Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 145/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

SENTINȚA PENALĂ NR. 145

Ședința publică de la 22 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anti Silviu Patriche Gabriela

- -- grefier

***********

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU

legal reprezentat prin - - procuror

Pe rol fiind judecarea plângerii penale formulată de petentul împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr.1176/P/2008 din 11.06.2009, a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns petentul identificat cu CI seria - nr.-, CNP - și intimatul lipsind ceilalți intimați.

Procedura de citare nu este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei după care:

Intimatul a învederat instanței că își menține declarația dată la parchet și nu are nimic de adăugat.

Instanța, având în vedere lipsa de procedură cu intimații, și, a lăsat cauza la a doua strigare.

La al doilea apel făcut în ședința publică a răspuns petentul lipsind intimații.

Petentul a învederat instanței că în mod greșit s-a intitulat această cerere plângere penală împotriva intimaților menționați, a dorit doar să formuleze o cerere prin care să-și rezolve problemele. Având în vedere că este bolnav și locuiește departe, înțelege să-și retragă plângerea formulată.

Față de cererea petentului instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părților.

Petentul având cuvântul a solicitat a se lua act de retragerea plângerii.

Procurorul având cuvântul a solicitat a se lua act că petentul își retrage plângerea formulată și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr- petentul a atacat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr.1176/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU din data de 11.06.2009 față de făptuitorii, și.

La termenul de judecată din data de 22.10.2009, petentul arată că înțelege să-și retragă plângerea susmenționată.

Din actele și lucrările dosarului instanța reține:

Prin rezoluția nr.1176/P/2008 din 11.06.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂUs -a constatat că cele sesizate nu au caracterul unor fapte penale, nefiind vorba de un abuz în serviciu, conform legii. Judecătorii sunt cei care decid în cauzele deduse judecății. Sunt suverani în a face aprecierea probelor, a concludenței lei, iar justețea lor, a probelor administrate în cursul cercetării judecătorești și a măsurilor luate se verifică tot în cursul și în cadrul jurisdicțional, prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. În acest context mai trebuie invocate și prevederile art.97 al.2 din Legea nr.303/2004, în care se prevede că nu pot fu puse în discuția hotărârilor judecătorești care sunt supuse căilor de atac, precum și a dosarelor aflate pe rolul instanțelor de judecată.

Părților, oricare din ele în cazul în care sunt nemulțumite de o anume hotărâre, au posibilitatea folosirii căilor de atac prevăzute de lege.

Așa fiind în cauză nu rezultă că ar fi fost vorba de săvârșirea vreunei fapte penale de către magistrații reclamanți în speță, urmând a se dispune neînceperea urmăririi penale.

Față de celelalte persoane, respectiv, G, s-a trimis la data de 08.01.2009 plângerea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.246,249,290 Cod penal în vederea continuării cercetărilor în cauză.

Prin rezoluția nr.491/II/2/2009 din 20.07.2009 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂUa dispus respingerea plângerii împotriva primei rezoluții.

În termen legal a formulat plângere conform art.2781Cod pr.penală pe care a depus-o la instanța competentă.

Analizând plângerea petentului, precum și manifestarea sa de voință, instanța reține următoarele:

Plângerea reglementată în art.2781Cod pr.penală are natura juridică a unei căi de atac împotriva actelor de netrimitere în judecată dispuse de procuror.

Ca orice cale de atac și plângerea amintită este guvernată de principiul disponibilității în ceea ce privește formularea că și, ulterior, susținerea acestuia în fața instanței.

Întrucât petentul a înțeles să-și retragă plângerea, Curtea de APEL BACĂU, în baza art.2781, alin.1 Cod pr.penală, urmează să ia act de poziția sa procesuală.

Văzând și dispozițiile art.192, alin.2 Cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.2781alin.1 Cod pr.penală, ia act că petentul și-a retras plângerea formulată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr.1176/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, din 11.06.2009.

În baza art.192, alin.2 Cod pr.penală, obligă petentul la plata a 50 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 22.10.2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

red.

tehnored. - ex.2

06.11.2009

Președinte:Anti Silviu Patriche Gabriela
Judecători:Anti Silviu Patriche Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 145/2009. Curtea de Apel Bacau