Omorul deosebit de grav (art. 176 cod penal). Decizia 86/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.86

Ședința publică din 23 iunie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Monica Vadana

JUDECĂTOR 2: Dumitru Pocovnicu

GREFIER: ---

**********

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂUa fost reprezentat legal de a - procuror.

Pe rol judecarea apelului declarat de revizuientul, împotriva sentinței penale nr.102/P/06.05.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă revizuientul - apelant, în stare de detenție, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat C.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apelantul - revizuient arată că insistă în cererea de apel.

Nemaifiind alte cereri prealabile, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.

Apărătorul desemnat din oficiu al apelantului - revizuient, avocat C, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale pronunțată de Tribunalul Neamț și admiterea cererii de revizuire. Arată că s-a formulat cerere de revizuire de către condamnat, în baza art.394 al.1 CPP, dat fiind că la data condamnării sale la pedeapsa de 20 ani nu a fost cunoscută starea lui de sănătate. Precizează că la acea dată s-a efectuat o expertiză psihiatrică, dar acea expertiză nu a arătat efectiv starea de sănătate. Susține că revizuientul posedă certificat de handicap gradul II și are deficiențe de comunicare. Afirmă că deși revizuientul a precizat că a participat la săvârșirea faptei, la instanța de fond și în apel nu a recunoscut săvârșirea acesteia. Învederează faptul că revizuientul a renunțat la calea recursului întrucât nu este conștient de consecințele faptelor sale. Arată că acesta are diagnostic de deficiență mentală moderată, este efectiv retardat mental, face crize de encefalopatie și comițiale. Precizează că instanța de fond la aplicarea pedepsei de 20 de ani nu a avut în vedere starea de sănătate, dat fiind că revizuientul nu are discernământ pentru a răspunde penal. Solicită admiterea apelului și admiterea cererii de revizuire, precum și plata onorariului pentru apărător desemnat din oficiu.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat. Arată că sentința atacată este legală. Precizează că cererea de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art.394 lit.a CPP însă motivul invocat nu se încadrează în cele prevăzute de lege - nu se invocă probe noi. Susține că s-a efectuat o expertiză psihiatrică în care se menționează că revizuientul avea discernământ, precum și faptul că avea boli psihice. Afirmă că la urmărirea penală s-a avut în vedere certificatul de handicap. Învederează faptul că se invocă o expertiză efectuată după condamnarea definitivă, dar nu rezultă din acea expertiză că revizuientul nu avea discernământ la data săvârșirii faptei. Pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat.

Având ultimul cuvânt, apelantul - revizuient solicită admiterea apelului.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând-

Prin sentința penală nr.102/6.05.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr - s-a dispus:

În temeiul art. 403 alin. 3 Cod procedură penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 65/P/ din 29.04.2004 pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr. 284/P/2004, formulată de revizuientul, fiul lui și al, născut la data de 01.01.1973 în municipiul R, județul N, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță

S-a constatat că revizuientul a fost asistat de apărător ales.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat revizuientul să plătească statului suma de 30 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărâ astfel prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț la data de 26.02.2009, revizuientul, fiul lui și al, născut la data de 01.01.1973 în municipiul R, județul N, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță B, prin avocat ales C, a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 65/P/ din 29.04.2004 pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr. 284/P/2004, în temeiul art. 394 lit. a Cod procedură penală.

În motivarea cererii, a arătat că prin sentința penală nr. 65/P/ din 29.04.2004 pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr. 284/P/2004, a fost condamnat la pedeapsa de 20 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prev. de art. 174, 176 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal și 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 2 lit. a, b și alin. 21lit. a,c Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal.

În temeiul art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 20 ani închisoare.

Sentința a rămas definitivă prin nerecurare.

A fost arestat la data de 02.11.2003 și până în prezent a fost internat în rețeaua sanitară a penitenciarelor, având grave probleme de sănătate.

