
În baza art.211 al.2 lit. b și 2/1 lit.a,c,Cod Penal cu aplic.art.99 al.3 a Cod Penal fost condamnat același inculpat la pedeapsa de: 7 ani închisoare.
În baza art.192 al.2 cu aplic.art.99 al.3 Cod Penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art.208-209 al.1 lit.a,g,i,cu Cod Penal aplic.art.99 al.3 a Cod Penal fost condamnat același inculpat la pedeapsa de: 4 ani închisoare.
În baza art.217 al.1 cu Cod Penal aplic.art.99 al.3 a Cod Penal fost condamnat același inculpat la pedeapsa de: 6 luni închisoare.
În baza art.20 raportat la art.220 și art.217 al.4 a Cod Penal fost condamnat același inculpat la pedeapsa de: 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art.33 lit. a raportat la art.34 lit.b, au Cod Penal fost contopite pedepsele sus aplicate în pedeapsa mai grea și s-a dispus ca inculpatul să execute în regim de detenție12 ani 6 luni închisoare.
În baza art.71 au Cod Penal fost interzise inculpatului drepturile prev.de art.64 lit.a, teza a II a și lit.b, pe Cod Penal durata executării pedepsei principale, dar după împlinirea vârstei de 18 ani.
În baza art.88 s Cod Penal-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv de la 02.03.2007 la zi.
În baza art.350 C.P.P. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art.103 s Cod Penal-a revocat măsura educativă a libertății supravegheate luată față de inculpatul, prin sentința penală nr.1824/2006, pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosarul nr.3819/2006, definitivă la 2 noiembrie 2006.
În baza art.174-176 lit.d, Cod Penal, cu aplic.art.99 al.3 a Cod Penal fost condamnat inculpatul, fiul lui și, ns. la 10.03.1990 în loc. O, jud. B, cetățean român, studii primare, fără ocupație și loc de muncă, necăsătorit,. în com., str. -, nr.158, jud. B, aflat în Penitenciarul Oradea la pedeapsa de: 12 ani 6 luni închisoare.
În baza art. 211 al.2 lit. b și 2/1 lit.a,c,Cod Penal cu aplic.art.99 al.3 Cod Penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art.192 al.2 cu aplic.art.99 al.3 Cod Penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art.208-209 al.1 lit.a,g,i,Cod Penal cu aplic.art.99 al.3 a Cod Penal fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art.217 al.1 cu Cod Penal aplic.art.99 al.3 a Cod Penal fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art.20 raportat la art.220 și art.217 al.4 a Cod Penal fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art.33 lit. a raportat la art.34 lit.b, au Cod Penal fost contopite pedepsele sus aplicate în pedeapsa mai grea, și s-a dispus ca inculpatul să execute în regim de detenție12 ani 6 luni închisoare.
În baza art.71 au Cod Penal fost interzise inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a, teza a II a și lit.b, pe Cod Penal durata executării pedepsei principale, dar după împlinirea vârstei de 18 ani.
În baza art.88 s Cod Penal-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv de la 02.03.2007 la zi.
În baza art.350 C.P.P. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art.346 al.1 C.P.P. s-a constatat că părțile vătămate, și nu s-au constituit părți civile în cauză.
În baza art.118 lit.b, Cod Penal, s-a confiscat de la inculpatul cuțitul - corp delict ridicat conform procesului - verbal aflat la fila 37 din dosarul de urmărire penală.
În baza art.109 s C.P.P.-a dispus restituirea, după soluționarea definitivă a cauzei, a celorlalte obiecte ridicate conform procesului verbal aflat la fila 37 din dosarul de urmărire penală, în favoarea inculpatului, iar a bunurilor ridicate conform dovezii aflate la fila 96 din dosarul de în favoarea inculpatului.
În baza art.191 al.2 p Cod Penal a obligat fiecare inculpat la plata a câte 450 lei, în favoarea statului cu titlu de cheltuieli judiciare.
Costul lucrărilor de expertiză medico-legală psihiatrică, de 270 lei a fost avansat de stat din Fondurile speciale ale Ministerului d e Justiție, în favoarea Serviciului de Medicină Legală al Județului
Onorariile apărătorilor din oficiu, din faza de urmărire penală, de 200 lei conform delegațiilor nr.1590/2007 și nr.1589/2007 și din faza de judecată, și, de 200 lei conform delegațiilor nr.1739/2007 și nr.1738/2007 au fost avansate din Fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului de Avocați
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că:
La sfârșitul lunii februarie 2007 inculpații și s-au întâlnit la barul din localitatea, respectiv localitatea de domiciliu, iar în contextul discuției purtate de aceștia, inculpatul i-a propus celuilalt inculpat să se deplaseze împreună la locuința victimei, o persoană în vârstă de 79 ani, de unde să sustragă bani. Inculpatul cunoștea victima și știa că aceasta se bucură de bunăstare materială. Inculpatul a refuzat inițial această propunere, însă după două zile l-a căutat pe inculpatul, și i-a acceptat propunerea. În aceeași seară inculpatul s-a întors la locuința sa de unde a luat un cuțit, iar apoi s-au deplasat împreună la locuința victimei. Au escaladat gardul și au pătruns în curtea acesteia, iar apoi au intrat într-un corp de clădire unde inculpatul știa că victima obișnuia să doarmă. Întrucât victima nu dormea aici s-au deplasat spre celălalt corp de clădiri moment în care câinele victimei a început să latre. Inculpatul a luat o praștie pe care o avea asupra sa și a lovit câinele. Inculpatul a propus să taie cablurile de telefon și TV pentru ca victima să nu poată suma poliția sau să-i identifice. Au procedat întocmai, folosind cuțitul luat de la locuința inculpatului, iar apoi au bătut în geam și la ușă pentru a verifica dacă victima se afla singură înăuntru. În momentul în care acesta a deschis, s-au ascuns. Constatând că la locuința victimei nu se aflau alte persoane, inculpați au bătut din nou la ușă, iar în momentul în care acesta a deschis, inculpatul a sărit asupra victimei, căreia i-a aplicat o lovitură cu pumnul. În urma loviturii victima a căzut și a fost dusă de inculpați în camera aflată vis-a-vis de ușa de acces. În timp ce victima se afla la pământ, inculpații i-au aplicat pe rând lovituri cu o bară de fier găsită anterior în curtea victimei, afectându-i grav zona craniană, respectiv producându-i fracturi, după care au imobilizat-o, legându-i mâinile și picioarele cu o, iar peste gură, sub formă de căluș, i-au legat o cămașă. În timp ce victima a rămas imobilizată și la pământ, inculpații au căutat bunuri prin casă folosind mănuși găsite în locuința victimei. La un moment dat, în timp ce inculpatul continua căutările pentru a găsi bani, inculpatul, aflat în camera victimei pe care o supraveghea, a lovit-o pe aceasta cu cuțitul, în zona pieptului, provocându-i o hemoragie externă abundentă. Între timp inculpatul a găsit într-o cameră alăturată suma de 250 RON pe care și-a însușit-o, iar la revenirea sa în camera unde se afla victima văzând sângele scurs pe pardoseală a luat un cearșaf și l-a așezat peste acesta.
Apoi, întrucât nu au găsit alți bani și bunuri de valoare, inculpații au hotărât să păsărească locuința părții vătămate, însă pentru a-și ascunde fapta, au decis să deschidă butelia de la aragaz, astfel încât la venirea unei terțe persoane și aprinderea becului de către aceasta, să se declanșeze un incendiu. Concentrația gazului eliberat în locuință a devenit insuportabilă pentru inculpați, astfel încât aceștia din cauza stării de amețeală nemaigăsind cheia cu care au încuiat prin interior ușa de acces în locuință, chiar în momentul în care au pătruns în aceasta, au spart un geam de la ușă. Au găsit imediat cheia, au descuiat ușa și au părăsit locuința victimei, moment în care inculpatul a redeschis butelia de gaz.
