Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 110/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr-

SENTINȚA PENALĂ NR.110/PI/2009

Ședința publică din 2 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Condrovici Adela judecător

Grefier: - -

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.

S-a luat în examinare, în primă instanță, cauza penală privind pe petenta,. în comuna, nr.7. județul B, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, potrivit art.278/1 din Codul d e procedură penală.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petenta personal, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale emisă la 07.10.2009 de Baroul Bihor - Cabinet Individual " " și pentru intimata lipsă, apărătorul acesteia avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.190 emisă la 1.06.2009 de Baroul Bihor - Cabinet " ".

MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, învederându-se și că, s-a întocmit o notă telefonică cu Înalta Curte de Casație și Justiție din care rezultă că cererea de strămutare a cauzei a fost respinsă, după care:

Nefiind alte cereri sau chestiuni prealabile, Curtea acordă cuvântul asupra plângerii.

Apărătorul petentei avocat solicită admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor atacate, trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitoarea.

Consideră că, soluțiile pronunțate de procuror sunt greșite, întrucât conform art.23 din Legea 36/1995 calitatea de notar a făptuitorului a încetat de drept odată cu condamnarea făptuitoarei pentru infracțiunea de șantaj, încetare care operează de drept, iar instanța trebuie să o constate.

Apărătorul intimatei avocat solicită respingerea plângerii ca inadmisibilă, deoarece în plângere petenta critică soluția pronunțată prin rezoluția din data de 05.05.2009, ori, potrivit art.278/1 din Codul d e procedură penală singurele soluții care pot fi criticate sunt rezoluțiile de neîncepere a urmăririi penale, de scoatere de sub urmărire penală și de încetare a urmăririi penale.

Pe fond, solicită potrivit art.278/1 alin.8 lit.a din Codul d e procedură penală respingerea plângerii ca nefondată, cu obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecată.

Raportat la cele două infracțiuni, respectiv nerespectarea unei hotărâri judecătorești și exercitarea fără drept a unei profesii, arată că din actele premergătoare efectuate rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale faptelor reclamate.

Conform art.23 lit.f din Legea nr.36/1995 calitatea de notar public încetează în cazul condamnării definitive pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei.

Încetarea calității de notar public nu operează însă automat, în virtutea faptului că o hotărâre a rămas definitivă, aceasta se constată sau se dispune de ministrul justiției la sesizarea Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici, iar infracțiunea pentru care a fost condamnată intimata nu se încadrează la infracțiunea de crimă organizată. Solicită obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecată.

Procurorul pune concluzii de respingere a plângerii ca nefondată, potrivit art.278/1 alin.8 lit.a Cod procedură penală, menținerea soluțiilor atacate ca legale și temeinice, considerând că în cauză nu există probe temeinice de începere a urmăririi penale.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că, prin plângerea înregistrată la instanță la data de 27.05.2009, petenta a criticat soluția pronunțată prin rezoluția din 5.05.2009 ca fiind nelegală și netemeinică.

În motivarea plângerii sale, petenta a arătat că în 29.04.2004, actualmente notar public, la vremea respectivă funcționar public a fost prinsă în flagrant împreună cu ziarista săvârșind infracțiunea de șantaj, parte vătămată fiind petenta, după o perioadă de mai bine de 4 ani Tribunalul Vâlcea, prin decizia nr.49/A o condamnă pe inculpata, ajunsă între timp într-un mod miraculos notar public, la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendare și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a - b Cod penal, un termen de încercare de 4 ani. Totodată, instanța atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.83 Cod penal. Spre dezamăgirea inculpatei Curtea de Apel Pitești, prin decizia pronunțată în data de 27.11.2008, menține întrutotul decizia Tribunalului Vâlcea nr.49/

Prin plângerea formulată și înregistrată în dosar nr.32/P/2009 petenta a solicitat tragerea la răspundere penală a numitei pentru săvârșirea infracțiunilor: nerespectarea unei hotărâri judecătorești prev. și ped. de art.271 Cod penal și exercitarea fără drept a unei profesii prev. și ped. de art.281 Cod penal.

Astfel, deși știa despre această hotărâre, aceasta nu și-a încetat activitatea sa de notar public așa cum Legea nr.36/1995 prevede în art.23 - calitatea de notar public încetează: f ) în cazul condamnării definitive pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei.

