Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 1/2008. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 1/

Ședința publică din data de 08 ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Aurel Burlacu Președinte Secția pentru - cu

Minori și de Familie

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de - Procuror General adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea plângerii formulată, în conformitate cu disp. art. 2781Cod procedură penală, de petenta SC SRL G, cu sediul în G,-, prin administrator, împotriva rezoluțiilor nr. 328/P/2007 din 13.09.2007 și nr. 1137/II/2/2007 din 01.10.2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

La apelul nominal a răspuns petenta, prin administrator, lipsă fiind intimata.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

CURTEA aduce la cunoștință reprezentantului legal al petentei faptul că prin încheierea din 08.01.2007 s-a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a d-nei procuror.

Reprezentantul petentei solicită să se consemneze că motivele de recurs ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați sunt semnate de făptuitoarea, nu de procurorul, care avea competența legală de a semna. Întrebat fiind, precizează că nu mai are cereri de formulat, dar dorește să se consemneze aspectul menționat.

Reprezentantul Ministerului Public precizează că nu are cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul petentei solicită să se dispună atașarea dosarului 6028/P/2004.

-i-se la cunoștință faptul că s-a acordat cuvântul pe fond și că urmează să-și susțină plângerea formulată, invocând exact toate aspectele de fapt și de drept pe care instanța le va analiza ulterior, reprezentantul petentei susține că nu a înțeles că s-a acordat cuvântul pe fond și că înțelege să formuleze această cerere de atașare a dosarului nr. 6028/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.

CURTEA pune în discuție cererea formulată de reprezentantul petentei.

Reprezentantul Ministerului Public consideră că atașarea dosarului 6028/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați nu este utilă cauzei. La dosarul de urmărire penală, care conține actele premergătoare efectuate în cauză, sunt suficiente acte pe baza cărora procurorul s-a pronunțat prin rezoluție de neîncepere a urmăririi penale.

CURTEA, deliberând asupra cererii formulate de reprezentantul legal al petentei SC SRL G, având în vedere dispozițiile art. 2781alin. 7 Cod procedură penală, potrivit cărora judecătorul, soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, constată că cererea este nefondată și o respingere ca atare.

Reprezentantul petentei precizează că formulează recurs împotriva prezentei încheieri, nefiind de acord cu respingerea cererii de atașare a dosarului 6028/P/2004.

CURTEA pune în vedere reprezentantului petentei să își susțină plângerea formulată și pe fond.

Reprezentantul petentei precizează că nu susține plângerea până când nu se va atașa dosarul solicitat, pentru a se vedea exact ceea ce au făcut acei făptuitori. În acel dosar nu sunt cele 24 declarații fiscale, nu sunt toate documentele din dosarul 1714, despre care se susține că a fost conexat la acest dosar, nu sunt mai multe documente.

Întrebat dacă dorește să își susțină plângerea sau nu, reprezentantul petentei arată că a formulat recurs împotriva acestei încheieri, prin care s-a respins cererea de atașare a dosarului 6028/P/2008.

Reprezentantul Ministerului Public susține că este vorba despre o încheiere care poate fi atacată cu recurs numai odată cu fondul cauzei.

Instanța a acordat cuvântul pe fond, reprezentantul petentei refuză să formuleze concluzii pe fond, astfel că urmează să se acorde Parchetului cuvântul pe fond.

Întrebat fiind, dacă dorește să își susțină plângerea pe fond, reprezentantul petentei susține că, în primul rând, solicită să se consemneze că făptuitoarea se sustrage cercetării judecătorești. De asemenea, făptuitoarea nu a făcut dovada în fața instanței de judecată a celor scrise în recursul pe care l-a formulat, și pe care l-a și semnat, acesta nefiind semnat de, care este prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați. Făptuitoarea nu a făcut dovada că în dosarul 6028/P/2004 se află atașat dosarul 1714 în care s-a început urmărirea penală încă din 06.05.2005 ora 745, conform rezoluției dispuse de dl. procuror.

Susține că în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor acest dosar a fost înregistrat, conform condicii, ca dosar în care s-a început urmărirea penală și ulterior, în cadrul Serviciului de Cercetări Penale, acesta nu s-a mai înregistrat ca dosar în care s-a început urmărirea penală și s-a conexat la un dosar în care nu era începută urmărirea penală, cu scopul de a fi favorizați făptuitorii din prezenta cauză, în speță:, și mai mulți făptuitori.

S-au stabilit sume către bugetul de stat de circa 1.300.000 lei vechi, ce reprezentau majorări, fără a fi scoase în evidență debitele la care s-au calculat aceste majorări.

