Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 1401/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- (1344/2009)
DECIZIA PENALĂ NR. 1401
Ședința publică de la 5 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elena Ursulescu
JUDECĂTOR 2: Silvia Cerbu
JUDECĂTOR 3: Lucia Rog
GREFIER - - -
*********
Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea recursul declarat de petentul împotriva sentinței penale nr. 127 din 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat recurentul petent personal și asistat de apărător ales, avocat în baza împuterniciri avocațiale nr. 86 emisă de Baroul Teleorman - Cabinet Individual și intimatul personal și asistat de apărător ales, avocat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentului petent depune la dosar un înscris în circumstanțiere. Având cuvântul, solicită admiterea recursului, anularea Ordonanței nr.52/P/2008, precum și a Rezoluției nr.879/II/2/2008 din 8 ianuarie 2008 și a se dispune trimiterea dosarului la parchet pentru începerea urmăririi penale împotriva făptuitorului pentru comiterea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art.174-175 Cod penal.
În susținerea recursului invocă nereținerea situației de fapt reale de către instanța de fond, aspect ce se poate observa din actele și lucrările dosarului. În speță este vorba de o completare la raportul de expertiză, respectiv nr. A- - prin care același expert care a efectuat raportul de expertiză inițial și a concluzionat că nu sunt elemente care să denote punerea vieții în pericol, răspunzând la obiecțiunile recurentului formulate în cursul urmăririi penale, a concluzionat că internarea victimei era obligatorie conform parametrilor medicali, iar în cazul unei insuficiențe respiratorii, în absența unei atitudini terapeutice prompte, viața pacientului ar fi fost pusă în pericol. Totodată, se reține că intervenția chirurgicală era absolut necesară și neefectuarea acesteia într-un timp util ar fi pus în primejdie viața victimei.
În continuare solicită a se reține că din cauze leziunilor traumatice suferite in data de 20 februarie 2006, viața victimei a fost pusă în pericol,iar instanța de fond nu și-a motivat hotărârea sub aspectul înlăturării completării raportului de expertiză inițial.
Apreciază că prima instanță a comis o gravă eroare, în sensul că nu a aplicat dispozițiile legale în ceea ce privește funcționarea și desfășurarea activității instituțiilor de medicină legală. Invocă Ordonanța nr.1 din 20 ianuarie 2000 în care nu se regăsesc atribuții ale Comisie de avizare si control a actelor medico - legale de avizare a unor completări la rapoartele de expertiză inițiale. Ca atare, Comisia nu avea posibilitatea legală să avizeze acea completare a unui raport de expertiză întocmit de un expert ce a arătat că viața victimei a fost pusă în pericol. Cele arătate mai sus nu au fost reținute nici de parchet în faza de urmărire penală și nici de instanță cu ocazia soluționării plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.
Conchizând, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăriri penale împotriva intimatului.
Apărătorul intimatului având cuvântul,solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea sentinței Tribunalului Teleorman, precum și menținerea rezoluțiilor emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman ca fiind legale și temeinice. In raport de motivele de recurs invocate susține că așa cum a statuat practica judiciară și literatura de specialitate, pentru existența infracțiunii de tentativă la omor este necesar ca leziunile suferite de victimă să-i fi pus viața în pericol. Cum acest lucru nu rezultă din nici un act medico - legal, apreciază că atât procurorul, cât și instanța de judecată nu puteau da o altă soluție în speță.S-a mai reținut că leziunile și zona anatomică vizată nu au pus în nici un fel în primejdie viața victimei, astfel că fapta nu poate intra sub incidența art. 20 raportat la art. 174-175 Cod penal.
Reprezentantul parchetului având cuvântul, solicită menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Teleorman ca fiind legală și temeinică și respingerea recursului ca fiind nefondat, având în vedere că atât hotărârea,cât și soluția procurorului s-au întemeiat pe raportul Comisiei de avizare și control, care a concluzionat că leziunile nu au pus în primejdie viața victimei.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față
Prin sentința penală nr.27/17.03.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman -Secția Penală în dosarul nr- s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva ordonanței nr.52P/10.12.2008 pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman și rezoluția nr.879/II/2/2008 pronunțată de Prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman.
