Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 120/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
Ședința publică de la 14 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Chirilă
Grefier - -
SENTINȚA PENALĂ Nr. 120
Ministerul Public reprezentat de procuror -
Pe rol judecarea plângerii formulate de petentul împotriva Rezoluției nr. 317/P/2008 din 01.04.2008 a procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și a Rezoluției nr. 399/II/2/2008 din 25.04.2008 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul asistat de av., apărător ales lipsă persoana cercetată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că a fost atașat dosarul de urmărire penală nr. 317/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, după care:
Interpelate fiind părțile arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av. arată că urmărirea penală efectuată în cauză este laborioasă, dar s-a concretizat printr o rezoluție nelegală. Biroul executorului judecătoresc, a pus în executare o sentință civilă, definitivă și irevocabilă, care nu prevedea că debitorii au fost obligați să lase în deplină proprietate și posesie o suprafață de teren, așa cum s-a reținut în rezoluția procurorului. Se impunea aplicarea disp. art. 195 Cod procedură penală și îndreptarea erorii materiale strecurată în hotărâre. executorul a pus în executare o hotărâre greșită. rezoluția de neîncepere a urmăririi penale este nelegală și solicită admiterea plângerii și trimiterea cauzei la parchet pentru completarea cercetărilor.
Reprezentantul Ministerului Public arată că în plângerea formulată de petentul se susține că executorul a trecut la executarea hotărârii fără a -l în prealabil și că și-a depășit atribuțiile de serviciu prin ridicarea gardului construit și desființarea culturii de vie. Petentul, împreună cu alte persoane au fost obligate prin hotărâre judecătorească să lase în deplină proprietate și posesie o suprafață de teren. Hotărârea a rămas definitivă și persoanele implicate au fost anunțate să se prezinte la executarea hotărârii, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Executorul a trecut la executarea hotărârii și împreună cu cinci jandarmi au ridicat gardul și au desființat cultura de vie, fără a încălca vreun drept. Solicită respingerea plângerii formulate de petentul. ca nefondată.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
Ulterior dezbaterilor.
INSTANȚA
Asupra plângerii penale de față;
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul - petentul a formulat plângere împotriva rezoluției nr.317/P/2007 din 1.04.2008 și a rezoluției nr.399/II/2/2008 din 25.04.2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI.
În motivarea plângerii petentul arată că este nemulțumit de faptul că organul de urmărire penală a dispus neînceperea urmăririi penale față de persoana reclamată - executorul judecătoresc, întrucât acesta a săvârșit faptele sesizate și se impune desființarea rezoluțiilor atacate și începerea urmăririi penale.
Arată petentul că executorul judecătoresc a pus în executare o sentință civilă definitivă și irevocabilă care nu prevedea că debitorii au fost obligați să lase în deplină proprietate și posesie o suprafață de teren și se impunea aplicarea dispozițiilor art.195 Cod procedură penală și îndreptarea erorii materiale strecurată în hotărâre. Petentul arată că executorul a pus în executare o hotărâre greșită.
S-a atașat la dosarul cauzei rezoluția nr.399/II/2/2008 din 25.04.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și dosarul penal nr.317/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI în care s-a pronunțat rezoluția din 1.04.2008.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:
Persoanele vătămate și s-au adresat organelor de poliție la data de 26.04.2007 cu o plângere în care arată că executorul judecătoresc le-a distrus diferite bunuri în timpul executării hotărârii judecătorești nr.21208/16.10.2002, respectiv le-a distrus mai mulți butuci de de vie, legume, un gard de scândură și niște trandafiri.
În cauză au fost efectuate acte premergătoare și prin rezoluția nr.317/P/2007 din 1.04.2008 a procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘIs -a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind pe făptuitorul, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, prevăzută de art.217 al.1 Cod penal.
Pentru a hotărî astfel, procurorul a reținut următoarele:
Făptuitorul este executor judecătoresc, își desfășoară activitatea la biroul executorului judecătoresc cu același nume din cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de APEL IAȘI. Printre dosarele de executare înregistrate la biroul executorului judecătoresc sus-numit în cursul anului 2006 figurează și numerele 102/2006, având ca obiect cererea de executare silită formulată de către creditorii, împotriva debitorului și nr.103/2006, având ca obiect cererea formulată de către cei trei creditori sus-numiți împotriva debitorului.
Făptuitorul a pus în executare, la data de 23.04.2007, sentința civilă nr.21109/2002 a Judecătoriei Iași, pronunțată la data de 16.10.2002 în dosarul nr.4795/1994. Potrivit hotărârii judecătorești menționate mai sus, debitorii și au fost obligați, printre altele, să lase în deplină proprietate și posesie trei suprafețe de teren, aflate în satul, comuna.
