Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 300/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

SENTINȚA PENALĂ NR. 300/PI

Ședința publică din 15 decembrie 2008

PREȘEDINTE: G -

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Pe rol se află soluționarea plângerii formulată de petentul împotriva rezoluțiilor din 9.10.2008 dată în dosarul nr. 406/P/2008 și din 27.10.2008 dată în dosarul nr. 1079/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă petentul personal, în stare de arest și asistat de avocat din oficiu din cadrul Baroului T, cu delegație la dosar, lipsind intimații, și.

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocatul din oficiu solicită admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor și trimiterea cauzei la Parchet.

Procurorul pune concluzii de respingere, ca nefondată, a plângerii formulate de petent și menținerea rezoluțiilor ca temeinice și legale.

Petentul arată că are dovezi clare că nu a completat fila CEC, că polițiștii au favorizat în amândouă dosarele SC SA și solicită admiterea plângerii și trimiterea dosarului la Parchet.

A,

Deliberând, constată următoarele:

Sub număr dosar - a fost înregistrată la această instanță plângerea formulată de petentul împotriva rezoluțiilor din 9.10.2008 dată în dosarul nr. 406/P/2008 și din 27.10.2008 dată în dosarul nr. 1079/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, solicitând în fața instanței, oral, trimiterea cauzei la Parchet, deoarece polițiștii în cauză au favorizat partea vătămată SC SA și că există dovezi că nu el a fost cel care a completat fila CEC.

În cauză au fost atașate dosarele nr. 406/P/2008 și 1079/II/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin rezoluția din 09.10.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, dată în dosar nr. 406/P/2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de ofițerii de poliție din cadrul A, și, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului, prev. de art. 246.Cod Penal și art. 264.

Cod Penal

Procurorul a reținut în rezoluția arătată, că petentul a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA cu privire la tragerea la răspundere penală a celor trei ofițeri de poliție arătați mai sus, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului, prev. de art. 246.Cod Penal și art. 264.Cod Penal, arătând că aceștia au acționat cu rea credință cu ocazia cercetărilor efectuate în dosarul nr. 161/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, în favoarea unui alt făptuitor, determinând reținerea pe nedrept în sarcina sa, a unui act de înșelăciune comis în paguba SC SA

O sesizare cu același conținut a mai făcut obiectul dosarului nr. 379/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceleași persoane, ofițeri de poliție, acuzați de petent de săvârșirea acelorași infracțiuni.

În rezoluția arătată mai sus, procurorul a arătat că ofițerii de poliție și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu conform legii, iar în același timp, s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale prev. de art. 122 lit. d

Cod Penal

Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul, plângere care a fost respinsă prin rezoluția din 27.10.2008 dată în dosarul nr. 1079/II/2/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Împotriva celor două rezoluții a formulat plângere petentul, solicitând trimiterea dosarului la Parchet pentru cercetări, deoarece ofițerii de poliție reclamați au favorizat partea vătămată SC SA A, iar el nu a completat CEC-ul în cauză.

Plângerea petentului apare ca neîntemeiată din mai multe puncte de vedere.

În primul rând, în mod corect s-a constatat că în speța de față s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale potrivit disp. art. 122 lit. d Cod Penal, motiv de respingere a plângerii care primează față de celelalte aspecte de fond ale cauzei.

De asemenea, un alt motiv de netemeinicie este acela că, cei trei ofițeri de poliție au mai fost reclamați de către petentul pentru aceleași fapte, dispunându-se soluție de neîncepere a urmăririi penale (dosar nr. 379/P/2008), iar o persoană nu poate fi cercetată din nou pentru aceleași fapte pentru care procurorul a dat o soluție și nu au intervenit alte elemente noi.

Văzând că nu există în cauză elemente care să conducă la indicii de vinovăție a celor trei intimați, neconturându-se elemente că cei trei intimați nu și-au îndeplinit în mod legal sarcinile de serviciu, instanța constată că plângerea petentului este nefondată și în ceea ce privește fondul cauzei.

În mod corect s-a constatat incidența disp. art. 10 lit. a, f și g din Codul d e procedură penală, soluția adoptată de procuror fiind una temeinică și legală, iar consecința va fi respingerea ca nefondată a plângerii formulate de petentul, fiind menținute rezoluțiile atacate.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2.C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 2781alin. 8 lit. a respinge C.P.P. ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluțiilor din 9.10.2008 dată în dosarul nr. 406/P/2008 și din 27.10.2008 dată în dosarul nr. 1079/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, pe care le menține ca fiind temeinice și legale.

În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă petentul la 250 lei cheltuieli judiciare față de stat.

Dispune plata din fondul a sumei de 150 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, către Baroul Timiș.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 15.12.2008.

PREȘEDINTE: Gheorghe Bugarsky

G -

GREFIER,

- -

Red.Gh./29.12.2008

Tehnored./3 ex./29.12.2008

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

MINUTA SENTINȚEI PENALE NR. 300/PI

Ședința publică din 15 decembrie 2008

În baza art. 2781alin. 8 lit. a respinge C.P.P. ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluțiilor din 9.10.2008 dată în dosarul nr. 406/P/2008 și din 27.10.2008 dată în dosarul nr. 1079/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, pe care le menține ca fiind temeinice și legale.

În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă petentul la 250 lei cheltuieli judiciare față de stat.

Dispune plata din fondul a sumei de 150 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, către Baroul Timiș.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 15.12.2008.

PREȘEDINTE,

G -

Președinte:Gheorghe Bugarsky
Judecători:Gheorghe Bugarsky

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 300/2008. Curtea de Apel Timisoara