Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 23/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 23/
Ședința publică din 09 Ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Voicu JUDECĂTOR 2: Dumitru Diaconu
JUDECĂTOR 3: Elena Minodora
Judecător: - -
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:
Procuror:
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul penal declarat de inculpatul, domiciliat în comuna, sat, județul A, împotriva deciziei penale nr. 235 din 11.11.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 08 ianuarie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată la data de 09 ianuarie 2009, când în urma dezbaterii s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA
Asupra recursului penal, deliberând, constată:
Prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea d Argeș sub nr. 848/P/16 mai 2007, numita a solicitat tragerea la răspundere penală lui G - primarul comunei, județul A pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246.Cod Penal, învederând faptul că acesta refuză să pună în executare sentința civilă nr. 277/08 martie 2005 Judecătoriei Curtea d e A, rămasă definitivă și irevocabilă, în baza căreia era obligat să înainteze, de îndată, Prefecturii A documentele necesare în vederea emiterii ordinului de atribuire a unui teren în suprafață de 1,16 ha situat în intravilanul comunei, județul
A arătat că, deși avea această obligație, petentul a nesocotit-o sistematic chiar dacă a fost obligat de către instanță și la plata unei amenzi civile în favoarea statului până la data îndeplinirii obligației.
s-a constituit parte civilă împotriva lui G cu suma de 10.000 lei despăgubiri materiale și daune morale ( 6 dos.).
Printr-o altă plângere înregistrată inițial la Parchetul General de pe lângă C sub nr. 10426/24 mai 2007 și remisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea d Argeș pentru soluționare, unde a fost înregistrată sub nr. 1056/P/21 iunie 2007 ( 8-9 dos.), petiționarii și au reiterat aceleași aspecte reclamate în plângerea inițială de către și au solicitat tragerea la răspundere penală a lui G și a prefectului Județului A - pentru infracțiunea prev. de art. 246.Cod Penal S-a mai arătat în acea plângere că prefectul a refuzat să emită ordinul de atribuire a terenului în suprafață de 11.674. deși petenților li se reconstituise dreptul de proprietate printr-o hotărâre judecătorească devenită irevocabilă.
Cele două plângeri au fost conexate prin rezoluția nr. 848/04 septembrie 2007 organelor de cercetare penală ( 5 dos.), cercetările continuând să fie efectuate în dosarul de urmărire penală nr. 848/P/2007.
În urma unor probe administrate, prin rezoluția din data de 05 septembrie 2007, confirmată de procuror ( 3-4 dos.), s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva lui G pentru infracțiunea prev. de art. 246.Cod Penal, reținându-se că acesta, în calitate de primar al comunei, a refuzat să pună în executare sentința civilă nr. 277/2005 a Judecătoriei Curtea d e A, devenită irevocabilă, instigând conducerea Prefecturii A la neexecutarea acelei hotărâri, prin invocarea unor fapte nereale, prejudiciind-o astfel pe intimata.
După noi probe administrate, prin ordonanța procurorului din 09 noiembrie 2007 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului G sub aspectul infracțiunii prev. de art. 246.Cod Penal și aplicarea unei amenzi administrative de 700 lei, făcându-se aplicațiunea art. 10 lit. b ind. 1) și C.P.P. art. 18 ind. 1.Cod Penal S-a reținut de către procuror că petentul Gar efuzat să pună în executare sentința civilă nr. 277/08 martie 2005 Judecătoriei Curtea d e A, irevocabilă, instigând totodată conducerea Prefectului A la neexecutarea aceleiași hotărâri prin invocarea unor fapte nereale, prejudiciind-o astfel pe, care a fost nevoită să formuleze cereri repetate până i s-a emis de către prefect ordinul nr. 202/31 august 2007 de validare a propunerii de atribuire în proprietate a terenului în suprafață de 11.674.
Procurorul a apreciat, însă, că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, deoarece petentul a urmărit să păstreze terenul cu pricina în domeniul public, nu are antecedente penale, terenul a fost restituit părții vătămate în cele din urmă, iar interesul acesteia nu a fost afectat grav prin tergiversarea punerii în executare a aceleiași hotărâri judecătorești.
Împotriva soluției procurorului petentul Gaf ormulat plângere în temeiul art.278/1 Cod procedură penală, prin care a solicitat desființarea ordonanței din 09 noiembrie 2007.
