Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 36/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENAL

SENTINȚA PENAL NR. 36/2008

Ședința public din 19 martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Oana Maria Călian

Grefier: - -

Parchetul de pe lâng Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin

- procuror

Pe rol se afl pronunțarea asupra plângerii formulate de petenta SC PRODUCTION SRL împotriva rezoluției nr. 206/P/2007 din 01.11.2007 și a rezoluției nr. 879/II/2/2007 din 03.12.2007, ale Parchetului de pe lâng Curtea de APEL ALBA IULIA.

dezbaterilor și concluziile prților au fost consemnate în încheierea de ședinț din 11 martie 2008 prin care s-a dispus amânarea pronunțrii, încheiere care face parte integrant din prezenta hotrâre.

CURTEA DE APEL

Asupra cauzei penale de faț:

Constat c prin plângerea formulat de petenta SC Production SRL s-a solicitat desființarea rezoluțiilor nr. 879/II/2/2007 și nr. 206/P/2007 ale Parchetului de pe lâng Curtea de APEL ALBA IULIA și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii, respectiv redeschiderii urmririi penale.

În motivarea plângerii petenta a artat urmtoarele: procurorul nu a respectat dispozițiile art. 209 alin. 3 Cod pr.pen. coroborat cu art. 323.pen. în conformitate cu care urmrirea penal trebuia efectuat în mod obligatoriu de procurori, și cu toate acestea, prin rezoluția din 11 septembrie 2007 pronunțat în dosarul nr. 206/P/2007 s-a dispus efectuarea actelor de cercetare de ctre organele de cercetare penal; procurorul nu s-a pronunțat asupra tuturor infracțiunilor cu privire la care a fost sesizat și nu a respectat subordonarea ierarhic în efectuarea actelor de urmrire penal, deoarece prin rezoluția din 7 august 2007 s-a propus audierea a trei martori pentru a verifica dac executorul judectoresc a fost sub influența buturilor alcoolice, dar procurorul a refuzat îndeplinirea dispozițiilor date de procurorul ierarhic superior, motivând c acest aspect nu este de natur penal, ci ar atrage rspunderea disciplinar.

Examinând actele și lucrrile dosarului, prin prisma motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 278/1 alin.7 Cod pr.pen. instanța constat c plângerea este nefondat, pentru urmtoarele considerente:

Prin rezoluția din 11 iunie 2007 în dosarul nr. 206/P/2007 al Parchetului de pe lâng Curtea de APEL ALBA IULIAs -a dispus scoaterea de sub urmrire penal pentru svârșirea infracțiunilor prevzute de art. 246, 290, 220 al.1 și 323 Cod penal faț de, executor judectoresc, neînceperea urmririi penale pentru svârșirea infracțiunii prevzute de art. 26 rap. la art. 220.pen. faț de.

Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere partea vtmat SC Production SRL, care a fost admis prin rezoluția din 7 august 2007 Parchetului de pe lâng Curtea de APEL ALBA IULIA și s-a infirmat parțial rezoluția nr. 206/P/2007 din 11.06.2007, în legtur cu faptele svârșite de executorul judectoresc, dispunându-se redeschiderea și reluarea urmririi penale.

Prin rezoluția din 01.11.2007 a Parchetului de pe lâng Curtea de APEL ALBA IULIAs - dispus scoaterea de sub urmrire penal a învinuitului pentru svârșirea infracțiunilor prevzute de art. 246, 290 Cod penal.

Pentru a dispune acestea, în rezoluție s-a reținut c:

PRODUCTION SRL H, prin reprezentantul su legal, a formulat plângere penal împotriva lui pentru svârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals în înscrisuri sub semntur privat, fapte prev. de art.246, 290 Cod.pen. artând c în calitatea precizat anterior i-a sechestrat și apoi valorificat prin licitație bunuri din patrimoniul societții pentru debitul acumulat de ctre o alt societate comercial

Cercetrile efectuate în cauz relev urmtoarea stare de fapt:

Între -& SRL H și SC Export-lmport SRL Bae xistat un litigiu în urma cruia prima societate comercial a fost obligat la plata sumei de 122.583,41 euro reprezentând preț marf și dobând aferent.

