Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 121/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Ședința publică de la 24 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Aurel Dublea

Grefier - -

SENTINȚA PENALĂ Nr. 121

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol judecarea cauzei plângerii formulate de petenta " " împotriva rezoluției din 30.06.2009 emisă de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, în dosarul nr. 122/P/2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică,lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 17 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, parte integrantă a prezentei hotărâri, când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru azi 24.11.20099.

INSTANȚA

Analizând actele și lucrările dosarului constată:

Prin rezoluția din 30 iunie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘIs -a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc sub aspectul infracțiunii de abuz de serviciu, prevăzută de art. 246 Cod penal.

În raport de plângerea penală formulată de V prin reprezentanții legali, procurorul din actele premergătoare efectuate a reținut:

Prin sentința civilă nr. 1126/9.10.2008, Tribunalul Vasluia obligat pârâta V să -i plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite, aferente perioadei 10.09.2006 - 27.02.2007 și a indemnizației de concediu corespunzătoare aceleiași perioade. La data de 18.11.2008 a făcut prin Biroul executorului judecătoresc o ofertă reală de plată în baza acestei sentințe civile în sumă de 3500 lei, iar prin procesul verbal din data de 19.11.2008 executorul menționat a realizat o compensație cu o sumă de 3260 lei, pe care numitul o datora societății în cauză și i-a eliberat beneficiarului o diferență în valoare de 240 lei.

Ulterior, numitul i-a solicitat executorului judecătoresc înființarea popririi pe conturile debitoarei, întrucât a încasat doar o sumă parțială de 240 lei.

La data de 19.11.2008 executorul judecătoresc emis către societatea debitoare somația nr. 686/2008, solicitându- ca în termen de 10 zile să-i achite reclamantului drepturile salariale și să plătească cheltuielile de executare.

În urma unui calul al drepturilor salariale cuvenite numitului (efectuat de expertul contabil autorizat ) executorul a solicitat - G - Sucursala V și Trezoreriei V, înființarea popririi asupra conturilor până la concurența sumei de 8.845,13 lei, din care 1.067,45 lei reprezentând cheltuieli de executare.

Societatea debitoare a solicitat instanței de judecată să anuleze formele de executare sus-arătate, să restituie taxa de timbru și să oblige creditorul la plata cheltuielilor de judecată, motivând că a pus la dispoziția creditorului contravaloarea drepturilor salariale, iar modul de calcul al pretențiilor, depus la Biroul executorului judecătoresc nu este real, nefiind stabilit printr-o expertiză contabilă.

Analizând cauza, Judecătoria Vasluia examinat "contestația la executare propriu-zisă", promovată de prin incidența dispozițiilor art. 399 Cod procedură penală și nu "contestația la titlu", care se soluționează de instanța ce a pronunțat hotărârea ce se execută, apreciind că nu au fost respectate dispozițiile procedurale referitoare la executarea silită (art. 371 alin. 1 Cod procedură civilă), inserarea în somația nr. 686/2008 a prevederilor art. 589 Cod procedură civilă, neavând suport, în condițiile în care nu se face vorbire de o predare silită a unor bunuri imobile, ci de o obligație de a da, iar pentru o evitare a dubiului, era necesară o precizare a cuantumului sumelor datorate creditorului, prin efectuarea expertizei în cadrul procedurii executării.

În consecință, instanța a anulat somația nr. 686/2008, însă reținut și alte aspecte, cum sunt:

- oferta reală de plată nu a liberat pe debitoare, nu este valabilă și nu ține loc de plată, nefiind respectate dispozițiile art. 1115, 1116 cod civil și art. 587 cod procedură civilă.

- modul de calcul al pretențiilor solicitate putea fi clarificat doar printr-o contestație la titlu pe care însă nu promovat-o;

- este nejustificată suspendarea executării, întrucât a fost soluționată contestația la executare.

În urma pronunțării sentinței civile nr. 1126/2008 a Judecătoriei Vaslui, executorul nu a mai efectuat lucrări în latura urmăririi mobiliare și imobiliare, continuând procedura de poprire, potrivit dispozițiilor art. 452 și următoarele din Codul d e procedură civilă și recuperând creanța. Dosarul de executare silită a fost astfel încheiat în conformitate cu prevederile art. 371 ind. 5 lit. a Cod procedură civilă.

Împotriva rezoluției a formulat plângere petenta la procurorul ierarhic superior.

Prin rezoluția din 14 august 2009, dată în dosarul nr. 641/II/2/2009 plângerea a fost respinsă ca nefondată.

După această fază prealabilă împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale a formulat plângere petenta cu motivarea că procurorul a făcut apreciere greșită asupra situației de fapt, că executorul judecătoresc în condițiile în care nu a luat în calcul oferta făcută de debitor, a continuat executarea după suspendarea somației, nu a calculat debitul în baza unei expertize, a continuat executarea după suspendare, a săvârșit o faptă de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 Cod penal.

Plângerea formulată nu este fondată.

Din actele premergătoare efectuate în cauză, procurorul a reținut o situație de fapt care nu se circumscrie conținutului infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 Cod penal, deși reține în mod greșit că, creditorul datora o sumă de bani petentei.

Așa cum însuși petenta susține creditorul datora o sumă de bani numitului și nu societății debitoare, petente din prezenta cauză.

Investirea de către creditorul - a executorului judecătoresc pentru punerea în executare sentinței civile nr. 1126/2008 s- făcut la data de 17.11. 2008;

Dispozițiile art. 371 ind. 2 și următoarele din Codul d e procedură civilă nu obligă la efectuarea unei expertize atunci când titlul conține suficiente elemente pentru stabilirea cuantumului creanței.

Prin sentința civilă nr. 148/16 ianuarie 2009 a fost admisă contestația la executare, dar nu s- modificat valoarea creanței, ci doar a fost anulată somația întrucât a făcut referire la o predare silită a unor bunuri și nu la "obligația de a da".

Oferta reală de plată nu s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 586 - 590 Cod procedură penală.

Oferta de plată s-a făcut după înregistrarea cererii de executare silită, pentru sumă stabilită estimativ de debitoare și prin compensare cu o pretinsă creanță pe care un terț, o avea față de creditorul, compensare care nu putea fi luată în considerație.

Pentru existența infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor este necesar ca în exercitarea atribuțiilor de serviciu, funcționarul să îndeplinească defectuos, cu știință acțiuni sau inacțiuni care să cauzeze o vătămate a intereselor legale ale unei persoane.

Din probele administrate nu rezultă că executorul judecătoresc în executarea sentinței cu care a fost investit de creditor, cu știință, nu a îndeplinit, ori îndeplinit defectuos acte de natură a cauza o vătămare a intereselor legale ale petentei, așa cum corect reținut procurorul.

Nu rezultă că s-a executat sumă mai mare decât valoarea creanței, că s- continuat executarea după suspendarea acesteia prin hotărâre judecătorească ori că s-au exercitat acțiuni sau inacțiuni în mod defectuos de natură a cauza o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

Pentru aceste motive, în baza art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. a Cod procedură penală plângerea va fi respinsă ca nefondată.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta împotriva rezoluției din 30.06.2009 dată în dosarul nr. 122/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, pe care o menține.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă petenta să achite suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 24 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Red.

Tehnored.

02 ex.

14.12.2009

Președinte:Aurel Dublea
Judecători:Aurel Dublea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 121/2009. Curtea de Apel Iasi