În urma agresiunii exercitate asupra victimei, aceasta a decedat, respectiv lovitura cu cuțitul aplicată în zona pieptului, i-a produs o plagă penetrantă cu secțiuni de vase sanguine ale mediastinului anterior, ce a fost urmată de o hemoragie internă exteriorizată ce a cauzat în mod direct moartea victimei.
Starea de fapt sus reținută a rezultat din următoarele probe:
1. Proces verbal de cercetare la fața locului încheiat la 01.03.2007( 4 dosar ), din care rezultă că la locuința victimei s-au făcut următoarele constatări:
- ușa de acces în locuința victimei era formată din două canaturi, fiecare canat fiind prevăzut cu ochiuri de geam. Al doilea de geam de jos în sus de la partea mobilă a ușii era spart.
- cablul TV și cablul telefonic erau tăiate.
- în interiorul locuinței, respectiv în bucătărie, se afla după ușă o butelie stas, capacul buteliei fiind așezat lângă aceasta. de plastic de culoare albastră și învelișul de plastic de culoare albastră, folosite la sigilarea buteliei, erau aruncate lângă butelie. În bucătărie persista un puternic miros de gaz, butelia fiind aproape goală.
- în bucătărie, între ușa și masa din centrul camerei se afla un cadavru. În jurul gâtului cadavrul avea înfășurat un cearșaf de culoare albă. În fața cadavrului, pe la nivelul genunchiului se afla o cantitate mare de sânge. La o distanță de 35 cm de corpul victimei se afla o față de pernă de culoare albă pe care se observă imprimată un fragment de urmă de încălțăminte, fixate prin fotografiere. Sub cearșaf înfășurată peste gâtul și bărbia cadavrului se afla o cămașă.
- ușile dulapurilor erau larg deschise, iar așternuturile de pe cele două paturi erau răvășite.
- în curte și în grădină au fost identificate fragmente deurme de încălțăminte, fixate prin fotografiere.
- în curte la o distanță de 3, oblic de la ușa de acces în locuință, pe spațiul, se afla o bucată de fier rotund cu diametrul de 16 mm îndoit la un capăt, având lungimea de 30 cm și lungimea îndoiturii de 7 cm.
- pe receptorul telefonului din camera dinspre grădină s-a descoperit o urmă papilară, inaptă însă pentru procesul de identificare criminalistică conform planșei fotografice de la fila 8 din dosarul de
2. Raport de constatare tehnico-științifică nr. 77137 din 09.03.2007(98 dosar ), din care rezultă că:
- urma de încălțăminte de adâncime din sol ridicată prin fotografiere, a fost creată de încălțămintea pentru piciorul drept ridicată de la inculpatul.
- urma de încălțăminte de stratificare cu, ridicată prin fotografiere, a fost creată de încălțămintea pentru piciorul drept ridicată de la numitul.
3. Raport de constatare medico-legală( 42 dosar ) din care rezultă că:
- moartea victimei a fost violentă.
- s-a datorat hemoragiei interne exteriorizate, consecința unei plăgi penetrante toracice cu secțiuni de vase sanguine ale mediastinului anterior.
- leziunile s-au putut produce astfel: plaga și fracturile craniene prin loviri cu un corp dur de formă alungită(posibil ); cele de la nivelul feței, gâtului și membrelor superioare prin lovire cu corpuri dure, comprimare între două planuri dure(picior-paviment); leziunile de la nivelul toracelui prin acțiune unui instrument înțepător - cuțit cu lamă lată și relativ rigidă.
- între leziunile de la nivelul toracelui și decesul victimei există o legătură de cauzalitate directă.
- direcția de acțiune a corpului înțepător tăietor a fost oblic antero-posterior și de la dreapta la stânga. Poziția agresorului față de victimă a putut fi lateral față de aceasta, victima fiind cel mai posibil în decubit lateral.
- moartea poate data din 28.02.2007, de circa 40 ore.
4. Proces verbal de conducere în teren încheiat la 05.03.2007( 119 dosar ), din care rezultă că inculpații și, în prezența martorilor asistenți au indicat modul de operare respectiv:
- pătrunderea în curtea victimei prin escaladarea gardului;
- pătrunderea în bucătăria de vară știind că aici dormea victima și constatarea împrejurării că aceasta nu se afla aici;
- tăierea cablurilor de telefon și TV;
- găsirea unei bucăți de fier lângă corpul de clădiri unde dormea victima;
- modul de pătrundere în locuință prin agresarea victimei după ce aceasta a deschis ușa cu indicarea locului agresiunii;
- modul de imobilizare a victimei cu o și o cămașă;
- agresarea repetată a acesteia cu o bucată de fier găsită;
- locurile unde inculpații au căutat bani și bunuri, respectiv locul unde inculpatul a găsit suma de 250 RON;
- închiderea ușii cu cheia prin interior în momentul pătrunderii în locuință și spargerii geamului de la ușă în momentul în care inculpații intenționau să părăsească locuința;
- indicarea buteliei deschise imediat anterior părăsirii locuinței victimei.
5. Declarațiile martorilor asistenți ( 62 dosar ); 69 dosar instanță) și ( 69 dosar și 71 dosar instanță), care atestă cele consemnate în procesul verbal de conducere în teren.
6. Declarațiile părților civile și ( 52-54 dosar ), persoane din anturajul familial al victimei, care au sosit primele la locul faptei, unde au constatat aceleași detalii relevate de procesul verbal de cercetare la fața locului, respectiv tăierea cablurilor de curent și TV, geamul spart la ușa de acces în locuință, hainele din locuință răvășite.
7. Declarația părții responsabil civilmente ( 56 dosar; 93 dosar instanță), din care rezuiltă că în noaptea săvârșirii faptei cei doi inculpați s-au deplasat la locuința sa, în jurul orelor 2,00, unde inculpatul i-a mărturisit omorul comis asupra victimei.
8. Declarația martorului ( 61 dosar; 127 dosar instanță), martor indirect, care arată că sora sa, respectiv partea responsabil civilmente s-a deplasat la locuința sa, în ziua imediat următoare săvârșirii faptei, și i-a relatat că fiul său, inculpatul, împreună cu un alt băiat au omorât un și au sustras din locuința acestuia bani și bunuri alimentare.
9. Declarațiile de recunoaștere ale inculpaților( 72-83 dosar; 46-51 dosar instanță).
S-a precizat că ambii inculpați au descris în același mod săvârșirea faptei în ce privește următoarele elemente: pătrunderea în curtea părții vătămate, prin escaladarea gardului; tăierea cablurilor de curent electric și telefon; agresarea victimei în momentul pătrunderii în locuință de către inculpatul; aplicarea în mod succesiv de către inculpați a unor lovituri victimei cu o bucată de fier găsită în curtea acesteia; aplicarea unei lovituri de cuțit victimei de către inculpatul; găsirea în locuința victimei a sumei de 250 RON și însușirea acesteia; spargerea geamului cu care era prevăzută ușa de acces în locuință, în momentul părăsirii acesteia; eliberarea gazului în locuința părții vătămate.
Inculpatul a declarat în plus împrejurarea că, anterior săvârșirii faptei au luat de la locuința sa două căciuli din care au confecționat pe drum două cagule și a susținut că tot timpul în locuința victimei au avut pe față aceste cagule. Întrucât această susținere a avut un caracter singular, necoroborându-se cu alte probe, instanța a reținut ca irelevantă în reținerea stării de fapt.
