Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 26/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
Dosar nr-
SENTINȚA PENALĂ NR. 26/D/2008
Ședința publică din 12 februarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Purice Președinte Secția Penală
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat prin procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Pe rol se află soluționarea plângerii formulate de petentul împotriva rezoluției din data de 18 iulie 2007, pronunțată în dosarul nr. 215/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și neglijență în serviciu, prev. și ped. de art. 246, art. 247, art. 249 pen.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din 29 ianuarie 2008, cursul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 5 februarie 2008, iar apoi pentru data de 12 februarie 2008.
CURTEA
Asupra cauzei penale de față,
În baza lucrărilor din dosar, curtea constată că petentul în nume propriu cât și ca reprezentant al SC SRL cât și al SC - SRL ambele cu sediul în sat nr.73 jud.C a solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj trimiterea în judecată în urma efectuării urmăririi penale a procurorului - din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev.de art.246 pen. abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prev.de art.247 pen. și neglijență în serviciu prev.de art.249 pen. În esență, infracțiunile ar consta în soluționarea greșită a unei plângeri penale prin aceea că procurorul n-ar fi cercetat faptele sesizate și ar fi concluzionat nelegal că petiționarul nu avea calitatea de parte vătămată. De asemenea, procurorul s-ar fi substituit judecătorului, făcând raționamente asupra unui litigiu exclusiv civil.
Prin rezoluția din 18 iulie 2007 dată în dosar 215/P/2007 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluja dispus neînceperea urmăririi penale în cauză în temeiul art.228 și art.10 lit.d proc.pen. apreciind că nici un magistrat nu poate răspunde penal pentru o eroare de raționament juridic.
S-a reținut de către procurorul general al Parchetului Curții de Apel Cluj că activitatea procurorului de a soluționa o cauză penală în limitele propriei maniere de a interpreta starea de fapt și de drept, de a administra probele și de a formula raționamente, nu poate întruni elementele infracțiunilor vizate de art.246, 247 și 249 pen.
Împotriva rezoluției procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj din 18 iulie 2007, petentul a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar prin rezoluția din 3 septembrie 2007 procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a respins-o ca neîntemeiată, arătând că verificarea legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate de magistrați se realizează prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege și nu prin repunerea lor în discuție în cadrul unui proces penal îndreptat împotriva acestora.
În consecință, este întemeiată soluția procurorului de la Parchetul Curții de Apel Cluj de neîncepere a urmăririi penale.
Împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale, întemeiată pe art.2781proc.pen. petentul, a formulat plângere.
Petentul a solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluției procurorului și trimiterea cauzei la Parchetul Curții de Apel Cluj, în vederea începerii urmăririi penale, respectiv a efectuării actelor premergătoare sau actelor de urmărire penală conform art.2781alin.8 lit.b proc.pen. împotriva procurorului procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev.de art.246 pen. abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prev.de art.247 pen.și neglijență în serviciu prev.de art.249 pen.
Soluția trimiterii cauzei la procuror se impune în raport de faptul că în cauză petentului nici în nume propriu și nici ca reprezentant al celor două societăți comerciale nu i s-a luat nici o declarație, nu i s-a cerut să depună mandatul sau împuternicirea prin procură a dreptului de a formula plângere în numele celor două societăți ale căror interese legitime au fost vătămate, procurorul de fapt nepronunțându-se cu privire la plângerea petentului, nu s-au efectuat acte premergătoare, nu s-au depus la dosarul cauzei probatoriile la care acesta a făcut referire constând în trei soluții ale instanțelor judecătorești din T, ba mai mult, în rezoluția procurorului general din 3 septembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție apare o contradicție între considerentele și dispozitivul rezoluției în sensul că în considerentele actului depus la fila 3 din dosar se analizează plângerea petentului după care, se susține că "plângerea petentului urmează a fi respinsă ca neîntemeiată pentru ca în final să se dispună respingerea ca neîntemeiată a plângerii petentului ".
Curtea examinând plângerea formulată prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Plângerea adresată instanței de judecată competente, prin care persoana nemulțumită de modul în care a fost soluționată în cadrul Ministerului Public plângerea prevăzută de art.275-278 din Codul d e procedură penală, are, între altele, natura juridică a unei căi de atac și vizează controlul judecătoresc al soluției de neîncepere a urmăririi penale.
