Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 193/2009. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR. 193

Ședința publică de la 26 martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anton Dan

JUDECĂTOR 2: Obreja Manolache Ancuța Gabriela

Judecător - - -

Grefier -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI - a fost reprezentat la termenul de judecată din data de 19.03.2009 prin procuror

La ordine fiind soluționarea recursului penal, având ca obiect " contestație în anulare" declarat de contestatorul împotriva deciziei penale nr.899 din 19.12.2008 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr-.

La apelul nominal lipsă părțile.

Dezbaterile asupra contestației în anulare de față au avut loc în ședința publică din data de 19.03.2009, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,

Curtea,

Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:

Tribunalul Iași, prin decizia penală nr. 899/19.12.2008, a hotărât:

Respinge cererea formulată de contestatorul de sesizare a Curții Constituționale, în vederea soluționării excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor:

- articolului 52 alin. 2 și 3 Cod procedură penală;

- articolului 51 alin. 2 Cod procedură penală;

- articolelor 336, 337 Cod procedură penală;

- articolul 29 din Legea 47/1992 republicată;

- articolului 183 și 244 Cod procedură civilă;

- articolul 19 alin. 4 din Legea -;

Cu drept de recurs în 48 de ore de la pronunțare.

Respinge, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare formulată de către contestatorul recurent petent, domiciliat în mun. I, B-dul - cel M li, nr. 3, - 1-1,.5,.18, jud. I, împotriva deciziei penale nr. 195 din 22.02.2007 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-.

În baza art. 192 alin. 2 Cod pr. pen. obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru hotărî astfel, prima instanță reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, contestatorul a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 195 din 22.02.2007 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, ca instanță de recurs.

Contestatorul a indicat următoarele motive pe care se bazează contestația formulată:

- faptul că numitul nu a fost citat în cauză, considerând că astfel au fost încălcate disp. art. 386 pct. a C.P.P.;

- că nu a fost efectuată cercetare judecătorească și a fost împiedicat să participe la judecata cauzei (nefiindu-i permis să intre în sala de ședință), să își facă apărările, să își administreze probele pe care le are;

- că hotărârile pronunțate atât de Judecătoria Iași - ca instanță de fond - și Tribunalul Iași - ca instanță de recurs - sunt lovite de nulitate absolută, au fost date cu încălcarea gravă a legii și cu încălcarea dreptului constituțional la un proces echitabil.

Examinând motivele invocate de contestator, instanța constată că această contestație în anulare este inadmisibilă în principiu, din următoarele motive:

Art. 386 din Cod procedură penală prevede, limitativ, cazurile de contestație în anulare, la literele:

- a). când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

- b). când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

- c). când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. f-i) cu privire la care existau probe în dosar;

- d). când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

- e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie, potrivit art. 385 ind. 14 alin. 1 ind. 1 ori art. 385 ind. 16 alin. 1 Cod procedură penală.

Admiterea în principiu a unei astfel de cereri, având ca obiect contestație în anulate, este reglementată de prevederile art. 391 din Codul d e procedură penală, potrivit cărora, "instanța examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestație prevăzută în art. 386 lit. a, b,c, și e, fără citarea părților. Instanța, constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate".

Referitor la motivele invocate de către contestator, este de precizat că în cauză nu este aplicabil cazul prev. de art. 386 lit. "a" Cod procedură penală, întrucât a fost prezent personal în fața instanței de judecată la termenul din 12.02.2007, când au fost puse concluzii în recurs în dosarul penal nr- al Tribunalului Iași.

Față de această împrejurare, referitoare la faptul că a fost prezent la dezbateri, se constată că nu este aplicabil nici cazul prev. de art. 386 lit. "b" Cod procedură penală.

Totodată, se constată că nu ne aflăm în cazul prev. de lit. " ", când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal, dintre cele prev. la art. 10 alin. 1 lit. "f-i" Cod procedură penală cu privire la care existau probe în dosar.

Nu poate fi incident nici cazul de la lit. "e", când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs nu a fost ascultat inculpatul prezent și ascultarea acestuia să fi fost obligatorie, conform art. 385 ind. 14 alin. 1 ori 385 ind. 16 alin. 1.

