Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 154/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 154/

Ședința publică din data de 10 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Liliana Constantinescu judecător

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de - procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra plângerii formulată, în conformitate cu disp. art. 2781Cod procedură penală, de petenții și, domiciliați în B, Calea nr. 224, - 7,. 1,. 41, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 67/P/2008 din 10.04.2008 și a rezoluției de respingere a plângerii nr. 513/II/2/2008 din 23.05.2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de b04.11.2008 și au fost consemnate în încheierea din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 07.11.2008, apoi la data de 10.11.2008.

După deliberare,

CURTEA

Asupra cauzei penale de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

În conformitate cu disp. art. 2781Cod procedură penală, petenții și au formulat plângere împotriva rezoluției nr. 67/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.

Plângerea a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL GALAȚI sub nr-.

În susținerea plângerii petenții au arătat că cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Brăila, având ca obiect constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare în care ei au calitatea de pârâți, nu a fost semnată de către reclamanta, ci mai mult ca sigur semnătura aplicată pe acțiunea introductivă aparține mamei acesteia,. Petenții au precizat că își întemeiază această convingere pe faptul că numita nu are discernământ, fiind suferindă de o afecțiune psihică gravă, respectiv "schizofrenie paranoidă agresivă". S-a mai arătat că această persoană nu a mai ieșit din casă și nu a mai fost văzută în public de 20 de ani.

Având în vedere această situație petenții au sesizat Parchetul Curții de APEL GALAȚI și au solicitat efectuarea unei expertize grafice pentru a se stabili cui aparține semnătura de pe cererea de chemare în judecată, cât și o expertiză psihiatrică, respectiv să fie supusă unei expertize psihiatrice pentru a se stabili gradul de responsabilitate și discernământul acesteia, cele două solicitări fiind refuzate de către Parchet.

Petenții au apreciat că rezoluțiile pronunțate în cauză sunt nelegale motivat de faptul că nu au fost administrate toate probele solicitate și nu s-a stabilit adevărul în cauză, nefiind efectuată expertiza grafică, iar numita nu a fost supusă unei expertize psihiatrice.

S-a mai arătat că Parchetul a avut în vedere doar declarațiile mamei acesteia, și cele ale avocatei -, declarații ce sunt contradictorii, precum și declarația notarială a numitei - ce a primit dată certă prin încheierea nr. 1892 din 07.04.2008 a Biroului Notarului Public.

Analizând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 67/P/2008 din 10.04.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚIs -a dispus neînceperea urmăririi penale față de - avocat în cadrul Baroului B și pentru infracțiunile de uz de fals, prev. de art. 291 Cod penal și fals în declarații prev. de art. 292 din Codul penal în baza dispozițiilor art. 228 alin. 6 în ref. la art. 10 lit. a din Codul d e procedură penală.

Cercetările în cauză au fost efectuate ca urmare a plângerii formulate de și, prin care au sesizat că avocata și au introdus, pe rolul Judecătoriei Brăila, o acțiune civilă de constatare a nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare în numele unei persoane bolnavă psihic, care nu a mai ieșit din casă și nu a mai fost văzută în public de 20 de ani; cererea de chemare în judecată nu a fost semnată de aceasta; în fața instanței de judecată cele două făptuitoare au declarat în mod nereal că cererea a fost semnată de, la cabinetul de avocatură apoi, la un alt termen, au declarat că reclamanta este bolnavă psihic și nu poate ieși din casă.

Petenții au solicitat efectuarea unei expertize grafice pentru a se stabili cui aparține semnătura de pe cererea de chemare în judecată; de asemenea, au solicitat ca să fie supusă unei expertize psihiatrice, pentru a se stabili gradul de responsabilitate și discernământul acesteia.

Pentru a dispune neînceperea urmăririi penale s-a reținut, în esență, că faptele sesizate nu există motivat de faptul că din actele premergătoare efectuate rezultă că a semnat contractul de asistență juridică și împuternicirea avocațială pentru avocatul, de asemenea, a semnat personal cererea de chemare în judecată a persoanelor vătămate, prin care a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de către tatăl său,.

Totodată, s-a mai arătat că, faptul că nu iese din casă pe motive de sănătate, nu poate constitui un temei de împiedicarea exercitării drepturilor sale, arătându-se că atâta timp cât nu a fost pusă sub interdicție în condițiile legii, ea poate să-și exercite drepturile și să încheie acte juridice.

Petenții au formulat plângere împotriva acestei rezoluții, apreciind-o ca nelegală, iar prin rezoluția nr. 513/II/2/2008 din 23.05.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚIs -a respins plângerea formulată de petenți.

Împotriva acestei rezoluții, așa cum s-a precizat, petenții s-au adresat cu plângere instanței de judecată în conformitate cu disp. art. 2781Cod procedură penală.

Plângerea e nefondată.

Analizând și coroborând materialul probator administrat de organul de urmărire penală, respectiv actele premergătoare efectuate de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI se constată că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de avocatul și intimata.

Ca situație de fapt, se reține că a introdus o acțiune civilă la Judecătoria Brăila, împotriva pârâților și, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1008/5 iunie 2007 de Biroul Notarului Public, având ca obiect apartamentul situat în B,-, - 3, scara 1, etaj 3,. 25 și să fie obligați pârâții să predea acest apartament. Acțiunea formează obiectul dosarului nr-.

