Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 144/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
Sentința penală Nr. 144/2009
Ședința publică de la 29 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Lodoabă
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat de
Procuror -
Pe rol se află soluționarea plângerii formulate de petentul împotriva rezoluției dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. 54/P/2008.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petentul, asistat de avocat, apărător ales, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care avocatul ales al petentului a precizat instanței că împrejurarea că nu a fost încuviințată la urmărirea penală expertiza solicitată reprezintă motivul plângerii. Această expertiză care nu a fost administrată și era extrem de utilă cauzei.
Nefiind alte cereri de formulat, instanța a acordat cuvântul în dezbateri.
Avocatul ales al petentului a solicitat admiterea plângerii astfel cum a fost formulată precizând că în speță se impunea efectuarea unei noi expertize pentru a se lămuri contradicțiile dintre cele două expertize efectuate în cauză.
Reprezentantul parchetului a solicitat respingerea plângerii ca fiind nefondată și menținerea ca legală și temeinică a rezoluției atacate precizând că procurorul s-a pronunțat în cauză pe probe concludente și în speță nu este caz de expertiză.
Avocatul petentului, în replică a precizat că expertiza trebuie să stabilească dacă cele două înscrisuri sunt originale sau nu.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra cauzei penale de față,
Constată că prin plângerea formulată de petentul în baza dispozițiilor art.278/1 Cod procedură penală s-a solicitat desființarea ordonanței din 28.01.2009 dispusă în dosar nr.54/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, precum și a rezoluției din 23.02.2009 dispusă în dosarul nr.175/II/2/2009 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, trimiterea cauzei procurorului în vederea efectuării unui nou raport de expertiză.
În motivarea plângerii petentul a arătat că se impune efectuarea unui nou raport de expertiză, având în vedere că la dosar a apărut un al doilea exemplar al procurii deținut de învinuita, care nu a fost expertizat prima dată și despre care s-a reținut că ar purta semnătura titularei actului. Consideră totodată că este necesară obținerea opiniei medicului legist cu privire la împrejurarea dacă d-na era sau nu transportabilă la notar.
Prin sentința penală nr.58/2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr- a fost respinsă ca nefondată plângerea petentului. Soluția pronunțată de Caf ost și s-a trimis cauza spre rejudecare cu indicația de a se consemna susținerile procurorului cu ocazia dezbaterilor în fond și de a se analiza și celelalte critici ale recurentului.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de apel Alba Iulia sub dosar nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului, în conformitate cu dispozițiile art.278/1 alin.7 Cod procedură penală precum și în temeiul art.385 indice 18 din codul d e procedură penală, instanța constată că plângerea este nefondată, pentru următoarele considerente:
Prin plângerea înregistrată sub nr. 54/P/06 02 2008 ersoana p. vătămata a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de fals intelectual prev. de art. 289. pen. si uz de fals prev. de art. 291. pen. de către notarului public si,
In esență, s-a susținut că semnătura de pe procura specială autentificată sub nr. 1188/20.08.2004 de către notarul public este contrafăcută, deoarece este cu neputință ca autoarea să se fi deplasat în Sibiu la sediul Biroului notarial deoarece era imobilizată la pat, dovadă fiind actele autentice care au fost încheiate la domiciliul acesteia.
La data de 13.06.2008 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva notarului public pentru comiterea infracțiunilor de fals intelectual și abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prev. si ped. de art. 289 si 246 Cp. reținându-se în fapt că a redactat si autentificat procura specială nr.1188/20.08.2004 în numele mandantei, prin care era împuternicită cu puteri depline numita, semnătura celei dintâi susținându-se a fi falsă.
Prin ordonanța din 29 ianuarie 2009 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulias -a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor prev. de art.289 și art. 246 Cod penal. Această ordonanță a fost menținută prin rezoluția nr. 175/II/2/2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Soluțiile pronunțate de parchet au fost motivate în esență pe concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de o echipă de trei experți din Institutul Național de Expertize Criminalistice care au concluzionat că exemplarul procurii speciale ridicate de la mandatară are semnătura executată de titular și că din depozițiile testimoniale rezultă că în ultima parte a vieții mandantul se putea deplasa pe distanțe mici în condițiile în care era ajutată.
