Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 37/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
SENTINȚA PENALĂ NR.37/
Ședința publică din data de 12 martie 2008
PREȘEDINTE: Adriana Ispas
Grefier - - -
Cu participarea Ministerului Public prin procuror -
S-a luat în examinare plângerea penală formulată de petentul - cu domiciliul în C,-,.5B,.A,.5,.22, împotriva rezoluției nr.208/P/2007 din data de 7 decembrie 2007, Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA și a rezoluției nr.17/II/2/2008 din data de 21 ianuarie 2008, dispusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA.
Dezbaterile, au avut loc în ședința publică din data de 6 martie 2008, când au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 12 martie 2008, când a pronunțat următoarea sentință.
- CURTEA -
Asupra acțiunii penale de față:
Petentul a depus plângere penală împotriva intimatului pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art.214 alin.2 Cod penal prin aceea că, mandat cu negocierea cesionării creanței deținută de " " către "". a cauzat cu rea-credință o pagubă în valoare de 105.327 euro, însușind-o ca folos material injust în luna august 2006.
Prin rezoluția nr.268/P/2007 din 7 decembrie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚAa dispus în temeiul art.228 alin.4 și 6 și art.10 lit."b" Cod procedură penală neînceperea urmăririi penale față de intimatul pentru infracțiunea prevăzută de art.214 Cod penal, deoarece fapta de negociere de către mandatar a condițiilor în care se putea înstrăina creanța deținută de societățile în care petentul avea calitatea de asociat nu conduce la producerea unor pagube datorită neconservării sau neadministrării bunurilor și ca atare, fapta nu este prevăzută de legea penală.
Plângerea formulată conform art.278 Cod procedură penală a fost respinsă ca neîntemeiată.
Astfel, în temeiul art.2781Cod procedură penală, petentul a formulat plângere la instanță criticând neînceperea urmăririi penale, respectiv că cercetările efectuate nu sunt complete.
Din actele dosarului, rezultă următoarele:
La data de 20 septembrie 2007, petentul a depus plângere penală împotriva intimatului pentru comiterea infracțiunii de "gestiune frauduloasă" prevăzută de art.214 alin.2 Cod penal.
Plângerea îndeplinea toate cerințele art.222 Cod procedură penală: datele de identificare ale petiționarului, descrierea faptei, indicarea făptuitorului precum și mijloacele de probă.
Prin urmare, în baza art.228 Cod procedură penală, a rezoluției procurorului general din 21.09.2007 trebuia să se înceapă urmărirea penală și să se administreze probele necesare aflării adevărului.
Apoi, în conținutul plângerii penale, se reclamă și însușirea unor sume de bani de către intimat prin inducerea în eroare a petentului; ori, calificarea faptelor este atributul principal al organului de urmărire penală, dar în lipsa administrării probelor nu s-a putut stabili dacă intimatul a săvârșit sau nu și această faptă cu încadrarea juridică corespunzătoare, faptă ce iese din sfera "gestiunii frauduloase" și intră sub incidența art.215 Cod penal, privind "înșelăciunea".
Cum urmărirea penală nu a fost începută, nu s-au administrat probele solicitate de către petent (procurorul nepronunțându-se asupra lor în sensul admiterii sau respingerii), cercetarea este incompletă și pe cale de consecință soluția de netrimitere în judecată este nelegală și netemeinică.
În concluzie, completarea neputându-se realiza de către instanță, plângerea este fondată motiv pentru care, în baza art.2781alin.(8) lit.b) cod procedură penală, modif. va fi admisă și se va desființa rezoluția nr.268/P/2007 din 7 decembrie 2007.
Cu ocazia trimiterii la procuror, se va dispune începerea urmăririi penale și se va proceda la ascultarea părții vătămate, pentru a se stabili situația de fapt, încadrarea juridică corespunzătoare, iar raportat la acestea se va analiza și pronunța asupra probelor solicitate de către petent, respectiv în apărare de către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARAȘTE:
În baza art.2781alin.(8) lit.b) cod procedură penală, modif. admite plângerea penală formulată de petentul - cu domiciliul în C,-,.5B,.A,.5,.22, împotriva rezoluției nr.208/P/2007 din data de 7 decembrie 2007, Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA și a rezoluției nr.17/II/2/2008 din data de 21 ianuarie 2008, dispusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA, desființează rezoluția atacată și trimite cauza procurorului, în vederea începerii urmăririi penale sens în care:
- se va audia petentul-parte vătămată pentru a se stabili situația de fapt, încadrarea juridică corespunzătoare;
- se va pronunța motivat asupra probelor solicitate de acesta, administrându-le pe cele considerate utile.
Conform art.309 alin. ultim cod procedură penală, prezenta se întocmește în 2 exemplare.
Cu recurs, în termen de 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 martie 2008.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.hot.jud.: -
Tehnored.gref.
2 ex./1 aprilie 2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
- SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar penal nr-
Data:
CĂTRE,
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CONSTANȚA
Vă înaintăm alăturat dosarul penal nr-, privind pe, în calitate de petent și, în calitate de intimat, întrucât prin sentința penală nr.37/P din data de 12 martie 2008, s-a admis plângerea petentului, s-a desființat rezoluția atacată și s-a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale.
Dosarul are file.
Dosare atașate: 268/P/2007 și 17/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA.
PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,
- - - -
Președinte:Adriana IspasJudecători:Adriana Ispas