Plângere împotriva ordonanței procurorului privind măsurile preventive (art. 140 ind.2 c.p.p.). Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr. 4774/2/2009
1259/2009
ÎNCHEIERE
Ședința din Camera de Consiliu din 04 iunie 2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Găgescu Risantea
GREFIER - - --
__________________________________________________________
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea cauzei penale ce are ca obiect plângerea formulată de petentul împotriva ordonanței din data de 19.05.2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, prin care s-a dispus prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, personal și asistat juridic de apărători aleși (av. și av. ), cu împuternicirea avocațială nr. 30025/2009, depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri de formulat ori excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în susținerea cauzei pe fond.
Apărătorul ales al petentului (av. ), având cuvântul, solicită admiterea plângerii formulată împotriva ordonanței din data de 19.05.2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, considerând că nu se mai impunea prelungirea acestei măsuri, susținând că potrivit practicii europene aceste măsuri se iau numai în situația în care există indicii că fapta a fost comisă de inculpat și că acesta încearcă să zădărnicească aflarea adevărului.
În speța de față consideră că nu există indicii în sensul că petentul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului întrucât acesta dorește judecarea cauzei cu celeritate, solicitând chiar disjungerea cauzei în ceea ce-l privește.
Arată că petentul este încă salariat al Ministerului d e Interne și nu ar putea zădărnici aflarea adevărului, neexistând nici martori, ci doar două interceptări telefonice în ceea ce-l privește.
Consideră că față de poziția acestuia în societate, de locul de muncă, a se prezenta la organele de poliție în fiecare săptămână ca un infractor, conduc la deteriorarea stării psihice a acestuia, dat fiind că se consideră nevinovat.
Astfel, în opinia apărării nu se mai impune prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara, prin urmare solicită admiterea plângerii petentului.
Apărătorul ales arată că are aceleași concluzii ca și antevorbitorul său.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, având cuvântul, solicită respingerea plângerii formulată împotriva ordonanței din data de 19.05.2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, apreciind-o ca fiind neîntemeiată.
În opinia reprezentantului Ministerului Public este necesară prelungirea măsurii de a nu părăsi țara, fiind justificată prin interesul soluționării urmăririi penale, cauza este destul de complexă.
Consideră că nu se pot separa dosarele, în sensul că unul dintre inculpați nu are legătură cu altul, întrucât este o cauză unică unde se efectuează acte de urmărire penală de către doi procurori.
Mai mult, sentimentul de jenă pe care l-ar putea manifesta inculpatul pentru că este obligat să meargă la organele de poliție în fiecare săptămână, nu trebuie să conducă la revocarea măsurii dispuse în cauză, controlul la care este supus acesta fiind unul minim.
Susține că prelungirea măsurii de a nu părăsi țara, este necesară pentru soluționarea urmăririi penale, neexistând argumente că inculpatul ar încerca zădărnicirea aflării adevărului.
Apărătorul ales al petentului, av., având cuvântul în replică, combate opinia reprezentantului Ministerului Public și susține că prelungirea măsurii ar trebui dispusă tocmai pentru faptul că ar exista indicii în sensul că inculpatul ar încerca zădărnicirea aflării adevărului.
De asemenea, arată că petentul este interesat în judecarea cauzei cu celeritate având în vedere locul său de muncă.
Apărătorul ales al petentului, av., susține că indiciile temeinice nu reprezintă probe, ori fără indicarea concretă a probelor care stau la baza prelungirii măsurii de a nu părăsi țara, ordonanța dispusă de procuror la data de 19.05.2009 este neîntemeiată.
Reprezentantul Ministerului Public, în replică, precizează că nu sunt probe în a susține teza conform căreia inculpatul ar putea zădărnici aflarea adevărului, prin influențarea unor martori, însă sunt indicii temeinice în ceea ce privește săvârșirea faptei.
Apărătorul ales al petentului, av., solicită a se avea în vedere disp. art. 5 paragraf 1 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Reprezentantul Ministerului Public susține că nu sunt incidente disp. art. 5 paragraf 1 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ci disp. art. 2 din protocolul nr. 4 art. 5 care vizează dreptul de mișcare.
De asemenea, arată că indiciile temeinice privind săvârșirea faptei sunt arătate atât în ordonanțele de prelungire, cât și în încheierile care au avut ca obiect judecarea propunerii de arestare preventivă și au fost acceptate și de inculpat prin atitudinea pe care a manifestat-o ulterior soluționării propunerii la instanța de fond.
Apărătorul ales al petentului, av., arată că autorizațiile de interceptare a convorbirilor telefonice au fost solicitate instanței pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, ca ulterior să se stabilească săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului.
Petentul, având ultimul cuvânt, se consideră nevinovat, arată că este ofițer în cadrul Ministerului d e Interne - Direcția Generală Anticorupție și în cazul în care s-ar sustrage urmăririi penale, plecând din țară, ar comite o infracțiune gravă. Susține că nu există indicii ori dovezi din care să rezulte împrejurarea că ar impieta buna desfășurare urmării penale, mai mult dorește judecarea cauzei întrucât consideră că este nevinovat. Arată că merge la organul de poliție - Secția 22 Poliție, de patru pe lună ori și ori de câte ori este chemat, este percheziționat, depune declarații. Solicită a se avea în vedere decizia Curții Constituționale care declară neconstituționale prevederile OUG nr. 360.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față:
La data de 25.05.2009 inculpatul a formulat plângere împotriva ordonanței procurorului din data de 19.05.2009, prin care s-a dispus prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara pe o perioadă de 30 de zile, respectiv de la 22.05.2009 până la 20.06.2009.
