Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 233/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 233/PI
Ședința publică din 16 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Bogdan
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate de petentul împotriva rezoluției din 07.05.2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. 556/P/2007, menținută prin rezoluția procurorului general din 03.06.2008 dată în dosarul nr. 587/II/2/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul, în stare de deținere, lipsă fiind intimații și.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Petentul solicită admiterea plângerii, trimiterea cauzei la parchet.
Procurorul solicită respingerea plângerii ca nefondată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA la data de 19.06.2008 sub nr-, petentul a solicitat desființarea rezoluției nr. 556/P/2007 din 09.05.2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, menținută prin rezoluția dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA la data de 03 iunie 2008, în dosarul nr. 587/II/2/2008, arătând că solicită audierea sa pentru a demasca faptele și abuzurile făcute.
Analizând plângerea formulată în raport cu actele depuse, respectiv: conținutul dosarului de urmărire penală nr. 556/P/2007 și lucrarea nr. 587/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, instanța reține următoarele:
La data de 27.09.2007 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, sub nr. 556/P/2007, plângerea deținutului care a solicitat cercetarea magistraților procurori care au instrumentat dosarul înregistrat sub nr. 2055/1997 la Judecătoria Ineu și care au participat la ședința de judecată.
Prin rezoluția dată la data de 07.05.2008 în dosarul nr. 556/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, în baza art. 228 alin. 61.C.P.P. art. 209 alin. 3, 4.C.P.P. coroborate cu art. 10 lit. f C.P.P. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații procurori și pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 246.
Cod PenalPentru a dispune astfel, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARAa reținut că, în urma verificării lucrărilor penale soluționate la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA ca urmare a plângerilor deținutului față de magistrații care au fost implicați în soluționarea dosarelor care îl privesc pe deținut, o plângere cu același conținut a fost soluționată în dosarul penal nr. 525/P/2007, în care deținutul, prin cererea nr. 125/03.09.2007 a cerut și cercetarea magistraților în raport cu dosarul nr.3055/1997.
S-a reținut că prin rezoluția nr. 525/P/2007 din 19.02.2008, procurorul a constatat că în cauză erau incidente prevederile art. 10 lit. g pr.pen, fiind îndeplinit termenul de prescripție a răspunderii penale prev. de art. 112 lit. d pen. calculat de la data la care au fost realizate actele de urmărire penală.
În atare situație, procurorul a dispus în conformitate cu art. 10 lit. g pr.pen. neînceperea urmăririi penale față de magistrații procurori și.
Împotriva soluției respective deținutul a formulat plângere, care a fost respinsă prin rezoluția nr. 271/II/2/2008 din 27.03.2008 de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
În raport de cele constatate, s-a apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 10 lit. f C.P.P. în sensul că lipsește o condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, întrucât o persoană nu poate fi cercetată de mai multe ori și pentru aceeași faptă, în cauză efectuându-se cercetări și pronunțându-se deja o soluție.
Împotriva acestei rezoluției nr. 556/P/09.05.2008 a formulat plângere petentul, solicitând desființarea rezoluției anterior menționată, apreciind că aceasta este nelegală și netemeinică întrucât se impunea reținerea vinovăției magistraților procurori și de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu, întrucât au săvârșit abuzuri cu ocazia judecării dosarului nr. 2055/1997 al Judecătoriei Ineu, respectiv prin concluziile pe care le-au pus în această cauză, faptă care realizează în opinia acestuia, infracțiunea incriminată la art. 246.
Cod PenalPrin rezoluția dată la 03 iunie 2008 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. 587/II/2/2008, în temeiul art. 278.C.P.P. s-a dispus respingerea plângerii formulată de petiționarul.
În motivarea soluției s-a apreciat că o plângere vizând aceleași fapte și aceiași făptuitori încalcă principiul "non bis in idem" și în consecință s-a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă în temeiul art. 10 lit. f de C.P.P. procuror este temeinică și legală, iar plângerea petiționarului a fost respinsă.
Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate de petentul, instanța reține că rezoluția contestată este temeinică și legală, plângerea urmând a fi respinsă ca nefondată pentru următoarele considerente:
Prin rezoluția din data de 19.02.2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. 525/P/2007 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații procurori și sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 246, 289 și 2511.Cod Penal întrucât pentru primele două infracțiuni a intervenit răspunderea penală și autoritatea de lucru judecat.
Din analiza conținutului rezoluției rezultă că cercetările efectuate în dosarul nr. 525/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA au vizat și activitatea desfășurată de cei doi magistrați în dosarul nr. 2055/1997 al Judecătoriei Ineu, plângerea petentului fiind similară cu cea înregistrată în prezenta cauză, fapt care încalcă dispozițiile legale. Potrivit art. 2781.C.P.P. petentul avea posibilitatea ca în termenele prevăzute de lege să conteste soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă în dosarul nr. 525/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA la instanța de judecată, și nu să formuleze o nouă plângere cu același conținut încercând eludarea dispozițiilor procedurale. Totodată, instanța constată că, deși nu beneficiază de autoritate de lucru judecat, soluția de neîncepere a urmăririi penale nu poate fi modificată prin formularea unei noi plângeri penale, ci doar prin utilizarea căilor legale de atac.
Astfel fiind, în temeiul art. 2781al. 8 lit. a va C.P.P. respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției din 07.05.2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. 556/P/2007, menținută prin rezoluția procurorului general din 03.06.2008 dată în dosarul nr. 587/II/2/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
În temeiul art. 192 al. 2.C.P.P. va obliga petentul la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 2781al. 8 lit. a respinge C.P.P. ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției din 07.05.2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. 556/P/2007, menținută prin rezoluția procurorului general din 03.06.2008 dată în dosarul nr. 587/II/2/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
În temeiul art. 192 al. 2.obligă C.P.P. petentul la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de recurs în termen 10 zile de la comunicare cu petentul și intimații.
Pronunțată în ședință publică din 16.10.2008.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red. /23.10.2008
Tehnoed./3 ex.- 24-10.2008
Președinte:Laura BogdanJudecători:Laura Bogdan