Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 11/2010. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - art. 2781Cod procedură penală -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Sentința penală nr. 11

Ședința publică din 05 februarie 2010

PREȘEDINTE: Biciușcă Ovidiu

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, judecarea plângerii formulată de petenta B, prin director general, împotriva rezoluțiilor nr. 27/P/2009 din 25.09.2009 și nr. 425/II/2/2009 din 18.11.2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, intimat fiind.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată plângerea în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a plângerii ca nefondată și de menținere a rezoluțiilor atacate ca fiind legale și temeinice, motivat de faptul că din actele și lucrările dosarului nu rezultă săvârșirea vreunei infracțiuni de către intimat.

Desfășurarea ședinței a fost înregistrată în sistem audio, potrivit dispozițiilor art. 304 Cod procedură penală.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra plângerii penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr- petenta B, prin reprezentant legal, a formulat în baza art. 2781Cod procedură penală plângere împotriva rezoluțiilor nr. 27/P/2009 din 25.09.2009 și nr. 425/II/2/2009 din 18.11.2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

În motivarea plângerii s-a motivat că soluțiile de netrimitere în judecată adoptate de procuror sunt nelegale și netemeinice, fiind date cu încălcarea dispozițiilor legale.

S-a arătat că organul de urmărire penală a soluționat sesizarea fără a cita și audia pe reprezentantul părții vătămate, situație ce încalcă dispozițiile legale în materie și ale Convenției Europene a Drepturilor Omului.

S-a mai arătat că organul de urmărire penală nu a administrat toate probele necesare pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele.

Sub acest aspect nu au fost verificate atribuțiile de serviciu ale intimatului prevăzute în fișa postului, care fără o notificare prealabilă, a dispus în mod abuziv retragerea forței de muncă.

S-a arătat că, potrivit art.15 din Contractul încheiat cu Penitenciarul Botoșani, retragerea forței de muncă putea fi dispusă de comandantul penitenciarului, cu motivarea scrisă a acestei intenții numai în cazul în care unitatea nu și-ar fi respectat obligațiile contractuale, această situație nefiind dată în cauză.

Prejudiciul material înregistrat ca urmare a producției nerealizate din culpa reprezentanților penitenciarului în perioada octombrie-decembrie 2003, cât și produsele rămase pe stoc este evaluat la suma de 435 000 lei.

Conduita reprezentantului Penitenciarului Botoșani îmbracă forma abuzului ca infracțiune, depășind limitele răspunderii comerciale contractuale, având în vedere natura specială a activității, destinația produselor finite, deficiențele calitative constatate la piesele executate de către deținuți și imposibilitatea continuării producției din cauza lipsei forței de muncă în perioada prevăzută în contract.

A solicitat admiterea plângerii și infirmarea rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale și trimiterea cauzei procurorului pentru începerea urmăririi penale împotriva intimatului pentru săvârșirea infracțiunilor reclamate prin plângerea penală.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin plângerea penală adresată Parchetului Militar Iași, unde a fost înregistrată la 22 decembrie 2008, sub nr. 133/P/2008, trimisă spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, "" B, prin, director general, a cerut cercetarea comisarului, directorul Penitenciarului Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art. 2481Cod penal, prin aceea că, în perioada octombrie-decembrie 2003, nu a respectat contractul pentru prestări servicii nr. 35420 din 6 mai 2003, în sensul punerii la dispoziție în continuare a unui număr de deținuți pentru capacitatea de fabricație de mobilier, cu consecințe financiare deosebit de grave pentru societatea care a formulat plângere penală.

O plângere identică a fost adresată de "" B Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, unde a fost înregistrată la 22 decembrie 2008, sub nr. 1502/P/2008, trimisă spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Prin rezoluția nr. 27/P/2009 din 25.09.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceavas -a dispus în baza art. 228 alin. 6 și art. 10 lit. a Cod procedură penală neînceperea urmăririi penale pentru comisar, directorul Penitenciarului Botoșani, față de care s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 2481Cod penal.

Pentru a dispune această rezoluție, în cauză au fost efectuate acte premergătoare din care au rezultat următoarele:

Prin contractul nr. 35420 din 6 mai 2003, Penitenciarul Botoșani, prin reprezentanții legali, s-au obligat să pună la dispoziție cu plată, "" B, forța de muncă, pentru activități productive, la sediul beneficiarului, în perioada 12 mai-31 decembrie 2003.

Deși Penitenciarul Botoșania respectat prevederile contractului mai sus menționat, "" Bar efuzat să plătească factura nr. 92694 din 4 iulie 2003, reprezentând contravaloarea muncii prestate de deținuți în luna iunie 2003.

În condițiile în care Penitenciarul Botoșania continuat să pună la dispoziție forță de muncă, în perioada iulie-octombrie 2003 "" B nu i-a achitat 5 facturi, acumulând un debit de 916.496.586 ROL.

În cursul lunii octombrie 2003, "" B nu a mai comunicat Penitenciarului Botoșani, potrivit clauzelor contractuale, graficul activităților pentru perioada următoare, motiv pentru care nu a mai putut beneficia de forța de muncă necesară derulării contractului de prestări servicii din 6 mai 2003.

