Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 108/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - Art.2781Cod pr.penală -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE FOND
SENTINTA PENALĂ NR.108
Ședința publică de la 8 iulie 2009
PREȘEDINTE: Constantin Diaconu judecător
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova
Pe rol, soluționarea plângerii formulată de petenta, împotriva ordonanței din 10 iunie 2008 procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, dată în dosarul nr.1343/II/2/2008, urmare deciziei de casare nr.817 din 9 martie 2009 Înaltei Curți de casație și Justiție B, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns petenta.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Petenta solicită admiterea plângerii, așa cum a fost formulată, precizând că a acționat cu consimțământul părții pe care o apăra.
Procurorul solicită respingerea plângerii petentei și obligarea la cheltuieli judiciare statului, întrucât a acționat în lipsa unui mandat efectiv.
CURTEA
Asupra plângerii de față;
Prin ordonanța din 10 iunie 2008, pronunțată în dosar nr.22/P/2008, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru două fapte, prev.de art.290 Cod penal a învinuitei și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ - amendă în cuantum de 300 lei.
S-a dispus neînceperea urmăririi penale față de învinuita pentru infracțiunea prev.de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005.
S-au stabilit cheltuieli judiciare în cuantum de 20 lei pentru învinuită.
Prin rezoluția din 6 iunie 2008, s-a început urmărirea penală împotriva numitei, avocat în cadrul Baroului M, pentru că la data de 12 ianuarie și 21 februarie 2007, întocmit în numele lui Lang, o cerere de amânare a judecării cauzei nr.3548/2006 al Judecătoriei Strehaia, precum și o cerere de eliberare a unui certificat și a falsificat semnătura acestuia depuse pe cele două înscrisuri.
În fapt, prin ordonanța nr.839/P/2004 din 25 septembrie 2006 Parchetul de pe lângă Judecătoria Strehaiaa dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ 1.000 RON amendă, față de învinuitul, pentru infracțiunea prev.de art.9 lit.b și c din Legea nr.241/2005. În temeiul art.249 Cod pr.penală, rap.la art.10 lit.a Cod pr.penală, s-a dispus față de acesta scoaterea de sub urmărire penală pentru faptele prev.de art.37 din Legea nr.82/1991, rap.la art.289 Cod penal, art.272 pct.2 din Legea nr.31/1990 și art.290 Cod penal.
Prin ordonanța nr.885/II/2/2006 din 20 noiembrie 2006 prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, a respins plângerea formulată de Lang.
În conformitate cu dispoz. art. 2781cod pr.penală, petentul Lang a formulat plângere la Judecătoria Strehaia, cauza fiind înregistrată sub nr-.
Cu ocazia audierii, de profesie avocat în cadrul Baroului M, a declarat că a fost contactată telefonic de Lang care i-a comunicat că nu se află în țară și i-a solicitat să depună la dosar o cerere de amânare.
Aceasta a acceptat propunerea, a întocmit cererea de amânare și a semnat-o cu numele petentului, astfel că la 15 ianuarie 2007 instanța a luat act de această cerere și a amânat cauza la 5 februarie 2007.
Ulterior, la 5 iulie 2007, cauza a fost strămutată de la Judecătoria Strehaia, la Judecătoria Ineu, județul A care, prin sentința penală nr. 67 din 22 mai 2007, pronunțată în dosarul nr. 996/2007, definitivă prin decizia penală nr. 574 din 27 septembrie 2007 a Tribunalului Arad, a respins plângerea petiționarului Lang formulată împotriva ordonanței nr. 839/P/2004.
Cercetările efectuate în cauză au evidențiat la 21 februarie 2007, a întocmit și a semnat tot în numele lui Lang o cerere, prin care solicita eliberarea uni certificat din care să rezulte părțile, obiectul și cauza din dosarul nr. 3548/2006, cerere pe care a depus-o la Judecătoria Strehaia.
În aceste condiții, s-a reținut că faptele săvârșite de, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 cod penal.
Prin ordonanța din 10 iunie 2008 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova dată în dosarul nr. 22/P/2008, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei pentru cele două fapte prev. de art. 290 cod penal, apreciindu-se că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 lit.1cod penal, deoarece fapta, prin conținutul său concret și împrejurările în care a fost săvârșită, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, iar aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, este de natură să asigure scopul preventiv și educativ al legii penale.