În motivarea plângerii s-a arătat că petentul nu a refuzat să întocmească documentele necesare pentru restituirea terenului, în acest sens pronunțându-se rezoluția nr. 573/P/20 februarie 2007 Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș. Propunerea de atribuire a fost înaintată prefecturii încă din data de 06 noiembrie 2006, când a fost înregistrată la această instituție. La solicitarea prefecturii, s-au înaintat la timp toate documentele cerute, astfel că petentul nu este autorul faptei reținute în sarcina sa.
Prin încheierea din 01.02.2008, Judecătoria Curtea d Argeșa dispus, în baza art.278/1 alin.8 lit.c Cod procedură penală, admiterea plângerii formulată de petentul G împotriva ordonanței procurorului din 09.11.2007, menținută prin rezoluția nr.421/2/11 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea d Argeș. A desființat ordonanța atacată și a reținut cauza spre rejudecare. Totodată, a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului G pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.246 Cod penal.
În motivarea încheierii s-a reținut că, prin sentința civilă nr. 277/08 martie 2005 Judecătoriei Curtea d e A, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 368/R/02 martie 2006 Curții de APEL PITEȘTI, a fost admisă acțiunea petenților, și, dispunându-se reconstituirea în natură a dreptului de proprietate pentru suprafața de 11.674 mp. teren din intravilanul Comunei, Județul S-a mai dispus și obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar la înaintarea documentației necesare pentru emiterea titlului de proprietate, precum și obligația Prefectului Județului A să emită ordinul de atribuire a terenului respectiv ( 10-13 dos.).
În baza acestei hotărâri, s-a adresat Primăriei Comunei, prin primar, cu mai multe cereri înregistrate sub nr. 2590/08 mai 2006 și 4353/13 iulie 2006 ( 14 și 16), solicitând întocmirea documentației necesare pentru restituirea terenului.
Prin adresele nr. 2590/25 mai 2006 și nr. 4373/10 august 2006, ca răspuns la cererile formulate, primăria solicita numiților și să depună unele înscrisuri necesare întocmirii documentației pentru emiterea titlului de proprietate ( 15 și 17).
La data de 01 noiembrie 2006, după depunerea tuturor actelor necesare, Primăria comunei face propunerea către prefectul județului A pentru emiterea ordinului de atribuire a suprafeței de teren de 11.674. (19), comunicând acest lucru și lui la data de 06 noiembrie 2006 (20).
Prin adresa nr. 27254/13 noiembrie 2006, prefectura restituie toate documentele la primărie pentru că nu se înaintase decizia irevocabilă a Curții de APEL PITEȘTI și dovada învestirii cu formulă executorie a sentinței civile nr. 277/08 martie 2005 Judecătoriei Curtea de A (21).
Cu adresa nr. 7028/21 noiembrie 2006, reprezentanții primăriei au înaintat din nou dosarul cu toate actele solicitate de prefectură (22).
Toate aceste fapte derulate până la acea dată, așa cum au fost menționate mai sus, au făcut obiectul cercetării penale a lui G și în dosarul de urmărire penală nr. 573/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, pentru aceeași infracțiune prev. de art. 246.Cod Penal și s-a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni sub aspectul laturii obiective și al laturii subiective (11-13). S-a reținut de către procuror că s-a înaintat de către petent propunerea de atribuire a terenului către prefectură, iar întârzierea s-a datorat neprezentării tuturor actelor necesare de către și frații săi, astfel că interesele acestora nu au fost vătămate de petent. Faptele nu au fost rezultatul unei intenții directe sau indirecte a lui G, ci al nedepunerii de către a tuturor actelor solicitate de prefectură.
Cu privire la această activitate derulată până la sfârșitul anului 2006 nu au mai intervenit elemente noi care să poată schimba soluția procurorului din rezoluția dată în dosarul nr. 573/P/2006 cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor imputată lui
În noua plângere formulată la parchet și înregistrată la 16 mai 2007, petiționara nu se referă la ce acte abuzive a mai săvârșit în concret făptuitorul și care să-i fi vătămat interesele.
Din cercetările efectuate în acest nou dosar de urmărire penală cu nr. 848/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea d Argeș se desprinde concluzia certă ca G ar mai fi comis un abuz în serviciu prin înaintarea către prefectură a două înscrisuri, și anume cel înregistrat la Primăria Comunei sub nr. 2551/14 februarie 2007 și cel înregistrat sub nr. 6489/20 iulie 2007, înscrisuri aflate la filele 23 și 24-25 ale dosarului de urmărire penală.
