Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 106/2010. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 106
Ședința publică de la 11 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Anton
JUDECĂTOR 2: Elena Scriminți
JUDECĂTOR 3: Gabriela Scripcariu
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea cauzei penale privind recursul declarat de, împotriva sentinței penale nr. 640/29.10.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, având ca obiect plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.P.P.).
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit atât recurentul cât și intimații și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, după care,
Nemaifiind cereri de formulat și verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază că sentința primei instanțe este legală și temeinică, recursul este nefondat și solicită a fi respins.
Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 640 din 29.10.2009 a Tribunalului Iașis -a hotărât:
În baza art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. a Cod procedură penală s-a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul, domiciliat în com.,. 90,. 3,. 11, jud. I, împotriva referatului din data de 30.05.2008 pronunțat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, în dosar nr. 135/VII/I/2008, și a rezoluției din 27.08.2008, pronunțată de prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, în dosar nr. 1231/II/1/2008, care au fost menținute.
În motivarea acestei hotărâri, prima instanță a argumentat după cum urmează:
Prin Decizia penală nr. 207/19.03.2009 a Tribunalului Iașis -a dispus, în baza art. 385 ind. 15 alin. 1 pc. 2 lit. c teza a 2-a Cod procedură penală, rejudecarea plângerii petentului împotriva referatului nr. 135/VIII/1/2008 din 30.05.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași și împotriva rezoluției nr. 1231/II/1/2008 din 27.08.2008 a prim procurorului adjunct de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, de către instanța competentă, respectiv Tribunalul Iași și înaintarea prezentei cauze la registratura Tribunalului Iași pentru competentă soluționare.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Iașia reținut că intimatul din prezenta cauză, numitul este agent șef de poliție iar în această situație competența de soluționare a cauzei în primă instanță, cf. disp. art. 27 alin. 3 lit. a din Legea nr. 218/2002 revine tribunalelor, în cazul polițiștilor prev. de art. 14 alin. 2 pc. II din Legea nr. 360/2002.
În consecință, sub nr-, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, plângerea petentul împotriva referatului nr. 135/VIII/1/2008 din 30.05.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași și împotriva rezoluției nr. 1231/II/1/2008 din 27.08.2008 a prim procurorului adjunct de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.
Prin referatul menționat a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea privind săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului și amenințare, de către agentul șef de poliție.
Prin rezoluția 1231/II/1/2008 din 27.08.2008 a prim procurorului adjunct de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iașis -a dispus respingerea plângerii formulată de petent împotriva referatului, ca neîntemeiată.
Verificând actele și lucrările dosarului, precum și sub aspectul admisibilității plângerii, Tribunalul reține următoarele:
a formulat o sesizare cu privire la efectuarea de cercetări și luarea de măsuri față de pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și favorizarea infractorului. Prin referatul din 30.05.2008 Parchetul de pe lângă Tribunalul Iașia respins plângerea lui. Împotriva acestei soluții, a formulat plângere și prin rezoluția prim procurorului adjunct din data de 27.08.2008 a fost respinsă plângerea acestuia.
Prin disp. art. 278 alin. 1 se prevede că plângerea împotriva măsurilor luate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor acestuia se rezolvă de prim procurorul parchetului. Pe de altă parte, în art. 278 ind. 1alin. 1 Cod procedură penală se prevede că, după respingerea plângerii făcute cf. art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror persoana vătămată poate face plângere în termen de 20 de zile. Toate aceste reglementări, introduse prin Legea nr. 281/2003, asigură exercitarea efectivă de către toate persoanele interesate a dreptului lor de acces la justiție, în cf. cu dispozițiile art. 6 din CEDO. De asemenea, nu se poate considera că accesului liber la justiție i s-ar aduce limitări în cazul riguroasei aplicări a dispozițiilor art. 278 ind. 1 Cod procedură penală.
Prin dispozițiile art. 278 ind. 1 Cod procedură penală este instituit, limitativ, controlul judiciar numai asupra temeiniciei soluțiilor de netrimitere in judecată, în raport de cercetările efectuate în cadrul actelor premergătoare sau al urmăririi penale, este evident că, în cazul celorlalte acte sau măsuri procesuale ale procurorului un asemenea control din partea judecătorului nu mai poate avea loc.
Ori actul împotriva căruia a făcut plângere este un referat întocmit de procuror, deci un alt act decât cele enumerate limitativ în art. 278 ind. 1 Cod procedură penală, deci nu face parte din categoria celor ce pot fi supuse controlului judecătoresc.
De altfel, în acest sens s-a exprimat si opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție prin decizia nr. 57/24.09.2008 a Secțiilor Unite.
Petentul a formulat recurs împotriva acestei sentințe, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică fiind nemulțumit că plângerea i-a fost respinsă. Petentul a arătat doar că sentința nu se încadrează în nici un articol de lege, fără a detalia motivele.
Examinând sentința atacată, Curtea constată că recursul este nefondat din următoarele motive:
Așa cum corect a reținut și instanța de fond, referatul întocmit de procuror, împotriva căruia petentul a formulat plângerea, nu face parte din categoria actelor enumerate limitativ de lege în articolul 2781Cod procedură penală, care pot fi supuse controlului judecătoresc.
Reamintim că dispozițiile art. 2781alin. 1 din Codul d procedură penală stipulează: "După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20+ de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu".
Ori, în speța de față nu există o rezoluție sau o ordonanță de neîncepere a urmăririi penale, de clasare sau de încetare a urmăririi penale, care să fi fost atacată de petent.
Așa fiind, instanța fondului, în mod corect, temeinic și legal a respins plângerea ca inadmisibilă.
Nu se impune casarea sentinței instanței de fond, pe considerentele reținute mai sus.
În atare situație, recursul petentului urmează a fi respins conform art. 38515pct. 1 lit. b din Codul d procedură penală.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de petentul, împotriva sentinței penale nr. 640 din 29.10.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, hotărâre pe care o menține.
Obligă pe recurentă să plătească statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 Februarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier,
- -
.
Tehnored.
2 ex. 16.02.2010
Tribunalul Iași
Judecător
Președinte:Dan AntonJudecători:Dan Anton, Elena Scriminți, Gabriela Scripcariu