Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 195/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

Sentința PENALĂ NR. 195/

Ședința publică din data de 29 Octombrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Mița Mârza judecător

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de PROCUROR -

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra plângerii formulate, potrivit dispozițiilor art.2781Cod procedură penală, de petentul, împotriva rezoluției nr.1/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, menținută prin Rezoluția nr.947/II/2/2009 a aceluiași parchet.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 23 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, pentru a da petentului G posibilitatea de a depune note scrise în susținerea plângerii formulate, potrivit dispozițiilor art.306 Cod procedură penală, Curtea a amânat pronunțarea la data de 29.10.2009.

Ulterior deliberării

CURTEA

Asupra plângerii înregistrate la această instanță sub nr- formulată de petentul G împotriva rezoluției nr.1/P/20098 din 30.06.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, astfel cum a fost confirmată prin rezoluția nr.947/II/2/2009 din 30.07.2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.

Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin rezoluția nr.1/P/2009 din 30.06.2009 a parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, s-a dispus în baza ar.228 alin.4 Cod procedură penală în referire la art.10 alin.1 lit.b Cod procedură penală neînceperea urmăririi penale față de intimatele:

-, avocat, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art.26 Cod penal raportat la art.215 alin.1 și 2 Cod penal și art.290 Cod penal;

-, sub aspectul infracțiunii prevăzută de art.215 alin.1 și 2 Cod penal;

- sub aspectul infracțiunii prevăzută de art.26 Cod penal raportat la art.215 alin.1 și 2 Cod penal.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut următoarele:

La data de 03.01.2009 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚIo plângere penală formulată de persoana vătămată G, împotriva făptuitorilor, - și pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.1 și2 Cod penal, respectiv complicitate la înșelăciune, prevăzută de art.26 raportat la art.215 alin.1 și 2 Cod penal.

În plângerea formulată și în declarația dată în fața procurorului, persoana vătămată a arătat că făptuitoarea a săvârșit infracțiunea de înșelăciune, iar avocatul, care a reprezentat-o pe cea dintâi în dosarele de lichidare judiciară a SC SRL G, și, reprezentantul societății de lichidare judiciară, au săvârșit infracțiunea de complicitate la înșelăciune.

Persoana vătămată a susținut, în esență, că avocatul, prin redactarea unor acte care conțin date necorespunzătoare adevărului, a ajutat-o pe -, pe care a reprezentat-o în dosarele de lichidare judiciară, să încaseze suma de 11.572 lei, sumă pe care, în calitate de reprezentant al societății de lichidare judiciară, a dispus să fie plătită către aceasta.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că pe rolul Tribunalului Galați se află înregistrat dosarul nr-, având ca obiect declanșarea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului SC SRL, G având calitatea de creditor.

La termenul din data de 04.09.2007, prin avocat, a formulat o cerere de repunere în termenul de înscriere la masa credală, arătând că a plătit impozit și chiria pentru un teren situat în

Reprezentantul lichidatorului judiciar a fost de acord cu cererea formulată.

Prin sentința civilă nr.859 din 11.09.2007, judecătorul sindic a admis cererea de repunere în termenul de înscriere la masa credală și a dispus înscrierea la masa credală a debitoarei cu suma de 11.572 lei RON, reprezentând taxe și impozite.

G și, în calitate de creditori, au declarat recurs împotriva sentinței civile nr.859 din 11.09.2007 a Tribunalului Galați. Prin decizia civilă nr. 178/R/07.03.2008 a Curții de APEL GALAȚI acesta a fost respins ca nefondat.

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚIa constatat că din verificările efectuate în cauză nu rezultă indicii privind săvârșirea vreunei fapte prevăzute de legea penală de către făptuitoarele, și.

Avocatul, în calitate de reprezentant al făptuitoarei, a formulat cererea respectivă în numele acesteia, iar judecătorul sindic, examinând actele și lucrările dosarului, a dispus, soluția fiind menținută prin decizia civilă nr.178/R/07.03.2008 a Curții de APEL GALAȚI.

Cu prilejul audierii de către procurorul persoana vătămată Gaa rătat că motivele de recurs redactate de către avocatul pentru împotriva încheierii de ședință din data de 20.11.2006, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr.57/LJ/2004 nu corespund realității.