Inculpatul a mai susținut că a luat un cuțit de la locuința sa, pentru a-l folosi la mâncat, întrucât după această faptă nu mai aveau să se întoarcă acasă de teamă. Raportat la această împrejurare, inculpatul a susținut că au luat cuțitul de la locuința inculpatului pentru a tăia cablul de curent al ului, pentru ca acesta să nu aibă posibilitatea de a aprinde lumina și de a-i vedea. Având în vedere că această susținere a inculpatului, se corelează cu însăși modul de operare, a fost reținută de instanță ca având relevanță în stabilirea stării de fapt.
10. Raporturile de expertiză medico-legală psihiatrică( 146 și 148 dosar ) din care a rezultat că inculpații și nu suferă de boală psihică, ambii având discernământ.
A rezultat fără nici un dubiu, din interpretarea coroborată a probelor sus-expuse că inculpații sunt autorii faptelor pentru care sunt judecați. De asemenea, a rezultat cu certitudine vinovăția acestora, pe care, urmare timpului scurs de la discuția inculpaților despre săvârșirea infracțiunii până la comiterea efectivă a acesteia, respectiv 2 zile, a actelor premergătoare, dovedite în mod cert, instanța a reținut ca fiind sub forma unei intenții cu premeditare. Astfel, așa cum s-a arătat, inculpații au luat de la locuința inculpatului un cuțit și deși inculpatul susține că în momentul în care a luat cuțitul a avut în vedere doar faptul de a-l folosi la tăierea alimentelor, inculpatul a arătat în mod explicit că a luat cuțitul pentru a tăia cablurile de curent electric și TV, în scopul de a înlătura posibilitatea de a fi identificați sau de a fi alarmate terțe persoane. Această susținere a sa a fost reținută de instanță ca fiind veridică, tocmai datorită materializării acestei intenții a inculpaților, care au procedat în acest fel atât la locuința victimei cât și la locuința victimei.
Prin urmare, instanța a reținut că fapta inculpaților și de a aplica lovituri repetate victimei în zone vitale(zona capului, torace) cu obiecte apte a produce moartea(o bară de fier și cuțit) având drept urmare moartea acesteia, în scopul de a ascunde tâlhăria comisă la locuința acesteia, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 174-176 lit. "d" cu aplicarea art. 99 alin. 3, texte de lege în baza cărora a dispus condamnarea inculpaților, fiecare la o pedeapsa de 12 ani 6 luni închisoare;
- fapta inculpaților de a sustrage pe timp de noapte, împreună, din locuința părții vătămate, prin violență, suma de 250 RON întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. 2 lit. "b" și alin. 2/1 lit. "a" și "c" cu aplicarea art. 99 alin. 3, teste de lege în baza cărora a dispus condamnarea inculpaților, fiecare, la câte o pedeapsă de 7 ani închisoare;
- fapta inculpaților de a pătrunde în locuința victimei urmată de săvârșirea unei tâlhării, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. 2 au aplicarea art. 99 alin. 3, texte de lege în baza cărora a dispus condamnarea inculpaților, fiecare, la câte o pedeapsă de 2 ani închisoare;
- fapta inculpaților de a elibera gaz în locuința victimei pentru a se produce incendierea acesteia la deschiderea electrice, urmare care însă nu s-a produs, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 222-217 alin. 4 cu aplicarea art. 99 alin. 3, texte de lege în baza cărora instanța a dispus condamnarea inculpaților, fiecare, la pedeapsa de 1 an 6 luni închisoare.
Referitor la faptele descrise la pct. I din rechizitoriu, mai sus expuse, reprezentantul Parchetului a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. 2 lit. b și alin. 2/1 lit. a și c în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. 2 lit. b și alin. 2/1 lit. a, b, c, în concret reținerea agravantei privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prin folosirea unei arme și a motivat că din probele administrate rezultă că inculpații s-au folosit de instrumente care sunt considerate arme în înțelesul legii, respectiv o bucată de fier și un cuțit.
În ceea ce privește această formă agravantă a infracțiunii de tâlhărie, respectiv săvârșirea tâlhăriei prin folosirea unei arme, s-a reținut că atât în literatura juridică cât și în practica judiciară s-a statuat că aceasta subzistă doar atunci când inculpatul se deplasează înarmat la locuința victimei, întrucât având conștiința faptului că posedă această armă, o îndrăzneală sporită, ceea ce îi accentuează implicit periculozitatea.
de fier a fost găsită de inculpați la locuința victimei și folosită ad-hoc, astfel încât raportat la acest obiect nu s-a impus reținerea circumstanței agravante.
În ceea ce privește cuțitul luat de inculpatul de la locuința sa, acesta este o armă în accepțiunea art. 151 al. 2.Cod Penal Deși inculpatul a arătat că a luat cuțitul pentru a-și tăia alimentele întrucât părăsea casa părintească, inculpatul a declarat că au luat cuțitul pentru a tăia cablurile de telefon și curent, ceea ce s-a și întâmplat. Este evident că acest cuțit a fost luat de inculpați pentru a-l folosi la realizarea activității infracționale.
Raportat la problema în discuție, s-a reținut că inculpații au săvârșit omorul, în scopul ascunderii tâlhăriei. Ca atare violența în acest tip de tâlhărie coincide cu violența exercitată în cadrul omorului. victimei s-a realizat prin folosirea unui cuțit, ceea ce face ca acțiunea de folosire a armei să se circumscrie realizării laturii obiective a infracțiunii de omor. Deși această violență așa cum s-a arătat, reprezintă și violența adiacentă infracțiunii de tâlhărie, omorul rămâne o infracțiune de sine stătătoare, cu conținut distinct și aflată în concurs real cu infracțiunea de tâlhărie. A reține aceeași împrejurare - folosirea armei ce a cauzat moartea - ca circumstanță agravantă a infracțiunii de tâlhărie, conduce în opinia instanței la instituirea unei răspunderi penale extrem de severe a inculpaților. În acest context, se impune precizarea că în literatura de specialitate, s-au exprimat frecvent opinii în sensul că este prea mult a se reține, în conținutul infracțiunii de tâlhărie, violențele exercitate în cadrul infracțiunii de omor, propunându-se reținerea în concurs a infracțiunii de omor deosebit de grav cu infracțiunea de furt. Cu atât mai exagerat, apare în opinia instanței, atribuirea unui conținut agravant infracțiunii de tâlhărie, prin reținerea în conținutul său a împrejurării vizând obiectul folosit la săvârșirea infracțiunii de omor.
S-a considerat că împrejurarea de a folosi cuțitul, respectiv o armă pentru uciderea victimei, a căpătat nejustificat o dublă incriminare și este chiar contrară intenției legiuitorului, așa cum aceasta se desprinde dintr-o situație de analogie, anume, pentru evitarea dublei încriminări, Legiuitorul nu a permis reținerea concomitentă a aceleiași împrejurări de fapt ca circumstanță agravantă generală și apoi specială.
Pentru considerentele de mai sus, instanța a respins ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice.
II. În noaptea de 27/28.02.2007, după săvârșirea infracțiunii de omor, tâlhărie și violare de domiciliu, asupra victimei, inculpații s-au hotărât să meargă la locuința părții vătămate, persoană în vârstă de 56 de ani, pe care o cunoșteau ambii inculpați. După ce au ajuns aici au pătruns în curtea locuinței acesteia prin escaladarea gardului. S-au uitat prin geamul locuinței și au văzut că partea vătămată se afla în interior și se uita la televizor. Au hotărât să taie cablurile de TV, respectiv de curent, lucru pe care l-au și făcut. Au intrat într-o bucătărie de vară de unde au luat un cuțit și din frigider. Au ieșit din bucătărie și s-au așezat lângă poartă sub un boschet, unde au mâncat. Între timp partea vătămată a ieșit din casă, a plecat la bucătărie a închis ușa acesteia, după care s-a întors în casă, încuind ușa prin interior.
