Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 17/2010. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 17/

Ședința publică din data de 05 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Aurel Burlacu Președinte Secția pentru - cu

Minori și de Familie

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine soluționarea plângerii formulată, în conformitate cu disp. art. 2781Cod procedură penală, de petentul bogdănescu, domiciliat în B,-, - 5,. 4,. 2,. 71, împotriva rezoluțiilor nr. 946/P/2009 din 21.10.2009 și nr. 1359/II/2/2009 din 30.11.2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.

La apelul nominal a răspuns petentul, lipsă fiind intimatele și.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Petentul solicită suspendarea prezentei -, cu mențiunea că are trei dosare pe rol la Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală. Formulează această cerere deoarece este persoană fizică și nu are calitate procesuală pentru a solicita actele prin care cele două notare să facă dovada certificatelor de moștenitor.

CURTEA pune în discuție cererea formulată de către petent.

Reprezentantul Ministerului Public solicită să se constate că argumentul invocat în susținerea cererii de suspendare a judecării cauzei nu se încadrează în niciunul din dispozițiile legale privind o asemenea procedură. Suspendarea judecării cauzei într-o cauză penală diferă față de cea într-o cauză civilă - are în vedere prevederile art. 242, 243, 244 Cod procedură civilă. În cursul procesului penal cauza se suspendă pentru cu totul alte motive decât cele invocate de către petent.

Solicită respingerea cererii de suspendare a judecării cauzei și acordarea cuvântului pe fond.

CURTEA, după deliberare, având în vedere că aspectele invocate nu se încadrează în disp. art. 303 Cod procedură penală și art. 3031Cod procedură penală, respinge cererea de suspendare a judecării prezentei -, ca neîntemeiată.

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Petentul susține că în momentul când s-a prezentat la notarul nici măcar nu avea cerere pentru deschiderea dezbaterii succesiunii, aspect pe care îl poate dovedi cu acte.

Cele două acte: 4206 și 951, cu privire la care se invocă că fac dovada proprietății, nu sunt semnate nici de vânzător, nici de cumpărător și nu sunt legalizate.

În momentul în care s-a prezentat la notar și a întrebat-o dacă se poate cumpăra imobilul cu cele două acte pe care le-a stipulat în declarații, notarul i-a răspuns că nu. .-o ce se poate face în această situație, notarul i-a spus că poate va găsi un complet de judecată care să îi facă dreptate, în loc să-și ceară scuze, să recunoască că a greșit, să se ofere să-și repare greșeala și să-i dea certificatul anulat.

Notarul a mai a comis o greșeală prin aceea că a scris pe certificatul pe care l-a emis-. În 2006 strada se numea - G-ral -. Când a întrebat-o de ce nu a scris adresa corectă, de ce a copiat certificatul de moștenitor emis de notarul, care a decedat, notarul i-a spus că a fost dezinformată și că a copiat ce a scris colega.

Solicită ca cele două notare să prezinte dovada deschiderii dezbaterii succesiunii, cele șase acte care sunt stipulate în această declarație care este clară.

Nu are nici apărător, nici martori, nici certificat, nici act de proprietate prin care să ateste că ei au vândut, că el are certificat notarial; ei nu au dezbătut succesiunea și nu aveau cum să vândă.

Reprezentantul Ministerului Public în ceea ce privește fapta imputată intimatei, solicită să se constate că soluția pronunțată de Parchet, și contestată de către petent în prezenta cauză, vizează neînceperea urmăririi penale în condițiile art. 228 alin. 4 în ref. la art. 10 lit. f Cod procedură penală.

Consideră că în mod corect s-a dat această soluție, întrucât persoana respectivă și fapta imputată acesteia au făcut obiectul dosarului penal nr. 217/P/2008 soluționat de către Parchet, plângerea împotriva rezoluției 217/P/2008 a fost respinsă de către procurorul ierarhic superior și de către Curtea de APEL GALAȚI prin sentința penală nr. 14/F din 28.01.2009. Această hotărâre a Curții de Apel a rămas definitivă prin decizia penală 1697/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât fapta nu mai putea face obiectul unei noi verificări din partea organului de urmărire penală decât în condițiile prevăzute de art. 2781alin. 11 Cod procedură penală - când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi.