La data de 18.11.2003 creditorul s-a adresat cu o cerere Biroului executorului judectoresc solicitând punerea în executare a hotrârii judectorești.

În acest context, au fost emise mai multe somații prin care debitorului i s-a solicitat îndeplinirea obligației.

Urmare a refuzului de executare, la data de 20 octombrie 2005, executorul judectoresc a sechestrat un numr de 6 cilindri din aliat pe care i-a evaluat la suma de 6.000.000 RON. Cu privire la acest act de executare s-a încheiat un proces-verbal care a fost semnat fr obiecțiuni de ctre creditor, debitor și custode (35).

Bunurile sechestrate au fost apoi valorificate la licitație, adjudecator fiind Protect SRL B pentru suma de 12.000 ROL ( 18).

A doua zi, respectiv 17.11.2006, executorul judectoresc s-a deplasat în localitatea, județul H, unde cunoștea c se afl depozitați cilindrii. Cu aceast ocazie numitul care îndeplinea funcții la SC -& SRL H și SC Production SRL H i-a adus la cunoștinț faptul c în realitate cilindrii de aparțin acestei din urm societți comerciale, motiv pentru care se opune la executare.

Faț de starea de fapt expus reținem c nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care s-a început urmrirea penal deoarece sub aspect al laturii obiective nu se constat o înclcare a îndatoririlor de serviciu ori de falsificare a unui înscris iar sub aspect subiectiv lipsește vinovția.

Așa cum reiese din actele dosarului asociații SC -& SRL au fost de acord cu sechestrarea și evaluarea bunurilor, sens în care au și semnat procesul-verbal. Mai mult, chiar a fost desemnat custode al bunurilor sechestrate. Opoziția ulterioar a acestuia din urm la continuarea executrii coroborat cu împrejurarea c bunurile în discuție la momentul sechestrrii erau înstrinate unei alte societți comerciale, aspect cunoscut de ctre debitori care îns nu a fost comunicat executorului judectoresc, conduce la concluzia relei-credințe a acestora, care, înc de la început, au urmrit prejudicierea creditorului. In susținerea celor artate precizm c deși se cunoștea situația real a cilindrilor de, nu s-a formulat contestație la executare în condițiile în care deținea funcții de conducere în ambele societți comerciale (SC -& SRL și SC Production SRL), fapt ce i-ar fi permis s acționeze în instanț pentru anularea actului executorului judectoresc.

Se imput executorului judectoresc c nu a procedat la evaluarea bunurilor care urmau a fi vândute la licitație, situație cu care prețul obținut a fost unul derizoriu faț de valoarea de piaț a cilindrilor. Potrivit art.439 al.1 pr.civ. prețul de începere al licitației este cel prevzut în procesul-verbal de sechestru, act care în cazul de faț nu a fost contestat. De asemenea, potrivit art.443 Cod pr.civil în situația în care nu se obține prețul de începere al licitației se va vinde bunul la cel mai mare preț oferit (în acest sens decizia penal nr. 371/2005 a Curții de APEL ALBA IULIA ).

Totodat se reclam c la unul dintre termenele de executare, s-ar fi aflat sub influența buturilor alcoolice, aspect care îns nu este de natur penal ci ar putea atrage rspunderea disciplinar a acestuia.

Aceast rezoluție a fost confirmat prin rezoluția din 3 decembrie 2007 Procurorului general al Parchetului de pe lâng Curtea de APEL ALBA IULIA, prin care s- respins plângerea formulat de SC Production SRL

Din probele administrate în faza de urmrire penal rezult c soluția dispus de procuror este legal și temeinic, lipsind latura obiectiv a infracțiunilor pentru care acesta a fost cercetat.