Prin sentința civilă nr. 434 din 24 ianuarie 2006 pronunțată în dosarul nr. 1683/2005, Judecătoria Botoșania admis acțiunea în pretenții civile formulată de Ministerul Justiției - Direcția Generală a Penitenciarelor, pentru Penitenciarul Botoșani și a obligat "" B să plătească reclamantei suma de 431 405 600 ROL, cu titlu de pretenții bănești, reprezentând contravaloarea prestațiilor de servicii efectuate, precum și a penalităților de întârziere de 0,15 % pentru fiecare zi de întârziere cu decontare, de la data scadenței, până la data achitării integrale a contravalorii prestărilor de servicii.

Prin decizia civilă nr. 242 din 19.06.2006, dată în dosarul nr. 2665/R/2006, Tribunalul Botoșania respins ca nefondat recursul declarat de "" B împotriva hotărârii instanței de fond.

S-a reținut că în contextul celor prezentate nu rezultă săvârșirea vreunei infracțiuni de către comisarul.

Împotriva acestei rezoluții petenta "" B, prin reprezentantul legal, a formulat plângere în baza art. 278 Cod procedură penală.

Prin rezoluția nr. 425/II/2/2009 din 18.11.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceavas -a dispus, în baza art. 278 alin. 1 Cod procedură penală, respingerea plângerii formulată de petenta "" B, ca neîntemeiată.

Pentru a dispune această soluție, s-a reținut că neîndeplinirea obligației Penitenciarului Botoșani, prin comandantul acestuia, a fost declanșată de neplata unor facturi de către "" B pentru contravaloarea muncii prestate de deținuți, condiție în care neînțelegerile dintre părți, inclusiv nepunerea la dispoziție a forței de muncă din partea comandantului penitenciarului se circumscriu în sfera răspunderii contractuale, fapta neexistând ca infracțiune.

Împotriva acestei rezoluții, în termen legal a formulat în baza art. 2781Cod procedură penală plângere petenta "" B, plângere ce formează obiectul prezentei cauze.

Analizând plângerea formulată de petentă sub aspectul motivelor invocate și pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză Curtea reține următoarele:

Prin contractul nr. 35420 din 06.05.2009 încheiat între B și Penitenciarul Botoșani, acesta din urmă s-a obligat să pună la dispoziția B, contra cost, forță de muncă pentru activități productive la sediul beneficiarului în perioada 12 mai - 31 decembrie 2003.

Ca urmare a nerespectării obligațiilor contractuale de către B prin neachitarea facturii 92694 din 04.07.2003 reprezentând contravaloarea muncii prestate de deținuți în luna iunie 2003, Penitenciarul Botoșania inițiat și a invitat potrivit înscrisurilor de la filele 9 -12 dosar, reprezentanții B la conciliere, punând în vedere acestora să achite debitul restant.

În condițiile în care Penitenciarul Botoșania continuat să pună la dispoziția B forță de muncă în perioada iulie - octombrie 2003, petenta nu a achitat un număr de 5 facturi, acumulând un debit de 916.496.586 lei ROL.

În cursul lunii octombrie 2003 petenta B nu a mai comunicat Penitenciarului Botoșani, așa cum avea obligația potrivit clauzelor contractuale, graficul activităților pentru perioada următoare, motiv pentru care nu a mai beneficiat de forță de muncă din partea Penitenciarului Botoșani.

Aspectele legate de nerespectarea clauzelor contractuale și neachitarea facturilor restante reprezentând contravaloarea prestațiilor efectuate de deținuți au fost soluționate prin sentința civilă nr. 434 din 24.01.2006 a Judecătoriei Botoșani, prin care s-au admis pretențiile civile formulate de Ministerul Justiției - Direcția Generală a Penitenciarelor - Penitenciarul Botoșani și a fost obligată petenta B să-i plătească reclamantului suma de 431.405.600 lei ROL și penalitățile de întârziere de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere de la data scadenței până la data achitării integrale a contravalorii prestărilor de servicii.

Sentința civilă a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 242 din 19.06.2006 a Tribunalului Botoșani prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de

Față de situația de fapt prezentată se constată că în mod corect a apreciat organul de urmărire penală că intimatul, în calitate de director al Penitenciarului Botoșani, nu se face vinovat de săvârșirea vreunei infracțiuni în legătură cu raporturile contractuale derulate cu petenta

Curtea constată că actele premergătoare au fost efectuate în cauză de organul de urmărire penală cu respectarea dispozițiilor legale în materie, nefiind dat niciunul din cazurile de nulitate invocat de petenta

Nu poate fi reținut ca motiv de nulitate al rezoluțiilor faptul că organul de urmărire penală nu a audiat reprezentantul petentei B atâta timp cât petenta a fost legal citată în fața instanței iar reprezentantul acesteia, care putea de declarație, nu s-a prezentat.

Față de cele prezentate și văzând că rezoluțiile atacate sunt legale și temeinice, Curtea urmează ca în baza art. 2781alin. 8 lit. a Cod procedură penală să respingă plângerea formulată de petenta B ca nefondată.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 278/1 alin. 8 lit. a respinge C.P.P. plângerea formulată de B prin reprezentantul legal împotriva rezoluțiilor nr. 27/P/2009 din 25.09.2009 și nr. 425/II/2/2009 din 18.11.2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, ca nefondată.

Obligă petenta să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 05.02.2010.

Președinte, Grefier,

Red.

Dact.

Ex. 2/25.02.2010

Președinte:Biciușcă Ovidiu
Judecători:Biciușcă Ovidiu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 11/2010. Curtea de Apel Suceava