Din verificări a rezultat că recursul a fost înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI sub nr.222/-, prin decizia penală nr.498/R/22 iunie 2007 fost admis recursul declarat de, a fost casată în parte încheierea recurată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare a cererii de înregistrare a creanței.

Instanța de judecată când a pronunțat această decizie a examinat toate actele și lucrările dosarului.

De asemenea, cu ocazia audierii, persoana vătămată Gam ai susținut că solicită efectuarea de cercetări față de avocatul și pentru alte fapte, arătând că, în dosarul nr.2731/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, în care s-au făcut cercetări față de pentru infracțiunea de bancrută frauduloasă, a semnat declarația de învinuit a acesteia, în calitate de avocat ales. A considerat că, declarația nu corespunde adevărului și a apreciat că, semnând acea declarație, avocatul a săvârșit o faptă penală.

S-a dispus neînceperea urmăririi penale și cu privire la această faptă. S-a reținut că semnătura avocatului ales pe declarația de învinuit atestă prezența acestuia în momentul audierii, neatrăgând răspunderea penală a avocatului în situația în care declarația conține date nereale.

Împotriva acestei rezoluții petentul a formulat plângere conform dispozițiilor art.278 Cod procedură penală, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin rezoluția nr.947/II/2/2009 din 30.07.2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, reținându-se în esență că rezoluția atacată este legală, fiind dată în urma unor cercetări complete.

Nemulțumit de soluția dată de procuror în dosarul nr. 1/P/2009 precum și de modul în care a fost soluționată plângerea de către procurorul superior, petentul a formulat plângerea de față descriind din nou faptele sesizate.

S-a susținut că Parchetul a omis să cerceteze dacă în probatoriul dosarului nr- al Tribunalului Galați există cererea creditorului G pentru declanșarea procedurii de faliment a SC cât și cererea din 04.09.2007 și ar fi constatat că aceste cereri nu există.

Petentul Gaî nvederat că, în calitate de creditor, a formulat în dosarul nr- întâmpinare pe care a depus-o la 28.08.2007 împotriva cererii și declarației de creanță care formau obiectul rejudecării cauzei cu termen la 04.09.2007, în care a dovedit cu 11 înscrisuri că scopul urmărit de era numai recuperarea cheltuielilor efectuate de aceasta cu însușirea imobilului respectiv pe calea tentativei de bancrută frauduloasă, ignorate însă total de către judecătorul sindic.

Împotriva încheierii din 4.09.2007 și sentinței penale nr.859/11.09.2007 petentul a formulat mai întâi cerere de îndreptare depusă instanței la 30.11.2007 pentru îndreptarea sentinței cu erori de judecată și completarea ei cu pronunțarea omisă asupra capetelor de cerere din întâmpinarea depusă la 28.08.2007, pentru ca împreună cu recursul declarat la 3.12.2007 împotriva aceleiași sentințe să ie înaintate Curții de APEL GALAȚI.

Petentul Gaî nvederat că judecătorul sindic, contrar Codului d e procedură civilă, a înaintat la Curtea de APEL GALAȚI numai recursul, iar cererea de îndreptare, în loc să fie soluționată de urgență în Camera de Consiliu fără citarea părților, conform art.281 Cod procedură civilă, a amânat soluționarea ei timp de 125 zile, adică până la 25.03.2008, așteptând mai întâi soluționarea recursului. Prin decizia 178/R/07.03.2008 a fost respins recursul iar judecătorul sindic a folosit această decizie, la motivarea cererii de îndreptare a aceleiași sentințe recurate, cu alte cuvinte, a așteptat contrar legii mai întâi soluționarea recursului pentru a ști cum să procedeze la soluționarea cererii de îndreptate.

Totodată, petentul a precizat că Parchetul a respins cererea de trimitere în judecată a învinuitei avocat pentru complicitate cu la înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, ca fiind nefondate considerând că aceasta a acționat în limitele mandatului atribuit, în calitate de reprezentantă a lui, prin redactarea unor acte mincinoase, a ajutat-o să încaseze pe nedrept suma de 11572 lei și că, cu ocazia audierii în calitate de învinuită a numitei în dosarul nr.2731/P/2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, aceasta a fost asistată de avocat care a semnat declarația clientei sale.