În cursul anului 2007 formulat o cerere de întrerupere a executării pedepsei, la Tribunalul Bacău și a fost efectuată o expertiză medico - legală psihiatrică, de Institutul de Medicină Legală I, care a stabilit că a fost internat și examinat psihiatric de mai multe ori, prezintă deficiență mentală moderată pe fond de encefalopatie cronică infantilă, comemorative comițiale și, cu mare probabilitate, prezintă și hopogonadism hipergonadotrop. Totodată, a fost examinat psihiatric la Spitalul Militar Iași, fiind diagnosticat cu "retard mintal mediu pe fond encefalopat". Este posesorul unui certificat de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap, care necesită protecție specială.

Din studiile medicinei legale rezultă că oligofrenii nu au totdeauna capacitatea de a prevedea consecințele actelor lor, nu au capacitatea discriminării critice și autocritice, nu înțeleg semnificația antisocială a unor acte, în raport de situația și de faptul comis, având un nivel de adaptare socială elementară sub nivelul de 14 ani, care constituie vârsta discernământului după legea penală.

Întrucât modul de a percepe lucrurile sunt la nivelul unui copil de aproximativ 5-7 ani, nu a putut fi școlarizat.

La instanța de fond a fost condamnat pe baza unor declarații contradictorii date de coinculpatul, căruia i s-a creat o situație mai favorabilă, fiind minor la data săvârșirii faptei. Având în vedere situația sa, din punct de vedere medical, consideră că faptele s-au desfășurat potrivit primei declarații date de inculpatul, în sensul că "inițial a declarat că el a avut inițiativa săvârșirii faptelor, că a aplicat victimei două lovituri cu palma, că a legat-o de mâini și i-a astupat gura și că nu a făcut altceva decât a căutat bunuri în casă". Ulterior, a revenit asupra acestei declarații, negând contribuția sa la comiterea faptelor. Totuși, așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de 31.03.2004 a Tribunalului Neamț, inculpatul, întrebat de președintele completului de judecată, care declarație și-o menține, a răspuns că își menține prima declarație, deoarece a doua a dat-o la sugestia apărătorului său.

De asemenea, probatoriul administrat în cursul judecății nu a fost analizat raportat la starea sa de sănătate, concretizată prin raportul de expertiză.

Revizuirea solicitată vizează faptul că la data condamnării sale, nu a fost cunoscută starea sa de sănătate, pentru ca situația sa să fie analizată în consecință, pronunțându-se o hotărâre netemeinică.

A atașat cererii, copia raportului de expertiză medico-legală întocmit de Institutul de Medicină Legală

Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, cu adresa nr. 121/III-6/2009 din 30.03.2009, înregistrată la această instanță sub nr- din 30.03.2009, a înaintat cererea de revizuire, împreună cu dosarul cauzei și concluzii de respingere a acesteia, ca neîntemeiată, deoarece starea de sănătate psihică a revizuientului era cunoscută la data judecării cauzei, acesta neavând abolit discernământul critic.

Examinând cererea, precum și actele și materialul din dosarul nr. 284/2004 al Tribunalului Neamț, instanța a constatat că aceasta este inadmisibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 394 alin. 1 Cod procedură penală, cererea de revizuire este admisibilă dacă, după rămânerea definitivă a hotărârii, s-au descoperit fapte sau împrejurări necunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Or, împrejurările invocate de revizuient, referitoare la starea sa de sănătate, au fost cunoscute în cursul judecății în fond și apel, așa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, întocmit de Institutul de Medicină Legală "Profesor Doctor Minovici" B, aflat la filele 29-30 dosar urmărire penală.

Împrejurarea că, după condamnarea definitivă, revizuientul a fost internat, în mai multe rânduri, în unități spitalicești și expertizat psihiatric, nu poate determina admiterea cererii de revizuire, deoarece în textul invocat se cere ca faptele sau împrejurările învederate, deci faptele probatorii să fie noi, iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii, pentru fapte și împrejurări cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza.

Cum în cauză nu există vreun caz de revizuire a hotărârilor prevăzut de lege, în temeiul art. 403 alin. 3 Cod procedură penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 65/P/ din 29.04.2004 pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr. 284/P/2004, formulată de revizuientul, fiul lui și al, născut la data de 01.01.1973 în municipiul R, județul N, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță

S-a constatat că revizuientul a fost asistat de apărător ales.

Urmare respingerii cererii, în temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat revizuientul să plătească statului suma de 30 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în cauză.