O altă lege, Legea nr.39/2003, definește în art.21 lit.b infracțiunea gravă - infracțiune care face parte din următoarele categorii: punctul 4 - șantaj, exact pentru ce devenită notar public a fost condamnată definitiv.

Examinând plângerea, din actele și lucrările dosarului, se rețin următoarele:

Prin plângerea sa, petenta a solicitat efectuarea de cercetări față de sus-numita - notar public, cu sediul biroului în localitatea lui județul B, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea unei hotărâri judecătorești și exercitare fără drept a unei profesii, fapte prev. de art.271 Cod penal și art.281 Cod penal.

Prin plângerea depusă se arată că sus-numita a fost condamnată definitiv la o pedeapsă de 2 ani închisoare și totodată i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a și b Cod penal cu aplicarea art.81 Cod penal, privind suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a celei accesorii pe un termen de încercare de 4 ani.

În opinia petentei, prin exercitarea în continuare a profesiei de notar public de către sus-numita aceasta a săvârșit infracțiunile menționate în plângerea depusă, respectiv nerespectarea unei hotărâri judecătorești și exercitarea fără drept a unei profesii.

În mod corect s-a dispus de către procuror că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare față de numita, notar public, întrucât faptele acesteia nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art.271 Cod penal și art.281 Cod penal,lipsind latura obiectivă a acestora.

Potrivit art.23 lit.f din Legea nr.36/1995, calitatea de notar public încetează în cazul condamnării definitive pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei.

Încetarea calității de notar public nu operează însă automat în virtutea faptului că o sentința de condamnare a rămas definitivă, astfel că în conformitate cu prevederile art.20 din Ordinul nr.710/C/1995 al Ministerului Justiției "încetarea activității în cazurile prev. de art.23 lit.c)-g) din legese constată sau se dispune de ministrul justiției la sesizarea Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publicisau/și din oficiu în cazurile prev. la art.23 lit.e) și f) din lege.

În urma verificărilor efectuate la Camera Notarilor Publici ( fila 16-17), din adresa trimisă rezultă că nu a fost primită nici o notificare din partea ministrului justiției sau Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici referitoare la încetarea calității de notar public a numitei.

De altfel, între modalitățile alternative ale laturii obiective a infracțiunii de nerespectare a unei hotărâri judecătorești nu se regăsește și în respectarea pedepselor accesorii, iar cu privire la infracțiunea prev. de art.281 Cod penal aceasta se raportează la legea specială, respectiv la Legea 36/1995, care nu incriminează distinct exercitarea fără drept a profesiei de notar public și nu face trimitere la legea penală.

Prin rezoluția din 5 mai 2009, în dosar nr.197/II.2/2008 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradeaa respins ca neîntemeiată plângerea petentei împotriva soluției din dosar nr.32/P/2009 al acestei unități de parchet.

Soluțiile pronunțate de procurori privind neînceperea urmăririi penale față de numita sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art.271 și art.281 Cod penal sunt legale și temeinice.

Susținerile petentei din plângere sunt lipsite de fundament, urmând a fi înlăturate, neputând duce la o altă soluție decât cea pronunțată în cauză.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă petenta la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.193 Cod procedură penală, obligă petenta la 1.785 lei cheltuieli judiciare către intimata, justificate cu factura seria - nr.1077 din 13 iunie 2009 și chitanța nr.1115 din 13 iunie 2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art.278/1 alin.8 lit. Cod procedură penală,

RESPINGE ca nefondată plângerea formulată de petenta,. în, sat, nr.206, județul B, împotriva rezoluției din 30 martie 2009 dată în dosar nr. 32/P/2009 precum și a rezoluției din 5 mai 2009 dată în dosar nr. 197/II.2/2009 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea cu privire la intimata.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă petenta la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.193 Cod procedură penală, obligă petenta la 1.785 lei cheltuieli judiciare către intimata.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare și comunicare cu intimata, lipsă.

Pronunțată în ședința publică azi, 2 decembrie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.hot./jud.- -

În concept - 14.12.2009

/- -

2 ex./14.12.2009

Președinte:Condrovici Adela
Judecători:Condrovici Adela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 110/2009. Curtea de Apel Oradea