Executarea silit s-a desfșurat cu respectarea prevederilor legale, executorul judectoresc, în urma cererii creditorului, a emis mai multe somații prin care s-a solicitat debitorului îndeplinirea obligației. Pentru c debitorul nu a înțeles s-și achite datoria, executorul judectoresc, a sechestrat un numr de 6 cilindri din aliat, evaluați la suma de 6.000.000 RON, încheind un proces-verbal semnat fr obiecțiuni de creditor, debitor și custode.

Deși cunoșteau la acea dat c cilindrii nu mai aparțineau debitorului, ci societții SC - & SRL, executorului nu i s-a adus la cunoștinț acest aspect. Doar în momentul în care executorul judectoresc s-a prezentat în localitatea, jud. H, la data de 17.11.2006, numitul a declarat c se opune executrii pe motiv c cilindrii sunt proprietatea altei societți.

Aceasta fiind doar o susținere a uneia dintre prți, fr a fi prezentate dovezi certe în acest sens, nu a putut influența continuarea procedurii de executare silit, și nu se poate reține intenția executorului judectoresc cu privire la svârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu prevzut de art. 246 Cod penal sau de fals în înscrisuri sub semntur privat prevzut de art. 290 Cod penal.

În mod corect s-a reținut de procuror faptul c nici împrejurarea c nu s-a întocmit un raport de expertiz nu poate atrage rspunderea penal a executorului judectoresc, în condițiile în care, potrivit art. 439 al.1 Cod pr.civil prețul de începere a licitației este cel prevzut în procesul-verbal de sechestru, act care, așa cum am artat mai sus, a fost semnat de creditor, debitor, custode.

În ceea ce privește celelalte critici aduse prin plângere, și acestea sunt neîntemeiate, dup cum urmeaz:

Prin rezoluția din 11 sept. 2007 procurorul a dispus delegarea organului de cercetare penal pentru efectua acte utile urmririi penale. Aceast dispoziție este legal, și în situația în care urmrirea penal se efectueaz de procuror, art. 217 alin.4 Cod.pr.penal. reglementând expres aceast posibilitate.

Susținerea c procurorul nu s- pronunțat cu privire la toate infracțiunile cu care a fost sesizat, este neîntemeiat, deoarece încadrarea juridic a faptelor aparține procurorului, acesta nefiind ținut de calificarea dat de parte prin plângere.

Faptul c, deși prin rezoluția de redeschidere a urmririi penale s-a dispus audierea de martori pentru a se stabili dac executorul judectoresc era sau nu în stare de ebrietate, dispoziție creia nu i-a dat curs procurorul, nu este de natur s justifice trimiterea cauzei la Parchet pentru a se efectua și aceste acte de cercetare.

Atât timp cât s-a constatat c faptele svârșite de executorul judectoresc nu întrunesc elementele constitutive ale vreunei infracțiuni, este inutil administrarea de probe pentru dovedirea unei împrejurri care nu ar putea avea decât caracter de circumstanț agravant.

Faț de cele artate mai sus, în baza art. 278/1 alin.8 lit.a Cod.pr.penal. instanța va respinge ca nefondat plângerea formulat de petenta SC Production SRL, cu consecința obligrii sale la cheltuieli judiciare ctre stat, în temeiul art. 192 al.2 Cod pr.penal.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat plângerea formulat de petenta PRODUCTION SRL împotriva rezoluției nr. 206/P/2007 din 1.11.2007 și a rezoluției nr. 879/II/2/2007 din 3.12.2007, ale Parchetului de pe lâng Curtea de APEL ALBA IULIA.

Oblig petenta la plata sumei de 60 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțat în ședința public din 19.03.2008.

PREȘEDINTE,

- - -

GREFIER

- -

Red.

Dact.LS/2 ex/16.04.2008

Președinte:Oana Maria Călian
Judecători:Oana Maria Călian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 36/2008. Curtea de Apel Alba Iulia