Petentul a susținut că, în realitate, cererea și declarația de creanță din 15.03.2006 ambele mincinoase, depuse în dosarul nr.57/2004 LJ sunt semnate numai de către avocat, de asemenea, recursul mincinos declarat împotriva încheierii din Camera de Consiliu din 20.11.2006 semnat tot de avocat singură, iar în dosarul nr.2731/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galația semnat în numele învinuitei, declarația în care a precizat mincinos că în raportul final nr.750/14.07.2002 întocmit de SC este menționat faptul că învinuita este titulara certificatului de urbanism și a autorizației de construire, ambele cu nr.7543 din 27.05.1992 privind construirea imobilului din-, învinuita fiind lipsă la audiere.

Petentul a menționat că Parchetul a respins cererea de trimitere în judecată a învinuitei pentru complicitate cu la înșelăciune și abuz în serviciu ca fiind nefondată, considerând că împrejurarea că, în calitate de lichidator judiciar, a fost de acord cu înscrierea învinuitei în lista creditorilor SC cu suma de 11572 lei nu poate constitui o faptă penală, atâta timp cât cercetările efectuate nu au scos în evidență elemente care să ateste încălcarea dispozițiilor legale. De asemenea, a reținut greșit că prin decizia nr.498/R/22.06.2007 a Curții de APEL GALAȚIs -a dispus restituirea cauzei pentru rejudecarea cererii de înregistrare a creanței de 11572 lei.

A susținut petentul că, în realitate, prin decizia nr.498/R/22.06.2007 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚIs -a dispus rejudecarea declarației de creanță în valoare de 11572 lei, numai sub aspectul eludării de către lichidatorul judiciar a etapei de verificare a creanței conform art.36 din Legea nr.64/1995 dacă este certă, lichidă și exigibilă și aplicarea corectă a dispozițiilor art.41 din Legea nr.85/2006. cu privire la accesorii, potrivit căruia penalitățile și actualizarea cu rata inflației sunt interzise a fi aduse la valoarea creanței. Învinuita a ignorat această dispoziție obligatorie a Curții de APEL GALAȚI, a refuzat să-și îndeplinească atribuția de serviciu prevăzută de art.36 din Legea nr.64/1995 în perioada 15.03.2006 - 4.09.2007, aceasta comițând pe lângă complicitate cu învinuita și infracțiunea de abuz în serviciul. Judecătorul sindic a ignorat, de asemenea, dispoziția obligatorie din decizia 498/R/2006 cât și dispozițiile art.11 (2) din Legea nr.85/2006, potrivit căruia judecătorul sindic răspunde de activitatea lichidatorului judiciar pe calea controlului judecătoresc și se impunea să o oblige pe aceasta să întocmească raportul de verificare a declarațiilor de creanță dacă este certă, lichidă și exigibilă.

Petentul a mai învederat că Parchetul a reținut greșit că învinuita a ajutat-o pe să inducă în eroare SC SRL G prin acordul dat de înscrierea creanței nr.11572 lei în lista creditorilor deoarece, în realitate, nu SC SRL Gaf ost indusă în eroare ci instanța de judecată, de către ambele învinuite în frauda averii debitorului SC cu suma respectivă.

S-a mai susținut că toate afirmațiile mincinoase făcute de judecătorul sindic în încheierea de ședință din 14.09.2009 cât și în sentința 859/11.09.2007, rămasă definitivă și irevocabilă, pronunțată în dosarul nr.5465/121 din 2007 s-au datorat unei înțelegeri oculte cu făptuitoarele, și pentru a părea firească și legală cererea petentei de înscriere la masa credală cu 11572 lei, la primul termen de judecată din 04.09.2007 în dosarul nr-.

S-a solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluției atacate și trimiterea în judecată a făptuitoarelor pentru infracțiunile sesizate.

