Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 25/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 25

Ședința publică de la 20 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Aurel Dublea

JUDECĂTOR 2: Mihaela Chirilă

JUDECĂTOR 3: Maria Cenușă

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror

Pe rol judecarea recursului penal, avand ca obiect "art.278 ind.1 Cod procedura penala - Contestatie in anulare", formulat decontestatorulimpotriva deciziei penale nr.717 din data de 30.10.2008 pronuntata de Tribunalul I in dosarul penal nr-.

La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta contestatorul.

Procedura de citare este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, in sensul ca, recurentul a depus, prin registratura, motivele de recurs si o copie bilet de iesire din spital, care sunt atasate la dosarul cauzei.

Dupa verificarea actelor si lucrarilor dosarului, instanta pune in discutie inadmisibilitatea recursului.

Avand cuvantul contestatorul recurent sustine ca acest dosar nu s-a judecat niciodata pe rolul instantei, el a fost scos de sub urmarire penala, matusa sa este succesoarea si nu are calitate procesuala, i-a lasat in mod expres ca sa plateasca el toate cheltuielile.

Art.192 Cod procedura penala prevede clar că toate aceste cheltuieli raman in sarcina statului. Solicita a fi anulate cheltuielile judiciare.

Reprezentantul Ministerului Public avand cuvantul, pune concluzii de respingere a recursului ca fiind inadmisibil.

Declarand inchise dezbaterile, instanta lasa cauza in pronuntare.

Ulterior deliberarii,

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față;

Prin decizia penală nr. 717 din 30 octombrie 2008 Tribunalului Iași s-a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de petentul, împotriva deciziei penale 560/9 septembrie 2008 Tribunalului Iași iar petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:

Pe rolul acestei instanțe fost înregistrată la nr- contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei penale nr. 560/09.09.2008 pronunțate de Tribunalul Iași.

În motivarea contestației în anulare arătat că decizia penală nr. 560/09.09.2008 Tribunalului Iași este nelegală, deoarece instanța de recurs l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, deși dispozițiile legale prevăd că aceste cheltuieli rămân în sarcina statului.

Potrivit art. 386 Cod procedură penală, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin.(1) lit. f)-1), cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514alin. (11) ori art. 38516alin.(1).

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai împotriva unei hotărâri definitive și doar în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Contestația în anulare are drept temei numai nulitatea actelor de procedură efectuate, nu și greșita soluționare fondului cauzei.

În motivarea contestației în anulare contestatorul nu invocat motive de nulitate vreunui act de procedură, astfel că Tribunalul, în temeiul art. 391 raportat la art. 386 Cod procedură penală, respins ca inadmisibilă contestația în anulare.

Împotriva acestei decizii contestatorul a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate arătând că în mod greșit a fost obligat la cheltuieli judiciare întrucât în art. 192 Cod procedură penală se prevede clar că toate cheltuielile rămân în sarcina statului.

Examinând actele și lucrările cauzei, Curtea constată că recursul declarat de petentul este inadmisibil.

Potrivit art. 386 Cod procedură penală împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare iar potrivit art. 392 alin. 4 Cod procedură penală, sentința dată în contestație este supusă apelului, iar decizia dată în apel este supusă recursului.

Din coroborarea textelor legale în materie rezultă că împotriva deciziilor date în contestații în anulare formulate împotriva unor decizii date în recurs nu se mai poate exercita altă cale de atac, acestea fiind definitive.

Pentru aceste considerente, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. a Cod procedură penală, se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul împotriva deciziei penale nr. 717/30 octombrie 2008 Tribunalului Iași, pe care o va menține.

Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, instanța va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul contestator împotriva deciziei penale nr.717/30.10.2008 a Tribunalului Iași, pe care o menține.

Obligă recurentul la plata sumei de 40 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red.

Tehnored.

02 ex.

31.01.2009

Tribunalul Iași

Jud.

Jud.

Jud. -

Președinte:Aurel Dublea
Judecători:Aurel Dublea, Mihaela Chirilă, Maria Cenușă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 25/2009. Curtea de Apel Iasi