Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 26/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ

Ședința publică de la 10 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Aurel Dublea

Grefier - -

SENTINȚA PENALĂ Nr. 26

Ministerul Public reprezentat prin procuror --

S-a luat spre examinare plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției din 8 octombrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, în dosarul nr. 165/P/2008 și împotriva rezoluției din 11 noiembrie 2008 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, în dosarul nr. 1035/II/2/2008.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul, lipsă intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare cât și cu privire la faptul că a fost înaintată la dosar, prin serviciul de registratură, o copie după declarația petentului dată la 14.04.2008 în dosarul de urmărire penală nr. 1040/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, după care:

Petentul depune la dosar concluzii formulate în scris și arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Petentul solicită admiterea plângerii pentru motivele arătate în scris.

Reprezentantul Ministerului Public arată că plângerea formulată de petentul vizează actele și lucrările dosarului de urmărire penală nr. 165/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, în care, prin rezoluția din 8.10.2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246,266 alin. 2 și 3, 267, 250 alin. 1 și 2, 259, 261, 268 și art. 25 rap. la art. 259 Cod penal constând în faptul că a folosit acte de violență, insulte și amenințări, urmărind să obțină declarații de la numiții și. A mai criticat petentul și soluția de conexare a dosarelor care vizau plângerile formulate de el și de, dar soluția de conexare este corectă având în vedere că vizează aceleași fapte și persoane. În motivarea plângerii petentul a arătat că nu a fost citat, deși din actele și lucrările dosarului rezultă că a fost prezent la procuror la data de 5 mai 2008. Rezoluția dată de procuror este corectă, motiv pentru care solicită respingerea plângerii ca nefondată.

Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.

Ulterior deliberării:

INSTANȚA

Analizând actele și lucrările dosarului constată;

Prin rezoluția din 8 octombrie 2008 dată de procuror în dosarul nr. 165/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de apel Iași, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 266 alin. 2 și 3, art. 267, art. 250 alin. 1 și 2, art. 259, art. 261, art. 268 și art. 25 raportat la art. 259 Cod procedură penală.

Din actele premergătoare efectuate în cauză, procurorul a reținut:

La data de 23.04.2008 numiții și, audiați inițial în calitate de martori în dosarul cu nr. de mai sus, au formulat plângeri împotriva comisarului de poliție, acuzându-1 că, în timpul cercetărilor, a întrebuințat acte de violență, constând în insulte și amenințări, astfel urmărind să obțină declarații cu un anumit conținut, că au fost chemați în mod nejustificat, în mai multe rânduri, la sediul Poliției Orașului, că unele audieri au durat foarte mult.

Plângerile formulate de cei doi susnumiți, înregistrate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași la nr. 165/P/2008, respectiv 166/P/2008, au fost conexate prin rezoluția procurorului din data de 15.05.2008.

S-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor menționate mai sus și s-a stabilit că și fost audiați de către comisarul, cu privire la infracțiunea prev. de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002, comise de către înv. în noaptea de 15/16.06.2007.

Întrucât din probele administrate în cauză a rezultat că cei doi au făcut declarații ce nu corespundeau adevărului, comisarul de poliție a extins cercetările asupra lor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. și ped. de art. 260 al. 1 Cod penal, urmărirea penală fiind începută față de ei la data de 10.08.2007, confirmată de procuror în aceeași zi, pentru, și la 14.04.2008 pentru, confirmată de procuror pe 15.04.2008.

Prin rechizitoriul din data de 27.06.2008, întocmit în dosarul nr. 1040/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, înv. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 86 al. 2, respectiv art. 87 al. 1 din OUG195/2002, iar și au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 260 al. 1 Cod penal.

Din examinarea actelor premergătoare efectuate a rezultat că infracțiunile reclamate de către cele două persoane nu există. Așa cum s-a arătat mai sus, activitățile de cercetare penală desfășurate de către comisarul au fost verificate de procuror, pe baza lor a fost începută urmărirea penală, apoi s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea lor în judecată. în ipoteza în care comisarul ar fi efectuat cercetări cu încălcarea normelor de procedură penală, procurorul ar fi înlăturat rezultatul lor și ar fi verificat din nou apărările formulate de către învinuiții sus-numiți.