După ce partea vătămată a intrat în locuință cei doi inculpați au observat că un geam al locuinței era deschis și au intenționat să pătrundă în interior prin acel geam. Au constatat însă că erau geamurile duble, iar cel din interior era încuiat. Au încercat să forțeze cu cuțitul un alt geam și ușa, dar nereușind au pătruns într-o magazie de lemne de unde au luat un topor cu care au încercat să forțeze ușa. Întrucât nu au reușit nici de această dată, au spart de la o fereastră dublă, ambele geamuri, după care s-au ascuns. Au stat aproximativ 10 minute să vadă dacă vine cineva, sau dacă se produce vreo reacție, după care, văzând girofarul de la mașina poliției au fugit prin spate.
De la locuința părții vătămate cei doi inculpați au plecat la locuința inculpatului, unde inculpatul a mărturisit mamei acestuia faptele comise. De aici au plecat în localitatea O, unde au fost cazați timp de o zi, de sora inculpatului și unde cei doi inculpați au lăsat cuțitul cu care au comis omorul asupra părții vătămate, cât și cuțitul sustras de la locuința părții vătămate. Au revenit în localitatea, unde au aflat de la mama inculpatului, că au fost identificați ca autori ai faptelor comise, de către organele de poliție și pentru a nu fi prinși, au luat pături și mâncare și s-au ascuns în pădure, unde și-au petrecut noaptea. A doua zi au fost descoperiți de organele de poliție.
Starea de fapt mai sus descrisă a rezultat din următoarele probe:
1. Proces verbal de cercetare la fața locului( 111 dosar ) din care rezultă că la locuința părții vătămate s-au făcut următoarele constatări:
- cablul de telefon situat în apropierea terasei a fost tăiat și smuls;
- geamul ferestrei de lângă terasă este reclamat ca fiind spart și ulterior înlocuit de partea vătămată;
- ușa de acces în bucătărie situată într-o clădire anexă, nu prezintă urme de forțare.
2. Proces verbal de conducere în teren, încheiat la 05.03.2007(119 dosar ), din care rezultă că inculpații și, în prezența martorilor asistenți, au indicat modul de operare respectiv:
- locul pe unde au escaladat gardul și au pătruns în locuința părții vătămate;
- localizarea părții vătămate, ce se afla în interiorul locuinței sale;
- cablurile de TV, sonerie și curent pe care le-au tăiat;
- bucătăria de vară, corp distinct de clădirea în care se afla partea vătămată, de unde au sustras produse alimentare și un cuțit;
- geamul pe care l-au spart de la locuința în care se afla partea vătămată;
- locul pe unde au părăsit locuința părții vătămate la venirea mașinii de poliție.
3. Declarațiile martorilor asistenți ( 140 dosar; 70 dosar instanță), ( 141 dosar, 92 dosar instanță) care atestă cele consemnate în procesul verbal de conducere în teren;
4. Declarația părții vătămate (13 dosar ) din care rezultă că:
- în noaptea de 27/28.02.2007 se afla în locuință împreună cu mama sa, când la un moment dat, în jurul orelor 24,00, s-au stins brusc televizorul și becul din cameră; imediat ce s-a întrerupt curentul a auzit un zgomot de geam spart și și-a dat seama că cineva a intrat în curtea și vrea să intre în casă; întrucât s-a speriat foarte tare, de pe telefonul mobil a încercat inițial să apeleze numărul de urgență 112 și deoarece nu s-a realizat legătura cu șeful de post din, l-a sunat personal pe acesta și a primit confirmarea de la șeful de post că va ajunge la locuința sa în aproximativ 10 minute; după ce a vorbit cu șeful de post a strigat în casă, că a chemat poliția, pentru a fi auzită de cei de afară și pentru a-i determina să plece; după aproximativ 10 minute a ajuns șeful de post care a constatat că nu mai era nimeni în curte și totodată că erau tăiate firele de curent precum și că era spart geamul;
- în data de 23.02.2007, a constatat că din bucătărie i-au fost sustrase două batoane de de șuncă, un cuțit și o ciocolată "".
5. Declarațiile de recunoaștere ale inculpaților din care rezultă că cei doi inculpați au pătruns în locuința părții vătămate prin escaladarea gardului; după ce au intrat în curte s-au uitat pe geam și au constatat că partea vătămată se afla în interiorul locuinței și se uita la televizor; au tăiat cablurile de curent și TV; au intrat în bucătăria de vară de unde au luat un cuțit și, pe care l-au consumat stând lângă poartă sub un boschet; au văzut-o pe partea vătămată, care a ieșit din casă și a plecat în bucătărie de unde, după ce a încuiat ușa, s-a întors în locuință și a încuiat de asemenea ușa; au încercat să forțeze un geam și ușa,m însă nu au reușit; au luat din magazie un topor cu care au spart geamul; au stat aproximativ 5-10 minute să vadă dacă se produce vreo reacție, dacă vine cineva; au auzit mașina poliției astfel încât au fugit; acțiunile ulterioare de ascundere.
6. Raportul de constatare medico-legală psihiatrică din care a rezultat că inculpații nu suferă de boală psihiatrică, discernământul acestora fiind păstrat.
A rezultat fără nici un dubiu, din interpretarea coroborată a probelor sus-expuse că inculpații sunt autorii faptelor pentru care sunt judecați. De asemenea, a rezultat cu certitudine vinovăția acestora, pe care, instanța a reținut ca fiind sub forma unei intenții directe.
Prin urmare, instanța a reținut că:
- fapta inculpaților și de a pătrunde prin escaladarea gardului în locuința părții vătămate și de a sustrage dintr-o anexă a acesteia bunuri alimentare pe care le-au consumat respeciv un cuțit, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 208-209 alin. 1 lit. "a,g,i" cu aplicarea art. 99 alin. 3, texte de lege în baza cărora a dispus condamnarea fiecărui inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare;
- fapta inculpaților și de a tăia cablu de curent, respectiv TV și de a sparge geamul de la locuința părții vătămate întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere prevăzută și pedepsită de art. 217 alin. 1, text de lege în baza căruia a dispus condamnarea fiecărui inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În ceea ce privește faptele descrise la punctul 2 din rechizitoriu, mai sus arătate, reprezentantul parchetului a solicitat schimbarea încadrării juridice din cele două infracțiuni de furt calificat și distrugere într-o singură infracțiune de tâlhărie consumată, respectiv în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. 2 lit. "b" și alin. 2/1 lit. a, b, c și a motivat că: Din declarațiile inculpaților rezultă că aceștia s-au înțeles să o lege pe partea vătămată și să-i ia bunurile, sens în care au pătruns în curte și au încercat cu un topor să spargă ușa, însă nu au reușit. În schimb, au tăiat cablurile telefonice și cu intenție au pătruns într-o anexă - bucătărie de vară de unde au sustras bunuri. Ulterior au spart geamul de la locuința părții vătămate, astfel încât chiar dacă agresiunea a fost asupra bunului i-a produs o amenințare la adresa părții vătămate.
Raportat la cele solicitate, s-a precizat că activitatea inculpaților s-a succedat astfel: furtul alimentelor din bucătăria de vară - corp distinct de clădirea în care se afla partea vătămată, iar apoi spargerea geamului de la această din urmă clădire. Deși în general violențele ulterioare sustragerii bunului sunt motivate de dorința făptuitorului de a-și asigura scăparea sau păstrarea bunului, particularitatea speței de față constă, în faptul că este vorba despre o violență asupra lucrului (spargerea geamului), ulterioară acțiunii de sustragere. În opinia parchetului acțiunile ulterioare ale inculpaților de spargerea a geamului, respectiv după sustragerea bunurilor, se circumscriu și materializează intenția inițială de tâlhărie a acestora.