Examinând materialul probatoriu administrat în cauză rețin următoarele: Având în vedere că pentru stabilirea falsului erau necesare cunoștințele unui expert, în cauză s-a încuviințat cererea părții vătămate si s-a ordonat efectuarea unei expertize criminalistice grafice.
In raportul de expertiza criminalistică nr. 233 din 04.07.2008 s-a conchis
de către expert că cele două exemplare ale procurii speciale, precum si cererea de autentificare nu au fost semnate de către titulara. Ulterior, la solicitarea învinuitei, s-a încuviințat o nouă expertiză criminalistică grafică care a fost efectuată de trei specialiști experți din Institutul Național de Expertize Criminalistice care au precizat în concluziile lor că semnătura de pe cererea de autentificare si de pe exemplarul de la fila 37 care a fost ridicat de organele de cercetare de la Biroul Notarial nu au fost executate de numita, iar exemplarul procurii speciale ridicate de la mandatară, are semnătura executată de către titular, însă fără a se putea pronunța dacă semnătura a fost dată pentru conținutul actului respectiv.
În cauză au fost audiați martori iar unii dintre aceștia, respectiv, si au afirmat că în ultima parte a vieții mandantul se putea deplasa pe distante mici în condițiile în care era ajutată.
Învinuita a declarat că nu își explică cum doar pe exemplarul pe care la predat mandatarei este semnătura mandantei, însă a precizat că este exclus să fi fost semnată o coală albă pe care ulterior să adauge textul. Aceasta a susținut că este posibil ca în timpul cât a prezentat mandantului actele spre semnare să fi părăsit încăperea unde erau cele două persoane, respectiv mandanta si mandatara, iar când a revenit nu a mai verificat semnăturile și nu își poate explica cum doar un exemplar al procurii a fost semnat de către mandantă, iar celalalt exemplar si cererea, nu.
Verificarea registrului general al notarului a relevat faptul că la nr. 6516, unde este înregistrată cererea de emitere a procurii autentice, nu prezintă nici o urmă de falsificare a înscrierilor iar în dreptul numelui este trecut actul întocmit si numărul de autentificare.
Față de aceste probatorii în mod corect parchetul a concluzionat că nu se poate reține în sarcina învinuitei săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual si abuz in serviciu contra intereselor persoanei câtă vreme procura care a produs efecte juridice, exemplarul folosit de către mandatar a fost semnat de titulară, potrivit susținerilor experților, iar notarul s-a aflat în eroare, considerând că toate actele au fost semnate de titulară.
Susținerea petentului în sensul că se impune trimiterea cauzei pentru continuarea cercetărilor penale în sensul administrării unei noi probe cu expertiza de către Institutul Național de Expertize Criminalistice B este nefondată.
În faza de urmărire penală, la solicitarea petentului, s-au efectuat două rapoarte de expertiză grafică, după cum urmează:
1. raportul de expertiză criminalistică nr.122 din 4 iulie 2008 întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertiza Criminalistice C - care a concluzionat că:
- actul "Procură specială"( prezentat în două exemplare) autentificat cu nr.1188 din 20 august 2004 la biroul notarului public nu a fost semnat de titulara - fila 34 dosar
2. raportul de expertiză criminalistică nr.165 din 18 septembrie 2008 întocmit de o comisie formată din 3 experți din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice B care a concluzionat că:
- semnăturile de pe cererea de autentificate de poartă mențiunile 402 și 16, precum și de pe procura specială aflată la fila 37 nu au fost executate de către numita
- semnătura de pe procura specială aflată la fila 38 fost executată de titulară, fără să se poată pronunța dacă această semnătură a fost dată pentru conținutul actului respectiv
În efectuarea acestui din urmă raport de expertiză experții au analizat nu numai autenticitatea semnăturii ci și caracteristicile hârtiei pe care au fost redactate aceste acte. Sub acest aspect s-a arătat că toate actele în discuție prezintă o multitudine de puncte negre cu aceeași repartiție care indică probabilitatea provenienței lor de la aceeași imprimantă. S-a relevat de asemenea că semnăturile notarului se comportă identic la iluminări cu lungime de undă diferită.
C de al doilea raport de expertiză cuprinde concluzii parțial diferite față de primul,în sensul că, semnătura de pe unul din exemplarele procurii speciale a fost executat de titulară.