Susține că este o adresă emisă de Curtea de Conturi a României din care rezultă că nu sunt debite și se pune întrebarea cum s-au stabilit aceste majorări dacă nu sunt debite.

Atât în rezoluția 6028/P/2008, cât și în motivele de recurs, nu sunt menționate sumele de bani care s-au stabilit către bugetul de stat, nu sunt menționate sumele pe care le-a achitat SC către bugetul de stat și care ulterior nu au fost transmise și către Ministerul d e Finanțe, conform adresei emise de directorul general, care a spus destul de clar că sumele achitate către bugetul de stat de SC SRL nu au fost înregistrate. Aceasta denotă faptul că din Trezoreria G s-au deturnat sumele care au fost achitate către bugetul de stat întrucât nu apar ca sume achitate către bugetul de stat SC.

Făptuitoarea cu bună-știință a formulat acel recurs pentru a fi favorizați făptuitorii și învinuiții din dosarul 6028/P/2004.

Procurorul care a pronunțat această rezoluție, s-a pronunțat înaintea instanțelor de judecată și a confirmat că fapta săvârșită de făptuitoarea nu este prevăzută de legea penală, dar era la latitudinea instanței să stabilească acest lucru.

Prin acest fapt, consideră că a fost favorizată făptuitoarea pentru a nu răspunde în fața instanțelor de judecată, întrucât erau indicii temeinice pentru ca procurorul să fie trimis în fața instanței de judecată pentru a răspunde și a susține ce a scris în recursul pe care l-a formulat.

Sunt rezoluții dispuse de procurorul, prin care față de făptuitorii menționați în rezoluția 6028, în speță - șeful serviciului, s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 228 alin. 4 în ref. la art. 10 lit. f Cod proc. penală. . că acest făptuitor are calitatea de învinuit sau inculpat conform art. 243 Cod procedură penală.

Solicită desființarea rezoluției dispuse de procurorul, cât și a rezoluției dispuse procurorul care, de asemenea, s-a pronunțat înaintea instanței de judecată, respectiv, nu a lăsat instanța să constate ce au făcut acei făptuitori. Nu există rezoluție în care procurorul să nu se pronunțe înaintea instanțelor de judecată. Procurorul are obligația de a strânge probe și de a efectua cercetări, nicidecum de a se pronunța înaintea instanței de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public susține că s-a formulat plângere în temeiul art. 2781Cod procedură penală, împotriva rezoluțiilor 328/P/2007 și nr. 1137/II/2/2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, plângere pe care o consideră nefondată și solicită respingerea, ca atare.

În mod corect, prin rezoluțiile atacate, s-a reținut că argumentele și mijloacele de probă invocate de către procuror cu ocazia motivării recursului reprezintă expresia propriei convingeri formată în urma examinării dosarului.

Practic, petentul este nemulțumit de faptul că procurorul a declarat și a motivat recurs împotriva unei hotărâri judecătorești prin care Judecătoria Galații -a admis o plângere împotriva unei soluții de neurmărire și s-a dispus trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale. Dar, Parchetul are la îndemână calea de atac a recursului împotriva unei astfel de hotărâri, așa cum și petentul, la rândul său, împotriva unei hotărâri pe care o consideră nelegală, are dreptul să declare cale de atac: apel sau recurs.

În speță, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, prin procurorul a uzat de dreptul pe care îl conferă dispozițiile codului d e procedură penală.

Modul în care procurorul a motivat calea de atac a recursului, așa cum a precizat anterior, reprezintă expresia propriei convingeri formată pe baza examinării probelor dosarului, iar faptul că procurorul a declarat și a motivat recursul în cauză, nu conduce automat și la pronunțarea unei soluții în favoarea Parchetului.

În final, instanța de judecată este cea care hotărăște asupra temeiniciei argumentelor invocate de procuror cu ocazia motivării căii de atac a recursului.

Pentru considerentele arătate, apreciază că plângerea formulată de petent este nefondată și solicită respingerea, ca atare.

CURTEA

Asupra cauzei penale de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

La data de 21.08.2007, persoana vătămată SC SRL G, prin administrator unic, a formulat plângere penală și a solicitat să se efectueze cercetări față de numita, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, complicitate la fals intelectual, complicitate la distrugere și sustragere de documente și complicitate la înșelăciune, infracțiuni prevăzute și pedepsite de art. 246 Cod penal, art. 26 rap. la art. 289 Cod penal, art. 26 rap. la art. 242 Cod penal și art. 26 rap. la art. 215 Cod penal.