Această plângere, astfel cum a fost reglementată prin art.2781din Codul d e procedură penală, de natură a da eficiență dispozițiilor art.21 din Constituția României și art.13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, investește instanța, sub un prim aspect, cu examinarea legalității și temeiniciei rezoluției atacate.
Cum soluționarea plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială, aceasta este supusă, regimului căilor ordinare de atac și, ca atare, nu are aptitudinea provocării unui control judecătoresc în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală.
Rezultă, așadar, că, sesizată cu plângerea menționată, instanța de judecată nu este investită cu atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale.
În raport de concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanța de judecată competentă pronunță una din soluțiile prevăzute de art.2781alin.8 din Codul d e procedură penală.
Petentul invocă că în speță nu s-a efectuat nici un act premergător în urma depunerii de către el a plângerii penale împotriva făptuitorului atât în nume propriu cât și în numele celor două societăți comerciale SC SRL și SC - SRL.
Potrivit art.222 proc.pen.plângerea este încunoștiințarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune. Aceasta se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie să fie special, iar procura rămâne atașată plângerii.
Conform art.224 proc.pen.în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.
Pentru a proba cele susținute în plângerea penală, petiționarul a solicitat procurorului analizarea dosarelor penale 1148/P/2006; 1381/P/2006 și 1484/P/2006 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda precum și soluțiile pronunțate în acestea.
Din verificarea lucrărilor cauzei, rezultă fără nici un dubiu, că în speță procurorul nu a luat nici o declarație petentului, nici în nume propriu și nici ca reprezentant al celor două societăți comerciale, nu a verificat dacă acesta este un mandatar în sensul legii, în sensul de a avea un mandat special cu procură autentică pentru reprezentarea societăților comerciale, respectiv în ce condiții a formulat plângerea penală în numele acestora, verificare care era absolut necesară, deoarece în lipsa calității de a întocmi plângeri conform art.275 alin.1 proc.pen.și art.2781proc.pen. sesizarea instanței de judecată de către cele două societăți comerciale este nulă absolut conform art.197 alin.2 proc.pen.referitoare la sesizarea instanței, nulitatea neputând fi înlăturată în nici un mod, conform alin.3 al aceluiași articol.
Prin urmare, chiar și în fața procurorului plângerea fiind întocmită de o altă persoană decât cele prevăzute de lege, putea să fie admisibilă sau nu, împrejurare ce era necesar a fi verificată de către procuror.
Aserțiunea de mai sus este justificată prin practica judiciară recentă a instanței supreme care arată "plângerea împotriva rezoluțiilor procurorului de netrimitere în judecată poate fi formulată, în temeiul art.2781proc.pen. de persoana vătămată sau de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate, fie personal, fie prin mandatar, împuternicit prin procură să introducă plângerea. Prin urmare, plângerea introdusă de o persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate, în baza unui mandat special prin care a fost împuternicită să acționeze într-o altă cauză, ori în baza unui mandat ulterior datei la care a fost introdusă plângerea, este inadmisibilă, nefiind introdusă de o persoană care are calitatea cerută de lege pentru a formula plângerea".
Curtea reține că plângerea împotriva soluției de netrimitere în judecată adresată procurorului ierarhic superior și apoi, în caz de respingere, instanței de judecată, nu poate viza decât aspecte de nelegalitate și netemeinicie cu privire la cercetările efectuate asupra persoanelor la care s-a referit petentul în plângerea inițială cu care a sesizat parchetul.
Examinând dosarul cauzei, se constată că în speță nu s-a efectuat nici un act premergător, nici un act de urmărire penală, deși se impunea verificarea tuturor împrejurărilor reclamate de petent și analizarea soluțiilor pronunțate în dosarele penale 1148/P/2006, 1381/P/2006 și 1484/P/2006 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, lipsind și argumentarea neîntrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor vizate de art.246, 247 și 249 pen. raportat la soluțiile adoptate în acestea.