A fost obligat petentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin Ordonanța nr.52/P/10 decembrie 2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleormana dispus neîncepere urmăririi penale privind pe numitul, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i pen. și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judeătoria A, pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii ingfracțiunilor prev. de art. 180 alin. 2.pen. și art. 11din Legea 61/1991.
Pentru a pronunța această ordonanță parchetul a avut în vedere raportul Comisiei de Sesizare și Control nr. E 2/10760/2008, potrivit căruia leziunile suferite de nu i-au pus în primejdie viața medical și nemijlocit.
Această soluție a fost menținută și prin rezoluția nr. 879/II/2/2008 a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman.
Examinând actele dosarului de urmărire penală, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 20.02.2006, numitul, fiul petentului, a fost victima unei agresiuni săvârșite de, care i-a aplicat victimei o lovitură cu cuțitul în omoplatul stâng. Leziunile produse au avut nevoie de 16-18 zile de îngrijiri medicale.
În urma plângerilor formulate de (fiul petentului decedând urmare a unei alte aresiuni), Tribunalul Teleormana dispus restituirea cauzei la Parchet pentru a se pronunța Comisia de Avizare și Control din cadrul Minovici B, având în vedere că în cauză există expertize cu concluzii contradictorii.
Astfel, " Minovici", în Raportul de Expertiză Medico Legală nr. A -, precizează că numitul a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse la data de 20.02.2006, prin lovire cu corp tăietor-înțepător, pentru a căror îngrijire au fost necesare 16-18 zile.
În acest raport de expertiză se precizează că "având în vedere parametrii clinici consemnați în documentația medico-legală, precum și temporizarea aplicării manoperelor terapeutice specifice prin nerespectarea de către pacient a indicațiilor medicale apreciem că nu există suficiente elemente pentru a stabili pe criterii obiective că leziunile traumatice suferite la data de 20.02.2006 au fost de natură să-i pună viața în pericol.
Urmare obiecțiunilor formulate la raport, de petentul, s-a efectuat o completare la Raportul de Expertiză Medico-Legală nr. A/1/1428/17.11.2008. În această completare s-a arătat că în cauză pacientul a refuzat sub semnătură spitalizarea, cu toate că internarea era obligatorie pentru monitorizarea parametrilor vitali și aplicarea conduitei terapeutice. În cazul unei evoluții spre insuficiență respiratorie acută, în absența unei atitudini terapeutice prompte, viața pacientului ar fi fost pusa în pericol.
Completarea la raport arată că temporizarea internării a constituit o circumstanță agravantă în evoluția leziunilor inițiale. În aceste circumstanțe intervenția chirurgicală, era obligatorie, fiind singura în măsură să determine ameliorarea stării clinice a pacientului - Neefectuarea acesteia în timp util ar fi pus în primejdie viața victimei. instalat în evoluția leziunilor pentru care s-a intervenit chirurgical la 23.02.2006, i-a pus viața în pericol.
Raportul însă concluzionează că nu se pot emite aprecieri medico-legale bazate pe criterii obiectiv științifice, fața de lipsa precizării parametrilor vitali-tensiune, puls, frecvență respiratorie la prezentarea la spital în data de 20.02.2008, și neconsemnarea unui examen clinic chirurgical la aceeași dată.
Față de cele două documente, Comisia de Avizare și Control din cadrul 1NML Minovici, a dat avizul E 2/10760/2008 din data de 25.11.2008, în care concluzionează că "analiza amănunțită a documentației medicale arată că leziunile suferite nu au pus în primejdie viața imediat și nemijlocit".
Față de aceste concluzii medico-legale, zona anatomică vizată, leziunile cauzate, intensitatea și numărul loviturilor, s-a apreciat că fapta numitului nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 Cp. soluția de neîncepere a urmăririi penale și declinarea în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 180 al.2 Cp. și art. 1/1 din Legea 61/1991, fiind legală și temeinică.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petentul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că din actele medico-legale efectuate în cauză a rezultat că viața victimei a fost pusă în primejdie, solicitând astfel desființarea ordonanței atacate și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii de către intimat a infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174- 175.pen.