Nefiind vorba despre o asemenea situație, apreciază că soluția pronunțată de procuror este legală.

Referitor la intimata, arată că față de aceasta s-a dispus neînceperea urmăririi penale în condițiile art. 228 alin. 4 în ref. la art. 10 lit. a Cod procedură penală - fapta nu există.

Solicită să se constate că în privința acestei intimate petentul a sesizat că a copiat în certificatul de moștenitor nr. 189 din 13.11.2008 unele mențiuni din certificatul de moștenitor nr. 33 din 31.05.2006.

Câtă vreme s-a constatat că fapta de fals intelectual sesizată cu privire la notarul public nu există, pe cale de consecință, nu există nici fapta de fals intelectual sesizată cu privire la notarul public, din rațiuni lesne de instituit.

Pentru aceste motive, solicită respingerea plângerii formulată de către petent ca fiind nefondată, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

Petentul își ia obligația de a plăti taxele suportate de această instituție și de către stat atunci când i se va respecta cererea de a i se prezenta cele două acte. S-a mers și se merge dintr-un înscris în altul fără dovezi și fără acte.

Susține că justiția este dezinformată prin inscripțiuni și prin tot felul de tertipuri neconforme cu adevărul, cel puțin în cazul său.

Arată că deși avea două hotărâri admise, una dată de Tribunalul Brăila și una de Curtea de APEL GALAȚI, privind revendicarea imobilului în natură în baza Legii 10, atunci când a ajuns la Înalta Curte, consilierul a prezentat instanței o hârtie precum că imobilul este proprietatea familiei. Când a ieșit din sală și a întrebat-o de ce își joc de instituție, de completele de judecată, aceasta i-a răspuns că ceea ce i se spune de părți, aceea spune în fața instanței, ce acte i se dau, pe acelea le prezintă.

Solicită doar ca cele două notare să facă dovada unor acte, nu să se ia alte măsuri față de acestea- de amendare, de arestare.

Avocatul intimatei, conștient fiind de nulitatea acestor acte, le-a prezentat instanței spunând că acela este actul de proprietate. Când i-a reproșat că acel act nu face dovada proprietății, avocatul i-a spus că nu este vinovat, că instanța hotărăște, că instanța răspunde.

CURTEA

Asupra procesului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Cutea de APEL GALAȚI, persoana vătămată a solicitat să se efectueze cercetări față de - notar public în municipiul B și - notar public în municipiul B, întrucât au întocmit cu date nereale certificatele de moștenitor nr. 33 din 31.05.2006 și nr. 189 din 13.11.2008.

În concret, petentul a susținut că notarul public din cadrul Biroului Notarului Public din B, a emis certificatul de moștenitor nr. 33 din 31.05.2006, pentru, fără să solicite toate actele necesare deschiderii succesiunii privind imobilul nr. 12 din B, strada - - - și fără să existe o cerere pentru dezbaterea succesiunii. Pentru aceste motive, petentul a apreciat că certificatul de moștenitor este fals.

Cu privire la notarul public, din cadrul Biroului Notarului Public din B, petentul a susținut că aceasta a inserat, la punctul II.2 din certificatul de moștenitor nr. 189 din 13.11.2008 date nereale, respectiv că a copiat unele mențiuni din certificatul de moștenitor nr. 33 din 31.05.2006, întocmit de notarul public.

Prin rezoluția nr. 946/P/2009 din 21.10.2009, pe baza actelor premergătoare efectuate, s-a dispus:

- neînceperea urmăririi penale față de notarul public, pentru infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 Cod penal, în baza dispozițiilor art. 228 alin. 4 în referire la art. 10 lit. f din Codul d e procedură penală;

- neînceperea urmăririi penale față de notarul public, pentru infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 Cod penal, în baza dispozițiilor art. 228 alin. 4 în referire la art. 10 lit. a din Codul d e procedură penală.