Curtea reține că plângerea petentului este fondată întrucât pentru a se putea verifica legalitatea și temeinicia soluției de netrimitere în judecată, parchetul ar fi trebuit să stabilească situația de fapt exactă (dată, faptă, loc, făptuitor), încadrarea juridică corespunzătoare, dacă sunt sau nu întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reținute și apoi să verifice, în raport de toate aceste date, dacă a intervenit sau nu prescripția răspunderii penale și pentru care fapte anume.
faptele și făptuitorul, curtea apreciază că parchetul a dat o soluție nelegală în cauză, urmând a fi desființată rezoluția atacată.
După cum rezultă din însăși denumirea lor, actele premergătoare, la care face referire textul art.224 proc.pen. preced începerea urmăririi penale și sunt efectuate anume în vederea acestei începeri.
Într-adevăr, se poate întâmpla ca în momentul când organul de urmărire penală este sesizat despre săvârșirea unor fapte penale, datele existente cu privire la infracțiunile reclamate să fie insuficiente pentru începerea urmăririi penale, dar în acest scop este necesar a fi chemat petiționarul pentru a putea completa datele printr-o declarație dată în fața organului de urmărire penală, ba mai mult, procurorul trebuie să-i pună în vedere ca acesta să probeze faptele reclamate.
Petiționarul de la bun început a arătat că formulează plângere penală atât în nume propriu cât și în numele a două societăți comerciale cu privire la infracțiunile indicate mai sus, solicitând în probațiune analizarea dosarelor penale 1148, 1381 și 1484 toate/P/2006 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda precum și a soluțiilor pronunțate în acestea, aspecte necercetate deloc de către procurorul de caz.
Cum în speță este implicată o persoană care atrage obligatoriu competența de cercetare a procurorului, respectiv un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătorie, actele întocmite de procuror au aceeași valoare ca și celelalte acte realizate de celelalte organe, respectiv de a concretiza indicii ce pot sau nu, conduce la începerea urmăririi penale.
Pe cale de consecință, așa cum în executarea supravegherii activității de cercetare penală, procurorul constată că nu sunt întrunite condițiile din alin.4 al art.228 proc.pen. și restituie actele organului de cercetare penală pentru a fi completate (art.228 alin.5 proc.pen.), tot astfel va proceda și curtea, constatând că rezoluția procurorului confirmată prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nu permit luarea unei hotărâri judecătorești, care trebuie să fie motivată în fapt și în drept cu descrierea fiecărei fapte, cu arătarea timpului și locului unde a fost săvârșită, precum și încadrarea juridică corespunzătoare.
Atâta vreme cât procurorul are în mod expres recunoscut, în textul art.228 alin.5 proc.pen. dreptul de a cere completarea actelor de cercetare penală organului abilitat prin lege să le efectueze, cu atât mai mult și fără a fi nevoie de un text special, instanța de judecată poate cenzura în același mod actele de urmărire penală sau actele premergătoare efectuate de procuror, care în speța de față lipsesc.
A aprecia altfel, ar însemna golirea de conținut a dispozițiilor art.2781proc.pen. și a limita cenzura instanței doar asupra unor anumite soluții adoptate de procuror, evitându-se controlul judiciar asupra celor date în baza unor incomplete sau inexistente acte de cercetare și urmărire penală, ceea ce în mod vădit nu putea fi în intenția legiuitorului, plângerea adresată instanței, în temeiul art. 2781proc.pen. având natura juridică a unei căi de atac ce vizează controlul judecătoresc al soluției de neîncepere a urmăririi penale în integralitatea ei.
Mai mult, conform practicii judiciare consacrate în materie "dacă prin rezoluția procurorului se dispune neînceperea urmăririi penale pentru art.246, 247 și 249 pen. fără a se arăta petentul sau persoanele vătămate prin plângere, se evidențiază o gravă carență a rezoluției atacate, de natură să afecteze buna desfășurare a judecății în fața instanței investite cu soluționarea plângerii, care, conform dispozițiilor art.2781alin.4 proc.pen. trebuie să citeze persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale și persoana care a făcut plângerea.
Tocmai pentru a preveni astfel de omisiuni, prin Legea 480/2004, legiuitorul a completat dispozițiile art.278 alin.3 proc.pen. instituind obligativitatea comunicării soluției de neîncepere a urmăririi penale către persoanele interesate, deci, implicit, cele la care se referă".