Lecturând conținutul celor două înscrisuri, instanța de fond a constatat că petentul nu a instigat conducerea prefecturii la o neexecutare a hotărârii judecătorești, prin acele adrese, nu a vătămat interesele intimatei, Prefectul Județului A fiind singurul care trebuia să emită ordinul de atribuire, neavând nicio relevanță ceea ce a susținut G în adresele respective, chiar dacă acesta ar fi solicitat să nu fie emis ordinul respectiv. Prefectul trebuia să se supună numai legii și să țină seama exclusiv de acea hotărâre judecătorească irevocabilă, nu să solicite alte amănunte Primăriei Comunei sau să țină seama de aspectele invocate ulterior de petent cu privire la situația juridică a terenului aparținând intimatei și fraților ei.
Așa fiind, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.246 Cod penal sub aspectul laturii obiective și subiective și că G, prin acțiunea sa nu a vătămat interesele legale ale petiționarei prin cele două înscrisuri trimise prefecturii.
Prin sentința penală nr.210 din 03 iulie 2008, Judecătoria Curtea d Argeș, în baza art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală, rap.la art.10 lit.b/1 Cod procedură penală a achitat pe inculpatul G pentru infr.prev.de art.246 Cod penal.
În baza art. 18/1 Cod penal și art. 91 Cod penal, a aplicat inculpatului amendă administrativă în cuantum de 700 lei.
, în raport de soluția de achitare adoptată, a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă, ca inadmisibilă, obligându- pe inculpat la 450 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că toate demersurile inculpatului - prin emiterea adreselor nr.2551/14.02.2007 și nr. 6489/20.07.2007 și refuzul de a trece la executarea obligației ce rezultă din titlul executoriu ce-l reprezenta nr.277/08.03.2005 a Judecătoriei Curtea d e A, au avut drept scop întârzierea punerii în posesie a moștenitorilor G și în special, a părții vătămate asupra suprafeței de 11674, faptă care în mod indubitabil întrunește în drept elementele constitutive ale infr.prev.de art.246 Cod penal.
S-a reținut că fapta este cu atât mai gravă cu cât inculpatul a acționat în calitatea sa de primar în cadrul Primăriei Comunei și, implicit, ca președinte al Comisiei Locale de Fond Funciar.
Sub aspectul laturii obiective, instanța a reținut intenția directă, ca formă de vinovăție în comiterea infr.prev.de art.246 Cod penal, fapt ce rezultă din declarația inculpatului în sensul că moștenitorii autorului G " primiseră prea mult pământ".
În ce privește latura civilă a cauzei, în raport de temeiul achitării ( soluție dată și în considerarea principiului non reformatio în pejus), instanța fondului a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de partea civilă.
Împotriva acestei sentințe. în termen legal, a declarat apel inculpatul G, apreciind-o ca nelegală și netemeinică, întrucât instanța nu a făcut o apreciere legală a probelor în contextul speței, el acționând în calitatea sa de primar și președinte al Comisiei Locale de Fond Funciar conform legii și cu respectarea procedurii vizând punerea în executare a hotărârilor judecătorești ce constituie titlul executoriu.
Prin decizia nr.235 din 11 noiembrie 2008, Tribunalul Argeșa respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul
În adoptarea acestei soluții, tribunalul a reținut că elementul material al laturii obiective a infracțiunii prev.de art.246 Cod penal este pe deplin conturat și el constă din întocmirea adresei nr.6489/20 iulie 2007 emisă către Prefectura A ( în care se pune în discuție însăși legalitatea și temeinicia unor hotărâri judecătorești, definitive și irevocabile) și din refuzul înaintării documentației în vederea emiterii ordinului de atribuire a suprafeței de teren de 11674 de către Prefectul Județului A, precum și refuzul înaintării documentației pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu către Comisia Județeană
Instanța de apel a concluzionat că aceste acțiuni sau omisiuni au constituit de fapt, o împiedicare a valorificării dreptului de moștenire a părților, astfel încât inculpatul se face răspunzător de infracțiunea prev.de art.246 Cod penal.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul G, reiterând motivele formulate în apel și solicitând achitarea sa, în temeiul art.10 lit.d Cod procedură penală. A susținut că în cuprinsul adreselor incriminate nu a făcut altceva decât să-și exprime punctul de vedere cu privire la situația juridică a terenului în suprafață de 11674, care era cu destinație sportivă și în considerarea sa aparținea domeniului public și, în același timp, să expună în mod cronologic șirul litigiilor purtate cu privire la acest teren, situație necesară și în conformitate cu obligațiile cerute de lege în materia legii fondului funciar.