De asemenea, s-a avut în vedere atitudinea sinceră a învinuitei, care a recunoscut și regretat săvârșirea faptelor, nu posedă antecedente penale, are un profil socio-moral bun, evidențiat de caracterizarea depusă la dosar, precum și atingerea minimă adusă valorii sociale prevăzută de lege.
Pentru aceste considerente, s-a aplicat o sancțiune administrativă, respectiv o amendă în cuantum de 300 lei.
Împotriva acestei ordonanțe petenta a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, criticând-o pentru nelegalitate, în sensul că s-a substituit persoanei în numele căreia a întocmit și semnat cererile adresate instanței, la solicitarea și cu consimțământul acestuia, fără a pretinde un onorariu astfel că, nu se poate reține în sarcina sa nici o faptă penală.
În plângerea adresată procurorului general, petenta a invocat între altele și o decizie a Tribunalului Suprem cu nr. 1496/1961, republicată, potrivit căreia "semnarea unei alte persoane cu consimțământul sau la cererea acesteia nu constituie din partea celui care a semnat un fals în înțelesul legii penale".
Prin ordonanța din 10 iulie 2008 a fost respinsă plângerea ca neîntemeiată, reținându-se că soluția adoptată în cauză este legală, ea fiind fundamentată pe o înțelegere corectă a elementelor constitutive ale infracțiunii pentru care s-a început urmărirea penală dar și probatoriul efectuat, care evidențiază lipsa pericolului social al infracțiunii prev. de art. 290 cod penal.
Cu privire la practica judiciară invocată de petentă, s-a apreciat că practica judiciară susținută de petentă nu este relevantă în cauză, avându-se în vedere vechimea deciziei și faptul că a fost pronunțată într-o perioadă în care infracțiunile de fals aveau o altă reglementare într-un alt cod penal.
Pe de altă parte, s-a apreciat că admiterea ipotezei inexistenței faptei, ar crea un precedent periculos față de reprezentarea cetățenilor în justiție, în sensul că oricine și oricând ar avea posibilitatea să acționeze în numele altei persoane doar în baza consimțământului verbal al acestuia cu toate că legiuitorul a urmărit, prin incriminarea infracțiunilor de fals, reglementarea relațiilor sociale care să aibă la bază încrederea acordată înscrisului emis de o persoană către o instituție de natură să producă efecte juridice.
S-a concluzionat că învinuita a acționat ca o persoană particulară, în afara cadrului legal impus de Legea nr. 51/1995, activitățile materiale intreprinse subscriindu-se elementelor constitutive ale infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Împotriva acestei ordonanței petenta a formulat plângere criticând-o pentru nelegalitate.
S-a susținut că pentru existența infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, este necesar ca autorul să dorească să comită acțiunea sau acțiunile ce constituie elementul material al infracțiunii și să realizeze faptul că săvârșind-o, plăsmuiește un înscris neadevărat ori denaturează un înscris adevărat, care ar putea produce consecințe juridice.
Acționând în acest mod, autorul ar avea implicit reprezentarea pericolului creat prin încrederea acordată înscrisului și, totodată, pentru relațiile sociale a căror desfășurare se bazează pe această încredere.
Petenta a invocat practica judiciară în materie concluzionând că nu poate fi acuzată de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 cod penal, în condițiile în care a avut consimțământul titularului dreptului pentru a cere amânarea și eliberarea unor acte - activități procesuale pe care instanța era obligată să le îndeplinească - dacă justițiabilul le-ar fi cerut personal.
Plângerea este fondată și urmează să fie admisă pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată estre o infracțiune comisivă intenționată.
Obiectul juridic special al infracțiunii îl constituie relațiile sociale a căror formare și dezvoltare este condiționată de încrederea publică acordată puterii probante a înscrisurilor sub semnătură privată.
Obiectul material îl constituie un înscris sub semnătură privată, în condițiile în care legea nu definește noțiunea de "înscris sub semnătură privată" dar în literatura de specialitate s-a arătat că este înscrisul care emană de la o persoană particulară și care consemnează raporturi juridice între particulari, în sensul că reprezintă o manifestare de voință ori constatarea unui act, fapt sau împrejurare, cu semnificație juridică, fiind susceptibil de a dovedi existența, modificarea sau stingerea unui drept sau a unei obligații.