Împotriva sentinței penale a declarat apel apelantul revizuient criticând sentința pentru nelegalitate întrucât în mod nelegal i s-a respins cererea de revizuire a sentinței penale nr 65/29.04.2004 a Tribunalului Neamț, având în vedere ca la data condamnării sale nu a fost cunoscută starea sa de sănătate.

Examinând cauza de față sub aspectul motivelor de apel invocate și sub toate aspectele de fapt și de drept, în temeiul art 371 alin 1 Cpp Curtea constată că apelul de față este nefondat, și în consecință îl va respinge din următoarele considerente.

Potrivit art 394 Cpp hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse caii extraordinare a revizuirii numai in cazurile expres si limitativ prevăzute in acest articol:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Natura juridica a revizuirii este strâns legată de inexacta stabilire a situatiei de fapt bazata peneputinta cunoasterii anumitor imprejurari a caror dezvăluire are loc ulterior.Astfel in cazul revizuirii temeiurile de inlaturare a hotararii nu rezulta din dosarul cauzei ci constitiuie elemente noi de care instanta nu a avut cunostinta in momentul pronuntarii hotarârii.

Motivele invocate de revizuient nu se regăsesc intre cele enumerate expres si limitativ de art 461Cpp. Aspectul că la data pronunțării hotărârii de condamnare nu s-au cunoscut toate aspectele ce țin de starea sa de sănătate nu sunt chestiuni care țin de natura juridica a revizuirii, neconstituind elemente noi, pe care instanța sa nu le fi cunoscut la momentul pronunțării hotărârii, ci vizează fondul cauzei ce a fost soluționat cu autoritate de lucru judecat si nu mai pot intra in discuție.

Pe calea revizuirii nu se poate ajunge la prelungirea probatoriului administrat la soluționarea in fond. De altfel prin decizia nr. LX (60), admițîndu-se recursul în interesul legii, ÎCCJ a stabilit în mod obligatoriu pentru instanțe că:

Cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art.394 din Codul d e procedură penală, este inadmisibilă

Pe de altă parte susținerile apelantului cum că la data condamnării sale nu a fost cunoscută starea sa de sănătate nu sunt fondate. La faza de urmărire penală s-a efectuat o expertiză psihiatrică, care atestă că apelantul prezenta diagnosticul de tulburare de personalitate de tip instabil impulsiv pe fond de intelect liminar dar că avea discernământul păstrat față de fapta care i se imputa. În timpul urmăririi penale, inculpatul a prezentat certificatul nr. 4318/2 martie 2001 de încadrare într-o categorie de persoane cu grad de handicap - deficiență funcțională accentuată - gradul II, care a fost avută în vedere la efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice efectuate la faza de urmărire penală. Împrejurarea că ulterior într-o cerere de întrerupere executare pedeapsă s-a efectuat o nouă expertiză ( din care rezultă că prezintă diagnosticul de deficientă mentală moderată, pe fond de encefalopatie cronică infantilă, comemorative comițiale ) nu are relevanță și, oricum și aceasta arată că are discernământ, atâta vreme cât în cauză nu are importanță decât existența discernământului la data săvârșirii faptei, chiar dacă acesta ar fi pierdut ulterior.

Sentința primei instanțe este legală și temeinică și nu există motive de desființare care să poată fi luate în considerare din oficiu.Din aceste considerente, Curtea, în baza art 379 pct 1 lit b Cpp va respinge apelul declarat de apelantul ca nefondat.

Văzând și dis part 192 alin 2 Cpp

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul - revizuient împotriva sentinței penale nr.102/P din 06.05.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, către Baroul Bacău, a onorariului avocat oficiu în sumă de 200 lei.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă apelantul - revizuient să plătească statului suma de 300 lei RON cu titlul de cheltuieli judiciare.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.06.2009, în prezența apelantului - revizuient.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR

- - - -

GREFIER

- - -

Red.sent.pen.

Red.

Tehnored.

Ex.2

26.06.2009

Președinte:Monica Vadana
Judecători:Monica Vadana, Dumitru Pocovnicu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omorul deosebit de grav (art. 176 cod penal). Decizia 86/2009. Curtea de Apel Bacau