Susținerea petentului în sensul că nu sunt motivate concluziile acestui al doilea raport de expertiză în ceea ce privește faptul că semnătura de pe actul de la fila 38 fost executată de mandant sunt neîntemeiate; la fila 9 din acest raport de expertiză este dezvoltă argumentarea concluziei la care au ajuns experții atât prin considerații de ordin general - referitoare la siguranța, rapiditatea și spontaneitatea acesteia cât și prin exemplificări particulare referitoare la caracteristicile generale și individuale ale acesteia.
Cererea petentului privind efectuarea unui nou raport de expertiză grafică este neîntemeiată, având în vedere competența atribuită prin lege Institutului Național de Expertize Criminalistice.
În conformitate cu dispozițiile art.10 lit.a, art.11 lit. HG 368/3.07.1998, coroborate cu dispozițiile art.2 alin.1 și 2 ale Procedurilor interne pentru desfășurarea activității de expertiză criminalistică în cadrul Institutul Național de Expertize Criminalistice și Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice, pot fi efectuate o primă expertiză de către un expert din cadrul Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice și o nouă expertiză de o comisie formată din trei experți oficiali.
În consecința în speță posibilitățile probatorii cu expertiza au fost epuizate prin efectuarea raportului de expertiză de către trei experți ai Institutul Național de Expertize Criminalistice B, legislația neprevăzând un alt for pentru efectuarea unei alte expertize. În condițiile în care această din urmă expertiză a fost dispusă și efectuată în condiții de legalitate, iar concluziile sale s-au referit la toate aspectele cauzei și au fost complet motivate o nouă expertiză nu poate fi dispusă.
În ceea ce privește susținerea petentului în conformitate cu care cel de al doilea exemplar al procurii nu fost examinat în cadrul primei expertize, aceasta este neîntemeiată.
Așa cum rezultă atât din cuprinsul raportului de expertiză criminalistică nr.122 din 4.07.2008 întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice C, care face mențiune despre faptul că actul ce conține semnătura contestată i-a fost prezentat în două exemplare, cât și din ordonanța din 16.06.2008, expertului i-au fost puse la dispoziție cele două exemplare originale ale procurii speciale autentificate sub nr.1188/20.08.2004 de Biroul Notarului Public .
Examinarea actelor aflate la dosarul de urmărire penală și a celor originale trimite de Parchet la solicitarea instanței, rezultă existența a două exemplare originale ale procurii (fila 19, 20 dos -), care au fost avute în vedere la efectuarea raportului de expertiză - nefiind dovedită în cauză susținerea petentului referitoare la existența unui al treilea exemplar al acesteia.
Împrejurarea că procurorul nu s- pronunțat expres cu privire la cererea petentului de efectuare a unui nou raport de expertiză, nu este de natură a atrage trimiterea cauzei la procuror având în vedere netemeinicia acestei cereri.
Curtea apreciază ca neîntemeiată și cererea petentului de a solicita opinia medicului legist cu privire la existența posibilității de fi transportată numita în ultima perioadă a vieții deoarece, pe de o parte aceasta nu este de competența medicului legist iar pe de altă parte această împrejurare a fost stabilită prin alte mijloace de probă.
În consecință, având în vedere că în cauză cercetările efectuate au fost complete iar soluția pronunțată legală și temeinică Curtea, în baza dispozițiilor art.278/1 alin.8 lit.a Cod procedură penală va respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva ordonanței din 28.01.2009 dispuse în dosarul nr. 54/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menținută prin rezoluția din 23.02.2009 dispusă în dosarul nr. 175/II/2/2009 de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Petentul va fi obligat la plata sumei de 60 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, în temeiul art.192 alin2 din codul d e procedură penală.
Pentru aceste motive,
În numele legii
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva ordonanței din 28.01.2009 emisă în dosarul nr. 54/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menținută prin rezoluția din 23.02.2009 emisă în dosarul nr. 175/II/2/2009 de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Obligă petentul să plătească statului suma de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare cu petentul și de la comunicare cu intimatul.
Pronunțată în ședința publică din 29.10.2009.
Președinte, Grefier,
- - - -
Red/tehnored. -
2 ex/23.11.2009
Președinte:Alina LodoabăJudecători:Alina Lodoabă