Nu în ultimul rând este de remarcat că rezoluția procurorului general al Parchetului Curții de Apel Cluj din 18 iulie 2007, a fost atacată de către petent la procurorul ierarhic superior care la 3 septembrie 2007 a pronunțat o rezoluție în dosar nr-, o rezoluție care preia în integralitatea ei motivarea din dosarul 215/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, conținând și o contradicție vădită între considerente și dispozitiv.
Dacă în cazul judecătorilor aceste contradicții sunt sancționate cu nulitatea hotărârii judecătorești, apreciem că și în cazul procurorilor pe baza principiului echipolenței s-ar impune aceeași soluție.
Practica judiciară este constantă în această materie învederându-se că "în cazul motivărilor contradictorii sau în cazul în care există o contradicție între considerente, pe de o parte, și dispozitiv, pe de altă parte, se apreciază că drepturile părților sunt grav vătămate impunându-se anularea hotărârii".
Pentru că această contradicție nu a fost lămurită cu ocazia colaționării și verificării actului de către emitent, curtea apreciază că parchetului îi revine sarcina de a verifica dacă această contradicție dintre considerente și dispozitivul rezoluției din 3 septembrie 2007 a Procurorului general al constituie sau nu, o eroare materială.
În prezenta cauză, a fost încălcat principiul egalității armelor care se aplică atât în relațiile dintre părțile din cadrul unui proces penal, cât și în relațiile dintre acestea și Ministerul Public, și implică obligația de a oferi fiecărei părți sau procurorului posibilitatea rezonabilă de a prezenta cauza sa în condiții care să nu o plaseze într-un net dezavantaj în raport cu adversarul său.
Deși nu este consacrat ca un principiu distinct al procesului penal, din ansamblul reglementării modului de desfășurare a procesului penal rezultă că respectarea principiului egalității armelor între acuzare și apărare este intrinsec sistemului de drept român.
În doctrină s-a arătat în mod întemeiat că "principiul egalității între acuzare și apărare, este o cerință și garanție pentru echilibrul între interesele individului și ale societății, pentru armonizarea și salvgardarea acestor interese, ceea ce constituie un interes public, o necesitate pentru realizarea justiției penale".
În materie penală, dreptul la un proces contradictoriu presupune ca atât procurorul, cât și părțile să aibă posibilitatea de a lua cunoștință și de a dezbate toate probele, cererile sau excepțiile invocate de cealaltă parte. (a se vedea CEDO Hotărârea din 19 decembrie 1989 în cauza Kamasinski contra Austriei; Hotărârea CEDO din 28 august 1991 în cauza Brandstetter contra Austriei; CEDO Hotărârea din 23 iunie 1993 în cauza Ruiz-Mateos contra Spaniei; Hotărârea CEDO din 27 martie 1998 în cauza contra Olandei; Hotărârea CEDO din 25 septembrie 2001 în cauza și contra Marii Britanii).
Respectarea dreptului la un proces echitabil garantat de art.6 din Convenția Europeană impune ca procurorul să aducă la cunoștința apărării toate mijloacele de probă administrate în favoarea sau în defavoarea petiționarului. Ca excepție, restrângerea acestui drept al apărării poate fi justificată, în caz de strictă necesitate, în considerarea securității naționale, a necesității de a proteja martorii, sau de a păstra secretul metodelor prin care poliția investighează anumite infracțiuni. În aceste cazuri însă, este necesară luarea unor măsuri eficiente pentru a contrabalansa aceste restricții, în măsura în care ele nu pot fi evitate. (Hotărârea CEDO din 16 februarie 2000 în cauza Rowe și contra Marii Britanii; Hotărârea CEDO din 16 februarie 2000 în cauza Jasper contra Marii Britanii; Hotărârea CEDO din 26 martie 1996 în cauza Doorson contra Olandei și Hotărârea CEDO din 24 iunie 2003 în cauza Dowsett contra Marii Britanii).
Articolul 6 din Convenția Europeană încălcat în speță, garantează în integralitatea sa dreptul persoanei de a fi prezentă efectiv în cadrul procesului penal, ce include nu numai dreptul de a fi prezent, ci și dreptul de a fi ascultat și a urmări desfășurarea procedurii.
