Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 109/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE FOND
SENTINȚA PENALĂ Nr. 109
Ședința publică de la 08 Iulie 2009
PREȘEDINTE: Mircea Mugurel Șelea judecător
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
Pe rol, soluționarea plângerii formulată de petenta, împotriva rezoluției nr. 994/P/2008 din 23 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, privindu-l pe intimatul - avocat.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, se pune în discuția părților cererea petentei de a se atașa dosarul nr- al Judecătoriei Craiova.
Petenta solicită admiterea cererii.
Intimatul solicită respingerea cererii, ca nefiind utilă cauzei.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea cererii deoarece dosarul a fost studiat în faza actelor premergătoare.
Curtea respinge cererea formulată deoarece dosarul respectiv a fost studiat cu ocazia efectuării actelor premergătoare, motiv pentru care nu se impune atașarea la prezenta cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de formulat, s-a acordat cuvântul părților prezente.
Petenta solicită admiterea plângerii, trimiterea cauzei la procuror pentru cercetarea penală a lui - și a avocatului, deoarece ea nu a fost prezentă în ziua când cauza s-a judecat.
Intimatul solicită respingerea plângerii deoarece fapta nu există, el având calitatea de avocat în cauza respectivă, obligarea petentei la cheltuieli judiciare către stat.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea plângerii ca nefondată, menținerea rezoluției, obligarea pedepsei la cheltuieli judiciare către stat, deoarece fapta nu există.
CURTEA,
Asupra plângerii de față constată că:
Prin rezoluția nr. 994/P/2008 din 23 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, s-a dispus în baza art. 228 alin.6 rap. la art. 10 lit. a Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de avocatul, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 272 Cod penal.
În motivarea rezoluției s-au arătat următoarele:
Prin plângerea formulată, persoana vătămată a solicitat efectuarea de cercetări penale împotriva avocatului, pentru săvârșirea infracțiunii de reținere sau distrugere de înscrisuri.
De asemenea, persoana vătămată a formulat plângere și împotriva făptuitorului -, în sensul că în ziua de 2 septembrie 1998, i-a tăiat cultura de de vie, i-a distrus o parte din anexele gospodărești și -a ocupat fără drept o suprafață de teren prin construirea unui gard, plângere care a fost respinsă de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova prin rezoluția nr. 3599/II/2/2006 din 15 decembrie 2006.
Împotriva celor două rezoluții, persoana vătămată a formulat plângere, care a fost respinsă prin sentința penală nr. 1940 din 4 septembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-.
Recursul declarat împotriva sentinței primei instanțe a fost de asemenea, respins, ca nefondat, prin decizia nr. 608 de la 7 noiembrie 2008 a Tribunalului Dolj.
Pe parcursul judecării cauzei, atât în fața primei instanțe cât și în fața instanței de control judiciar, făptuitorul - a fost asistat de avocatul - din cadrul Baroului D, care, cu ocazia judecării cauzei a pus concluzii de respingere a plângerii formulate conform art. 2781Cod penal, respectiv, a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de fond.
În ceea ce privește susținerile persoanei vătămate, în sensul că avocatul a făcut afirmații cu caracter mincinos cu ocazia judecării cauzei, din cuprinsul hotărârilor pronunțate, a rezultat faptul că activitățile desfășurate de acesta au fost în concordanță cu dispozițiile legii și cu interesul clientului său.
Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petenta potrivit art. 275 și următoarele Cod procedură penală, fiind respinsă prin rezoluția nr. 1005/II/2/2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.
Petenta a formulat plângere potrivit art. 2781Cod procedură penală, fiind înregistrată la Curtea de APEL CRAIOVA, în motivare arătând că nu s-a făcut o cercetare corectă, intimatul și numitul - sustrăgându-i acte din dosar.
La solicitarea instanței, a fost înaintat dosarul nr. 994/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.
Verificând rezoluția pe baza lucrărilor și a materialului existente la dosar, Curtea apreciază că plângerea este nefondată.
Intimatul a avut calitatea de avocat în dosarul nr-, aflat pe rolul Judecătoriei Craiova, asistându-l pe numitul -, intimatul fiind acuzat de petentă că a sustras acte de la acel dosar și că a făcut afirmații mincinoase cu ocazia judecării cauzei.
Așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, nu s-a constatat că din dosarul respectiv au fost sustrase înscrisuri.
Pe de altă parte, intimatul, în calitate de avocat, potrivit art. 37 alin.6 din Legea nr. 51/1995, nu răspunde penal pentru susținerile făcute oral sau în scris, în forma adecvată și cu respectarea prev. alin. 5 din aceeași lege, dacă aceste susțineri sunt în legătură cu apărarea formulată în acea cauză și sunt necesare stabilirii adevărului.
Chiar dacă petenta susține că a formulat plângere și împotriva numitului -, obiectul prezentei cauze îl constituie plângerea formulată potrivit art. 2781Cod procedură penală, împotriva rezoluției nr. 994/P/2008 din 23 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, care se referă la intimatul avocat.
În consecință, ținând cont de dispozițiile art. 2781alin. 8 lit. a Cod procedură penală, plângerea va fi respinsă ca nefondată și va fi menținută rezoluția nr. 994/P/2008 din 23 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta, împotriva rezoluției nr. 994/P/2008 din 23 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, privindu-l pe intimatul - avocat.
Menține rezoluția nr. 994/P/2008 din 23.04.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.
Obligă petenta la 10 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică de la 8 iulie 2009.
- - -
Grefier,
- -
Red.jud-
IB/ 17.07.2009
Președinte:Mircea Mugurel ȘeleaJudecători:Mircea Mugurel Șelea