În continuare, a arătat că nu a împiedicat și nu avea cum să împiedice demersul părții vătămate în punerea în executare a titlului său executoriu și că imediat ce a primit cererea sa în acest sens, precum și actele necesare, a întocmit documentația de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului litigant și a înaintat-o instituțiilor abilitate.
Examinând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, în temeiul cazului de casare prev.de art.385/9 pct.10 din Codul d e procedură penală, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept în temeiul art.385/9 al.3 Cod procedură penală, curtea constată următoarele:
Obiectul disputei în speța de față îl constituie faptul că inculpatul, în calitate de primar al Comunei, județul A, a emis două adrese cu nr.2551/14.02.2007 și nr. 6489/20.07.2007, prin care ar fi solicitat prefectului, după trimiterea documentației necesare pentru emiterea titlului de proprietate în beneficiul părții vătămate să nu emită ordinul de restituire a terenului în litigiu în suprafață de 11674, cu argumentarea că autorul ei ar fi vândut în timpul vieții o parte din bunurile deținute, astfel încât moștenitorii cu vocație succesorală concretă și efectivă, au cules întreaga succesiune lăsată, neavând dreptul la retrocedarea acestui teren.
S-a susținut, de asemenea, că inculpatul ar fi refuzat să întocmească documentația necesară pentru emiterea titlului de proprietate în favoarea moștenitorilor autorului G, precum și documentația în vederea emiterii ordinului de atribuire a terenului litigant ( de 11674 ).
În legătură cu situația juridică acestui teren, curtea reține că, prin sentința civilă nr.277/08 martie 2005 a Judecătoriei Curtea de A, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.368/R/02.03.2006 a Curții de APEL PITEȘTI, a fost admisă acțiunea petenților, și, dispunându-se reconstituirea în natură a dreptului de proprietate pentru suprafața de 11.674 mp. teren din intravilanul comunei, județul S-a mai dispus și obligarea Comisiei locale de fond funciar la înaintarea documentației necesare pentru emiterea titlului de proprietate, precum și obligația Prefectului județului A să emită ordinul de atribuire a terenului respectiv ( 10-13 dos.).
În baza acestei hotărâri, s-a adresat Primăriei comunei, prin primar, cu mai multe cereri înregistrate sub nr. 2590/08 mai 2006 și 4353/13 iulie 2006 ( 14 și 16), solicitând întocmirea documentației necesare pentru restituirea terenului.
Prin adresele nr. 2590/25 mai 2006 și nr. 4373/10 august 2006, ca răspuns la cererile formulate, Primăria solicita numiților și să depună unele înscrisuri necesare întocmirii documentației pentru emiterea titlului de proprietate ( 15 și 17).
La data de 01 noiembrie 2006, după depunerea tuturor actelor necesare, Primăria comunei face propunerea către prefectul județului A pentru emiterea ordinului de atribuire a suprafeței de teren de 11.674. (19), comunicând acest lucru și lui la data de 06 noiembrie 2006 (20).
Prin adresa nr.27254/13 noiembrie 2006, prefectura restituie toate documentele la primărie pentru că nu se înaintase decizia irevocabilă a Curții de APEL PITEȘTI și dovada învestirii cu formulă executorie a sentinței civile nr. 277/08 martie 2005 Judecătoriei Curtea de A (21).
Cu adresa nr. 7028/21 noiembrie 2006, reprezentanții primăriei au înaintat din nou dosarul cu toate actele solicitate de prefectură (22).
Analizând conținutul înscrisului cu nr.6489/20.07.2007 (întrucât în privința celeilalte adrese nu sunt discuții, nefiind ștampilată și semnată de către inculpat și nepurtând dată certă), curtea constată că, prin intermediul lui, inculpatul nu a făcut altceva decât să atragă atenția prefectului să analizeze cu atenție documentația întocmită și, în calitate de autoritate cu putere de decizie, să ia măsurile corespunzătoare.