Față de toate acestea, ținând seama și de dispozițiile art. 391 din Codul d e procedură penală, tribunalul constată că cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei penale nr. 195 din 22.02.2007 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-,este inadmisibilă în principiu, urmând a fi respinsă ca atare.

În ceea ce privește excepțiile de neconstituționalitate ale art. 52 alin. 2 și 3, 51 alin. 2, 336, 337 Cod procedură penală; art. 29 din Legea 47/1992 republicată; art. 183 și 244 Cod procedură civilă și art. 19 alin. 4 din Legea -, excepții invocate de contestator prin memoriile depuse în mod succesiv la dosarul cauzei se constată că aceste excepții privesc aceleași motive care au fost invocate și până în prezent în cauză, instanța pronunțându-se cu privire la ele, și, având în vedere că excepțiile invocatenu au legătură cu prezenta cauză, va fi respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepțiilor de neconstituționalitate invocate.

Contestatorul declarat recurs împotriva sentinței penale indicate mai sus, dar și împotriva încheierii de ședință pronunțate în cauză la dat de 23.10.2008, prin care Tribunalul Iașia respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Analizând dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată în dosarul nr- la data de 23.10.2008

Tribunalul Iașia respins cererea contestatorului de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului 52 alin. 2 și 3 Cod procedură penală; articolului 51 alin. 2 Cod procedură penală; articolelor 336, 337 Cod procedură penală; articolul 29 din Legea 47/1992 republicată; articolului 183 și 244 Cod procedură civilă; articolul 19 alin. 4 din Legea -.

În același sens a hotărât Tribunalul Iași și prin decizia penală nr. 899/19.12.2008.

Potrivit art. 29 alin. 6 teza a II-a din Legea nr. 47/1992, republicată, dispozițiile de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale pot fi atacate cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare.

potrivit art. 186 al. 1 și 2 Cod procedură penală, termenul de recurs de 48 de ore pentru încheierea din data de 23.10.2008 s- împlinit la data de 25.10.2008, iar pentru dispozițiile de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinse în decizia penală nr. 899/19.12.2008 a Tribunalului Iașis - împlinit la data de 21.12.2008.

În speță, contestatorul declarat recurs la 05.01.2009 cu depășirea termenului prevăzut de dispozițiile legale indicate mai sus.

Ca urmare, Curtea, în temeiul art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. Cod procedură penală, va respinge ca tardive recursurile declarate de contestatorul împotriva încheierii de ședință din 23.10.2008 pronunțate de Tribunalul Iași în dosarul nr- și împotriva dispozițiilor privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale din decizia penală nr. 899/19.12.2008 pronunțată de Tribunalul Iași.

Cu privire la recursul declarat împotriva dispozițiilor privind respingerea contestației în anulare din decizia penală nr. 899/19.12.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, Curtea constată că este inadmisibil.

Din examinarea disp. art. 392 Cod procedură penală rezultă că hotărârea pronunțată asupra contestației în anulare poate fi atacată cu apel sau recurs numai într-o singură ipoteză, anume aceea a contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. d Cod procedură penală, când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Decizia pronunțată de instanța de recurs învestită cu soluționarea contestației în anularea propriei hotărâri date în judecarea unui recurs este definitivă și nu poate fi atacată cu recurs.

În consecință, recursul declarat împotriva dispozițiilor privind respingerea contestației în anulare din decizia penală nr. 899/19.12.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, va respins ca inadmisibil, în temeiul art. 385 ind. 15 pct.1 lit. Cod procedură penală.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;

Pentru aceste motive,

În numele legii,

Decide:

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de contestatorul împotriva încheierii de ședință din 23.10.2008 pronunțate de Tribunalul Iași în dosarul nr-, încheiere pe care o menține.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de contestatorul împotriva dispozițiilor privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale din decizia penală nr. 899/19.12.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, dispoziții pe care le menține.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul împotriva dispozițiilor privind respingerea contestației în anulare din decizia nr. 899/19.12.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, dispoziții pe care le menține.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe recurent la 70 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 Martie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - - -

Judecător,

- -

Grefier,

Red./Tehnored.:

2 ex./17.04.2009

Președinte:Anton Dan
Judecători:Anton Dan, Obreja Manolache Ancuța Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 193/2009. Curtea de Apel Iasi