Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 284/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMANIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALA NR.284/
ȘEDINȚA PUBLICĂ din 19 mai 2008
PREȘEDINTE: Constantin Cârcotă JUDECĂTOR 2: Maria Tacea Liviu Herghelegiu
JUDECĂTORI - - -
- - - Președintele Secției penale
GREFIER - I - grefier șef secție penală
MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de
PROCUROR -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind judecarea recursului formulat de petentul, domiciliat în com. sat, județul V, împotriva Sentinței penale nr.52/6.02.2008 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul -, domiciliat în com. jud.V, în plângere formulată conf. art.2781Cod procedură penală.
La apelul nominal a răspuns recurentul personal și asistat de avocat, avocat ales în baza împuternicirii avocațiale nr.-/- din 10.05.2008, lipsă fiind intimatul.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei în sensul mai sus arătat, după care;
Apărătorul recurentului depune la dosar 4 înscrisuri, care să fie avute în vedere la soluționarea recursului, respectiv copii de pe declarația intimatului -, adresa nr.28226/25.05.2007 emis IPJ V, raportul din 24.09.2007 a Poliției, procesul verbal din 21.09.2007 încheiat de IPJ Nu are alte cereri de formulat.
Procurorul nu are cereri de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul recurentului, avocat, susține că petentul a fost pădurar timp de 20 ani. În timpul activității sale, au fost surprinși pe frații sustrăgând material lemnos din pădure încheindu-se mai multe procese verbale din 30.08.1996, 1.09.1996, 3.09.1996, 16.09.2006 și 25.09.1996. Împotriva acestora nu s-a luat nicio măsură de sancționare iar intimatul -, agent de poliție în comună, nu a înregistrat în opisul postului de poliție actele premergătoare încheierii proceselor verbale, motivat de faptul că au fost predate șefului de post. Într-o altă declarație dată, acesta a susținut că a actele au fost predate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud. Petentului i s-a desfăcut contractul de muncă fiind găsit vinovat.
În anul 2002, petentul a formulat plângere împotriva intimatului pentru abuz în serviciu, la acea dată nefiind împlinit termenul de prescripție. Termenul de prescripție curge de la data emiterii actului procedural prin care frații au fost scoși de sub urmărire penală, respectiv în octombrie-noiembrie 1997. Prevederile art.10 lit.g Cod procedură penală trebuiau aplicate după efectuarea anchetei, pentru a se constata vinovăția, și după aceea să se facă aplicarea art.10 lit.g Cod procedură penală.
Chiar dacă ar fi intervenit prescripția, petentul nu se face vinovat de faptul că timp de 10 ani cele 5 acte premergătoare nu au fost înregistrate de către intimatul -. Acțiunea penală s-a exercitat din oficiu și nu la plângerea prealabilă, astfel că petentul nu avea de unde să cunoască activitățile organelor de poliție.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei la Parchet pentru a se efectua cercetări privind existența vinovăției.
Procurorulsusține că recursul declarat este nefondat. În mod corect s-a apreciat că s-a împlinit termenul de prescripție pentru săvârșirea infrac. prev.de art.246 Cod penal, termenul curgând de la data de 30.08.1996, data întocmirii primului proces verbal. Nu s-a făcut niciun act care să întrerupă termenul de prescripție. Solicită respingerea recursului.
După închiderea dezbaterilor și deliberare,
Curtea
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 52/6.02.2008, Tribunalul Vranceaa respins ca nefondată plângerea formulat de petentul G împotriva rezoluțiilor din 24.07.2007 și din 19.11.2007, emise de parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea sub nr-, petentul Gas olicitat anularea rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale și de respingere a plângerii dispuse de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și trimiterea cauzei la Parchet pentru efectuarea de cercetări și stabilirea vinovăției intimatului.
În motivarea plângerii Gas usținut următoarele:
A avut calitatea de pădurar la Direcția Silvică V și la 30.08.1996 a indicat numiților și, din ce loc forestier își pot lua lemne de foc. Cei doi s-au deplasat ulterior în pădure, însă au încărcat în căruțe un număr de 12 arbori și crengi, material lemnos cu care au fost depistați pe traseu de către ajutorul de șef de Post din comuna,.
Lemnul a fost descărcat la Postul de Poliție și, cutoate că cei doi nu aveau acte legale de proveniență, nu s-a luat nici o măsură împotriva celor doi făptuitori.
Petentului i s-a desfăcut contractul de muncă și a promovat contestație la instanță, însă cei doi în cauză, și și-au schimbat declarațiile pe parcursul judecății, motiv pentru care au fost cercetați sub acuzația de mărturie mincinoasă.