În același timp, înscrisul sub semnătură privată trebuie să aibă un conținut cu relevanță juridică, putând servi ca dovadă a conținutului său, chiar dacă inițial el nu a fost întocmit în acest scop.
Elementul material al infracțiunii prev. de art. 290 cod penal este constituit din două acțiuni care sunt executate succesiv:
- falsificarea înscrisului sub semnătură privată prin contrafacerea scrierii ori subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod;
- folosirea înscrisului falsificat.
Activitățile care compun elementul material al laturii obiective, cad sub incidența legii penale doar în măsura în care este îndeplinită cerința esențială - ca acestea să fi fost executate în vederea producerii unei consecințe juridice.
Ori, probele administrate în cauză evidențiază că petiționara a întocmit cele două înscrisuri la cererea și deci cu acordul numitului Lang, fără să existe intenția ca în acest mod să se producă o consecință juridică în sensul dispoz. art. 290 cod penal.
În consecință, reținând dispozițiile deciziei nr. 44 din 22 septembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit "că în cazul plângerii formulată în baza art. 2781cod pr.penală, de persoana față de care s-a dispus netrimiterea în judecată și care solicită schimbarea temeiului de drept al soluției dispusă prin rezoluție ori ordonanță ori dispoziția cuprinsă în rechizitoriu, în ipoteza unei instrumentări complete, instanța poate dispune schimbarea acestuia în condițiile art. 2781alin. 8 lit. b cod pr.penală".
Prin urmare, pentru considerentele expuse, se va admite plângerea formulată de petentă, stabilindu-se temeiul legal al scoaterii de sub urmărire penală, ca fiind art. 11 pct. 1 lit. b și art. 10 lit. d cod pr.penală, probele administrate evidențiind cu prisosință faptul că nu a existat intenție din partea petiționarei prin întocmirea și semnarea celor două cereri cu consecința producerii unor efecte juridice.
Implicit, se va dispune exonerarea petentei de plata amenzii administrative aplicată prin ordonanța din 10 iunie 2008.
Sentința penală nr.182 din 16 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiovaa fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Recursul a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia penală nr.817 din 9 martie 2009, pronunțată în dosar nr-, fiind casată sentința penală atacată și cauza a fost trimisă spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova.
Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, în sensul că în considerentele sentinței, instanța analizează legalitatea și temeinicia ordonanței nr.11/P/2008 din 10 iunie 2008, prin care procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei, ordonanță care de altfel, formează obiectul plângerii formulate conform art.2781Cod pr.penală, iar prin dispozitiv se admite plângerea împotriva Ordonanței nr.1343/II/2/2008 dispusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și se desființează această ordonanță.
Procedând la rejudecarea cauzei, în raport de criticile formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia penală nr.817 din 9 martie 2009, din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
S-a arătat că în mod greșit instanța a desființat ordonanța din 10 iulie 2008, dispusă de procurorul general în dosarul nr.1343/II/2/2008, lăsând nesoluționată plângerea îndreptată împotriva ordonanței din 10 iunie 2008, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și care, nefiind desființată își produce în continuare efectele.
S-a mai arătat că în mod greșit instanța a considerat că faptele petiționarei, de a întocmi și semna cele două înscrisuri cu numele lui Lang nu sunt generatoare de consecințe juridice, întrucât există consimțământul titularului. Ori, aceste consecințe s-au produs prin amânarea cauzei și obținerea unui certificat care se eliberează doar părților din proces. Toate aceste consecințe s-au produs în lipsa lui Lang, în lipsa unei delegații sau a unei proceduri date petiționarei ca avocat sau ca persoană particulară și în dauna lui și l-au determinat pe acesta din urmă să formuleze plângere penală împotriva petiționarei.
Examinând cauza în raport de motivele invocate, dar și sub toate aspectele, curtea a constatat că recursul este fondat, constatându-se că motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii.
Astfel, în considerentele sentinței, instanța analizează legalitatea și temeinicia ordonanței nr.11/P/2008 din 10 iunie 2008, prin care procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei, ordonanță care formează obiectul plângerii formulată conform art.2781Cod pr.penală, iar prin dispozitiv se admite plângerea împotriva ordonanței nr.1343/II/2/2008, dispusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și se desființează această rezoluție.
S-a mai constatat că dispozitivul sentinței nici nu se înțelege, întrucât deși s-a desființat o ordonanță prin care nu s-a dispus soluție de netrimitere în judecată s-a schimbat temeiul legal al scoaterii de sub urmărire penală, fără a se desființa actul procurorului, prin care s-a dispus această măsură.