Examinând sentința recurată, atât prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din analiza dosarului de urmărire penală, Curtea reține următoarele:
Prin ordonanța nr. 2426/P/2006 din 4 mai 2007 Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandriaa dispus în temeiul art. 11 pct. 1 lit. b, rap. la art. 10 lit. e proc.pen. scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. 2.pen. constatându-se că aceasta a lovit victima acționând în legitimă apărare, și totodată aplicarea sancțiunii amenzii administrative în cuantum de 700 lei pentru comiterea infracțiunii prev. de art. art. 11din Legea 61/1991, constatându-se că fapta acestuia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, dispunându-se scoaterea sa de sub urmărire penală în temeiul dispoz. art. 11 pct. 1 lit. b, rap. la art. 10 lit.1proc.pen.
Plângerea formulată împotriva acestei ordonanțe a fost respinsă de către prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria și ulterior de către Judecătoria Alexandria prin sentința penală nr. 313 din 7 septembrie 2007. Prin decizia penală 401 din 20 decembrie 2007 Tribunalul Teleormana admis recursul penal declarat de petentul a casat această sentință și rejudecând cauza în fond, a admis plângerea petentului și s-a trimis cauza în vederea redeschiderii urmăririi penale față de făptuitorul sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 180 alin. 2.pen. Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.
Instanța a apreciat că în cauză se impune efectuarea unei expertize medico-legale pe baza actelor de la dosarul cauzei de către Minovici B, în vederea stabilirii numărului real de zile de îngrijiri medicale necesare victimei și dacă leziunile au pus sau nu în pericol viața victimei.
La data de 26 februarie 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria, în baza art. 27 pct. 1 lit. a pr.pen. și art. 209 alin. 3 și 4.pr.pen. art. 42-45.pr.pen. a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, pentru efectuarea de cercetări sub aspectul infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i pen.
Prin Ordonanța nr.52/P/10 decembrie 2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleormana dispus neînceperea urmăririi penale privind pe numitul, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i pen. și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 180 alin. 2.pen. și art. 11din Legea 61/1991.
Pentru a pronunța această soluție parchetul, analizând și probatoriul administrat ulterior, a concluzionat, în raport de zona anatomică vizată (brațul și omoplatul stâng) leziunile cauzate, intensitatea loviturilor și numărul acestora, și de actele medico-legale medico-legale, că fapta săvârșită de nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i pen. și, în raport de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea victimei, a declinat cauza în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria în vederea efectuării de cercetări sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 180 alin. 2.pen. și art. 11din Legea nr. 61/1991.
În raport de soluția pronunțată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, Curtea constată că numai formal dispoziția de neîncepere a urmăririi penale este cenzurabilă de către instanță în procedura prev. de art. 2781.proc.pen. și aceasta datorită modului greșit în care parchetul a interpretat dispozițiile procesual penale aplicabile în cauză.
Astfel, așa cum rezultă din textul art.2781proc.pen. dar și din denumirea marginală a acestui articol, obiectul plângerii la instanța de judecată îl reprezintă rezoluțiile și ordonanțele procurorului de neîncepere a urmăririi penale sau de netrimitere in judecată, respectiv soluțiile finale pronunțate de către procuror, altele decât trimiterea in judecată.
Curtea apreciază că numai aparent ne aflăm în fața unei soluții de neîncepere a urmăririi penale atacabile în fața instanței, întrucât, în realitate, cu privire la faptă, prin ordonanța atacată nu s-a dispus o soluție finală, ci declinarea competenței de soluționare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria pentru săvârșirii infracțiunii prev. de art.180 alin. 2. pen. și respectiv art. 11din Legea nr. 61/1991.
Parchetul a constatat numai împrejurarea că fapta cu care a fost sesizat nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor prev. de art 20 rap. la art. 174-175.pen. ci ale altei infracțiuni pentru care nu-i revenea competența de soluționare (art. 180 alin. 2.pen.) situație în care (având în vedere împrejurarea că urmărirea penală nu era începută pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 238.proc.pen. privind schimbarea încadrării juridice) trebuia doar să-și decline competența decline competența în favoarea parchetului de pe lângă judecătorie.