Având în vedere încheierile din data de 23.02.2006, pronunțate de Judecătoria Iași în dosarele nr.415/Ex/2006, respectiv nr.416/Ex/2006, prin care au fost admise cererile de executare silită a titlului executor - sentința civilă nr.21208/16.10.2002, privind pe creditorii, și debitorii și, făptuitorul a pus în executare hotărârea judecătorească cu numărul de mai sus, în prezența organelor de poliție și a unei formațiuni de jandarmi, la data de 23.04.2007.
Ulterior, la data de 26.04.2007, persoanele vătămate și s-au adresat organelor de poliție (Secția a V-a a Poliției Municipiului I) cu o plângere în care arată că făptuitorul le-a distrus diferite bunuri în timpul executării judecătorești nr.21208/16.10.2002, printre care mai mulți butuci de de vie, legume (morcovi, păstârnac, ridichi), un gard de scândură, niște trandafiri.
Organele de poliție au înaintat plângerile celor două persoane vătămate cu propunerea de declinare a competenței la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, care, la rândul său, le-a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI prin ordonanța de declinare a competenței nr.6319/P/2007, invocând calitatea făptuitorului.
S-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, prevăzută de art.217 al.1 Cod penal și s-a constatat că aceasta nu există.
Cele două persoane vătămate sus-numite au reiterat în declarațiile date la procuror aspectele prezentate în plângerile lor, susținând că făptuitorul le-a distrus bunurile menționate mai sus.
În sarcina executorului nu se poate reține infracțiunea reclamată, întrucât, sub aspectul laturii subiective, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere, prevăzută de art.217 al.1 Cod penal.
În timpul efectuării actelor premergătoare s-a stabilit că făptuitorul a desfășurat activități specifice fazei executării silite a unei hotărâri judecătorești, în baza normelor de procedură civilă, referitoare la executarea silită, respectiv a celor două încheieri de încuviințare cu numerele de mai sus și a încheierii pronunțate la data de 31.05.2006, în dosarul nr.8324/2006 și nr.8325/2006 ale Judecătoriei Iași, prin care creditorul a fost autorizat să ridice gardul și cultura de de vie construită de cei doi debitori.
Deși făptuitorul le-a trimis debitorilor somații, prin care le punea în vedere să se conformeze dispozițiilor titlului executoriu (sentința civilă nr.21208/16.10.2002 a Judecătoriei Iași ), ei le-au ignorat, refuzând să ridice construcțiile și culturile menționate mai sus.
De menționat că prin sentința civilă nr.9699 din data de 14.09.2006, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr-, făptuitorul a fost obligat "să asigure participarea personală și concursul efectiv la îndeplinirea actelor de executare silită în temeiul titlurilor executorii - sentința civilă nr.21208/16.10.2002 și încheierea pronunțată la data de 31.05.2006, în dosarul nr.8325/2006 ce formează obiectul dosarului de executare nr.103/2006 al ". În declarația dată la procuror, executorul judecătoresc a arătat că, după înregistrarea cererii creditorilor, a fost de aproximativ 10 ori la domiciliul celor doi debitori, încercând să-i convingă de consecințele nerespectării hotărârilor judecătorești, prin care erau obligați să ridice gardul și vița de vie din locurile indicate în conținutul hotărârilor, însă ei nu au înțeles situația în care a procedat la executarea silită, activitate la care a fost obligat prin sentința civilă cu numărul de mai sus. De asemenea, executorul judecătoresc a arătat că, în zona gardului și a culturii de de vie care au fost ridicate de către creditori nu se aflau alte culturi (legume, ), deci nu s-au produs distrugeri colaterale în cursul executării. Așadar, demersul său a avut ca obiectiv principal soluționarea pe cale amiabilă a litigiului dintre cele două părți, până la ultimul moment al fazei de executare a procesului civil, moment în care, lucru mai rar întâlnit, a fost obligat de către instanța de judecată să pună în executare hotărârile judecătorești cu numerele de mai sus, la cererea celor trei creditori. Modul în care au acționat dovedește cu prisosință că el nu a urmărit producerea unor pagube materiale celor două persoane vătămate, prin ridicarea gardului și a culturii de de vie.
