Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 24/2010. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
Dosar nr-
SENTINȚA PENALĂ Nr. 24
Ședința publică din 11 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dumitru Pocovnicu
GREFIER: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU - legal reprezentat prin procuror -
La ordine venit spre soluționare plângerea formulată de petenții, și împotriva ordonanței nr.1361/P/2009 din 04.11.2009 confirmată prin rezoluția nr. 849/II/2/2009 pronunțată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.
Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod Procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petenții, și și avocat pentru intimata - moștenitoare intimatului; lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referat cauzei de către grefierul de ședință după care;
Petenții și depun la dosar o cerere de urgentare a intrării în posesia bunurilor imobiliare.
S-a procedat la identificarea petenților - fiica lui și, domiciliată în -, - 22,.16, CNP - -, legitimată cu seria - nr.- și - fiul lui și, domiciliat în B,-/C/4, CNP - -, legitimat cu seria -, nr.-.
La solicitarea instanței, petentul, arată că este de acord cu plângerea formulată și în numele său de sa și semnează această plângere.
Instanța aduce la cunoștință petenților că solicitările formulate în cererea depusă la acest termen de judecată exced competenței Curții, care este investită doar cu plângerea formulată împotriva rezoluției prin care s-a confirmat ordonanța procurorului prin care s-a dispus Neînceperea Urmăririi Penale cu referire la 2 contracte de vânzare cumpărare din 15.10.1999 prin care i s-a vândut o parte din imobil și 500 mp teren lui, iar procurorul a dat soluția neînceperii urmăririi penale în data de 4.11.2009, întrucât anterior a mai dat o soluție de neîncepere a urmăririi penale. De asemenea, învederează petenților că în legătură cu contractul de vânzare-cumpărare nr.3550/02.05.1996 prin care i s-au vândut 2 camere petentei și contractul de vânzare cumpărare nr.366/27.01.1998 prin care i s-a vândut suprafața de 900 mp. teren lui s-a dispus disjungerea cauzei și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău spre competentă soluționare și le solicită petenților să precizeze ce anume îi nemulțumește și dacă insistă în plângerea formulată.
Petenții, și, având pe rând cuvântul, arată că înțeleg să-și retragă plângerea formulată, aspecte ce au fost consemnate în declarațiile luate petenților ce au fost atașate la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Petenții, și, având pe rând cuvântul, solicită a se lua act de retragerea plângerii formulate.
Avocat, apărător ales al intimatei, solicită a se lua act de retragerea plângerii.
Reprezentantul parchetului, solicită a se lua act că petenții au retras plângerea formulată.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Bacău sub nr- din data de 12.01.2010, petenții:, și au formulat plângere împotriva rezoluției din data de 04.11.2009, dată în dosarul nr.1361/P/2009, al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, confirmată prin rezoluția nr.849/II/2/2009 din data de 08.12.2009, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin ordonanța nr. 1361/P/2009, din data de 04 noiembrie 2009, Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, n baza dispozițiilor art.228 alin.4, art.10 lit.a și f Cod procedură penală, art.209 alin.4, art.210, art.45, 42, cu referire la art.25 Cod procedură penală, s-a dispus următoarele:
a) Neînceperea urmăririi penale față de,
, notari publici, împotriva cărora s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art.246 Cod penal, neglijență în serviciu, prevăzută de art.249 Cod penal, deoarece aceste fapte nu există;
b) Neînceperea urmăririi penale față de, și împotriva cărora s-au efectuat acte premergătoare sub
aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în declarații și uz de fals, prevăzute de art. 215 alin.1și 3 Cod penal, 292 Cod penal și 291 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, cu privire la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.3350/15.10.1999 la Biroul Notarului Public " ", deoarece s-au efectuat cercetări în dosarul nr.477/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU;
c) Disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare față de, și, referitor la faptele de înșelăciune, fals în declarații și uz de fals, prevăzute de art.215 alin.1 și 3 Cod penal, 292 Cod penal și 291 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal în legătură cu contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 3550/2.05.1996 la Biroul Notarului Public " " și respectiv nr. 366/27.01.1998 la Biroul Notarului Public " ", în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.
Pentru a da această soluție, Parchetul a reținut următoarele:
Prin ordonanța nr.1360/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe notarii publicii și, pentru se efectua acte premergătoare. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu, în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.
Din actele premergătoare efectuate în cauză, a rezultat următoarea situație de fapt:
a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău înregistrată sub nr.1360/P/2009, în care susține faptul că, și, au declarat aspecte nereale referitoare la titularul dreptului de proprietate asupra unor imobile (casă și teren), care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare autentificate în fața notarilor publici și.
Reclamantul precizează că imobilele, nu ar fi aparținut mamei sale, iar casa ar fi fost reconstruită de către acesta cu venituril
sale., și, nu ar fi declarat acest fapt notarilor publici și, iar aceștia din urmă nu ar fi verificat, potrivit competenței, realitatea documentelor prezentate.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3335/15.10.1999 la Biroul Notarului Public " ", a vândut fiicei sale, o parte (cameră, un vestibul și o debara) dintr-o casă, care a declarat că îi aparține.
În realitate, vechea casă părintească ce aparținuse numitei, a fost avariată după inundațiile din anul 1980, fiind construită o nouă casă (în aceeași curte cu cea veche) de către.
