Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 37/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
SENTINȚA PENALĂ NR.37
Ședința publică din 26 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Silviu Anti
GREFIER: ---
*********************************************
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂUa fost reprezentat legal de - procuror.
Pe rol pronunțarea asupra plângerii formulate de petentul împotriva rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale nr.972/P/2008 și nr.915/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința din data de 19.02.2009, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când instanța, pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 26.02.2009.
CURTEA
- deliberând -
Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr- petentul a atacat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr.972/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU din data de 30.10.2008 față de făptuitorii, și, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.246 Cod penal, întrucât nu s-a confirmat existența acestor infracțiuni.
În motivarea plângerii petentul arată că este nemulțumit de soluția dispusă de procuror că nu a fost audiat, că greșit s-au admis alte probe și nu i s-a dat posibilitatea de a studia dosarul.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține:
Prin rezoluția nr.972/P/2008 din 30.10.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂUs -a constatat că pe rolul Judecătoriei Moineștis -a aflat dosarul nr.3405/2007 având ca obiect "obligația de a face". În dosarul cauzei acțiunea a fost semnată de av. pentru C plecată în Italia. Reprezentarea s-a făcut în baza contractului de asistență judiciară -, nr. de înregistrare 105/10.08.2007, pe care avocata nu l-a lăsat, pe motiv de confidențialitate avocat - client.
Prin încheierea din 23.01.2008, s-a stabilit că trecerea numitei C ca reclamantă pentru acțiunea având ca obiect "obligația de a face" este corectă conform contractului de asistență juridică -.
Ulterior, în mod legal instanța de judecată a procedat la judecarea cauzei, dispunându-se astfel efectuarea unei expertize tehnice pentru stabilirea situației de fapt în cauză.
Cauza este în curs de judecată.
Așa cum rezultă și din declarația av., aceasta a reprezentat-o în proces pe numita C aflată în Italia, în baza contractului de asistență juridică 105/10.08.2007 încheiat în formă scrisă și la 05.08.2007 (respectiv telefonic) conform art.126 pct.4 din statutul avocatului. Acel contract chiar dacă nu era complet la acea dată a fost acceptat de instanța de judecată, el neavând nici o relevanță sau influență negativă în derularea procesului, așa încât plângerea petentului nu este întemeiată.
În cauză nu este vorba de săvârșirea vreunei fapte penale, motiv pentru care se va dispune neînceperea urmăririi penale.
Tot astfel mai este de reținut că interpretarea probatoriului administrat în cursul procedurii judiciare este de esența justiției și pe cale de consecință, instanța de judecată suverană în aprecierea pe care o face asupra concludenței probelor administrate, iar justețea măsurilor și hotărârilor luate se verifică în tot cursul și în cadrul jurisdicțional, prin intermediul căilor de atac prevăzute conform legii.
Acest fapt a fost statuat și de Consiliul Superior al Magistraturii în mai multe hotărâri adoptate.
Petentul având așadar la dispoziție căile de atac prevăzute de lege, cele sesizate neavând caracter penal.
Prin rezoluția 915/II/2/2008 din 12.12.2008 Procurorul General al parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂUa dispus respingerea plângerii împotriva primei rezoluții, arătând că soluția procurorului este temeinică și legală.
În termen legal, petentul a formulat plângere conform art.2781Cod procedură penală, pe care a depus-o la instanța competentă.
Analizând plângerea petentului, actele și lucrările dosarului de cercetare penală atașat, instanța constată următoarele:
În esență petentul reclamă că este nemulțumit de faptul că avocatul a reprezentat-o pe C în fața executorului judecătoresc și a Judecătoriei Moinești fără a avea mandat exprimat într-un contract de asistență și reprezentare judiciară anterior datei de 10.08.2007, iar ceilalți făptuitori au confirmat acest abuz.
Instanța constată că numita Cac onfirmat mandatul acordat făptuitoarei încă din data de 05.08.2007, că acesta a fost inițial verbal, după care s-a încheiat în formă scrisă și astfel actele îndeplinite de mandatarul avocat au fost ratificate de mandant.
Prin urmare, nu se poate reține niciun abuz din partea făptuitoarei și nici din partea celorlalți făptuitori care au acționat în baza împuternicirii avocațiale prevăzute de lege.
Față de aceste considerente, instanța apreciază că plângerea formulată de petentul este nefondată, urmând să o respingă în baza art.2781alin.8 lit.a Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.2781alin.8, lit.a Cod procedură penală, respinge plângerea petentului, formulată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr.972/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, din 30.10.2008, ca nefondată.
Menține rezoluția susmenționată.
În baza art.192, alin.2 Cod procedură penală, obligă petentul la plata a 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare pentru petent și de la comunicare pentru celelalte părți.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.02.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red.
Tehnored.
Ex.2
17.03.2009
Președinte:Silviu AntiJudecători:Silviu Anti