Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 200/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA cod operator 2711

Secția penală

Dosar nr-

SENTINȚA PENALĂ NR. 200/PI

Ședința publică din 22 iulie 2009

PREȘEDINTE: Victor Ionescu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare plângerea formulată de petenta SC SRL Sânnicolau M împotriva rezoluției pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr. 60/P/2009 și a rezoluției Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA pronunțată în dosar nr. 391/II/2/2009.

La apelul nominal lipsă petenta, se prezintă intimatul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte probe de administrat ori cereri de formulată, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la judecarea acesteia.

Intimatul solicită respingerea plângerii formulată de petentă și menținerea rezoluțiilor atacate.

Procurorul pune concluzii de respinge ca neîntemeiată a plângerii petentei, menținerea ca legală și temeinică a rezoluțiilor atacate întrucât intimatul a acționat cu bună credință.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARAs -a înregistrat sub nr- plângerea formulată de petenta SC SRL prin reprezentantul său legal A administratorul societății, împotriva rezoluției pronunțate de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr. 60/P/2009 și a rezoluției Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA din dosar nr. 391/II/2/2009.

În motivarea cererii petenta se arată nemulțumită de soluția de neîncepere a urmăririi penale față de ul de poliție sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 Cod penal, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, care cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu l-ar fi sancționat contravențional în mod abuziv.

Sancțiunea a fost anulată ulterior de către instanța de judecată.

Se reține că la data de 20.03.2008 în urma unui control efectuat de ul de poliție s-a solicitat numitei registrul unic de control pentru a consemna rezultatul controlului.

Numita, angajată în calitate de barmaniță, nu a pus la dispoziția organului de poliție registrul solicitat, motiv pentru care s-a întocmit procesul verbal de constatare a contravenției seria - nr. -/24.03.2008 - prin care SC SRL a fost amendată cu suma de 1000 lei pentru încălcarea dispozițiilor art. 2 lit. h din Legea nr. 252/2003, conform dispozițiilor art. 3 alin.1, lit. b din aceeași lege.

Acest proces verbal de constatare a contravenției a fost atacat la Judecătoria Timișoara care, prin sentința civilă nr. 14157 din 11.11.2008 pronunțată în dosar nr- a admis plângerea petentei și a anulat acest proces verbal de constatare a contravenției.

În motivarea sentinței civile a Judecătoriei Timișoara se reține că în mod greșit a fost sancționată de către organele de control numita, aceasta având calitatea de barman la societatea petentei. În motivare se mai arată că potrivit art. 1 alin.1 și art. 3 din Legea nr. 252/2003 doar contribuabilii persoane juridice înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului au obligația de a prezenta organelor de control Registrul Unic de Control și nu angajații acesteia.

Chiar dacă procesul verbal de constatare a contravenției a fost anulat de către instanță, acest fapt nu conduce la concluzia că ul de poliție se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 Cod penal. Procesul verbal încheiat de către ul de poliție s-a efectuat în limitele competențelor legale ale acestuia, iar pe fond procesul verbal de contravenție nu a fost verificat de către instanță.

Așa fiind, Curtea apreciază că în mod corect s-a reținut, conform probatoriului că ul de poliție nu a săvârșit infracțiunea reclamată în sarcina sa de către petentă.

În consecință, în baza art. 2781alin.8, lit. a va C.P.P. fi respinsă plângerea petentei SC SRL împotriva rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale atacate, ca nefondată, menținând rezoluțiile pronunțate de parchet.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 C.P.P. petenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petenta SC SRL Sânnicolau M împotriva rezoluției pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr. 60/P/2009 și a rezoluției Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA pronunțată în dosar nr. 391/II/2/2009, ca neîntemeiată.

În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală obligă petenta la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 200 lei.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare cu petenta și de la pronunțare cu intimatul.

Pronunțată în ședință publică azi 22.07.2009.

PREȘEDINTE,

- - GREFIER,

- -

Red. VI/29.07.2009

Tehnored. AA

3 ex./29.07.2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA cod operator 2711

Secția penală

Dosar nr-

MINUTA SENTINȚEI PENALE NR. 200/PI

Respinge plângerea formulată de petenta SC SRL Sânnicolau M împotriva rezoluției pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr. 60/P/2009 și a rezoluției Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA pronunțată în dosar nr. 391/II/2/2009, ca neîntemeiată.

În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală obligă petenta la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 200 lei.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare cu petenta și de la pronunțare cu intimatul.

Pronunțată în ședință publică azi 22.07.2009.

PREȘEDINTE,

- -

Președinte:Victor Ionescu
Judecători:Victor Ionescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 200/2009. Curtea de Apel Timisoara