Este admisă în literatura de specialitate teza potrivit căreia violența asupra lucrului se poate răsfrânge asupra psihicului persoanei, în sensul creării unui temeri, respectiv a unei constrângeri morale, ce constituie acțiunea secundară a infracțiunii de tâlhărie. În opinia instanței, o astfel de situație implică în genere un contact atât de strâns între persoană și lucru încât ar fi imposibil ca prin agresarea lucrului persoana să nu fie afectată de o temere reală și care să facă astfel posibilă sustragerea bunului. De exemplu atunci când bunul se află asupra persoanei sau în imediata apropiere a acesteia. Facem precizarea de principiu, că în opinia instanței o persoană aflată în locuința sa, nu realizează un contact atât de intim cu aceasta încât spargerea geamului locuinței să inducă o asemenea temere, încât strict sub imperiul acesteia să se comită necondiționat furtul.
În speța de față însă, instanța având în vedere probele de la dosar, inclusiv declarațiile inculpaților, a atribuit o altă conotație acțiunii inculpaților de spargere a geamului și a reținut că:
exercitată de inculpați asupra geamului nu este o violență exercitată în scopul sustragerii de bunuri prin violență, ci pentru a verifica o eventuală reacție de alarmare a părții vătămate sau vecinilor, ceea ce în realitate s-a și produs. Această concluzie s-a desprins cu claritate din modul lor de operare și anume după spargerea geamului, inculpații au stat ascunși aproximativ 10 minute, timp în care partea vătămată a avut posibilitatea de a anunța poliția și realizat acest lucru, inculpați fugind de la locuința sa în momentul în care au observat lumina de girofar a mașinii de poliție.
A apreciat că acționând în acest mod, inculpații au pregătit săvârșirea unei acțiuni de sustragere de bunuri, care, urmare neconsumării sale nu poate fi definită cert ca tâlhărie, această acțiune circumscriindu-se sferei actelor pregătitoare și îngemănându-se cu celelalte acțiuni similare de tăiere a cablurilor de telefon și curent electric.
Inculpații după spargerea geamului nu au pătruns imediat în locuința părții vătămate pentru ca sub imperiul eventualei stări de spaimă induse acesteia urmare violentării lucrului să comisă furtul.
Pentru comiterea unei tâlhării, făptuitorul trebuie să aibă deopotrivă conștiința faptului că săvârșește furtul, cât și conștiința faptului că realizarea acestuia se face prin exercitarea unor violențe sau constrângeri morale asupra părții vătămate.
Este evident că prin spargerea geamului inculpații nu au avut intenția de a crea o stare de temere părții vătămate, ca dovadă că nu au acționat imediat.
Este adevărat că inculpatul ( 47 dosar instanță) a declarat că au plecat la locuința părții vătămate pe care "urma de asemenea să o legăm și să-i luăm bunuri".
Raportat la această afirmație, este posibil ca în realitate inculpații să-și fi propus, respectiv să aibă în reprezentarea subiectivă, săvârșirea unei tâlhării asupra părții vătămate. În concret însă, acțiunea adiacentă de violență, chiar o violență asupra lucrului, aptă a se răsfrânge asupra psihicului persoanei, în speța de față, nu s- realizat. Așa cum s-a arătat, acțiunea de spargere a geamului este, urmare contextului în care s-a produs, un act pregătitor. Totodată nu există nici un alt element care să materializeze o astfel de rezoluție infracțională. Prin urmare, nu se poate spune cu certitudine că inculpații, dacă nu ar fi fost intervenția părții vătămate, care a chemat poliția, ar fi săvârșit o tâlhărie și nu un furt prin efracție. Partea vătămată ar fi putut să abandoneze la un moment dat sentimentul de alarmă, de teamă, să considere spargerea geamului un act de vandalism, să-l securizeze cumva, într-un final să adoarmă, iar inculpații să intre totuși în locuință prin geamul spart și să comită un furt prin efracție.
A apreciat că, în condițiile în care nu se realizează, respectiv nu se începe executarea activității secundare a infracțiunii de tâlhărie, anume violența sau amenințarea, chiar dacă intenția autorului ar fi fost una de a săvârși o infracțiune de tâlhărie, nu se poate reține această infracțiune, existând posibilitatea reală, ca din diverse motive, aceasta să nu se materializeze ca atare, ci sub forma unei infracțiuni mai ușoare, bunăoară furt.
Condamnarea inculpaților raportat strict la rezoluțiunea lor infracțională, ar fi bazată pe ipoteza săvârșirii infracțiunii așa cum aceștia au preconizat-o, ceea ce în opinia instanței este inadmisibil.
Ca atare, s-a apreciat că în speța de față, raportat la datele concrete existente, răspunderea penală a inculpaților trebuie stabilită în funcție de activitatea lor așa cum aceasta s-a materializat și nu în funcție de ce s-ar fi întâmplat.
Pentru motivele de mai sus, cererea de schimbare a încadrării juridice a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și inculpații și.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihora solicitat în motivele de apel expuse pe larg la filele 3-13, desființarea sentinței penale ca nelegală și netemeinică iar la judecarea cauzei să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei de tâlhărie de la punctul 1 din rechizitoriu cu reținerea și a agravantei prevăzut de art.211 al.2 /1 lit.b Cod penal și a faptei de furt calificat de la punctul 2 din rechizitoriu în infracțiunea de tâlhărie prev. și ped. de art.211 al.2 lit.b și al.2/1 lit.a,b,c Cod penal cu aplicarea art.99 al.3 Cod penal, iar după eventuala extindere a procesului penal pentru violare de domiciliu să fie condamnați inculpații pentru toate infracțiunile la pedepse maxime prevăzute de lege cu aplicarea unui spor la pedeapsa rezultantă.
Inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate ținând seama de circumstanțele personale ale inculpatului apelant.
Inculpatul prin apărător a solicitat respingerea cererilor de schimbare a încadrării juridice și respingerea apelului declarat de parchet. A solicitat a se dispune în baza art.10 lit.d Cod procedură penală achitarea inculpatului de sub comiterea infracțiunii de violare de domiciliu în sensul reținerii cu privire la celelalte infracțiuni a circumstanțelor atenuante personale și reducerea pedepselor aplicate sub minimul special prevăzut de lege și să i se aplice inculpatului o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere.
Reprezentantul parchetului a solicitat respingerea ca nefondate a apelurilor declarate de inculpați apreciind că nu se impune reducerea pedepselor și nici a reținerii circumstanțelor atenuante având în vedere gravitatea faptelor și modul de comitere a acestora.
Verificând sentința penală atacată cu apel, din oficiu și potrivit motivelor invocate potrivit dispozițiilor art.371 și art.378 Cod procedură penală, Curtea de Apel constată că hotărârea primei instanțe este în parte nelegală și netemeinică urmând a admite ca fondat apelul parchetului, considerațiile fiind întemeiate, iar apelurile inculpaților fiind neîntemeiate vor fi respinse.
Ca stare de fapt se reține în esență următoarele:
1. Cei doi inculpați și s-au întâlnit în seara zilei de 27 02 2007 în, în apropiere de locuiințele lor, și s-au hotărât să facă rost de bani, astfel că au luat un cuțit de acasă de la pentru a tăia cablul de telefon și de curent și s-au deplasat la locuința victimei din -. Au pătruns în curte prin escaladarea gardului după care l-au căutat în bucătăria de vară crezând că doarme acolo. Nu l-au găsit, astfel că au mers la celălalt corp de clădire, au bătut în geam și întrucât câinele a lătrat l-au lovit cu pietre aruncate cu praștia, după care au tăiat cablurile de la telefon și TV, au bătut din nou în geam și în ușa de la coridor, victima le-a deschis ușa iar inculpații s-au repezit asupra ei doborând-o la pământ.