Așadar, nu s-au confirmat pretinsele insulte, amenințări ori cuvinte sau expresii calomnioase și nici faptul că ofițerul de poliție ar fi dispus abuziv șederea lor la sediul organelor de poliție cu ocazia audierilor ori la reconstituirea faptei, perioade de timp mai lungi decât cele necesare activităților pentru care au fost citați. De asemenea, din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că ofițerul de poliție nu i-a denunțat calomnios, nu a îndemnat pe nimeni să declare mincinos și nici nu i-a torturat pe și.

Împotriva rezoluției au formulat plângere la procurorul ierarhic superior, petenții și.

Prin rezoluția Procurorului General Adjunct din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași din 11 noiembrie 2008, dată în dosarul nr. 1035/II/2/2008 plângerile au fost respinse ca nefondate.

După parcurgerea acestei faze prealabile împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale a formulat plângere petentul, cu motivarea că procurorul nu a cercetat plângerea, a ignorat probele, mușamalizat faptele intimatului de reținere nelegală și cercetare abuzivă, de încălcare a dreptului la apărare. nu a analizat motivul pentru care a fost obligat să scrie declarația, motivul pentru care nu s- consemnat ora începerii și terminării audierii, nu a analizat motivul pentru care intimatul nu a întrerupt audierea, nu a analizat probele care au fost administrate, nu a verificat motivele pentru care i-au fost administrate probele cerute, nu i-au fost aduse la cunoștință motivele pentru care este învinuit.

Plângerea formulată nu este fondată.

În esență, petentul a formulat plângere penală împotriva comisarului de poliție pentru infracțiunile de denunțare calomnioasă, instigare la mărturie mincinoasă, reținere și cercetarea abuzivă, represiune nedreaptă, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, motivat de aceea că audierea sa în calitate de martor în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 1040/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Hîrlău s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale, încălcări care se circumscriu conținutului infracțiunilor pentru care a formulat plângere penală.

Pentru o parte din faptele pentru care s-a formulat plângere penală, respectiv art. 268 Cod penal, 267 Cod penal, 259 Cod penal, intimatul, în calitatea pe care o avea de ofițer de poliție, care efectua acte de cercetare penală, nu putea avea calitatea de subiect activ al acestor infracțiuni.

În condițiile în care declarația pe care a dat- în cauza ce formează obiectul dosarului 1040/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Hîrlău stă la baza punerii în mișcare acțiunii penale împotriva petentului pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, nu se poate reține că declarația a fost luată de organul de cercetare penală cu încălcarea dispozițiilor art. 266 alin. 2 și 3 Cod penal ori art. 246 Cod penal.

Condițiile în care petentul a fost audiat în calitate de învinuit nu pot fi analizate în cadrul procesual de față. În măsura în care există aspecte de nelegalitate cu privire la condițiile de efectuare a actelor de urmărire penală, acestea pot fi invocate la soluționarea cauzei în care petentul are calitatea procesuală de învinuit ori inculpat.

Procurorul, cu ocazia soluționării plângerii penale, a avut în vedere aspectele invocate de petent, probele care au fost administrate, reținând motivat că faptele penale pretins a fi fost săvârșite de ofițerul de poliție nu există.

Pentru aceste motive, în baza art. 278 ind. 1 alin. 8 Cod procedură penală plângerea va fi respinsă, ca nefondată.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției procurorului din 8 octombrie 2008 dată în dosarul nr. 165/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, pe care o menține.

În baza art. 192 al.2 Cod procedură penală, obligă petentul să achite suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare și de la comunicare pentru intimat.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.03.2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.

Tehnored.

02 ex.

17.03.2009

Președinte:Aurel Dublea
Judecători:Aurel Dublea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 26/2009. Curtea de Apel Iasi