Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 15/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR.15
Ședința publică din 01 februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Ene
*
GREFIER - - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU -
legal reprezentat de PROCUROR -
La ordine a venit pronunțarea în cauza având ca obiect plângerea formulată de petenta împotriva ordonanței nr.649/II/2/2007 din 10.10.2007, pronunțată de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în ședința publică din data de 31.01.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
- deliberând -
Asupra plângerii penale de față;
La data de 23 octombrie 2007 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU plângerea petentei, în care aceasta își exprimă nemulțumirea față de soluțiile date de organul de urmărire penală în mai multe cauze și totodată solicita să i se comunice soluția dată de procurorul general la plângerea formulată de petentă și înregistrată cu nr. 649/II/2 din 20.09.2007.
Calificând această plângere drept plângere la soluția dată de procuror în ds.nr. 238/P/2007 (dosar menționat de altfel de petentă în plângerea din 23 octombrie 2007), Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂUa înaintat-o spre competentă soluționare la Curtea de APEL BACĂU, unde s-a înregistrat cu nr-.
În cauză s-a atașat dosarul nr. 238/P/2007, precum și dosarele nr. 97/P/2005, 642/P/2006, lucrările nr. 75/II/2007, 187/II/2007, 47/II/2007, toate ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.
De asemenea, spre consultare a fost atașat și dosarul nr. 5030/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, cu privire la acestea petenta susținând că au ca obiect aceeași faptă ca și dos.nr. 238/P/2007.
Din verificarea lucrărilor dosarului nr. 238/P/2007, instanța reține în fapt următoarele:
La data de 7 mai 2007 petenta a făcut plângere penală împotriva ofițerilor de poliție și, arătând în esență că începând cu anul 2003 făcut mai multe plângeri penale împotriva numitului, s-au administrat probe cu acte, martori și expertize grafologice, dar ofițerii de poliție menționați au tergiversat cercetările și au întârziat să dea soluțiile în cauză, acceptând foloase necuvenite de la partea adversă (fila 6 ).
Plângerea a făcut obiectul dosarului nr. 238/P/2007.
Din declarațiile numitului a rezultat că i-a fost repartizată spre soluționare cauza cu nr. 1431/29.04.2005, în care soțul petentei solicită cercetarea numitului pentru infracțiunea de fals, susținând că acesta a semnat în locul său două înscrisuri: o cerere datată 29.03.2004 și un referat datat 4 decembrie 2003.
S-au efectuat două constatări tehnico-științifice, ambele concluzionând că semnăturile nu aparțin lui.
La data de 27.02.2006 s-a început urmărirea penală față de numitele și pentru infracțiunea prev. de art. 290 Cod penal, acestea fiind angajate la." COM", al cărui administrator este.
După începerea urmăririi penale, la 29.02.2006, acest intimat a înaintat dosarul la serviciul cercetări penale, fiind repartizat intimatului pentru definitivarea cercetărilor și întocmirea referatului de terminare a urmăririi penale (9).
Din declarația intimatului rezultă că ulterior numitul a revenit asupra declarațiilor inițiale, recunoscând că mai are un alt tip de semnătură, ceea ce a condus la concluzia că se impune o nouă constatare tehnico-științifică grafologică (10-11).
Rezultă așadar că sub aspect probator soluționarea cauzei a impus efectuarea mai multor constatări tehnico-științifice, probe care necesită timp, acesta fiind motivul care a condus la prelungirea cercetărilor.
Prin rezoluția din 7 august 2007 dată de procuror în ds.nr. 238/P/2007 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de și cu motivarea că din verificările efectuate nu rezultă încălcarea vreunei dispoziții legale de către aceștia și nici comiterea vreunui abuz.
Soluția i-a fost comunicată petentei la 4.09.2007 (3) iar la 20.09.2007 aceasta a formulat plângere la procurorul general, iar prin ordonanța din 10 octombrie 2007 plângerea i-a fost respinsă ca nefondată.
Plângerea adresată instanței în termenul legal de 20 zile este nefondată din următoarele considerente:
În mod corect procurorul a constatat că nu există nicio dovadă în cauză privind încălcarea de către cei doi ofițeri de poliție a vreunei dispoziții legale.
Mai mult, infracțiunea prev. de art. 246 Cod penal se comite numai cu intenție directă, ceea ce înseamnă că ofițerii de poliție ar fi trebuit să tergiverseze cercetările cu "știință". Ori, din actele premergătoare efectuate cu privire la aceștia rezultă că prelungirea cercetărilor în dosarul nr. 1431/P/2005 s-a datorat probatoriului complex, în cauză efectuându-se mai multe constatări tehnico-științifice.
Pe de altă parte, potrivit art. 209 al.1 Cod procedură penală, procurorul supraveghează urmărirea penală, iar în exercitarea acestei atribuții conduce și controlează nemijlocit activitatea de cercetare penală, ceea ce înseamnă că acesta ar fi avut obligația să intervină dacă ar fi constatat că în cauză se tergiversează urmărirea penală.
Cu atât mai puțin nu există vreo dovadă că ofițerii de poliție ar fi acționat într-un anume mod datorită intervenției vreunei persoane implicată în cauză.
În ce privește celelalte dosare și lucrări a căror atașare petenta a solicita-o, se impune precizarea că acestea nu se referă la aceeași faptă cu cea care a făcut obiectul dosarului nr. 238/P/2007.
De altfel, la ultimul termen de judecată petenta a depus un memoriu și un înscris care pare transcrierea unei înregistrări, în cuprinsul acestora existând referiri la alte persoane decât intimații.
Având în vedere că plângerea reglementată de dispozițiile art. 278/1 Cod procedură penală constituie o cale de atac, ea se exercită separat pentru fiecare soluție dată de procuror, iar obiectul prezentei cauze îl constituie doar soluția dată în dosarul nr. 238/P/2007.
Se impune doar precizarea că obiectul lucrării nr. 2567/II/2007 îl constituie plângerea formulată la prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală dată în dosarul nr. 5030/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău. Acest dosar este cel care a fost instrumentat de intimații și și care a avut nr. inițial 1431/2005, iar petenta a formulat împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală la udecătoria Bacău, unde s-a înregistrat cu nr- cu termen de judecată la 12.02.2007.
Constatând că soluția dată de procuror în dosarul nr. 238/P/2007 este legală și temeinică, în baza art. 278/1 al.8 lit.a Cod procedură penală, instanța va respinge plângerea ca nefondată.
Pe temeiul culpei procesuale, va fi obligată petenta la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.2781al.8 lit.a Cod pr.penală respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror la 7 august 2007 în dosarul nr.238/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.
Menține rezoluția atacată.
În baza art.192 al.2 Cod pr.penală obligă petenta să plătească statului 50 lei cheltuieli judiciare.
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare pentru petentă și de la comunicare pentru celelalte părți.
Pronunțată în ședință publică, azi 1.02.2008.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
Red.sent.
Tehnored. - 2 ex.
12/15.02.2008
Președinte:Ecaterina EneJudecători:Ecaterina Ene