Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 164/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 164/

Ședința publică din data de 07 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Aurel Burlacu Președinte Secția pentru - cu

Minori și de Familie

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de - procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea plângerii formulată, în conformitate cu disp. art. 2781Cod procedură penală, de petentul, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în B,-, 4 - 10, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 410/P/2008 din 08.12.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI și a rezoluției de respingere a plângerii nr. 177/II/2/2009 din 25.02.1009 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.

La apelul nominal au lipsit petentul și intimații și.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că B - SPCLEP a comunicat relațiile solicitate la termenul anterior, respectiv datele de stare civilă ale petentului, domiciliul.

CURTEA dispune să se facă apelul și în dosarul nr-, aflat la ordinea 3 pe lista de ședință.

La apelul nominal făcut în dosarul nr- au lipsit petentul și intimații și.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

CURTEA pune în discuție necesitatea conexării dosarului nr- la dosarul nr. -, având în vedere că au același obiect.

Reprezentantul Ministerului Public solicită să se dispună conexarea dosarului nr- la dosarul nr. -, întrucât plângerile petentului sunt îndreptate împotriva acelorași rezoluții ale procurorului și privesc aceiași făptuitori.

CURTEA, în urma deliberării, dispune conexarea dosarului nr- la dosarul nr. -, având în vedere că cele două plângeri formulate de petentul vizează aceeași rezoluție de neîncepere a urmăririi penale, respectiv rezoluția 410/P/2008 din 08.12.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că plângerea formulată de petentul împotriva rezoluțiilor 410/P/2008 și 177/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI este nefondată și solicită să fie respinsă ca atare, întrucât actele premergătoare care au fost efectuate în cauză au condus la concluzia că judecătorul, reclamat prin plângerea penală formulată de către petent, nu a săvârșit infracțiunile reclamate, respectiv cele prevăzute de art. 2481, 246, 264 Cod penal.

Pe de altă parte, în raport de aspectul pus în discuție la termenul anterior, în sensul că la fila 3 din dosarul - se află o plângere formulată de către petent și împotriva procurorului general, de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2481, 249, 264 Cod penal, iar în dosarul - se află la fila 4 o plângere similară, solicită să se dispună scoaterea acestor plângeri din dosarele instanței și înaintarea lor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea efectuării cercetărilor de rigoare, acesta fiind competent să analizeze plângerea penală formulată de către petentul față de procurorul general pentru infracțiunile sesizate.

CURTEA

Asupra cauzei penale de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

La datele de 09.10.2008 și respectiv 10.10.2008, petentul a formulat plângeri penale și a solicitat să se efectueze cercetări față de judecătorul, din cadrul Judecătoriei Brăila, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 246 în referire la art. 2481Cod penal și a infracțiunii de favorizare a infractorului prev. de art. 264 Cod penal.

Prin plângerile formulate și declarația dată ulterior în fața procurorului, petentul a susținut că în ședința din 19.09.2008, în calitate de președinte al completului de judecată în dosarele - și nr-, privind pe învinuiții și, nu a luat în considerare probele administrate de el și din care rezulta vinovăția celor doi, cauzându-i astfel o vătămare a intereselor sale legale.

În urma verificărilor efectuate, prin rezoluția nr. 410/P/2008 din 08.12.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, în temeiul art. 228 alin. 6 raportat la art. 10 lit. a din Codul d e procedură penală, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul, din cadrul Judecătoriei Brăila pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 246 în referire la art. 2481Cod penal și a infracțiunii de favorizare a infractorului prev. de art. 264 Cod penal.

Pentru a pronunța această rezoluție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, a reținut, în fapt, următoarele:

Prin rezoluțiile nr. 530/P/2008 din 07.05.2008 și nr. 493/P/2008 din 19.06.2008 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăilas - confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorul sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 260, art. 205 și art. 206 Cod penal și față de sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 249 și art. 272 Cod penal.

