Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 18/2010. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- art.2781pr.pen.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA PENALĂ NR.18
Ședința publică din 19 februarie 2010
PREȘEDINTE: Nechifor Veta
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea plângerii formulată de petenții și, domiciliați în B,-, jud. B, împotriva rezoluției nr.1225/P/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.
La apelul nominal a răspuns petentul, lipsă fiind petenta și intimații, și.
Procedura necompletă cu intimații și, întrucât dovezile de îndeplinire a procedurii de citare nu au fost restituite la dosar.
S-a făcut referatul cauzei, după care i se aduce la cunoștința petentului faptul că nu se poate adresa direct instanței cu plângere împotriva anumitor persoane, ci aceasta trebuie formulată la parchet pentru efectuarea de cercetări și în funcție de soluția dată, se poate adresa cu plângere la instanță.
Petentul arată că înțelege să renunțe la plângerea formulată împotriva intimaților procurori și.
Instanța pune în discuție excepția de necompetență materială a Curții de Apel Suceava în soluționarea plângerii privind pe intimatul.
Petentul este de acord cu declinarea competenței la Tribunalul Botoșani pentru soluționarea plângerii împotriva actelor procurorului, în ceea ce-l privește pe intimatul.
Procurorul, având cuvântul, arată că în atare situație lipsa de procedură cu cei doi intimați nu reprezintă un impediment pentru declinarea competenței. Pune concluzii de declinare a competenței în favoarea Tribunalului Botoșani, pentru soluționarea plângerii formulate împotriva rezoluției nr.1225/P/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani privind pe intimatul, care are calitatea de organ de poliție.
După deliberare,
CURTEA
Asupra plângerii de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.6 din 14.01.2010 a Tribunalului Botoșani, a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe petenții și în favoarea Curții de Apel Suceava.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, că prin plângerea care face obiectul cauzei de față, petenții sesizează aspecte legate de activitatea prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, încât competența de soluționare a acestei plângeri revine Curții de Apel Suceava, în conformitate cu disp. art.2781pr.pen.
Investită cu soluționarea cauzei, instanța constată următoarele:
Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, petentul sesiza faptul că agentul șef adjunct de poliție din cadrul Poliției mun. B, având de rezolvat o reclamație a sa, promovată din audiență, la care a atașat unele acte, i-a sustras două dintre aceste acte.
Soluționând plângerea, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 29 septembrie 2009, rezoluție confirmată prin Ordonanța din 29 octombrie 2009 prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul, sub aspectul infracțiunii prev. de art.242 alin.1, 3 Cod penal, întrucât fapta nu există.
În continuare, petentul a formulat plângere la Tribunalul Botoșani, atât împotriva rezoluției și ordonanței menționate, cât și împotriva procurorilor care au dat soluțiile respective.
Potrivit disp. art.2781pr.pen. după respingerea plângerii făcute conform art.275-278.pr.pen. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a Ordonanței, persoanele vătămate pot face plângere la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
La termenul de astăzi, 19.02.2010, după ce petentului i-a fost adusă la cunoștință procedura care ar trebui urmată în privința nemulțumirii exprimată față de cei doi procurori care au dat soluțiile în cauză, acesta a înțeles să renunțe la plângerea formulată împotriva magistraților.
În atare situație, instanța constată că, în ce-l privește pe intimatul, având în vedere calitatea sa de agent șef adjunct de poliție, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Botoșani.
Curtea apreciază că în cauză nu poate fi vorba de un conflict negativ de competență și că, pe cale de consecință, nu se impune trimiterea cauzei la. pentru a pronunța un regulator de competență, întrucât, între Tribunalul Botoșani, care la momentul respectiv a declinat în mod corect cauza în favoarea Curții de Apel Suceava și această din urmă instanță nu există păreri divergente legate de competența materială, din considerentele expuse mai sus.
Așa fiind, instanța, va lua act că petentul a renunțat la soluționarea plângerii formulată împotriva procurorilor și, urmând ca în ce privește plângerea formulată împotriva actelor procurorului referitoare la intimatul, să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE
Ia act că petentul a renunțat la judecarea plângerii formulată împotriva intimaților și.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe intimatul în favoarea Tribunalului Botoșani.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare pentru părțile lipsă și de la pronunțare pentru petentul prezent.
Pronunțată în ședință publică.
Președinte, Grefier,
Red.
Dact.
2 ex.
25.02.2010
CURTEA DE APEL SUCEAVA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Nr- din 15.02.2010
Către,
Tribunalul Botoșani - secția penală
Vă înaintăm alăturat dosarul nr- al Curții de Apel Suceava, privind pe petenții și, având în vedere că prin sentința penală nr.18 din 19.02.2010, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe intimatul, în favoarea instanței dvs.
Președinte, Grefier,
Președinte:Nechifor VetaJudecători:Nechifor Veta