Martorii, și, audiați de organele de cercetare penală, confirmă că în urma inundațiilor casa ce a aparținut numitei a fost avariată, fiind construită în aceeași curte o alta de către.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3550/2.05.1996 la Biroul Notarului Public " ", a vândut fiicei sale, două camere, un hol și suprafața de 538. teren curte, din imobilul din care a declarat că este proprietară.
De asemenea, prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 366/27.01.1998 la Biroul Notarului Public " ", a vândut numitului, suprafața de 918. situată în intravilanul comuna.
În dosarul nr.477/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, au fost efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art.246 Cod penal (notar public ) și respectiv înșelăciune, fals în declarații și uz de fals, prevăzută de art.215 Cod penal, 292, 291 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal (, ), în legătură cu vânzarea prin contractul autentificat sub nr. 3335/15.10.1999 la Biroul Notarului Public " " de către, a unei părți din imobil.
Prin rezoluția nr.477/P/2007 din 5.12.2007, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de persoanele menționate, constându-se inexistența faptelor reclamate.
Soluția adoptată de procuror a fost contestată de către. potrivit procedurii prevăzută de art.278 și următoarele Cod procedură penală.
La baza autentificării contractului de vânzare-cumpărare nr.3550/2.05.1996 la Biroul Notarului Public " ", au stat următoarele documente: copie titlu de proprietate asupra terenurilor nr. -/1993 eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea drepturilor de proprietate B, din care rezultă că suprafața de teren vândută ce fost proprietatea numitei, copie certificat fiscal, eliberat de Primăria comunei, planul de situație ( schița) privind suprafața de teren și partea din imobil ce a aparținut numitei.
Contractul de vânzare autentificat sub nr.366/27.01.1998 la Biroul Notarului Public " ", prin care, a vândut numitului, suprafața de 918. a avut la bază documentația necesară, printre care și copie legalizată după titlul de proprietate nr. -/1993, ce atesta dreptul de proprietate al numitei.
În condițiile în care documentația care a stat la baza contractelor de vânzare-cumpărare, autentificate sub nr.3550/2.05.1996 ( la Biroul Notarului Public " ") și nr.366/27.01.1998 ( la Biroul Notarului Public " "), a fost cea stabilită legal, notarii publici nu aveau obligația de a verifica realitatea acestora.
Cu privire la faptele de înșelăciune, fals în declarații și uz de fals, reclamate față de și llie, în legătură cu contractele de vânzare-cumpărare, autentificate sub nr.3550/2.05.1996 și nr.366/27.01.1998, competența materială aparține Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău. Nemulțumiți de soluția dată, în baza art.275-278 Cod procedură penală, petenții au formulat plângere.
Prin rezoluția nr.849 din data de 08.12.2009, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, în baza art. 275-278 Cod procedură penală, a fost respinsă plângerea formulată de petenți, susținând ordonanța dată este nelegală și netemeinică, întrucât în mod greșit s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, deoarece există autoritate de lucru judecat
Pentru a da această soluție, s-au reținut următoarele:
Prin încheierea de autentificare nr. 3550/2.05.1996 a Biroului Notarului Public s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare prin care numita a înstrăinat un imobil numitei, iar prin încheierea de autentificare nr. 366/27.01.1998 a Biroul Notarului Public s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare prin care a vândut o suprafață de teren numitului.
Numitul a apreciat că cele două contracte de vânzare-cumpărare au fost întocmite prin comiterea de către cumpărător a infracțiunilor de înșelăciune, fals în declarații și uz de fals, motiv pentru care a formulat plângere penală.
Având în vedere că în raport cu calitatea persoanelor
reclamate și infracțiunilor sesizate, competența materială personală și teritorială aparține Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, prin ordonanța 1361/P/2009, în mod corect s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea unității de parchet respective.
De altfel, plângerea la soluție împotriva disjungerii cauzei și respectiv a declinării competenței este inadmisibilă, legiuitorul neprevăzând nici o cale de atac împotriva unei astfel de soluții.
Nemulțumiți și de această soluție, petenții, în baza art.278/1 alin.1 Cod procedură penală, au formulat, plângere la instanța de judecată.
Prezenți în fața instanței, cei trei petenți, au declarat că înțeleg să-și retragă plângerea formulată.
În consecință, se va lua act că petenții:, și își retrag plângerea formulată împotriva ordonanței din data de 04.11.2009, dată în dosarul nr.1361/P/2009, al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, confirmată prin rezoluția nr.849/II/2/2009 din data de 08.12.2009, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.
Va fi menținută rezoluția atacată.
Văzând și prevederile art.192 alin.2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act că petenții:, fiica lui și,născută la data de 24.08.1942, CNP -, cu domiciliul în comuna, satul,-, județul C, fiica lui și, născută la data de 22.10.1952, CNP -, cu domiciliul în Municipiul B,-, - 22,.16, județul B și, fiul lui și, născut la data de 18.09.1958, CNP -, cu domiciliul în Municipiul B, strada -,.29,.C,.4, județul B, își retrag plângerea formulată împotriva rezoluției din data de 04.11.2009, dată în dosarul nr.1361/P/2009, al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, confirmată prin rezoluția nr.849/II/2/2009 din data de 08.12.2009, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.
Menține rezoluția atacată.
În baza art.192 alin.2 Cod Procedură penală, obligă petenții să plătească statului suma de câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru petenți și de la comunicare pentru intimat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2010.
PREȘEDINTE,PentruGREFIER,
aflată în concediu de odihnă
Grefier șef secție,
red. sent.
tehnored.
16.02.2010
2 ex.
Președinte:Dumitru PocovnicuJudecători:Dumitru Pocovnicu