Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 115/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA cod operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-- 04.03.2009
SENTINȚA PENALĂ NR. 115/PI
Ședința publică din 15 aprilie 2009
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Florin Popescu
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA este reprezentat de procuror.
Pe rol se află soluționarea plângerii formulată de petenta împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 477/P/2008 din 26.01.2009 și a rezoluției de respingere a plângerii nr. 143/II/2/2009 din 18.02.2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsă petenta și intimații și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte probe de administrat ori cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta parchetului pune concluzii de respingerea plângerii ca nefondată și menținerea ca legale și temeinice a rezoluțiilor atacate.
INSTANTA,
Deliberând, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr- din 04.03.2009, petenta a atacat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 477/P/2008 din 26.01.2009 și rezoluția de respingere a plângerii nr. 143/II/2/2009 din 18.02.2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, arătând că: prin rezoluția nr. 221/II/2/2009 din 18.02.2009 se consemnează toate infracțiunile comise însă se refuză a fi constatate; se refuză a se constata că rezoluția nr. 659/P/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad este un abuz pentru că revocă o hotărâre judecătorească și un fals deoarece este motivată cu prevederile art. 122 alin. 1 lit. d C.P.P. prevederi inexistente; se consemnează decizia penală nr. 84/R/2006 a Tribunalului Arad fără a se constata că aceasta este eroare judiciară, prin ea s-a respins ca tardiv recursul deși a fost declarat în 5 zile de la pronunțare (fila 2).
Au fost atașate dosarele nr. 477/P/2008 și nr. 143/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin rezoluția din 26.01.2009 dată în dosarul nr. 477/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, s-a dispus, în baza art. 10 lit. a C.P.P. neînceperea urmăririi penale față de intimații și (avocați în Baroul Timiș ) în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246, 249, 215, 290 și 291.pen.
În motivarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale s-a arătat că:
- prin rezoluția din 05.11.2008 dată în dosarul nr. 368/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARAs -a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc și avocații și G, precum și disjungerea cauzei față de avocații și, cercetările urmând a fi efectuate în prezentul dosar. S-a reținut că petenta are calitatea de parte într-un litigiu civil ce vizează un imobil situat în mun. L, Str. - nr. 13,. 2, jud. T, evidențiat în nr. 361/I/II/LG cu nr. top. 1467/27/2/II, situația juridică respectivă formând obiectul unor dosare execuționale, civile, penale, petenta formulând plângeri penale aproape împotriva tuturor persoanelor implicate în soluționarea demersurilor juridice (judecători, avocați, experți) și față de care s-au dat soluții de neîncepere a urmăririi penale în mai multe dosare ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA menționate în rezoluția nr. 368/P/2008 din 05.11.2008. La acestea a mai adăugat două nume de avocați, și, care au avut calitatea de reprezentare a unor persoane în cauzele dezbătute în instanțe și au întreprins unele demersuri la executorul judecătoresc pentru punerea în executare silită a unor titluri. Așa după cum s-a precizat anterior, în sarcina executorului judecătoresc nu s-a putut reține săvârșirea unei infracțiuni, motiv pentru care se poate aprecia și faptul că demersurile celor doi avocați au fost legale, existând însă o evidentă doză de subiectivism a petentei care face diferite aprecieri cărora le dă o tentă penală pentru a da greutate demersurilor sale;
- în ceea ce privește aspectele de executare menționate în declarația din 27.11.2008 a petentei, aceasta putea ca eventualele nemulțumiri să le înlăture prin exercitarea contestațiilor la executare, care impun însă un efort financiar suportat de titularul acțiunii, aspect care nu se regăsește însă la soluționarea unei plângeri penale.
Împotriva acestei rezoluții, petenta a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, respinsă prin rezoluția nr. 143/II/2/2009 din 18.02.2009.
Pentru a da această soluție, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARAa arătat că:
- din declarațiile petentei rezultă că aceasta a cerut cercetarea avocaților intimați "care în dosarul execuțional nr. 163/2005 m-au jecmănit de bani și au săvârșit infracțiunile prev. de art. 246, 249, 215 și 291.pen.;
- detaliind pretinsa activitate infracțională a intimaților, petenta arată că aceștia au fost reprezentanții pârâților în acțiunea civilă promovată de ea și respinsă prin sentința civilă nr. 630/02.03.2005 a Judecătoriei Lugoj;
- prin urmare, petenta a solicitat cercetarea avocaților pentru activitatea profesională desfășurată de aceștia, fără a propune probe pentru dovedirea celor susținute.
Întrucât simpla susținere a petentei, necoroborată cu alte probe, nu poate fi luată în considerare, s-a considerat că soluția procurorului de caz este întemeiată.
Petenta a formulat apoi plângere la instanță, înregistrată pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția Penală sub nr- din 04.03.2009.
Examinând materialul cauzei, instanța constată că plângerea petentei este nefondată.
Din piesele dosarului nu rezultă că intimații ar fi săvârșit vreo faptă penală.
Plângerea petentei, în care nu arată concret ce fapte penale ar fi comis intimații, nu se coroborează cu vreo probă din dosarul de urmărire penală sau din dosarul instanței.
Întrucât susținerile petentei nu au fost confirmate de nici o altă probă, instanța observă că procurorul a considerat în mod corect că nu a fost dovedită existența vreunei fapte penale care să fie reținută în sarcina intimaților, soluția de neîncepere a urmăririi penale dată în baza art. 10 alin. 1 lit. a pr.pen. fiind legală și temeinică.
În consecință, în baza art. 2781alin. 8 lit. a) pr. pen. va fi respinsă ca nefondată plângerea petentei împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 477/P/2008 din 26.01.2009 și a rezoluției de respingere a plângerii nr. 143/II/2/2009 din 18.02.2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
În temeiul art. 192 alin. 2.pr.pen. petenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 2781alin. 8 lit. a) pr. pen. respinge ca nefondată plângerea petentei (cu domiciliul în mun. L, Str. -, nr. 13,. 2, jud. T, CNP - -) împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 477/P/2008 din 26.01.2009 și a rezoluției de respingere a plângerii nr. 143/II/2/2009 din 18.02.2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
În temeiul art. 192 alin. 2. pr. pen. obligă petenta la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare, iar pentru procuror de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.04.2009.
PRESEDINTE, | GREFIER, |
- - | - - |
Red. /16.04.2009
Dact. 3 ex./24.04.2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-- 04.03.2009
MINUTA SENTINȚEI PENALE NR. 115/PI
În baza art. 2781alin. 8 lit. a) pr. pen. respinge ca nefondată plângerea petentei (cu domiciliul în mun. L, Str. -, nr. 13,. 2, jud. T, CNP - -) împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 477/P/2008 din 26.01.2009 și a rezoluției de respingere a plângerii nr. 143/II/2/2009 din 18.02.2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
În temeiul art. 192 alin. 2. pr. pen. obligă petenta la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare, iar pentru procuror de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.04.2009.
PRESEDINTE, |
- - |
Judecători:Florin Popescu