Modalitatea în care s-a procedat pronunțându-se mai multe soluții cu privire la aceeași faptă este în afara dispozițiilor procesual penale (nici un articol din cele de la Titlul Partea specială cap.I-VIII Cod procedură penală nu prevede o atare rezolvare a situației procedurale ivite). Soluțiile dispuse de către procuror la finalizarea urmăririi penale sunt corespunzătoare celor pronunțate de către instanța de judecată cu ocazia soluționării fondului cauzei. Atunci când instanța constată că nu pot fi întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni, însă fapta îmbracă elementele constitutive ale altei infracțiuni, nicidecum nu pronunță două soluții - de achitare și de condamnare - ci, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei și pronunța o unică soluție, oricare ar fi aceasta. Inadmisibilitatea pronunțării a două soluții cu privire la aceeași faptă rezultă și din dispozițiile art. 10 lit. j proc.pen. punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale fiind împiedicată și atunci cândfaptei definitiv judecatei s-ar da o altă încadrare juridică.
Instanța nu poate cenzura activitatea procurorului în această fază a procesului penal și nu poate stabili în cursul urmăririi penale sau în faza actelor premergătoare încadrarea juridică corectă a faptelor. Intervenția instanței are loc numai după pronunțarea unei soluții finale cu privire la fapta pretins comisă de către intimat, fie în procedura prevăzută de art. 2781.proc.pen. fie cu ocazia soluționării în fond a cauzei, pentru ipoteza sesizării acesteia prin rechizitoriu.
Curtea reține că, până la soluționarea prezentului recurs, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria, prin ordonanța nr. 3470 P/2008 din 22 aprilie 2009 dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului în baza art. 11 pct. 1 lit. b, rap. la art. 10 lit. e proc.pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. 2.pen. constatându-se că aceasta a lovit victima acționând în legitimă apărare, și totodată, scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea sancțiunii amenzii administrative în cuantum de 700 lei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 11din Legea nr. 61/1991.
Ca atare, aceasta este soluția finală pronunțată în cauză, iar criticile petentului pot fi analizate numai în cadrul procesual generat de promovarea unei plângeri împotriva acestei soluții, problema corectei încadrări juridice fiind însă subsidiară demonstrării împrejurării că intimatul nu a acționat în legitimă apărare. De altfel, în acest context, Curtea nu poate să nu observe că la această situație s-a ajuns datorită soluției greșite a Tribunalului Teleorman (decizia penală 40/2007), care, fără a analiza în nici un fel cauza din perspectiva dispozițiilor prev. de art. 10 lit. e proc.pen. rap. la art. 44.pen. (în temeiul cărora se dispusese și anterior scoaterea de sub urmărire penală) a admis plângerea petentului și a dispus completarea cercetărilor prin efectuarea unei expertize medico-legale ce tindea, prin obiectivele sale, la stabilirea încadrării juridice a faptelor, problemă lipsită însă de relevanță în contextul dispozițiilor pe care se întemeia soluția de netrimitere în judecată.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că recursul petentului este nefondat, astfel că va fi respins. Este adevărat însă că, în cauză, instanța de fond a pronunțat o soluție de respingere a plângerii ca neîntemeiată, în urma analizării aspectelor de fond, nesesizând împrejurările anterior dezvoltate care o împiedicau să facă o atare analiză. Principulnon reformatio in pejusnu este însă încălcat prin pronunțarea prezentei soluții, întrucât acesta presupune doar neagravarea situației în propria cale de atac și nu o obligație pentru instanța de recurs de a perpetua eroarea în care s-a aflat prima instanță și analizarea pe fond a aspectelor privind încadrarea juridică.
În raport de soluția de respingere a recursului, conform art. 192 alin. 2.proc.pen. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de petentul împotriva sentinței penale nr.27/2009 a Tribunalului Teleorman.
Obligă recurentul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 05 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
a
Red.LR-31.10.2009
Dact.EA-15.10.2009/2ex
TT--Jud.
Președinte:Elena UrsulescuJudecători:Elena Ursulescu, Silvia Cerbu, Lucia Rog