În acțiune, a arătat că este fiica lui, care a decedat la data de 18.07.2007 și, conform certificatului de moștenitor nr. 66 emis în dosarul nr. 87/2007 de Biroul Notarului Public, este moștenitoarea acestuia, în calitate de fiică, cu o cotă succesorală de 1/1.

este angajat ca asistent la Spitalul Sf. B (Spitalul nr. 1). a fost medic ginecolog și a lucrat în unități spitalicești de profil. În perioada de timp cât a fost internat în Spitalul de boli psihice l-a cunoscut pe.

a mai arătat că părinții săi, și, s-au despărțit în fapt de mai mult timp, ea locuind într-un apartament cu mama sa. În anul 2006, părinții săi au divorțat, iar în urma partajului, apartamentul situat în B,-, - 3, scara 1, etaj 3,. 25 revenit defunctului său tată.

La data decesului tatălui, a constatat că apartamentul sus-menționat fusese înstrăinat către, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1008/5 iunie 2007 de Biroul Notarului Public.

a declarat că, având în vedere că fiica sa este unicul moștenitor a defunctului, a luat legătura cu avocatul pentru anularea actului de vânzare încheiat de acesta cu.

După ce avocatul a întocmit actele necesare, le-a luat și le-a dus acasă, unde fiica sa le-a semnat. Aceasta nu a mers la avocat, deoarece este bolnavă de "tulburare depresiv-anxioasă și cu elemente obsesiv fobice spasmofilie" și, din acest motiv, refuză să iasă din casă și să vorbească cu alte persoane, în afară de rude și prieteni.

Avocatul a declarat că împuternicirea avocațială, contractul de asistență juridică și acțiunea civilă i le-a înmânat lui, iar după ce au fost semnate de, a depus acțiunea civilă la Judecătoria Brăila și formează obiectul dosarului nr-.

Apreciem că soluția dispusă de Parchet prin rezoluția nr. 67/P/2008 este legală și temeinică, în mod corect dispunându-se neînceperea urmăririi penale față de cele două intimate și.

În mod just s-a apreciat că nu se poate reține niciuna din infracțiunile sesizate de petenții și.

Din declarațiile intimatelor și și din declarația numitei - declarație ce a primit dată certă prin încheierea nr. 1892 din 07.04.2008 a Biroului Notarului Public, rezultă că împuternicirea avocațială, contractul de asistență juridică și cererea de chemare în judecată a petenților au fost semnate de către.

Apreciem că în cauză nu era utilă efectuarea unei expertize grafice întrucât din celelalte probe administrate a rezultat cu certitudine că cererea de chemare în judecată, contractul de asistență juridică și împuternicirea avocațială erau semnate de.

Considerăm că nici efectuarea unei expertize psihiatrice a numitei nu era pertinentă în cauză. Din actele medicale aflate la dosar rezultă că nu prezintă diagnosticul de schizofrenie, așa cum au susținut cei doi petenți.

Totodată, faptul că aceasta nu iese din casă pe motive de sănătate nu poate constitui un temei pentru împiedicarea exercitării drepturilor sale.

Apreciem că în mod corect s-a considerat că modalitatea aleasă de pentru a-și exercita drepturile sale în fața instanței e legală. Orice persoană fizică poate să-și aleagă modalitatea de exercitare a drepturilor sale nefiind constrânsă în vreun fel în acest sens. De asemenea, poate refuza să se prezinte în instanță, cerând judecarea cauzei în lipsă sau în prezența unui avocat ori a altei persoane pe care a mandatat-o în acest scop.

Dispozițiile art. 6 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice și juridice, prevăd că "nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosință și nici lipsit, în tot sau în parte, de capacitatea de exercițiu, decât în cazurile și în condițiile stabilite de lege".

Potrivit dispozițiilor art. 11 din același act normativ, nu au capacitate de exercițiu minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani și persoana pusă sub interdicție.

Așa cum s-a reținut și în rezoluția Parchetului, considerăm că atâta timp cât nu a fost pusă sub interdicție în condițiile legii, ea poate să își exercite drepturile și să încheie acte juridice.

Față de toate acestea, apreciem că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cele două intimate, rezoluțiile pronunțate în cauză fiind legale și date în urma unor cercetări complete.

Având în vedere cele precizate, se va respinge plângerea formulată de petenții și împotriva rezoluției nr. 67/P/2008 din 10.04.2008 și a rezoluției nr. 513/II/2/2008 din 23.05.2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, vor fi obligați petenții la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenții și, domiciliați în B, Calea nr. 224, - 7,. 1,. 41, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 67/P/2008 din 10.04.2008 și a rezoluției de respingere a plângerii nr. 513/II/2/2008 din 23.05.2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă petenții la plata sumei de câte 50 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru petenții și și intimații - și.

Pronunțată în ședință publică azi, 10 2008.

PREȘEDINTE,

Judecător - - -

Grefier,

Red. -/28.11.2008

Tehnored. /2 ex./09.12.2008

Președinte:Daniela Liliana Constantinescu
Judecători:Daniela Liliana Constantinescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 154/2008. Curtea de Apel Galati