Nu s-a cerut prin acele adrese ca prefectul să nu emită ordinul de atribuire a terenului respectiv, așa cum greșit au interpretat instanțele de fond, ci doar s-a exprimat un punct de vedere cu privire la situația juridică a terenului, întocmindu-se în acest context și un istoric al litigiilor care au avut ca obiect imobilul în discuție.
Acest demers este unul necesar în opinia instanței de recurs, pentru ca organul abilitat cu emiterea titlului de proprietate să cunoască toate detaliile documentației înaintate și să procedeze în consecință. În materia legii fondului funciar, autoritatea cu putere decizională este Prefectul sau Comisia Județeană A, care au obligația de analiza posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate asupra unui teren, în raport de actele de proprietate înaintate și de hotărârile judecătorești pronunțate și nu în raport de aprecierile pertinente sau nu făcute de comisia locală sau de președintele acesteia, care ar veni în contradicție cu documentația întocmită.
Oricum, în speța de față, nu se regăsește o astfel de situație, iar starea de fapt expusă de primar prin adresele respective nu are nici o relevanță juridică și nu putea prejudicia partea vătămată, câtă vreme documentația în vederea eliberării titlului de proprietate, precum și a emiterii ordinului de către prefect era legal întocmită și conținea titlul executoriu ce-l reprezenta sentința civilă nr.277/08.03.2005 a Judecătoriei Curtea d e A, rămasă definitivă și executorie.
Atâta vreme cât organele abilitate ( Comisia Județeană A și prefectul) au intrat în posesia acestui titlu, este evident că ele nu puteau să se supună decât legii și să procedeze la executarea dispozițiilor titlului executoriu, orice alte aprecieri cu privire la legalitatea sau nu acestuia, rămânând fără eficiență juridică, câtă vreme nu s- promovat o contestație la executare de către partea interesată.
Așa fiind, curtea apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.246 Cod penal sub aspectul laturii obiective, întrucât inculpatul G, prin inițiativa avută nu a vătămat în nici un mod interesele legitime ale părții vătămate ( este vorba de cele două înscrisuri incriminate trimise prefecturii și despre care s-a făcut vorbire mai sus).
Sub aspectul laturii civile a cauzei, curtea constată că părții civile, nu i s-a adus vreun prejudiciu prin cele două adrese întocmite de inculpat, în calitate de primar, ci dimpotrivă, înaintarea documentației legale pentru emiterea titlului de proprietate imediat după solicitarea sa, a fost în acord cu interesele sale legitime și cu dispozițiile legale în materia legii fondului funciar, mai ales că în speță era vorba și de un titlu executoriu ce-l reprezenta sentința civilă nr.277/08.03.2005 Judecătoriei Curtea d e A, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.368/R/02.03.2006 a Curții de APEL PITEȘTI.
Față de considerentele expuse, curtea, în baza art.385/15 pct.2 lit.b Cod procedură penală, va admite recursul declarat de inculpatul G, împotriva deciziei penale nr. 235 din 11.11.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Va casa decizia menționată și sentința penală nr.210 din 03 iulie 2008, pronunțată de Judecătoria Curtea d Argeș, în dosarul nr-.
În baza art.11 pct.2 lit.a) Cod procedură penală rap. la art.10 lit.d Cod procedură penală va achita pe inculpatul G pentru infr. prev. de art. 246
Cod PenalTotodată, în baza art.346 al.2 Cod procedură penală, va respinge acțiunea civilă formulată de partea civilă ca neîntemeiată, în baza argumentelor expuse mai sus.
În baza art. 192 al.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariu avocat din oficiu, în cuantum de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul G, fiul lui și, născut la data de 29.04.1939 în municipiul Pitești, județul A, domiciliat în comuna, sat, județul A, CNP--, împotriva deciziei penale nr. 235 din 11.11.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Casează decizia menționată și sentința penală nr.210 din 03 iulie 2008, pronunțată de Judecătoria Curtea d Argeș, în dosarul nr-.
În baza art.11 pct.2 lit.a) Cod procedură penală rap. la art.10 lit.d Cod procedură penală achită pe inculpatul G pentru infr. prev. de art. 246
Cod PenalRespinge acțiunea civilă formulată de partea civilă ca neîntemeiată.
În baza art. 192 al.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariu avocat din oficiu, în cuantum de 200 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI -secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.:
Tehn.
4 ex.
Jud.fond:.
Jud.apel:G
.
30.01.2009.
Președinte:Corina VoicuJudecători:Corina Voicu, Dumitru Diaconu, Elena Minodora