Petentul a considerat că pentru nepedepsirea persoanelor vinovate de sustragerea materialului lemnos și desfacerea contractului său de muncă, sunt culpabili Primul procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud E. G și agentul șef de Poliție, care nu au întocmit dosarul de urmărire penală.
Față de plângerea promovată de petent împotriva lui G - Prim procuror - la Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjuds.a dispus prin,Ordonanță" neînceperea urmăririi penale de către Curtea de APEL GALAȚI, prin același act s-a dispus disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea în ce-l privește pe, agent șef de poliție în cadrul Poliției Orașului.
Prin Rezoluția nr.245/24.07.2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul; în baza art.228 al.6 cod procedură penală cu referire la art.10 lit.g cod procedură penală, reținându-se că a intervenit prescripția răspunderii penale.
Prin Rezoluția nr.1435/II/2/19.11.2007 Parchetul de pe lângă Tribunalul Vranceaa respins plângerea numitului
La dosarul Tribunalului Vranceas -au depus de către petent următoarele: adresă către Postul de Poliție, decizia penală nr.158/25.06.1997, adeverințe și acte emise de Ocolul Silvic Adjud, Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică Focșani, copii de pe declarațiile date de, proces verbal de sesizare din oficiu din 30.08.1996, 16.09.1996, decizia civilă nr.1278/R/ 13.11.1998 a Curții de APEL GALAȚI.
Coroborând toate aceste probe, prima instanță a reținut că deși faptele săvârșite de și, la care se referă plângerea datează din anul 1996, petentul a solicitat abia în anul 2007 efectuarea de cercetări împotriva polițistului G, acuzându-l de comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu și de favorizare a infractorului, prevăzute de art.264 și de art.246 din Codul penal, constând în aceea că nu a luat măsuri pentru tragerea la răspundere penală a celor doi făptuitori.
În consecință, prima instanță a considerat că în mod corect s-a reținut, prin rezoluția atacată să s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, prevăzut de art.122 din Codul penal.
Împotriva Sentinței penale nr.52/6.02.2008 a Tribunalului Vranceaa declarat recurs petentul, criticând-o ca nelegală.
În motivarea recursului, petentul a susținut că a formulat plângere împotriva făptuitorului G încă din anul2002 - când nu se împlinise termenul prevăzut de art.122 din Codul penal, astfel că în mod greșit s-a reținut că a intervenit prescripția răspunderii penale.
De asemenea, a susținut că împlinirea termenului de prescripție nu-i este imputabilă, deoarece acțiunea penală pentru fapta la care se referă plângerea nu se pune în mișcare la plângerea prealabilă a părții vătămate, ci din oficiu.
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din plângerea petentului G, precum și din actele aflate la dosarul cauzei, rezultă că faptele de abuz în serviciu și de favorizare a infractorului, prevăzute de art.246 și de art.264 din Codul penal, imputate făptuitorului, au fost comise în cursul anului 1996 - dată la care făptuitorul îndeplinea funcția de ajutor al șefului de post la Poliția comunei, jud.
Întrucât plângerea ce face obiectul prezentei cauze a fost formulată abia la data de 2.05.2007, după împlinirea termenului de prescripție prevăzut de art.122 alin.1 lit.c din Codul penal, în mod corect s-a reținut, atât prin rezoluția procurorului, cât și prin hotărârea primei instanțe, că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, deoarece a intervenit prescripția răspunderii penale.
Împrejurarea că în anul 2002, petentul a mai formulat o plângere împotriva aceluiași făptuitor, pentru aceleași fapte - plângere care a fost respinsă ca neîntemeiată prin Rezoluția nr.1170/A/VIII/2002 a Parchetului Militar d e pe lângă Tribunalul Militar Iași - nu are ca efect întreruperea cursului prescripției, deoarece, potrivit dispozițiilor art.123 din Codul penal, cursul termenului prescripției se întrerupe doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului, în desfășurarea procesului penal.
Se deduce din textul de lege mai sus menționat că actele premergătoare, efectuate față de făptuitor înaintea începerii urmăririi penale -moment care marchează începutul procesul penal când făptuitorul dobândește calitatea de învinuit -nu au ca efect întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.
Față de aceste considerente, văzând și dispozițiile art.art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de petentul
Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul, domiciliat în com. sat, județul V, împotriva Sentinței penale nr.52/6.02.2008 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosarul nr-.
Obligă pe recurentul la plata către stata a sumei de 30 lei cu titlul de cheltuieli judiciare în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 19 mai 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
I
Red. - 03.06.2008
Tehnorer. - 05.06.2008
2 ex
Fond:
Președinte:Constantin CârcotăJudecători:Constantin Cârcotă, Maria Tacea Liviu Herghelegiu