Inculpatul i-a pus piciorul pe gât și a întrebat-o unde sunt banii, apoi au lovit-o cu pumnii și cu picioarele pe unde au nimerit precum și cu un levier de fier pe care inculpatul l-a găsit înainte de a intra în locuință.
După ce au legat victima de mâini cu o, i-au pus în gură un material textil pentru a nu putea țipa. Întrucât au constatat că victima mai trăiește inculpatul a înțepat-o în zona pieptului cu cuțitul pe care îl avea asupra sa de la inculpatul, după care au căutat bani prin casă, iar inculpatul a găsit lângă televizor suma de 25 lei pe care și-a însușit-
Înainte de ieși din locuință inculpatul a deschis butelia de la aragaz, în ideea în care dacă intră cineva ulterior și va aprinde becul se va produce o care va declanșa un incendiu, pentru a distruge urmele infracțiunilor.
Cei doi inculpați au folosit mănuși pentru a nu lăsa urme în locuință iar la ieșire inculpatul a spart ușa de la intrare în coridor, cioburile căzând în exterior.
Tot prin escaladarea gardului inculpații au ieșit din curtea victimei.
Numitul, în data de 01 martie 2007 fost găsit mort în una din camerele locuinței într-o de sânge, având mâinile legate cu o iar în gură un material textil.
Cu ocazia cercetării la fața locului a rezultat că ușile de la cameră și coridor erau deschise, sticla din ușa de la coridor era spartă din interior, cioburile fiind împrăștiate în curte unde s-au găsit urme de încălțăminte, iar cablurile de curent și telefon erau tăiate.
Potrivit autopsierii cadavrului a rezultat că moartea victimei a fost violentă și a fost cauzată de o hemoragie internă exteriorizată, consecința unei plăgi penetrante toracice cu secțiuni de vase sanguine ale mediastinului anterior. Leziunile de pe corp s-ar fi putut produce în felul următor: plaga și fracturile craniene prin lovire cu un corp dur de formă alungită (posibil ); cele de la nivelul feței, gâtului și membrelor superioare prin lovire cu corpuri dure, comprimare între două planuri dure - picior-paviment; leziunile de la nivelul toracelui prin acțiunea unui instrument înțepător-tăietor (cuțit cu lamă lată și relativ rigidă).
Între leziunile de la nivelul toracelui și decesul victimei există o legătură de cauzalitate directă.
2. După ce au părăsit locuința victimei inculpații s-au deplasat la locuința părții vătămate din, str. - nr.78. Inculpații au pătruns în curte prin escaladarea gardului, după care au tăiat cablurile de curent și televizor, au spart un geam dublu de la cameră cu un topor luat din cămara de lemne și totodată cu acel topor au forțat ușa de la intrare. Nu au reușit însă să o deschidă întrucât aceasta era închisă prin interior. După ce au sustras bunuri alimentare din bucătărie, au așteptat să iasă din casă proprietara pentru aol ega și pătrunde în locuință. În timp ce așteptau ieșirea proprietarei, au mâncat salamul sustras din bucătărie. Proprietara a oprit mașina poliției sosită la fața locului ca urmare a chemării de către partea vătămată.
Inculpații văzând acest lucru au fugit prin grădină, fără să fie prinși.
A doua zi, cei doi inculpați au fost găsiți de trupele de jandarmi pe marginea unui canal.
Curtea de Apel găsește sentința penală ca fiind nelegală sub aspectul respingerii cererilor de schimbare a încadrării juridice și netemeinică sub aspectul cuantumului pedepselor principale aplicate inculpaților.
Din întreg ansamblul probator, inclusiv din actele strânse în cursul urmăririi penale cât și din faza de cercetare judecătorească a rezultat că pentru săvârșirea faptei de tâlhărie și omor deosebit de grav reținute la punctul 1 din rechizitoriu inculpatul a folosit pentru atacarea victimei un cuțit ridicat ca și corp delict, iar inculpatul a folosit în același scop un levier din fier. De menționat aici ca fiind relevante, pe lângă declarațiile inculpatului și concluziile raportului de expertiză medico-legală mai sus arătat.
Potrivit dispozițiilor art.151 Cod penal, "arme sunt instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispoziții legale. Sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natură a putea fi folosite ca arme și care au fost întrebuințate pentru atac".
Cuțitul și levierul sunt de natură a fi folosite ca arme și au fost întrebuințate pentru atac, odată ce cu ajutorul lor inculpații au cauzat victimei leziuni care sunt urmare a săvârșirii elementului material al laturii obiective a infracțiunii de tâlhărie.
Astfel, rezultă că în mod greșit prima instanță a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei de tâlhărie de la punct5ul 1 din rechizitoriu în sensul reținerii agravantei prevăzute de art.211 al.2/1 lit.b Cod penal.
De asemenea, în baza art.134 Cod procedură penală se va schimba încadrarea juridică a faptelor săvârșite de ambii inculpați din art.208-209 al.1 lit.a,g,i Cod penal toate cu aplicarea art.99 al.3 Cod penal (punctul 2 din rechizitoriu) în art.211 al.2 lit.b și al.2/1 lit.a,b,c Cod penal cu aplicarea art.99 al.3 Cod penal.
Astfel, rezultă că inculpații după ce au părăsit locuința victimei s-au deplasat la locuința părții vătămate cu intenția clară de aol ega și a-i lua banii, cunoscând că partea vătămată conduce o afacere. După ce au pătruns în curte și au văzut cum partea vătămată și încă o persoană de sex feminin urmăresc programe la televizor, inculpatul a tăiat cu un cuțit cablul de curent, televiziune și telefon, iar inculpatul a lovit în ușa de la intrare cu un topor, încercând să pătrundă în locuință. Nu au reușit însă să pătrundă, procedând la spargerea unui geam așteptând amândoi să iasă din locuință partea vătămată. După aceasta au sustras produse alimentare din bucătăria de vară.
În privința intenției lor, potrivit cu cele declarate de inculpați suntem în prezența laturii subiective a infracțiunii de tâlhărie.
Aceasta, întrucât inculpații au încercat prin tăierea cablurilor de comunicare cu exteriorul și a celor de curent să pună partea vătămată în imposibilitatea de a se apăra, aceștia prin violență au încercat intrarea în locuință intenționând a prinde și lega pe partea vătămată. Aceasta nu le-a reușit și au spart un geam pentru a face zgomot, încercând să o atragă pe partea vătămată afară din locuință.
Rezultă că suntem în prezența unei infracțiuni de tâlhărie în care amenințarea părții vătămate s-a făcut prin exercitarea unor acte de violență asupra unor bunuri, prin distrugerea instalației de telefonie, spargerea geamului și încercarea de spargere a ușii cu toporul pentru ca partea vătămată, femeie, aflată în fața a doi bărbați care tocmai mai omorâseră un om în scop de tâlhărie, să nu poată apela la ajutor și să iasă din locuință. (Drept penal român, partea specială, B, 1998, pag.253).
Părții vătămate i s-a insuflat o temere, dovadă fiind faptul că partea vătămată nu a ieșit din casă și imediat văzând că s-a întrerupt curentul electric și a auzit zgomot ca urmare a încercării de spargere a ușii, a folosit telefonul mobil pentru a anunța organele de poliție și a strigat că a anunțat poliția cu scopul de a fi auzită de inculpați.
Având în vedere starea de amenințare reală a părții vătămate, inculpații au sustras bunuri alimentare, ceea ce duce la schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor de furt și distrugere în infracțiunea de tâlhărie, faptă prev. și ped. de art.211 al.2 lit.b și al.2/1 lit.a,b,c Cod penal cu aplicarea art.99 al.3 Cod penal.