În motivarea plângerii, petiționara a susținut că, prin modul în care a formulat motivele de recurs împotriva sentinței penale nr. 737/04.04.2007 a Judecătoriei Galați, numita, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu, ajutând astfel anumite persoane care se fac vinovate de săvârșirea anumitor infracțiuni.

Prin rezoluția nr. 328/P/2007 din 13.09.2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, soluție menținută prin rezoluția nr. 1137/II/2/2007 din 01.10.2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. 6 rap. la art. 10 lit. b Cod proc. penală, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă judecătoria Galați, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, complicitate la fals intelectual, complicitate la distrugere și sustragere de documente și complicitate la înșelăciune, infracțiuni prevăzute și pedepsite de art. 246 cod penal, art. 26 rap. la art. 289 cod penal, art. 26 rap. la art 242 Cod penal și art. 26 rap. la art. 215 Cod penal, reținându-se că faptele sesizate nu sunt prevăzute de legea penală.

Nemulțumită de soluțiile pronunțate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, în conformitate cu dispozițiile art. 2781Cod proc. penală, persoana vătămată SC SRL G, prin administrator unic, a formulat plângere la Curtea de Apel Galați, instanță competentă să judece cauza în fond.

În motivarea plângerii petiționara SC SRL G, prin administrator unic, a susținut că numita de, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, se face vinovată de faptele reclamate deoarece motivele de recurs nu au fost semnate de - prim - procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, nu a făcut dovada că la dosarul cauzei s-ar fi atașat și dosarul nr. 1714, dosar în care s-a început urmărirea penală și din actele căruia ar fi rezultat că SC SRL Gaa chitat anumite sume de bani către bugetul de stat, favorizându-i astfel pe inculpații și învinuiții din dosarul nr. 6028/P/2004.

Plângerea este nefondată.

Analizând actele și lucrările dosarului se constată că, în mod corect, față de probele administrate în cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galația reținut că faptele reclamate de persoana vătămată SC SRL G nu sunt prevăzute de legea penală.

Astfel, din actele dosarului, rezultă că, la data de 06.10.2006, persoana vătămată SC SRL Gaf ormulat plângere împotriva rezoluției nr. 6028/P/2004 din 12.06.2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, criticându-le pe motive de nelegalitate, întrucât probele administrate în dosarul nr. 6028/P/2004, dovedeau că faptele sesizate nu au existat.

Plângerea persoanei vătămate SC SRL Gaf ost înregistrată la udecătoria Galați sub nr-, iar la judecarea cauzei a participat, în calitate de procuror dna., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați.

Prin sentința penală nr. 737/04.04.2007 a Judecătoriei Galați, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis plângerea formulată de persoana vătămată SC SRL G, prin administrator unic, și s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, în vederea redeschiderii urmăririi penale față de anumite persoane.

Împotriva sentinței penală nr. 737/04.04.2007 a Judecătoriei Galați, a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, criticând-o pe motive de nelegalitate.

Este evident că, potrivit art. 2781alin. (10) lit. b Cod proc. penală, hotărârea prin care s-a trimis cauza în vederea redeschiderii urmăririi penale poate fi atacată cu recurs atât de procuror cât și de persoana care a făcut plângerea.

Potrivit art. 3 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, procurorii sunt independenți iar, potrivit art. 316 Cod proc. penală, procurorul este liber să prezinte concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ținând seama de probele administrate.

În cauză, dna., în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria și a atribuțiilor conferite de lege, nu a făcut decât, pe baza probelor administrate în cauză și a propriei convingeri, să aprecieze că sentința penală nr. 737/04.04.2007 a Judecătoriei Galați este nelegală, urmând ca instanța de control judiciar să aprecieze asupra temeiniciei și legalității motivelor de recurs invocate.

Față de considerentele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 2781alin. (8) lit. a și art. 192 alin. 2 Cod proc. penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

RESPINGE, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara SC SRL G, cu sediul în G,-, prin administrator, împotriva rezoluțiilor nr. 328/P/2007 din 13.09.2007 și nr. 1137/II/2/2007 din 01.10.2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe petiționara SC SRL G la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru petiționara SC SRL

Pronunțată în ședință publică azi, 08 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE: Aurel Burlacu

- -

Grefier,

Red. /21.01.2008

Tehnored. /2 ex./21.08.2008

Președinte:Aurel Burlacu
Judecători:Aurel Burlacu, Cauze

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 1/2008. Curtea de Apel Galati