Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 35/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr-
SENTINȚA PENALĂ Nr. 35/2008
Ședința publică din 18 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Stanca Ioana Marcu
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin
- Procuror
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petent și pe intimații, având ca obiect plângere împotriva rezoluțiilor nr. 2/P/2008 și 121/II/2/2008 date de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA (art.278 ind.1 C.P.P.).
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petentul în stare de arest asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat, lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care petentul declară că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu. Depune la dosar un set de înscrisuri, și anume: rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani dat la data de 16.02.2007 în dosar nr. 2722/P/2006, bilet trimis de concubina petentului, referat medical privind pe petent, ordonanța de reținere a petentului dată de Poliția Municipiului P la data de 29.11.2006, sentința penală nr. 51/2008 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosar nr-. Solicită amânarea cauzei în vederea depunerii la dosar în fotocopie a unui set de acte pe care le prezintă spre vedere, în original, instanței și care atestă rezoluții ale Parchetului pronunțate cu privire la plângerile anterioare ale petentului.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru petent arată că nu se opune cererii de amânare a cauzei formulată de petent.
Reprezentantul Parchetului arată că se opune cererii de amânare a cauzei formulată de petent având în vedere că există depuse la dosar acte.
Instanța, în deliberare, cu privire la cererea de amânare a cauzei în vederea depunerii la dosar a unor înscrisuri în fotocopie, formulată de petent, față de împrejurarea că instanța a luat cunoștință de conținutul lor prin prezentarea originalului acestora și a constatat că nu au legătură cu obiectul cauzei, o respinge.
Apărătorul petentului și reprezentantul Parchetului arată că nu mai au alte cereri prealabile de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru petent, avocat, solicită admiterea plângerii formulate de petent în condițiile în care se apreciază că cele învederate se înscriu în prevederile legale în materia penală.
Petentul arată că susține plângerea și lasă soluția la aprecierea instanței.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea plângerii formulate de petent împotriva rezoluțiilor nr. 2/P/2008 și 121/II/2/2008 date de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA și menținerea rezoluțiilor atacate ca legale și temeinice.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei penale de față:
În deliberare, constată:
În 26.02.2008, petentul a formulat plângere împotriva rezoluției din 7.01.2008 dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr. 2/P/2007, privind pe intimații, și - procurori și judecători la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani și Judecătoria Petroșani.
Petentul a reclamat faptul că intimații nu ar fi fost parțiali și corecți în judecarea procesului în care petentul a avut calitatea de inculpat, că ar fi obstrucționat administrarea unor probe solicitate în apărare, că "ar fi făcut o înțelegere împotriva sa",astfel că ar fi săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 246 CP.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate în plângere, precum și din oficiu, Curtea constată că plângerea petentului nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin rezoluția din 7.01.2008 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr. 2/P/2007, în temeiul art. 228 alin. 4 rap. la art. 10 lit. b CPP, s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind pe intimații magistrați, și, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 CP.
Parchetul a apreciat că orice eroare survenită în judecarea unei cauze poate fi cenzurată exclusiv de către instanța de control judiciar ca urmare a exercitării căilor de atac de către părțile care consideră decizia magistratului ca fiind eronată.
Prin rezoluția din 9.02.2008 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr. 121/II/2/2008, în temeiul art. 278 CPP, s-a respins plângerea petentului împotriva rezoluției nr. 2/P/2008, ca nefondată.
Probele administrate în cauză au evidențiat că susținerile petentului sunt neîntemeiate, fără suport probator.
Nu există nici un indiciu care să ateste că judecătorii sau procurorii intimați ar fi săvârșit vreo faptă de natură penală sau l-ar fi vătămat pe petent în drepturile sale, cu ocazia soluționării cauzei în care petentul a avut calitatea de inculpat.
În ipoteza în care petentul a fost nemulțumit de modul de soluționare a cauzei sau de respingerea unei cereri în probațiune, avea posibilitatea conferită de lege de a contesta acele acte procesuale, la procurorul ierarhic superior sau la instanța de judecată.
În consecință, în temeiul art. 278/1 alin.8 lit.a CPP, Curtea va respinge ca nefondată plângerea petentului, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare, conform art. 192 alin.2 CPP.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul - fiul lui și, născut în 11.03.1973, deținut în Panitenciarul D, împotriva rezoluției din 7.01.2008 dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr. 2/P/2008.
Obligă petentul să plătească statului suma de 90 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru petent va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 18.03.2008.
PREȘEDINTE, Grefier,
- - - - -
Red.
Dact. /30.04. 2008
Președinte:Stanca Ioana MarcuJudecători:Stanca Ioana Marcu