În temeiul art.336 Cod procedură penală, cererea Parchetului privind extinderea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prev. și ped. de art.192 al.2 Cod penal cu aplicarea art.999 al.3 Cod penal (punctul 2 din rechizitoriu) este fondată și urmează a fi admisă, astfel în acord cu decizia nr. XXXI din 16 aprilie 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție conform căreia în cazul în care se intră în locuință pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, aceasta se reține în concurs cu infracțiunea de violare de domiciliu, întrucât inculpații au intrat fără drept în curtea părții vătămate, sens în care s-a procedat ca atare.
Criticile parchetului sunt fondate și cu privire la pedepsele inculpaților care sunt insuficiente pentru atingerea scopului prevăzut în art.52 Cod penal.
Curtea de Apel consideră că se impune aplicarea unui spor, dat fiind perseverența infracțională a celor doi inculpați, concluziile referatelor de evaluare în sensul evoluției negative a comportamentului lor.
Deși persoane tinere, inculpații au dovedit o periculozitate extrem de ridicată, aceștia au elaborat anterior un plan infracțional, au recurs la măsuri menite de a înlătura posibilitatea victimelor de a cere ajutor și a fi identificați, au acționat asupra unor persoane vârstnice.
Raportat la cererea inculpaților de a fi achitați sau de a li se reduce pedepsele, față de starea de fapt conturată, mijloacele săvârșirii faptelor, recunoașterile acestora așa cum sunt menționate în declarațiile de inculpați de la filele 45-49 dosar de fond, nu se impune exonerarea de răspundere a acestora pentru faptele cu periculozitate deosebită care au dus la moartea unei persoane și nici micșorarea pedepsei, ci dimpotrivă majorarea pedepselor într-un cuantum sporit, urmând să execute în detenție câte 15 ani închisoare.
Față de cele de mai sus, se va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinței penale nr.246 din 4 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o va desființa în parte și drept consecință se va descontopi pedeapsa rezultantă de12 ani și 6 luni închisoareaplicată prin sentința apelată, inculpatului, în pedepse de: 12 ani și 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prev. și ped. de art.174 rap. la art.176 lit. d Cod penal; 7 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. și ped. de art. 211 alin. 2 și 2/1 li. a și c Cod penal;2 ani închisoarepentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. și de art. 192 alin. 2 Cod penal;4 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208, 209 alin. 1 lit. a,g,i Cod penal;6 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. și ped. de art.217 alin. 1 Cod penal;1 an și 6 luni închisoare, aplicată în baza art. 20 raportat la art. 220 și art. 217 alin. 4 Cod penal, toate cu aplicarea art. 99 alin 3 cod penal.
Se va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, de12 ani și 6 luni închisoareaplicată prin sentința apelată, inculpatului, în pedepse de: 12 ani și 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prev. și ped. de art.174 rap. la art.176 lit. d Cod penal; 7 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. și ped. de art. 211 alin. 2 și 2/1 li. a și c Cod penal;2 ani închisoarepentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. și de art. 192 alin. 2 Cod penal; 4 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208, 209 alin. 1 lit. a,g,i Cod penal;6 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. și ped. de art.217 alin. 1 Cod penal;1 an și 6 luni închisoare, aplicată în baza art. 20 raportat la art. 220 și art. 217 alin. 4 Cod penal, toate cu aplicarea art. 99 alin 3 Cod penal.
În baza art. 334 Cod de procedură penală se va schimba încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul, din art. 211 alin. 2, lit. b și alin. 2 indice 1 lit. a și c Cod penal cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal ( punctul 1 din rechizitoriu) în art. 211 alin. 2 lit. b și alin.2 indice 1 lit. a, b, Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal.
În baza aceluiași text de lege se va schimba încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul, din art. 208,209 alin.1 lit. a,g,i Cod penal, art. 217alin.1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal, (punctul 2 din rechizitoriu) în art. 211 alin. 2 lit. b și alin.2 indice 1 lit. a, b, Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal.
În baza art. 334 Cod de procedură penală se va schimba încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul, din art. 211 alin. 2, lit. b și alin. 2 indice 1 lit. a și c Cod penal cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal (punctul 1 din rechizitoriu) în art. 211 alin. 2 lit. b și alin.2 indice 1 lit. a, b, Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal.
În baza aceluiași text de lege se va schimba încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul, din art. 208, 209 alin.1 lit. a,g,i Cod penal art. 217 alin.1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal (punctul 2 din rechizitoriu) în art. 211 alin. 2 lit. b și alin.2 indice 1 lit. a, b, Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal.
În baza art. 336 Cod de procedură se va admite cererea de extinderea procesului penal privind pe inculpații și, privind săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. și ped. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 99 alin.3 Cod penal (punctul 2 din rechizitoriu).
1). În baza art. 211 alin. 2 lit. b și alin.2 indice 1 lit. a, b, Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal va condamna pe inculpatul, născut la 4 august 1989, fiul lui și al, deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță O, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, (punctul 1 din rechizitoriu) la pedeapsa de: 10 ani închisoare.
În baza art. 211 alin. 2 lit. b și alin.2 indice 1 lit. a, b, Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal va condamna pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, (punctul 2 din rechizitoriu) la pedeapsa de: 10 ani închisoare.
În baza art. 192 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal, va condamna pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu ( punctul 2 din rechizitoriu), la pedeapsa de: 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a raportat la art.34 lit. b Cod penal se vor contopi pedepsele aplicate inculpatului de: 12 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința apelată pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prev. și ped. de art.174 rap. la art.176 lit. d Cod penal; cu pedepsele de:10 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 alin. 2 lit. b și alin.2 indice 1 lit. a, b, Cod penal;2 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. și de art. 192 alin. 2 Cod penal și 1 an și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de distrugere, prev. și ped. de art. 20 rap. la art.217 alin.4 Cod penal, (punctul 1 din rechizitoriu); 10 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 alin. 2 lit. b și alin.2 indice 1 lit. a, b, Cod penal;2 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. și de art. 192 alin. 2 Cod penal (punctul 2 din rechizitoriu) inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de: 15 ani închisoare, urmare aplicării unui spor de 2 ani și 6 luni, la pedeapsa rezultantă urmare contopirii.
2).În baza art. 211 alin. 2 lit. b și alin.2 indice 1 lit. a, b, Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal va condamna pe inculpatul, născut la 10 martie 1990, fiul lui și al, deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță O, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, (punctul 1 din rechizitoriu) la pedeapsa de: 10 ani închisoare.
În baza art. 211 alin. 2 lit. b și alin.2 indice 1 lit. a, b, Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal va condamna pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, (punctul 2 din rechizitoriu) la pedeapsa de: 10 ani închisoare.
În baza art. 192 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal, va condamna pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu ( punctul 2 din rechizitoriu), la pedeapsa de: 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a raportat la art.34 lit. b Cod penal se vor contopi pedepsele aplicate inculpatului de:12 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința apelată pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prev. și ped. de art.174 rap. la art.176 lit. d Cod penal; cu pedepsele de:10 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 alin. 2 lit. b și alin.2 indice 1 lit. a, b, Cod penal;2 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. și de art. 192 alin. 2 Cod penal și 1 an și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de distrugere, prev. și ped. de art. 20 rap. la art.217 alin.4 Cod penal (punctul 1 din rechizitoriu); 10 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 alin. 2 lit. b și alin.2 indice 1 lit. a, b, Cod penal; 2 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. și de art. 192 alin. 2 Cod penal ( punctul 2 din rechizitoriu) inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de:15 ani închisoare, urmare aplicării unui spor de 2 ani și 6 luni, la pedeapsa rezultantă urmare contopirii.
Va menține în rest dispozițiile sentinței apelate.