Plângerile formulate de petiționarul împotriva rezoluțiilor de mai sus au fost respinse ca neîntemeiate prin rezoluțiile 611/II/2/2008 din 16.06.2008 și nr. 793/II/2/2008 din 04.08.2008 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.

Nemulțumit de soluțiile pronunțate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, petiționarul, în temeiul art. 2781Cod proc. penală a formulat plângere la Judecătoria Brăila, instanță competentă să soluționeze cauza în fond.

Plângerile au format obiectul dosarelor nr- și nr. - ale Judecătoriei Brăila și au fost respinse ca neîntemeiate prin sentințele penale nr. 1434/19.09.2008 și respectiv nr. 1435/19.09.2008 ale Judecătoriei Brăila, în ambele dosare, președinte al completului de judecată fiind judecătorul.

Recursurile promovate de petiționarul împotriva sentințelor penale nr. 1434/19.09.2008 și respectiv nr. 1435/19.09.2008 ale Judecătoriei Brăila au fost respinse ca tardive prin deciziile penale nr. 332/11.11.2008 și nr. 333/11.11.2008 ale Tribunalului Brăila.

Pe baza actelor premergătoare efectuate, s-a reținut că judecătorul, în calitate de președinte al completului de judecată, care a pronunțat sentințele penale nr. 1434/19.09.2008 și respectiv nr. 1435/19.09.2008 ale Judecătoriei Brăila, nu a săvârșit nici o faptă penală.

Împotriva rezoluției nr. 410/P/2008din 08.12.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, în baza dispozițiilor art. 278 Cod proc. penală, a formulat plângere, în termen legal, petentul, apreciind că soluția este nelegală din următoarele motive:

- în mod greșit s-a apreciat că faptele sesizate în sarcina judecătorului nu există;

- procedura de citare a sa, în calitate de persoană vătămată, a fost formală;

- procurorul nu a analizat plângerile pe care el le-a formulat împotriva numiților și.

Prin rezoluția nr. 177/II/2/2009 din 25.02.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției nr. 410/P/2008 din 08.12.2008 a fost respinsă ca nefondată.

S-a reținut că, potrivit reglementărilor interne și a celor comunitare, în judecarea cauzelor, judecătorii sunt independenți, se supun numai legii, iar legalitatea și temeinicia hotărârilor judecătorești pronunțate de aceștia nu pot forma obiectul unor cercetări penale, ci în cadrul căilor de atac legale ce pot fi formulate împotriva acestora.

S-a avut în vedere că din actele premergătoare efectuate nu rezultă indicii privind comiterea de către judecătorul a vreunei fapte penale, aspectele invocate de petent, prin plângerile formulate, putând constitui motive pentru fundamentarea recursurilor promovate împotriva celor două hotărâri.

Nemulțumit de soluțiile pronunțate de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, petiționarul, în temeiul art. 2781cod proc. penală, a formulat două plângeri la Curtea de APEL GALAȚI, instanță competentă să soluționeze cauza în fond, una datată 18.03.2009 și înregistrată sub nr. - și a doua datată 24.03.2009 și înregistrată sub nr-.

Întrucât cele două plângeri vizau aceleiași rezoluții și pe același făptuitor, dosarul nr- a fost conexat la dosarul nr. -.

Prin plângerea formulată, petentul a susținut că soluțiile pronunțate de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI sunt nelegale deoarece procedura de citare a sa a fost formală, că rezoluțiile pronunțate erau deja preconcepute și că procurorul nu s-a pronunțat asupra acuzațiilor aduse judecătorului și a învinuiților și.

Plângerea este nefondată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:

Potrivit principiului "non bis in idem", nici o persoană nu poate fi urmărită ori judecată de două ori pentru aceeași faptă. Sub acest aspect, se constată că, în ceea ce-i privește pe făptuitorii și, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI nu a fost legal investit și nu avea obligația să se pronunțe cu privire la aceste fapte, deoarece acestea au format obiectul dosarelor penale nr. 530/P/2008 și nr. 493/P/2008 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, soluțiile pronunțate în aceste dosare fiind rămase definitive prin deciziile penale nr. 332/11.11.2008 și nr. 333/11.11.2008 ale Tribunalului Brăila.