Verificând rezoluția atacată Curtea constată, în baza lucrărilor și materialului din dosar că aceasta este temeinică și legală, plângerea urmând a fi respinsă pentru considerentele ce se vor arăta:

Potrivit dispozițiilor art.1 Cod procedură penală, scopul oricărui proces penal este acela al constatării la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Verificarea unei plângeri, denunț sau a altui mod de sesizare se realizează, conform dispozițiilor art.228 alin.1 Cod procedură penală și art.224 alin.1 Cod procedură penală, prin investigații proprii ale organelor de urmărire penală, actele de investigație denumite de lege acte premergătoare trebuind să servească atât la constatarea existenței sau inexistenței vreuneia dintre cazurile prevăzute de art.1 Cod procedură penală, cât și la luarea hotărârii de a începe sau nu urmărirea penală, răspunzându-se astfel cerințelor statuate cu valoare de principiu în dispozițiile art.1 Cod procedură penală.

În respectarea acestor dispoziții legale procurorul a desfășurat toate activitățile ce se impuneau în cadrul actelor premergătoare necesare pentru soluționarea plângerii penale formulate de petiționar, dar și pentru a stabili eventuala incidență a vreunuia din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzut de art.10 Cod procedură penală.

Cum nu au fost relevate minime indicii temeinice, în sensul art.681Cod procedură penală, care să justifice presupunerea rezonabilă că persoanele față de care s-au efectuat acte premergătoare au săvârșit, cu vinovăția cerută de lege, faptele expuse în plângerea penală, în mod corect procurorul, constatând că intimatele nu au săvârșit infracțiunile reclamate și nici alte fapte de natură penală care să le atragă răspunderea penală, a dispus neînceperea urmăririi penale întemeiat pe dispozițiile art.10 alin.1 lit.b Cod procedură penală.

Susținerile petentului nu au fost confirmate, nefăcându-se dovada că intimata în complicitate cu intimatele și ar fi indus în eroare instanțele civile prezentând ca adevărate fapte mincinoase în scopul obținerii unui folos material prin păgubirea petentului sau a SC SRL

Formularea unor cereri de către intimata personal sau prin avocat, în dosarul de lichidare judiciară nu pot fi asimilate unor fapte penale, cum nici înscrierea acesteia la masa credală a SC SRL G de către intimata nu poate constitui o faptă penală, asupra tuturor acestor chestiuni pronunțându-se definitiv și irevocabil instanțele comerciale.

În egală măsură nu poate fi considerată ca o încălcare a legii penale fapta intimatei care în calitatea sa de avocat a semnat declarația dată de clienta sa în dosarul penal nr. 2731/P/2004 format la plângerea penală a persoanei vătămate

Se constată, așadar, că în mod corect procurorul a reținut că intimatele nu se fac vinovate de săvârșirea infracțiunilor reclamate, actele premergătoare reliefând fără dubiu că aspectele arătate de petent nu sunt prevăzute de legea penală și că deci acestea nu pot fi subiecte ale infracțiunilor invocate și nici a vreunei alte fapte cu conotație penală.

Faptul că sesizarea petentului nu a avut finalitatea dorită nu este de natură să-i creeze reprezentarea că procurorii nu i-au soluționat corect cauza, atât timp cât au respectat atât drepturile petentului cât și pe cele ale intimatelor, fiind însă inadmisibilă transpunerea unor chestiuni de natură civilă soluționate în mod definitiv și irevocabil în plan penal, organele judiciare penale neavând competența soluționării unor litigii de natură civilă.

Pentru toate aceste considerente plângerea de față va fi respinsă ca nefondată conform dispozițiilor art.2781alin.8 pct.a Cod procedură penală, cu consecința menținerii rezoluției atacate și a obligării petentului, în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea plângerii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul (CNP:-, fiul lui G și, născut la data de 16 octombrie 1927 în comuna L, județul G, cu domiciliul în G,-, - 4, scara 4, etaj 3, apartament 38, județul G, I seria - nr.-) împotriva rezoluției nr.1/P/2009 din 30.06.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, astfel cum a fost confirmată prin Rezoluția nr.947/II/2/2009 din 30.07.2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petentul la plata către stat a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru petentul G și pentru intimata, șide la comunicarepentru intimata, în G, strada - 11 nr.14, - 13, apartament 7, județul G, și pentru intimata, în G,. G nr.5, - 3, apartament 6, județul

Pronunțată în ședință publică azi, 29 octombrie 2009.

PREȘEDINTE,

- -

Grefier,

- -

Red. /19.11.2009

Tehnored. -/2 ex/24.11.2009

Președinte:Mița Mârza
Judecători:Mița Mârza

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 195/2009. Curtea de Apel Galati