În condițiile în care, în timpul activității de ridicare a gardului și a culturii de de vie au fost afectate totuși și alte plante, această faptă nu constituie infracțiune, pentru că făptuitorul nu a acționat cu intenția de a produce distrugeri ori degradări de bunuri. Este știut faptul că executarea silită asupra unor bunuri de genul celor pretins a fi distruse implică, în mod inevitabil, afectarea integrității lor, în condițiile în care altă soluție (cum ar fi demontarea), nu era posibilă.
Față de considerentele prezentate mai sus, în lipsa faptei penale reclamate, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare.
Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI petentul arătând că rezoluția este netemeinică și nelegală întrucât în cursul cercetărilor nu a fost efectuată cercetarea la fața locului pentru a fi identificate bunurile distruse și în mod eronat s-a consemnat în cuprinsul actului procedural că terenul în litigiu se află în satul, comuna iar hotărârea judecătorească pusă în executare nu era definitivă și se împlinise termenul de prescriere a executării.
Prin rezoluția nr.399/II/2/2008 din 25.04.2008 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘIs -a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției dispuse în dosarul nr.317/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, reținându-se că rezoluția atacată este legală și temeinică și nu se impune a fi infirmată din următoarele motive:
Din ansamblul materialului probator rezultă că executorul judecătoresc a respectat dispozițiile legale ce reglementează procedura executării silite cu ocazia punerii în executare a sentinței civile nr.21208/16.10.2002 a Judecătoriei Iași.
Prin hotărârea judecătorească sus-menționată, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea căilor de atac formulate de și (decizia civilă nr.597/2.04.2003 a Tribunalului Iași și decizia civilă nr.1451/12.11.2003 a Curții de APEL IAȘI ) s-a dispus obligarea pârâților și să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie suprafețele de teren aparținând reclamanților I, și.
Prin același act procedural, pârâții au fost obligați să ridice pe cheltuiala proprie cultura de de vie și gardul realizat pe terenul proprietatea reclamanților.
Deși a fost somat în mod repetat, numitul a refuzat să se conformeze hotărârii judecătorești, fapt pentru care Judecătoria Iași, prin încheierea din data de 23.02.2006 a admis cererea de încuviințare a executării silite a titlului executor (sentința civilă nr.21208/2002 iar prin încheierea din 31.05.2006 a autorizat creditorii să ridice gardul și cultura de de vie ridicate de, pe cheltuiala acestuia.
La data de 23.04.2007, executorul judecătoresc însoțit de creditori și reprezentanți ai acestora, împreună cu expertul topo-judiciar și în prezența a trei martori și a cinci jandarmi au procedat la punerea în executare a hotărârilor judecătorești cu privire la ridicarea bunurilor debitorului și la lăsarea în deplină proprietate a bunurilor (terenurilor) proprietate a creditorilor I, și, fiind întocmit procesul-verbal în dosarul de executare nr.103/2006.
De menționat că, executorul judecătoresc a informat debitorul cu privire la data aducerii la îndeplinire prin executare silită a obligațiilor stabilite în sarcina acestuia de instanțele judecătorești însă, prezent la fața locului, a refuzat să se conformeze obligațiilor stabilite în sarcina sa.
În raport de cele menționate, se constată că plângerea formulată împotriva soluției dispuse în dosarul penal nr.317/P/2007 este nefondată întrucât hotărârea pusă în executare era definitivă și irevocabilă și constituie titlu executoriu în cauză, nu s-a împlinit termenul de prescripție a executării silite în condițiile în care atât încuviințarea executării titlului executoriu cât și autorizarea ridicării bunurilor debitorului sunt dispuse în interiorul termenului prevăzut de lege, iar la fața locului, cu ocazia executării silite au fost prezenți reprezentanții jandarmeriei, conform art.5805Cod procedură penală.
Nefondată este și susținerea numitului cu privire la neefectuarea cercetării locului săvârșirii faptei.
Pentru ca cercetarea locului faptei să manifeste importanță în aflarea adevărului este utilă efectuarea, de regulă, la scurt timp după săvârșirea faptei pentru a se descoperi și fixa urmele infracțiunii, mijloacele materiale de probă.
Însă, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘIa fost sesizat cu plângerea numitului la data de 3.09.2007, la aproximativ cinci luni de la data punerii în executare a sentinței civile nr.21208/2002.
Este adevărat că în cuprinsul rezoluției s-a menționat în mod eronat că debitorii au fost obligați să lase în deplină proprietate și posesie trei suprafețe de teren aflate în satul, comuna.
Consemnarea greșită a adresei terenurilor aflate în litigii constituie o eroare materială evidentă, în sensul art.195 Cod procedură penală și nu poate avea influență asupra soluției dispuse.