Pentru a pronunța această rezoluție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚIa reținut că în ceea ce privește pe notarul public a mai existat o plângere ce a format obiectul dosarului nr. 217/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, dosar în care prin rezoluția din 27.10.2008, în temeiul art. 228 alin. 6 în referire la art. 10 lit. a din Codul d e procedură penală, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de, situație în care există autoritate de lucru judecat.

Deoarece infracțiunea de fals reclamată ca fiind comisă de notarul Public nu există, pe cale de consecință, nu există nici fapta pretins a fi comisă de notarul public.

Plângerea formulată de petiționarul în baza art. 278 Cod proc. penală, a fost respinsă ca nefondată prin rezoluția nr. 1359/II/2/2009 din 30.11.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.

Nemulțumit de soluțiile date de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, petiționarul, în temeiul art. 2781alin. 1 Cod proc. penală a formulat plângere la Curtea de APEL GALAȚI, instanță competentă să soluționeze cauza în fond.

În motivarea plângerii a susținut că în momentul în care s-a prezentat la notarul public nici măcar nu avea depusă cerere pentru dezbaterea succesiuni, că cele două acte: 4206 și 951, cu privire la care se invocă că s-a făcut dovada proprietății,nu sunt semnate nici de vânzător și nici de cumpărător și nu sunt legalizate.

De asemenea a susținut că notarul a mai făcut o greșeală deoarece în certificatul de moștenitor a trecut-, deși în anul 2006 strada se numea - - -.

Plângerea este nefondată.

Potrivit art. 2781alin. 11 din Codul d e procedură penală, persoana în privința căreia judecătorul prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală și nu a intervenit unul din cazurile prevăzute de art. 10 din Codul d e procedură penală.

Fapta sesizată de petiționarul cu privire la notarul public a mai făcut obiectul dosarului nr. 217/P/2008, al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, în care prin rezoluția din 27.10.2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, reținându-se că fapta nu există.

Plângerea formulată de petent împotriva acestei rezoluții, în baza art. 278 Cod proc. penală, a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 1173 /II/2008 din 21.11.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.

Plângerea formulată în baza art. 2781din Codul d e procedură penală a fost respinsă prin sentința penală nr. 14/F/28.01.2009 a Curții de APEL GALAȚI, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1697/08.05.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Această a doua plângere a fost depusă la data de 22.04.2009, deci înainte ca rezoluția nr. 217/P/2008 din 27.10.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI să rămână definitivă, astfel încât existând autoritate de lucru judecat, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public, în baza art. 228 alin. 4 în referire la art. 10 lit. f din Codul d e procedură penală.

De asemenea, în mod corect, s-a dispus neînceperea urmăririi penale și față de notarul public, cu privire la care petentul a sesizat că a copiat, în certificatul de moștenitor nr. 189 din 13.11.2008, unele mențiuni din certificatul de moștenitor nr. 33 din 31.05.2006.

Câtă vreme s-a constatat că fapta de fals intelectual, sesizată cu privire la notarul public, nu există, pe cale de consecință nu există nici fapta de fals intelectual sesizată cu privire la notarul public.

Referitor la strada pe care se află imobilul se constată că în certificatul de moștenitor nr. 189 din 13.11.2008 se menționează că acesta este situat în Municipiul B, P-ța - - nr. 12 (fostă P-ța - și P-ța -), așa cum rezultă din actele de proprietate care s-au succedat în timp.

Față de considerentele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 2781alin. 8 lit. a și art. 192 alin. 2 Cod proc. penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

RESPINGE, ca nefondată, plângerea formulată de petentul (fiul lui și, născut la data de 03.09.1949 în mun. B, CN -, cu domiciliul în B,-, - 5,. 4,. 2,. 71) împotriva rezoluțiilor nr. 946/P/2009 din 21.10.2009 și nr. 1359/II/2/2009 din 30.11.2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe petentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru petentul.

Pronunțată în ședință publică azi, 05 februarie 2010.

PREȘEDINTE: Aurel Burlacu

- -

Grefier,

Red. -/25.02.2010

Tehnored. /04.03.2010

Președinte:Aurel Burlacu
Judecători:Aurel Burlacu, Cauze

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 17/2010. Curtea de Apel Galati