Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 17/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr.-
SENTINȚA PENALĂ NR.17/PI/2009
Ședința publică din 11 februarie 2009
PREȘEDINTE: Țarcă Gabriela președintele secției penale, GREFIER: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit prevederilor art.304 din Codul d e procedură penală.
S-a luat în examinare - în primă instanță - plângerea penală formulată de către petentul, domiciliat în S M,-, județul S M, împotriva actelor procurorului, prevăzută de art.278/1 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă făptuitorii și și a lipsit petentul.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:
Făptuitorii și depun la dosar note de ședință.
Nefiind excepții sau alte cereri prealabile, instanța acordă părților cuvântul asupra plângerii.
Reprezentantul parchetului, solicită a se dispune scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEA, deoarece petentul nu a formulat plângere la procurorul general.
Făptuitorii și, pun aceleași concluzii de scoatere a cauzei de pe rol și trimiterea la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEA, spre competentă soluționare.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra plângerii de față, se constată următoarele:
La 19 decembrie 2008 s-a înregistrat pe rolul Curții de APEL ORADEA plângerea petentului, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 356/P/2008 din 25 iunie 2008 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Examinând cauza, Curtea constată că aceasta este greșit îndreptată.
Dispozițiile art. 278 și art. 278/1 din Codul d e procedură penală reglementează procedura plângerii contra actelor procurorului, precum și a plângerii în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată.
Potrivit acestor din urmă dispoziții, și anume art. 278/1 din Codul d e procedură penală, partea vătămată și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la instanța căreia iar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, împotriva rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, o rezoluție de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror, după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278 din același cod, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare a acesteia, potrivit art. 277 și art. 278 din Codul d e procedură penală.
Din prevederile art. 278/1 alin. 1 din Codul d e procedură penală, rezultă că plângerea în fața instanței împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, dată de procuror, poate fi făcută și este deci admisibilă numai după respingerea plângerii formulate, conform art. 275 - 278 din același cod, împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului.
Noul text al articolului 278/1 din Codul d e procedură penală, dat prin Legea nr. 356/2006 conține un nou aliniat, aliniatul 13 care prevede că plângerea greșit îndreptată se trimite organului judiciar competent.
Cum petiționarul s-a adresat direct instanței, fără a parcurge fazele obligatorii instituite prin dispozițiile mai sus amintite, se constată că plângerea este greșit îndreptată în sensul art. 278/1 aliniatul 13 din Codul d e procedură penală și, în consecință, Curtea va trimite plângerea spre competentă soluționare la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 278/1 alin. 13 Cod procedură penală,
Trimite plângerea formulată de petentul, domiciliat în S M,-, județul S M, împotriva rezoluției din 25 noiembrie 2008, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEA în dosarul nr. 356/P/2008, spre competentă soluționare la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare cu intimații și comunicare cu petentul.
Pronunțată în ședința publică de azi 11 februarie 2009.
Președinte, Grefier,
- - - -
hotărâre - /16.02.2009,
2 ex. /16.02.2009.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția penală și pentru cauze cu minori-
Dosar nr. -
din 16 februarie 2009
CĂTRE,
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
Alăturat, vă trimitem dosarul acestei instanțe cu nr. de mai sus, dosar care conține 43 file, privind plângerea formulată de petentul, spre competentă soluționare la procurorul general.
Anexe: - dosarul nr. 356/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Președinte, Grefier,
- - - -
Președinte:Țarcă GabrielaJudecători:Țarcă Gabriela