Susținerea petentului, în sensul că procedura de citare a sa a fost pur formală, este nefondată deoarece, din actele dosarului, rezultă că acesta a fost legal citat, pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare, fiind trecute seria și numărul buletinului său de identitate, dovada fiind semnată de petent, și, la data de 03.11.2008, a fost audiat de procuror și deci a avut posibilitatea să-și formuleze toate probele necesare pentru susținerea plângerii.

În ceea ce-l privește pe judecătorul, în mod corect, față de probele administrate în cauză, s-a reținut că faptele reclamate de petentul nu au existat.

Sub un prim aspect, se reține că sentințele penale nr. 1434 și nr. 1435 din 19.09.2008 ale Judecătoriei Brăila au fost pronunțate de judecător pe baza probelor existente în dosarele nr- și nr. - ale Judecătoriei și din care rezulta că faptele imputate de petentul făptuitorilor și nu întrunesc elementele constitutive ale unor infracțiunii.

Sub al doilea aspect, se constată că, în mod corect, față de reglementările interne și a celor comunitare, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚIa reținut că, în soluționarea cauzelor, judecătorii sunt independenți și se supun numai legii și că eventualele aspecte de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârilor pronunțate de aceștia, pot fi remediate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege și nu pot fi analizate în cadrul unor cercetări penale.

Se constată însă că, la fila 4 din dosarul nr. 608 se află o plângere, prin care petentul solicită să se efectueze cercetări față de dl - procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 2481Cod penal, a infracțiunii de neglijență în serviciu prev. de art. 249 Cod penal și a infracțiunii de favorizare a infractorului prev. de art. 264 Cod penal.

Potrivit art. 29 pct. 1 lit. f Cod proc. penală, infracțiunile săvârșite de procurorii de la parchetele de pe lângă curțile de apel se judecă în primă instanță de Înalta Curte de Casație și Justiție iar, conform art. 209 alin. 3 și 4 Cod proc. penală, urmărirea penală în cazul acestor infracțiunii se efectuează, în mod obligatoriu, de procuror.

Față de considerentele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 2781alin. 8 lit. a și art. 192 alin. 2 Cod proc. penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 38 Cod proc. penală, disjunge plângerea formulată de petentul împotriva. - Procuror General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI de plângerea formulată de același petent împotriva rezoluțiilor nr. 177/II/2/2009 din 25.02.2009 și nr. 410/P/2008 din 08.12.2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.

În temeiul art. 209 alin. 3 și 4 în ref. la art. 29 pct. 1 lit. f Cod proc. penală, declină competența de soluționare a plângerii formulate de petentul împotriva. - Procuror General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 2481Cod penal, a infracțiunii de neglijență în serviciu prev. de art. 249 Cod penal și a infracțiunii de favorizare a infractorului prev. de 264 Cod penal în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul (fiul lui și, născut la data de 09.04.1954 în mun. B, CNP -, domiciliat în B,-,. 1,. 53, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în B,- - 4 - 10) împotriva rezoluțiilor nr. 177/II/2/2009 din 25.02.2009 și nr. 410/P/2008 din 08.12.2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod proc. penală, obligă pe petentul la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru petentul, în ceea ce privește soluția de respingere a plângerii formulate împotriva rezoluțiilor nr. 177/II/2/2009 din 25.02.2009 și nr. 410/P/2008 din 08.12.2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.

Definitivă în ceea ce privește soluția de disjungere și declinare a competenței.

Pronunțată în ședință publică azi, 07 octombrie 2009.

PREȘEDINTE: Aurel Burlacu

- -

Grefier,

- -

Red/tehnored. Motivare:.- 26.10. 2009

Tehnored. -

2 ex./30.10.2009

Președinte:Aurel Burlacu
Judecători:Aurel Burlacu, Cauze

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 164/2009. Curtea de Apel Galati