Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 13/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

SENTINȚA PENALĂ NR. 13/2009

Ședința publică din data de 12 februarie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Monica Șortan judecător

GREFIER: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR:

S-a luat spre examinare plângerea formulată de petenta împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror in dosarul nr. 269/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, adoptată la 21 ianuarie 2008 și menținută prin rezoluția procurorului general nr. 147/II/2 din 7 martie 2008.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea analizând actele dosarului constată că rezoluția procurorului a fost adoptată la data de 21 ianuarie 2008, aceasta fiind atacată de către petentă la data de 20 februarie 2008, iar rezoluția procurorului general a fost adoptată la data de 7 martie 2008.

Petenta, întrebată fiind de către instanță, arată că a primit cele două soluții pronunțate de către procurori în anul 2008, însă a fost plecată din țară. Mai mult, i s-a comunicat că are dreptul de a ataca soluția procurorului în termen de 20 de zile, dar nu i s-a spus că există un termen înăuntru căruia poate ataca rezoluția procurorului general.

Având în vedere că petenta a atacat soluția procurorului general la data de 23 decembrie 2008, Curtea, din oficiu, ridică excepția tardivității plângerii.

Reprezentantul Parchetului solicită admiterea excepției ridicate în cauză, raportat la data la care s-a pronunțat rezoluția procurorului general și la data la care s-a înregistrat plângerea împotriva acesteia. Pe fond, solicită respingerea plângerii ca inadmisibilă.

Petenta arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția invocată în cauză, solicitând a se avea în vedere că nu i s-a făcut dreptate și nu a fost pusă corect în posesia terenului.

CURTEA

Pe rol fiind plângerea formulată de către petenta împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale dispusă de procuror în dosarul nr.269/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj prin care petenta solicita tragerea la răspundere penală a executorului judecătoresc învederând că starea de fapt pe care ea a relatat-o în mod repetat, atât instanțelor de judecată ce au soluționat diverse litigii în care a avut calitatea de parte, cât și expertul și executorul nu au reținut-o așa cum era corect.

Analizând plângerea formulată prin prisma motivelor invocate și a probatoriului administrat, Curtea din oficiu a pus în discuție excepția tardivității cererii adresate instanței de judecată, excepție pe care a și admis-o pentru următoarele considerente:

La data de 5 iunie 2007 la Direcția Națională Anticorupției de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înregistrată plângerea formulată de prin care solicita cercetarea penală a executorului judecătoresc pentru fals intelectual.

plângere a petentei a fost soluționată prin rezoluția din 21.01.2008 in sensul neînceperii urmăririi penale față de faptuitor arătându-se că acesta nu a falsificat vreun înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia în exercițiile atribuțiilor sale de serviciu în sensul că ar fi modificat semnele de hotar așa cum erau stabilite în schița de grănuțuire de expertul judiciar.

Împotriva acestei rezoluții petenta a formulat plângere la procurorul ierarhic superior plângere soluționată de asemenea în sensul respingerii prin rezoluția din 27 martie 2008 procurorului general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Această rezoluție a fost comunicată petentei în aceeași zi în care a fost emisă însă cu toate acestea a fost atacată cu plângere la instanță doar în data de 5 ianuarie 20098.

Potrivit art.2791după C.P.P. respingerea plângerii făcută conform art.275-278 împotriva rezoluției de neînceperea urmării penale persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de soluționare potrivit art.277 și art.278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni potrivit legii competența să judece cauza în primă instanță.

Potrivit art.185 când C.P.P. pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen

Având în vedere că petenta a formulat plângere la instanță la mai mult de 10 luni de la momentul comunicării rezoluției procurorului ierarhic superior, Curtea constată că plângerea este tardivă și ca atare va fi respinsă conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca tardivă plângerea formulată de petenta, domiciliată în comuna,-, jud. B-N, împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror in dosarul nr. 269/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, adoptată la 21 ianuarie 2008 și menținută prin rezoluția procurorului general nr. 147/II/2 din 7 martie 2008.

Obligă petenta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 50 lei.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 februarie 2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red./

4 ex./16.02.2009

Președinte:Monica Șortan
Judecători:Monica Șortan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 13/2009. Curtea de Apel Cluj