Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 135/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - revizuire -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE FOND

SSENTINȚA PENALĂ Nr. 135

Ședința publică de la 16 Octombrie 2009

PREȘEDINTE: Liana Balaci Judecător

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

.

Pe rol, soluționarea cererii de revizuire a sentinței penale nr. 79/31.01.2008 a Judecătoriei Drobeta Turnu S, formulată de petiționarul, domiciliat în municipiul DTS, str. -. - nr. 3, -.1, scara 2, apartament 12, județ

La apelul nominal făcut în ședință publică, a lipsit revizuientul.

Procedura completă.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, instanța acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. S, pentru a se efectua cercetări în raport de dispozițiile art. 397 Cod Procedură penală.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA:

Asupra cererii de revizuire de față;

Constată că, prin cererea formulată pe rolul instanței la data de 20 iulie 2009, înregistrată sub nr-, petentul a solicitat revizuirea deciziei penale nr. 744 din data de 10 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția Penală și Pentru Cauze cu Minori, în dosarul cu nr-. prin care s-a dispus respingerea ca inadmisibil a recursului declarat împotriva deciziei penale nr. 329/R din 18 mai 2009 Tribunalului Mehedinți.

În motivarea cererii de față, revizuientul a susținut în esență că decizia a cărei revizuire o solicită în speță este nelegală deoarece, cu actele depuse la dosar a făcut dovada falsurilor și de fals săvârșite de către inculpatul, însă organele de cercetare au dispus neînceperea urmăririi penale; de asemenea, a susținut că, deși a depus o cerere de recuzare prin care arăta că aceiași judecători care au făcut parte din completul de judecată al recursului, s-au pronunțat cu privire la cererea de revizuire, dar și asupra contestației în anulare, această cerere i-a fost respinsă. În final, a susținut că prin respingerea recursului ca inadmisibil i s-a îngrădit dreptul apărare.

În vederea unei juste soluționări a cauzei, instanța a dispus atașarea în speță a dosarului nr-, în care s-a pronunțat de către Curtea de Apel Craiova - Secția Penală și Pentru Cauze cu Minori, decizia penală nr. 744 din data de 10 iulie 2009, cărei revizuire se solicită.

De asemenea, s-au atașat dosarele nr.: - al Judecătoriei Drobeta Turnu S, - al Tribunalului Mehedinți - Secția Penală, - al Tribunalului Mehedinți - Secția Penală, - al Judecătoriei Drobeta Turnu S, - al Tribunalului Mehedinți.

La data de 09 octombrie 2009, revizuientul a depus la dosarul cauzei o cerere prin care și-a precizat obiectul cauzei, în sensul că solicită revizuirea sentinței penale nr. 79 din 31 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S, definitivă prin decizia penală nr. 120 din 21 martie 2008 Tribunalului Mehedinți, prin care s-a dispus ca nefondat recursul declarat de petent.

Din analiza actelor și lucrărilor existente în dosarul cauzei, Curtea reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 79/31.01.2008 a Judecătoriei Dr.Tr.S - definitivă prin decizia penală nr.120/21.03.2008 a Tribunalului Mehedinți - s-a dispus respingerea ca nefondată a plângerii formulată de petentul împotriva rezoluției procurorului de neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art.288 și art.291 cod penal, adoptată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dr.Tr.S, în dosarul nr.961/P/2007, în temeiul art.228 alin.6 coroborat cu art.10 lit.c și d cod procedură penală.

Conform dispozițiilor art. 397 alin. 1 Cod Procedură penală, cererea de revizuire se adresează procurorului de la Parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță, în cauza de față, Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu S, deoarece sentința a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu S.

În raport de dispozițiile legale imperative menționate mai sus, se impune scoaterea cauzei de pe rol, întrucât cererea a fost greșit îndreptată și trimiterea la organul competent, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. S, pentru a proceda în raport de dispozițiile legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Scoate cauza -privind cererea de revizuire a sentinței penale nr. 79/31.01.2008 a Judecătoriei Drobeta Turnu S, formulată de petiționarul, domiciliat în municipiul DTS, str. -. - nr. 3, -.1, scara 2, apartament 12, județ- de pe rol și o trimite la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu S, în raport de dispozițiile art. 397 Cod procedură penală.

Cu recurs, în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Octombrie 2009.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Red. jud.: -

Dact. 2 ex./ - 05 noiembrie 2009

Președinte:Liana Balaci
Judecători:Liana Balaci

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 135/2009. Curtea de Apel Craiova