În motivarea plângerii, inculpatul, prin apărători, a arătat că nu sunt indicii conform art. 136.pr.pen. că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului și că ar încerca să se sustragă de la urmărirea penală, întrucât dorește judecarea cauzei cu celeritate, motiv pentru care a solicitat disjungerea în conformitate cu art. 38.pr.pen.
În cauză, nu sunt martori de audiat, ci doar două interceptări telefonice efectuate de către organele de anchetă.
Inculpatul a mai susținut că în prezent își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului d e Interne - Direcția Generală Anticorupție, iar în cazul în care s-ar sustrage urmăririi penale, părăsind țara, ar comite o gravă infracțiune.
Examinând plângerea formulată de inculpatul, în conformitate cu art. 1402.pr.pen. și în raport de actele și lucrările dosarului de urmărire penală nr. 206/P/2006, Curtea constată următoarele:
La data de 19.05.2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a dispus prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara față de inculpatul pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 22.05.2009 până la data de 20.06.2009.
Procurorii în ordonanța de la data de 19.05.2009 au arătat că "sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143.pr.pen. sub aspectul existenței de probatorii și indicii temeinice astfel cum sunt definite de art. 681.pr.pen. date care justifică presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele și necesitatea asigurării desfășurării normale a unei proceduri judiciare".
În raport de disp. art. 145 alin. 2.pr.pen. măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, în caz de necesitate și numai motivat.
Procurorii, în motivarea prelungirii măsurii preventive se referă la "necesitatea asigurării desfășurării normale a unei proceduri judiciare", fără a arăta în concret care sunt motivele pertinente și suficiente pentru ca libertatea de circulație a inculpatului să nu corespundă cerințelor prev. de art. 2 alin. 2 din Protocolul nr. 4 al Convenției Europeană a Drepturilor Omului.
La data de 22.04.2004, în declarația aflată la fila 196, inculpatul a luat la cunoștință de faptul că i-a fost prelungită măsura preventivă, fără a mai fi efectuat vreun alt un act procesual, cum reclamă dispozițiile legale în materie.
Față de modalitatea desfășurării procedurii judiciare de către procurori din data de 22.04.2009 și până la data de 19.05.2009, când i s-a prelungit din nou măsura preventivă inculpatului, în conformitate cu art. 1451.pr.pen. Curtea constată că în cauză sunt incidente disp. art. 1402alin. 7.pr.pen.
Potrivit acestui texte de lege, când măsura preventivă este ilegală sau nu este justificată, instanța dispune revocarea ei.
În atare situație, măsura preventivă dispusă de procurori în condițiile art. 1451alin. 1 și 2.pr.pen. cu referire la art. 143.pr.pen. nu este justificată atâta timp cât nu au fost respectate disp. art. 2 alin. 3 din Protocolul nr. 4 al Convenției Europeană a Drepturilor Omului.
În motivarea măsurii preventive, procurorii s-au referit în termeni abstracți la criteriile prevăzute de codul d e procedură penală fără să specifice modul în care prevederile art. 136.pr.pen. și art. 1451alin. 1 și 2.pr.pen. sunt aplicabile.
În art. 2 alin. 3 din Protocolul nr. 4 al Convenției Europeană a Drepturilor Omului se arată următoarele "exercitarea dreptului la libertatea de circulație nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora".
Or, în cauza penală de față nu se poate susține, în raport de infracțiunea prev. de art. 264 alin. 1.pen. și de calitatea de ofițer de Poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție, că restrângerea drepturilor prev. de art. art. 2 din Protocolul nr. 4 al Convenției Europeană a Drepturilor Omului este necesară într-o societate democratică.
În consecință, Curtea constată că măsura luată de către procurori, în conformitate cu art. 1451.pr.pen. nu se justifică față de argumentele în mod generic prezentate de către aceștia, în condițiile în care nu au fost demonstrate în mod temeinic, cum cer disp. art. 145 alin. 2.pr.pen.
Așa fiind, Curtea în conformitate cu art. 1402alin.7.pr.pen. va revoca măsura preventivă a prelungirii obligării de a nu părăsi țara, dispusă de către procurori în data de 19.05.2009.
Văzând și disp. art. 192 alin. 3.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite plângerea formulată de inculpatul împotriva ordonanței din data de 19.05.2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.
În conformitate cu art. 1402alin. 7.pr.pen. revocă măsura preventivă a prelungirii obligării de a nu părăsi țara, luată de procurori la data de 19.05.2009.
În conformitate cu art. 192 alin. 3.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu recurs în termen de 24 de ore.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.06.2009.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
-
Președinte:Găgescu RisanteaJudecători:Găgescu Risantea
