Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 251/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

SENTINȚA PENALĂ NR. 251/PI

Ședința publică din 3 noiembrie 2008

PREȘEDINTE: Constantin Costea

Grefier: - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA - este reprezentat de procuror.

Pe rol, se află soluționarea plângerii formulată de petenta împotriva rezoluțiilor pronunțate în dosarele nr. 248/P/2008 și nr. 843/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc petenta și intimații, și -.

Procedura legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că s-a depus la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură, o cerere de amânare a cauzei formulată de petentă, arătând că se află internată în Spitalul Județean A, Secția Ortopedie, după care, instanța pune în discuție această cerere.

Procurorul nu se opune amânării cauzei.

Deliberând, instanța respinge cererea de amânare a cauzei formulată de petentă și depusă la dosarul cauzei prin compartimentul registratură, întrucât petenta nu a făcut dovada internării sale în spital, cu acte medicale.

Nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Procurorul pune concluzii de respingere a plângerii ca nefondată și menținerea rezoluțiilor parchetului ca legale și temeinice.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr- din data de 18.09.2008, petenta a solicitat desființarea rezoluțiilor atacate și să se rețină cauza spre soluționare pe fond, întrucât sunt suficiente probe, iar în subsidiar, să fie trimisă cauza la procuror în vederea începerii urmăririi penale.

În motivare se arată că nu este prescrisă fapta pentru care a solicitat tragerea la răspundere penală a celor 3 intimați, având în vedere încadrarea juridică a acesteia, respectiv prev. art. 249 al.2 cpp.

Se mai arată că se află în litigiu cu numitul și că toate cauzele, atât penale, cât și civile, au fost soluționate de intimați în calitate de judecători la instanțele din A, ea fiind nemulțumită de soluțiile pronunțate.

Din actele de la dosar se reține următoarele:

Petenta s-a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, cu o plângere penală împotriva intimaților, și - Bașca, solicitând tragerea la răspundere a acestora, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 249 cp, motivând că intimații, în calitate de judecători, au soluționat mai multe procese penale și civile, fiind părtinitori cu partea adversă

Astfel, în dosarul nr.3086/1994 al Judecătoriei Arad, instanța de judecată a obligat-o să execute ceea ce reclamantul nu a solicitat și s-a modificat cu pixul de către judecători expertiza, în sensul că s-a schimbat în totalitate semnificația propoziției, tăindu-se cuvântul "s-a" și a fost trecut "nu s-a" și astfel, s-a ajuns să se hotărască ceva ce nu s-a solicitat de reclamant.

Referitor la anexa cu geamul, instanța a permis la al 9-lea termen de judecată note de probațiune, lucru care este ilegal.

Împotriva acestei hotărârii a formulat cerere de revizuire, care a fost respinsă de judecătoarele și -, pe motiv că nu a avut cunoștințe de specialitate.

Se mai arată că d-na judecător, în dosarul execuțional nr.5194/1997, a spus că nu se poate demola o construcție fără autorizație de demolare, dar în realitate construcția trebuia demolată în baza hotărârii judecătorești.

Același judecător, prin Sc.nr.7445/2001, i-a respins cererea pe motiv că numitul a demolat garajul și a construit altul nou și a respectat hotărârile judecătorești și i-a respins cererea de cercetare la fața locului prin care a dorit să arate că cele menționate de nu sunt reale.

Prin Rezoluția nr.248/P/2008 din 10.07.2008 s-a dispus respingerea plângerii petentei, iar prin Rezoluția din data de 27 august 2008 din dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARAs -a respins și plângerea petentei formulată împotriva acestei rezoluții.

Examinând rezoluțiile atacate, se constată că acestea sunt temeinice și legale și nu există nici un motiv de desființare a lor.

Din actele de la dosar se reține că împotriva acelorași magistrați petenta a mai formulat o plângere penală pentru aceleași acte materiale, care a făcut obiectul dosarului nr. 172 /P/2006 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, întrucât s-a constat prescripția răspunderii penale, soluția fiind stabilită definitiv prin Decizia penală nr.5373/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție ca urmare a plângerilor făcute de petentă împotriva rezoluțiilor parchetului.

De asemenea, petenta mai formulat o plângere împotriva celor 3 magistrați pentru aceleași fapte și care a făcut obiectul dosarului 59/P/2007, însă ulterior a declarat că nu mai susține.

În mod întemeiat însă procurorul a apreciat că activitatea materială a celor trei magistrați nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.249 cp, faptele fiind și prescrise chiar și în raport cu ultimul act material reclamat, respectiv data la care a fost pronunțată SC nr.7445/28.12.2001.

Nu poate fi reținută susținerea petentei că încadrarea juridică a faptelor reclamate este cea prev. de art. 249 al.2 cpp față de care, având în vedere regimul sancționator, faptele nu sunt prescrise.

Pentru a se stabili o asemenea încadrare se cere condiția expresă ca prin fapta pretins comisă, să se fi produs consecințe deosebit de grave, cea ce nu a fost dovedit în cauză.

Prin urmare plângerea petentei este nefondată și urmează a fi respinsă în baza art.2781, al.1 pct.8 lit. a cpp.

Văzând și prev. art.192 al.2 cpp

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 278 al.1 pct.8 lit.a Cpp respinge, ca nefondată plângerea formulată de petenta împotriva Rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA nr. 843/II/2/2008.

Obligă petenta la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 03.11.2008.

PREȘEDINTE

- - GREFIER

- -

Red. /05.11.08

Tehnored. 2 ex./18.11.08

Președinte:Constantin Costea
Judecători:Constantin Costea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 251/2008. Curtea de Apel Timisoara