Prezentarea în fața procurorului precum și la proces a unei persoane indiferent de calitatea pe care o are, are o importanță deosebită atât din punctul de vedere al dreptului acestuia de a fi audiat, cât și al necesității de a verifica exactitatea afirmațiilor sale și de a le confrunta cu declarațiile celorlalte părți, cât și cu cele ale martorilor sau cu actele scrise. (Hotărârea CEDO din 23 noiembrie 1993 în cauza Poitrimol contra Franței).
Pentru motivele ce preced, constatând că rezoluția atacată nu conține elemente de fapt și de drept în raport de care să se poată aprecia legalitatea soluției adoptate, în speță neefectuându-se nici un act premergător, nici un act de urmărire penală, nedepunându-se în probațiune actele la care a făcut referire petentul, existând contradicții între considerentele și dispoziția rezoluției procurorului ierarhic superior, curtea în baza art.2781alin.8 lit.b proc.pen.va admite plângerea formulată de petentul în nume propriu cât și ca reprezentant al SC SRL și al SC - SRL împotriva rezoluției din 18 iulie 2007 dată în dosar 215/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, menținută prin rezoluția din 3 septembrie 2007 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de - - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev.de art.246 pen. abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prev.de art.247 pen. și neglijență în serviciu prev.de art.249 pen.
Va desființa rezoluția din 18 iulie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj dată în dosar 215/P/2007 și va trimite cauza Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj în vederea începerii urmăririi penale, respectiv a efectuării actelor premergătoare sau a actelor de urmărire penală conform art.2781alin.8 lit.b proc.pen.
Se vor efectua acte premergătoate constând în: audierea petentului atât în nume propriu cât și ca reprezentant al SC SRL, al SC - SRL, sens în care va depune mandatul sau împuternicirea prin procură a dreptului de a formula plângerea în numele celor două societăți ale căror interese legitime sunt vătămate, pentru a putea fi individualizate faptele și a se verifica dacă sunt sau nu întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate.
Se va verifica dacă contradicțiile dintre considerentele și dispozitivul rezoluției din 3 septembrie 2007 a Procurorului general al Înaltei Curți de Casație și Justiție constituie sau nu, o eroare materială.
Se vor depune în probațiune și se vor analiza dosarele penale 1148/P/2006; 1381/P/2006 și 1484/P/2006 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, precum și soluțiile pronunțate în acestea.
Cheltuielile judiciare în baza art.192 pct.3 alin.3 proc.pen.vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petentul cu domiciliul ales în B,-, -,.V,.409 sector 4 în nume propriu cât și ca reprezentant al SC SRL cu sediul în sat nr.73 jud.C și al SC - SRL cu sediul în sat nr.73 împotriva rezoluției din 18 iulie 2007 dată în dosar 215/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, menținută prin rezoluția din 3.09.2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev.de art.246 proc.pen. abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prev.de art.247 pen. și neglijență în serviciu prev.de art.249 pen.
Desființează rezoluția din 18.07.2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj dată în dosar 215/P/2007 și trimite cauza Parchetului de pe lângă Curtea de Apel în vederea începerii urmăririi penale, respectiv a efectuării actelor premergătoare sau a actelor de urmărire penală, conform art.2781alin.8 lit.b proc.pen.
Se vor efectua acte premergătoare constând în: audierea petentului atât în nume propriu cât și ca reprezentant al SC SRL, al SC - SRL, sens în care va depune mandatul sau împuternicirea prin procură a dreptului de a formula plângerea în numele celor două societăți ale căror interese legitime sunt vătămate.
Se va verifica dacă contradicțiile dintre considerentele și dispozitivul rezoluției din 3.09.2007 a Procurorului General al Înaltei Curți de Casație și Justiție constituie sau nu o eroare materială.
Se vor depune în probațiune și se vor analiza dosarele penale 1148/P/2006; 1381/P/2006; 1484/P/2006 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda precum și soluțiile pronunțate în acestea.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare cu toate părțile.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2008.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red./PD/CA
21.02.2008 - 8 ex.
Președinte:Delia PuriceJudecători:Delia Purice