În baza art.160/b Cod de procedură penală, va menține măsura arestării inculpaților, și va deduce din pedeapsă arestul preventiv până la zi, respectiv 31 ianuarie 2008.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală, va respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații și, cu datele personale de mai sus, împotriva sentinței penale nr.246 din 4 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor.
În baza art. 192 alin. 2 Cod de procedură penală va obligq pe inculpatul la plata sumei de 400 lei, iar pe inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat din apel.
În baza art. 189 Cod de procedură penală, va dispune virarea onorariului de apărător din oficiu, de câte 400 lei, respectiv total 800 lei din contul Ministerului Justiției în cel al Baroului de Avocați B, pe seama av., delegație de substituire din 30 octombrie 2007 și, delegație nr.4799 din 15 oct.2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 379 pct.2 lit. b Cod de procedură penală.
ADMITE apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinței penale nr.246 din 4 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o desființează în parte și drept consecință:
Descontopește pedeapsa rezultantă de 12 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința apelată, inculpatului, în pedepse de:12 ani și 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prev. și ped. de art.174 rap. la art.176 lit. d Cod penal;7 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. și ped. de art. 211 alin. 2 și 2/1 li. a și c Cod penal;2 ani închisoarepentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. și de art. 192 alin. 2 Cod penal; 4 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208, 209 alin. 1 lit. a,g,i Cod penal;6 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. și ped. de art.217 alin. 1 Cod penal;1 an și 6 luni închisoare, aplicată în baza art. 20 raportat la art. 220 și art. 217 alin. 4 Cod penal, toate cu aplicarea art. 99 alin 3 cod penal.
Descontopește pedeapsa rezultantă de aplicată inculpatului, de 12 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința apelată, inculpatului, în pedepse de:12 ani și 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prev. și ped. de art.174 rap. la art.176 lit. d Cod penal;7 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. și ped. de art. 211 alin. 2 și 2/1 li. a și c Cod penal; 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. și de art. 192 alin. 2 Cod penal;4 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208, 209 alin. 1 lit. a,g,i Cod penal;6 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. și ped. de art.217 alin. 1 Cod penal;1 an și 6 luni închisoare, aplicată în baza art. 20 raportat la art. 220 și art. 217 alin. 4 Cod penal, toate cu aplicarea art. 99 alin 3 Cod penal.
În baza art. 334 Cod de procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul, din art. 211 alin. 2, lit. b și alin. 2 indice 1 lit. a și c Cod penal cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal ( punctul 1 din rechizitoriu) în art. 211 alin. 2 lit. b și alin.2 indice 1 lit. a, b, Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal.
În baza aceluiași text de lege schimbă încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul, din art. 208,209 alin.1 lit. a,g,i Cod penal, art. 217alin.1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal, (punctul 2 din rechizitoriu) în art. 211 alin. 2 lit. b și alin.2 indice 1 lit. a, b, Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal.
În baza art. 334 Cod de procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul, din art. 211 alin. 2, lit. b și alin. 2 indice 1 lit. a și c Cod penal cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal ( punctul 1 din rechizitoriu) în art. 211 alin. 2 lit. b și alin.2 indice 1 lit. a, b, Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal.
În baza aceluiași text de lege schimbă încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul, din art. 208, 209 alin.1 lit. a,g,i Cod penal art. 217 alin.1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal (punctul 2 din rechizitoriu) în art. 211 alin. 2 lit. b și alin.2 indice 1 lit. a, b, Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal.
În baza art. 336 Cod de procedură admite cererea de extinderea procesului penal privind pe inculpații și, privind săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. și ped. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 99 alin.3 Cod penal (punctul 2 din rechizitoriu).
1). În baza art. 211 alin. 2 lit. b și alin.2 indice 1 lit. a, b, Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal condamnă pe inculpatul, născut la 4 august 1989, fiul lui și al, deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță O, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, (punctul 1 din rechizitoriu) la pedeapsa de:
- 10 ani închisoare
În baza art. 211 alin. 2 lit. b și alin.2 indice 1 lit. a, b, Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal condamnă pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, (punctul 2 din rechizitoriu) la pedeapsa de:
- 10 ani închisoare
În baza art. 192 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal, condamnă pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu ( punctul 2 din rechizitoriu), la pedeapsa de:
- 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a raportat la art.34 lit. b Cod penal contopește pedepsele aplicate inculpatului de: 12 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința apelată pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prev. și ped. de art.174 rap. la art.176 lit. d Cod penal; cu pedepsele de:10 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 alin. 2 lit. b și alin.2 indice 1 lit. a, b, Cod penal;2 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. și de art. 192 alin. 2 Cod penal și 1 an și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de distrugere, prev. și ped. de art. 20 rap. la art.217 alin.4 Cod penal, (punctul 1 din rechizitoriu); 10 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 alin. 2 lit. b și alin.2 indice 1 lit. a, b, Cod penal;2 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. și de art. 192 alin. 2 Cod penal (punctul 2 din rechizitoriu) inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de:
- 15 ani închisoare, urmare aplicării unui spor de 2 ani și 6 luni, la pedeapsa rezultantă urmare contopirii.
2).În baza art. 211 alin. 2 lit. b și alin.2 indice 1 lit. a, b, Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal condamnă pe inculpatul, născut la 10 martie 1990, fiul lui și al, deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță O, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, (punctul 1 din rechizitoriu) la pedeapsa de:
-10 ani închisoare
În baza art. 211 alin. 2 lit. b și alin.2 indice 1 lit. a, b, Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal condamnă pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, (punctul 2 din rechizitoriu) la pedeapsa de:
- 10 ani închisoare
În baza art. 192 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal, condamnă pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu ( punctul 2 din rechizitoriu), la pedeapsa de:
- 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a raportat la art.34 lit. b Cod penal contopește pedepsele aplicate inculpatului de:12 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința apelată pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prev. și ped. de art.174 rap. la art.176 lit. d Cod penal; cu pedepsele de: 10 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 alin. 2 lit. b și alin.2 indice 1 lit. a, b, Cod penal;2 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. și de art. 192 alin. 2 Cod penal și1 an și 6 luni închisoareaplicată pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de distrugere, prev. și ped. de art. 20 rap. la art.217 alin.4 Cod penal (punctul 1 din rechizitoriu); 10 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 alin. 2 lit. b și alin.2 indice 1 lit. a, b, Cod penal; 2 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. și de art. 192 alin. 2 Cod penal ( punctul 2 din rechizitoriu) inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de:
- 15 ani închisoare, urmare aplicării unui spor de 2 ani și 6 luni, la pedeapsa rezultantă urmare contopirii.
Menține în rest dispozițiile sentinței apelate.
În baza art.160/b Cod de procedură penală, menține măsura arestării inculpaților, și deduce din pedeapsă arestul preventiv până la zi, respectiv 31 ianuarie 2008.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală, respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații și, cu datele personale de mai sus, împotriva sentinței penale nr.246 din 4 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor.
În baza art. 192 alin. 2 Cod de procedură penală obligă pe inculpatul la plata sumei de 400 lei, iar pe inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat din apel.
În baza art. 189 Cod de procedură penală, dispune virarea onorariului de apărător din oficiu, de câte 400 lei, respectiv total 800 lei din contul Ministerului Justiției în cel al Baroului de Avocați B, pe seama av., delegație de substituire din 30 octombrie 2007 și, delegație nr.4799 din 15 oct.2007.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare cu inculpații și părțile lipsă, de la pronunțare cu cei prezenți.
Pronunțată în ședința publică de azi, 31 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
red. dec. jud.- A, 08.02.2008
jud. fond
tehnored.GM/5 ex./11.02.2008
Președinte:Condrovici AdelaJudecători:Condrovici Adela, Crișan Marinela