În consecință, s-a admis recursul declarat de procuror, s-a casat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova.
Plângerea este fondată și urmează a fi admisă, pentru considerentele prezentate în continuare.
Instanța reține că petenta a fost contactată telefonic de Lang, care i-a comunicat că nu se află în țară și i-a solicitat să depună la dosarul nr.3548/2006, aflat pe rolul Judecătoriei Strehaia, județul M, o cerere de amânare a judecării cauzei și o cerere de eliberare a unui certificat, mandat acceptat și reziliat de petentă.
Contractul de mandat are caracter consensual, formându-se valabil prin acordul de voință al părților, în virtutea căruia, petenta s-a obligat să facă ceva pe seama numitului Lang.
Falsul în înscrisuri sub semnătură privată, infracțiune prevăzută de art.290 Cod penal, constă în falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art.288 Cod penal, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice.
În speță, cele două înscrisuri sub semnătură privată nu au un conținut cu relevanță juridică, nefiind susceptibile de a dovedi existența, modificarea sau stingerea unui drept sau a unei obligații. Nu a fost imitată semnătura și nici scrierea, aspecte importante, deoarece, după cum rezultă și din denumirea marginală a infracțiunii, fiind vorba de un înscris sub semnătură privată, prin falsificare trebuie să se dea aparență că înscrisul emanat de la o anumită persoană, ori semnătura ar fi fost un element deosebit de important pentru a da credibilitate aceluiași înscris.
În aceste condiții, simpla plăsmuire a semnăturii pe o petiție nu constituie infracțiune, întrucât nu dovedește prin aceasta un drept al numitului Lang, ci se exercită un drept existent prevăzut de lege în baza unui mandat și nu consemnează raporturi juridice între particulari și implicit nu produce consecințe juridice, în sensul dispozițiilor art.290 Cod penal.
Având în vedere și dispozițiile deciziei nr.44 din 22 septembrie 2008 ÎCCJ, prin care s-a admis recursul în interesul legii, stabilind "că în cazul plângerii formulate în baza art.2781Cod pr.penală, de persoana față de care s-a dispus netrimiterea în judecată și care solicită schimbarea temeiului de drept al soluției dispusă prin rezoluție ori ordonanță ori dispoziția cuprinsă în rechizitoriu, în ipoteza unei instrumentări complete, instanța poate dispune schimbarea acestuia în condițiile art.2781alin.8 lit.b Cod pr.penală".
Ca atare, pentru argumentele expuse, se va admite plângerea, împotriva ordonanței din 10 iunie 2008 procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și se va desființa în parte sentința, în sensul că se va stabili temeiul legal al scoaterii de sub urmărire penală a petentei pentru faptele prev.de art.290 Cod penal, ca fiind art.11 pct.1 lit.b și art.10 lit.d Cod pr.penală.
Se vor menține dispozițiile ordonanței nr.22 din 10.06.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind neînceperea urmării penale față de aceeași petentă, pentru infracțiunea prev.de art.9 alin.1 lit.b din Legea 241/2005.
Va fi exonerată petenta de plata amenzii administrative și a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARAȘTE
Admite plângerea formulată de petenta, împotriva ordonanței din 10 iunie 2008 procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, dată în dosarul nr.1343/II/2/2008, urmare deciziei de casare nr.817 din 9 martie 2009 Înaltei Curți de casație și Justiție B, în dosarul nr-.
Desființează în parte ordonanța nr.22/P/10 iunie 2008 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, dată în dosarul nr.22/P/2008, în sensul că stabilește temeiul legal al scoaterii de sub urmărire penală a petentei pentru faptele prev.de art.290 Cod penal, ca fiind art.11 pct.1 lit.b și art.10 lit.d Cod pr.penală.
Menține dispozițiile ordonanței nr.22 din 10.06.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind neînceperea urmării penale față de aceeași petentă, pentru infracțiunea prev.de art.9 alin.1 lit.b din Legea 241/2005.
Exonerează petenta de plata amenzii administrative și a cheltuielilor judiciare.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică de la 8 iulie 2009.
- -
Grefier,
Red.jud.CD - -
PS/16.07.2009
Președinte:Constantin DiaconuJudecători:Constantin Diaconu