Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 133/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
SENTINȚA PENALĂ NR. 133
Ședința publică din data de 05 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Paul Mihai Frățilescu
Grefier - - -
*****
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol judecarea plângerii penale formulată în baza art. 278/1 Cod procedură penală de petentul, domiciliat în P,-, Bloc 11,. B,. 8,. 79, județul P, împotriva rezoluțiilor procurorului de netrimitere în judecată date în dosarele nr. 1059/VIII/1/2009 și nr. 138/P/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, privind pe intimatele - procuror la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Ploiești, - judecător la Judecătoria Ploiești și -grefier la Judecătoria Ploiești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, lipsind intimatele: u, și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Petentul depune la dosar înscrisuri. Solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a se repeta procedura de citare cu intimata, pe dovada de citare pentru termenul din 05 octombrie 2009, aflată la fila 18 dosar este o semnătură și indicat un cod numeric personal, iar pe dovada de citare pentru termenul din data de 11 septembrie 2009 aflată la fila 10 dosar este o semnătură diferită și indicat o serie a unei cărți de identitate.
Dorește amânarea cauzei pentru a face verificări la organele de poliție, cu privire la intimata, dacă codul numeric personal indicat și semnăturile de pe cele două citațiile aparțin acesteia.
Reprezentantul Ministerului Parchetului având cuvântul solicită respingerea cererii de acordarea unui nou termen și acordarea cuvântului în dezbaterea fondului.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului constată că procedura de citare cu intimații lipsă este realizată conform legii, petentul invocând nelegala citare a unei alte părți și față de această situație se poate formula plângere doar de partea adversă, declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea fondului.
Totodată, instanța invocă din oficiu tardivitatea formulării plângerii, comunicarea rezoluției nr.609/II/2/2009 s-a făcut la data de 25 mai 2009, pe dovada de comunicare fiind semnătura primitorului - respectiv nora petentului, iar plângerea a fost formulată la data de 19 august 2009 și înregistrată la Curtea de Apel Ploiești la data de 24 august 2009.
Petentul personal având cuvântul, precizează că lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția invocată, comunicarea a primit-o nora sa, la data de 25 mai 2009, iar plângerea a formulat-o la data de 19 august 2009.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită respingerea plângerii ca fiind tardiv formulată, cu depășirea celor 20 de zile prevăzute de lege.
Pe fond, plângerea este nefondată, din actele dosarului nu rezultă comiterea infracțiunilor reclamate de petent în plângerea sa.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față,
Prin adresa nr. 1059/VIII/1/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieștia fost trimisă spre competență soluționare plângerea formulată în baza art. 2781Cod procedură penală de către petentul împotriva rezoluției nr.138/P/2009 a aceleiași instituții.
În motivarea plângerii sale, petentul arată în esență, că a fost nemulțumit de rezoluția procurorului de caz, împotriva căreia a formulat plângere ce a fost trimisă ulterior, organului competent, adică Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ce dă numai răspunsuri evazive la acuzațiile sale.
A fost atașat dosarul de urmărire penală nr. 138/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Examinând actele și lucrările dosarului de urmărire penală Curtea va constata că plângerea petentului este tardivă pentru următoarele considerente:
Astfel, prin rezoluția atacată(138/P/2009) s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații (judecător la Judecătoria Ploiești ), u (procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești ) și (grefier la Judecătoria Ploiești ) pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246, 247 și 248 Cod penal, întrucât faptele reclamate nu există.
În cuprinsul rezoluției s-a reținut că la data de 12.03.2009 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești cauza penală cu numărul 138/P/2009 privind pe procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, judecătorul de la Judecătoria Ploiești și grefierul de la aceeași instanță, cercetate pentru comiterea unor infracțiuni prev. de art. 246, 247 și 248 Cod penal, la plângerea numitului din
O plângere cu obiect identic s-a înregistrat tot la aceeași unitate în data de 19.03.2009.
Verificările întreprinse în cauză nu au relevat existența vreunei fapte cu caracter penal.
În fapt nemulțumit de rezoluția nr. 2633/P/2008 din 05.09.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești prin care s-a dispus, atât față de el cât și față de alte persoane, în temeiul disp. art. 10 lit. d Cod procedură penală neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 193 Cod penal întrucât ar lipsi latura obiectivă a infracțiunii - a formulat plângere împotriva acesteia potrivit art. 278 Cod procedură penală apreciind că, în ceea ce îl privește, temeiul corect al soluției ar fi trebuit să fie art. 10 lit. a Cod procedură penală.
Prin rezoluția nr. 2615/II/2/2008 din 08.10.2008, plângerea în discuție a fost respinsă ca neîntemeiată de către prim procurorul parchetului.
Persoana vătămată a formulat mai departe plângere în instanță potrivit art. 2781Cod procedură penală.
S-a format astfel, la Judecătoria Ploiești, dosarul penal nr- în care judecata s-a realizat în complet format din (președinte) și ( grefier). Ministerul Publica fost reprezentat în instanță de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.
În aceste condiții, prin sentința penală nr. 2333/09.12.2008, instanța a respins ca neîntemeiată plângerea împotriva menționatei rezoluții obligându-l totodată pe la plata sumei de 25 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Persoana vătămată nu face astfel decât să-și reclame propria nemulțumire față de soluția adoptată de instanță - în speță o hotărâre nedefinitivă. Modalitatea aleasă însă, prin formularea prezentei plângeri, este una improprie: acestuia legea îi pune la dispoziție posibilitatea formulării căii de atac a recursului împotriva hotărârii judecătorești în discuție.
Nemulțumit de soluția adoptată de procurorul de caz, petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, care, prin rezoluția nr. 609/II/2/2009 i-a fost respinsă ca nefondată.
Această ultimă rezoluție a fost comunicată petentului la data de 22.05.2009 astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii și ștampila poștală (fila 155 dosar urmărire penală).
Art. 278 alin.1 Cod procedură penală prevede că "după respingerea plângerii făcută conform art. 275 - 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale - dată de procuror, persoana vătămată precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare potrivit art. 277 și 278 -".
În cazul de față petentul a formulat prezenta plângere (adresată inițial tot procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești ) la data de 19.08.2009 astfel cum rezultă din mențiunea înscrisă de registratura parchetului ( fila 4 dosar instanță ).
Având în vedere că termenul prevăzut de art. 2781alin.1 Cod procedură penală a fost cu
mult depășit, instanța va constata că plângerea este tardivă și o va respinge ca atare, în baza art. 2781alin.8 lit. c Cod procedură penală.
Văzând și disp. art. 192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARAȘTE:
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul, împotriva Rezoluției nr. 138/P/2009 din 13 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Obligă petentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 05 octombrie 2009.
Președinte,
- - -
Grefier,
- -
red./DC.
2 ex. 09.10.2009
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3113/2006
Președinte:Paul Mihai FrățilescuJudecători:Paul Mihai Frățilescu