Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 21/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
SENTINȚA PENALĂ NR. 21/
Ședința publică din data de 17 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Zoița Frangu
Grefier - -
Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror:
S-a luat în examinare cauza penală având ca obiect plângerea formulată de
petentul - avocat în cadrul Baroului B, împotriva rezoluției nr. 219/II/2/2008 din data de 12 decembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 673/P/2008 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea.
La apelul nominal făcut în ședința publică, conform art. 297 cod procedură penală se prezintă petentul, personal, lipsind intimatul.
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea art. 176 - 181 cod procedură penală.
Instanțapune în discuție competența Curții de Apel Constanța - față de adresa nr. 9660/31.10.2008 - aflată la fila 21 din dosarul de urmărire penală - emisă de Uniunea Națională a Avocaților B, din care rezultă că petentul nu figurează în " avocaților" Baroului
Petentul precizează că este membru al Baroului Constituțional - Baroul domnului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că la dosar există două adrese - într-una dintre acestea se spune că face parte din Baroul București, iar din cea de a doua rezultă că petentul nu este membru al Baroului Astfel, în raport de existența unor contradicții între cele două adrese se va putea pune apoi în discuție competența instanței, mai ales că rezoluția pe care petentul o atacă este pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea.
Petentul, având cuvântul, arată că insistă asupra faptului că acea rezoluție este nelegală.
Instanța aduce la cunoștință că există decizia în interesul legii nr. XXVII/2007 prin care se stabilește că "asistența juridică acordată în procesul penal unui inculpat sau învinuit de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condițiile Legii nr. 51/1995, modificată și completată prin Legea nr. 255/2004, echivalează cu lipsa de apărare a acestuia".
Petentul depune la dosar set de înscrisuri - în copie - constând în: Decizia nr. 480 din 18 iunie 2008 Uniunii Naționale a Barourilor din România - Baroul București din care rezultă că începând cu data de 18.06.2008 petentul este înscris în calitate de avocat definitiv pe " avocaților" Baroului B; proces verbal din 18.06.2008 privind depunerea jurământului; proces verbal privind susținerea examenului de admitere în profesia de avocat, prin care se atestă că petentul a fost admis în avocatură la data de 18.06.2008; certificat de înregistrare fiscală seria A nr. - din 01.07.2008rezoluția din 28.01.2007 pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 4201/P/2006, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul; referat cu propunere de neîncepere a urmăririi penale față de numiții și; extras din Legea nr. 51/1995 din care rezultă clar modul de organizare și funcționare; extras din Legea nr. 3/1948 prin care s-a desființat Uniunea Națională a Barourilor din România; Decizia nr. 5321/07.11.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; adresa nr. 70/10.10.2006 a Sindicatului Independent al din România către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj și răspunsul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj; certificat privind decizia penală nr. 1561/07.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului, pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani în dosarul nr. 141/P/2008; și concluzii scrise formulate de petentul în prezenta cauză.
Precizează că prin Legea nr. 3/1948 a fost desființată Uniunea Națională a Barourilor din România, fiind reînființată de către d-nul prin intermediul OG. 26/2000. Arată că este de importanță capitală faptul că Uniunea Națională a Barourilor din România - și implicit Baroul București nu posedă acte legale de înființare. Aceste acte le deține doar adevăratul Barou B, legal înființat de d-nul.
Mai arată petentul că s-a prezentat în mod legal la examen, a susținut proba scrisă și orală și a promovat examenul fiindu-i eliberată la acea dată o adeverință și fiind numit avocat în cadrul Baroului Totodată, potrivit Legii nr. 51/1995cercetarea penală împotriva unui avocat se face de către Parchetul Curții de Apel Zonale, în cazul său cercetarea penală fiind făcută de o instituție necompetentă - respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea.
Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
,
Asupra cauzei penale de față, Curtea constată următoarele:
La data de 19 decembrie 2008, pe rolul Curții de Apel Constanțas -a înregistrat plângerea formulată de petentul, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 17 noiembrie 2008.
Petentul a formulat și plângere la procurorul ierarhic superior din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, care, prin rezoluția 219/2/II/2008 a respins ca nefondată plângerea.
La termenul din 17 februarie - primul termen de judecată - instanța a pus în discuția părților competența Curții de Apel Constanța în raport de calitatea persoanei.
Din actele de la dosar rezultă că petentul are calitatea de avocat conform deciziei 480 din 18 iunie 2008 din cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România - Baroul București (Baroul Constituțional).
La dosarul de urmărire penală - fila 21 - se află adresa Baroului B din care rezultă că numitul "nu figurează în Avocaților - Baroul București ".
Față de cele precizate mai sus, Curtea se va desesiza și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea, conform art. 42 alin. 2 cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența de soluționare a cauzei, având ca obiect plângerea formulată de petentul - avocat în cadrul Baroului B, împotriva rezoluției nr. 219/II/2/2008 din data de 12 decembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 673/P/2008 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea - în favoarea Judecătoriei Tulcea, conform art. 42 alin. 3 cod procedură penală (calitatea persoanei).
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2009.
Președinte de complet, Grefier,
- - - -
Red.jud.: -
Tehnored.gref.: -
Ex. 2/23.02.2009
Președinte:Zoița FranguJudecători:Zoița Frangu