Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 107/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA PENALĂ NR. 107/ DOSAR NR-
Ședința publică din data de 30 octombrie 2008.
Complet de judecată format din:
PREȘEDINTE: Mihaela Alexandru JUDECĂTOR 2: Claudia Ghinea
- - - grefier
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra plângerii formulată de persoana vătămată împotriva rezoluției din 25 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 49/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată, lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 20 octombrie 2008 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 24 octombrie 2008 și apoi la data de 30 octombrie 2008, când,
CURTEA
Constată că la data de 17.04.2008 a fost înregistrată la Judecătoria Brașov plângerea petentului împotriva rezoluției nr. 49/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii, și, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art.246 și art.247 din Codul penal.
Prin sentința penală nr.976/18.07.2008, pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul penal nr-, a fost declinată competența de soluționare a plângerii formulată de către petent, în prezent deținut în Penitenciarul Codlea, în favoarea Curții de APEL BRAȘOV, în raport cu împrejurarea că o parte dintre făptuitorii față de care s-a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale sunt funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, directorul Penitenciarului Codlea, având gradul de comisar șef de penitenciare.
Față de această situație, s-a apreciat că sunt incidente dispozițiile art.60 alin.4 din Legea nr.293/2004, competența de a judeca în primă instanță cauza revenind curții de apel.
Fiind astfel învestită, Curtea de APEL BRAȘOV, atașând la dosarul cauzei și dosarul penal nr. 49/P/2008 al Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, a constatat că, la data de 22.02.2008, petentul a formulat plângere penală împotriva membrilor comisiei de individualizare a regimului de executare, identificați ca fiind, și, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 246 și art.247 din Codul penal, acuzându-i de încălcarea drepturilor ce îi sunt conferite de Legea nr.275/2006 (art.69 alin.1 lit. c).
Prin rezoluția din data de 07.04.2008, dată în dosarul penal nr.49/P/2008 de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOVs -a dispus, în baza art.228 alin.4 Cod procedură penală raportat la art.10 lit. a Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de, director la Penitenciarului Codlea, director adjunct, director adjunct -Serviciul socio-educativ și intervenție psihosocială, psiholog, medic, secretar comisie, șef secție și, consilier de probațiune, pentru infracțiunile prevăzute de art.246 Cod penal și art.247 Cod penal, întrucât, din actele premergătoare efectuate, a rezultat că faptele menționate nu există.
Pentru a dispune în acest sens, procurorul a reținut că cererea deținutului, formulată la data de 25.01.2008 - de acordare a unei permisii de 24 de ore, necesară pentru a-și recunoaște copilul născut la data de 20.01.2008, a-l înregistra la starea civilă și pentru a-și vizita familia - a fost în mod întemeiat respinsă având în vedere dispozițiile Legii nr.275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și cele ale HG nr.1897/2006 privind regulamentul de aplicare a acestei legi.
Întrucât recompensele nu se acordă la solicitarea persoanelor private de libertate, fiind de competența șefului de secție unde se află încarcerat deținutul să facă propuneri de recompensare de natura celei solicitate de petent (permisiunea de ieșire din penitenciar pentru o zi, prevăzută de art.68 alin.1 lit.e și art.68 alin.2 din lege), nu se poate considera un abuz din partea conducerii administrației locului de deținere răspunsul negativ dat cererii deținutului. Aceasta nu privea un drept prevăzut de lege, ci o răsplată care se poate acorda celor care s-au remarcat prin activitățile desfășurate.
Cât privește membrii comisiei de acordare a recompenselor, s-a reținut că aceștia nu s-au întrunit și nu au analizat cererea petentului deoarece comisia putea fi sesizată doar prin propunerea celui competent, nu printr-o cerere a deținutului.
Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere, pe care a adresat-o direct Judecătoriei Brașov și nu procurorului ierarhic superior celui care a emis actul contestat, respectiv, procurorului general de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Prin sentința penală nr. 75 din 5.08.2008, constatând incidența prevederilor art. 2781alin.13 Cod procedură penală, Curtea de APEL BRAȘOVa dispus trimiterea plângerii petentului la procurorul general de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, nefiind în măsură să ia act de manifestarea de voință a petentului, exprimată la termenul din 04.08.2008, în sensul retragerii plângerii formulate.
După soluționarea plângerii de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, petentul a arătat că insistă în plângerea formulată, solicitând în continuare tragerea la răspundere penală a făptuitorilor.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată că plângerea nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Petentul se află încarcerat în Penitenciarul Codlea, în executarea unei pedepse de 16 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav.
Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, prevede posibilitatea recompensării persoanelor private de libertate, care au o bună conduită și îndeplinesc celelalte condiții impuse de lege.
Astfel, potrivit art. 68 alin.1 lit.e din Legea nr. 275/2006, persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate, care au o bună conduită și au dovedit stăruință în muncă sau în cadrul activităților educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, al instruirii școlare și al formării profesionale, li se poate acorda permisiunea prevăzută de lit.(e), respectiv de ieșire din penitenciar pentru o zi, dar nu mai mult de 15 zile pe an.
Potrivit art. 68 alin.2 din același act normativ, recompensele pot fi acordate de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, la propunerea șefului secției unde este deținută persoana condamnată.
Astfel, în mod judicios s-a conchis de către procuror că decizia membrilor comisiei de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate nu poate reprezenta un abuz, fiind o concretizare a regimului de acordare a recompenselor, astfel cum acesta este reglementat în cuprinsul Legii nr. 275/2006.
Totodată, evaluarea situației fiecărui condamnat în vederea acordării de recompense se realizează pe baza criteriilor prevăzute de art. 1 alin.4 din Metodologia privind procedura de acordare a recompenselor pentru persoanele private de libertate.
Petentul a formulat plângere împotriva hotărârii comisiei și la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, plângere care a fost respinsă mai întâi pentru considerentul că judecătorul delegat nu are atribuții în ceea ce privește individualizarea regimului de individualizare în cazul acordării de recompense, iar în al doilea rând, bazându-se pe constatarea faptului că petentul a beneficiat de o întrerupere a executării pedepsei, a cărei durată nu a respectat-o, întorcându-se la penitenciar cu 30 de zile întârziere.
În raport cu toate aceste considerente, se constată că plângerea petentului este nefondată, astfel că - în temeiul prevederilor art. 2781alin.8 lit.a Cod procedură penală - instanța va dispune respingerea ei și menținerea rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale ca fiind legală și temeinică.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
. NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza prevederilor art. 2781alin.8 lit.a Cpp, respinge ca nefondată plângerea formulată de către petentul împotriva rezoluției nr. 49/P/2008 din 7 aprilie 2008 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, pe care o menține.
Obligă petentul să plătească suma de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 octombrie 2008.
PREȘEDINTE
GREFIER
red. 10.11.2008
dact./10.11.2008
2 exemplare
Președinte:Mihaela AlexandruJudecători:Mihaela Alexandru, Claudia Ghinea