Nu în ultimul rând, potrivit art.57-59 din Legea 188/2000 privind executorii judecătorești, actele executorilor judecătorești sunt supuse controlului instanțelor judecătorești, activitatea executorilor judecătorești este supusă controlului profesional exercitat de Ministerul Justiției iar cei vătămați prin actele de executare pot formula contestație la executare, potrivit Codului d e procedură civilă.
Prin urmare, o eventuală eroare comisă de executorul judecătoresc cu ocazia punerii în executare a unei hotărâri judecătorești nu constituie în mod direct și o încălcare a legii penale.
Petentul a formulat plângere la instanță în termenul prevăzut de art.278 ind.1 al.1 Cod procedură penală.
Examinând actele și lucrările cauzei prin prisma motivelor invocate de petentul în plângere dar și din oficiu, instanța apreciază că plângerea acestuia împotriva rezoluțiilor nr.317/P/2007 din 1.04.2008 și rezoluției 399/II/2/2008 din 25.04.2008 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, este nefondată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Codul d e procedură penală stipulează în art.228 că organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute de lege (art.221 Cod procedură penală) dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art.10, cu excepția celui de la litera b ind.1.
Potrivit art.10 lit. "a" și "d" Cod procedură penală, dacă fapta nu există sau faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, punerea în mișcare a acțiunii penale este împiedicată.
Raportat faptelor reclamate de petentul în plângerea adresată organelor de urmărire penală și la actele premergătoare efectuate în cauză de procuror, soluția adoptată, de neîncepere a urmăririi penale față de persoana reclamată, pentru fapta sesizată, este temeinică și legală respectându-se dispozițiile art.228 Cod procedură penală.
Din lucrările cauzei rezultă fără echivoc că executorul judecătoresc a respectat dispozițiile legale ce reglementează procedura executării silite cu ocazia punerii în executare a Sentinței civile nr.21208 din 16 octombrie 2002 Judecătoriei Iași. Astfel, acesta a notificat debitorii să se conformeze hotărârii judecătorești și întrucât au refuzat, la data de 23.04.2007 a procedat la punerea în executare a hotărârii arătate mai sus și a încheierii din 31.05.2006 prin care I, și erau autorizați de instanță să ridice gardul și cultura de de vie ridicate de, pe cheltuiala acestuia.
La punerea în executare a hotărârilor judecătorești, executorul a fost însoțit de creditori și reprezentanții acestora, împreună cu expertul topo-judiciar, 3 martori, precum și 5 jandarmi iar petentul, deși prezent la fața locului a refuzat să se conformeze obligațiilor impuse prin hotărârea judecătorească, motiv pentru care s-a trecut la ridicarea gardului și a culturii de de vie, activități în timpul cărora au fost afectate inevitabil și alte plante. Nu se poate reține că executorul a acționat cu intenția de a produce distrugeri sau degradări de bunuri, știut fiind faptul că ridicarea unor astfel de bunuri presupune chiar distrugerea (spre exemplu cultura de de vie).
Sunt nefondate susținerile petentului că hotărârea pusă în executare era prescrisă, întrucât încuviințarea executării silite și autorizarea ridicării bunurilor debitorilor au fost dispuse de instanță în intervalul termenului prevăzut de lege.
S-a reținut temeinic că în cauză nu se impunea efectuarea cercetării la fața locului după trecerea unei perioade de peste 4 luni de la data derulării faptelor.
Eroarea materială evidentă strecurată în cuprinsul rezoluției cu privire la suprafețele de teren pe care debitorii ar fi trebuit să le lase în deplină proprietate și posesie și consemnarea greșită a adresei terenurilor aflate în litigiu, nu poate avea influență asupra soluției dispuse în cauză.
Față de această situație, soluția adoptată de procurorul general al Parchetului Curții de APEL IAȘI de respingere ca neîntemeiată a plângerii petentului este legală și temeinică.
Pentru aceste considerente, în baza art.278 ind.1 al.8 lit. "a" Cod procedură penală, se va respinge ca nefondată plângerea petentului împotriva rezoluțiilor atacate.
Conform art.192 al.2 Cod procedură penală, instanța va obliga petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva Rezoluției nr.317/P/2007 din 01.04.2008 a procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și a Rezoluției nr.399/II/2/2008 din 25.04.2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, pe care le menține.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă petentul să achite suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru petent și de la comunicare pentru persoana cercetată.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.10.2008.
PREȘEDINTE,
Grefier,
Red.
Tehnored.
10.XI.2008.-
2 ex.-
Președinte:Mihaela ChirilăJudecători:Mihaela Chirilă
