Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 38/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 38/2009

Ședința publică de la 19 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Monica Farcaș

Grefier - -

Prezentul complet a fost constituit în conformitate cu art. 95 și urm. Din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAa fost reprezentat de

Procuror -

Pe rol fiind pronunțarea plângerii formulate de petentul împotriva rezoluției pronunțate în dosarul nr. 584/P/2008 de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 12 martie 2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra cauzei penale de față:

Prin plângerea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.01.2009 sub nr-, petentul a criticat rezoluția nr. 584/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, menținută prin rezoluția nr. 47/II/2/2009 din 15.01.2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de comisarul A pentru infracțiunile de abuz în serviciu, prev. de art. 246.pen. fals intelectual, prev. de art. 289.pen. și uz de fals, prev. de art. 291.pen.

În motivarea plângerii, petentul a susținut că soluția este netemeinică și nelegală, dată cu ignorarea probelor existente la dosar și cu încălcarea normelor legale privind interpretarea și aprecierea probelor.

Rezoluția a fost criticată, în esență, sub următoarele aspecte:

- acțiunea vizând oprirea sa în trafic, condusă de comisarul A, a fost organizată cu încălcarea normelor legale, având un scop ilicit.

- aparatul folosit la testarea sa era neomologat și neverificat metrologic, contrar dispozițiilor art. 6 pct. 19 din OUG 195/2002.

- organele de urmărire penală nu au dat curs solicitării sale privind depunerea unor înscrisuri la dosar, respectiv: copia planului de acțiune nr. 30402/29.01.2007, copia foii de parcurs cu care echipajul s-a deplasat pe ruta Sibiu - Mediaș în data de 29.01.2007, copia planurilor de muncă zilnică ale celor trei cadre SPR pentru 29.01.2007, evidența testărilor cu aparatul etilotest folosit în cazul său.

- modalitatea de oprire în trafic a fost agresivă, fiind singurul conducător auto vizat de control, deși în zonă circulau și alte autovehicule.

- probele testimoniale reținute pentru argumentarea soluției de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea de fals intelectual, prev. de art. 289.pen. nu pot fi apreciate ca atare, petentul considerând că sunt afectate de grave vicii procesual penale.

- prin fraza scrisă de agentul constatator "recunosc fapta, am consumat un pahar de vin" la rubrica alte mențiuni s-a denaturat realitatea, prin atestarea unei fapte necorespunzătoare adevărului.

S-a solicitat, în temeiul art. 278 ind. 1 al. 8 lit. b pr.pen. desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitor pentru toate infracțiunile reclamate.

Conform disp. art. 278 ind. 1 al. 3.pr.pen. la prezenta cauză au fost atașate dosarele nr. 584/P/2008 și nr. 47/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin rezoluția nr. 584/P/2008 din 15.12.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAs -a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul A, comisar de poliție, șef al Serviciului de Poliție Rutieră din cadrul IPJ Sibiu, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246.pen. art. 289.pen. și art. 291.pen. fiind reținută incidența prevederilor art. 10 lit. a și d pr.pen.

Pentru a adopta această soluție, procurorul a reținut următoarele:

La data de 29 ianuarie 2007 petentul a fost oprit în trafic de către un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Sibiu format din scms A, ag.șef și ofițerul. I s-a solicitat petentului să se supună testării deoarece emana miros de alcool. În urma testării, rezultatul a fost de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a procedat la întocmirea procesului verbal consemnându-se de către agentul constatator, la rubrica - alte mențiuni - "recunosc fapta, am consumat un pahar cu vin". Am luat la cunoștință faptul că nu mai am dreptul să conduc autovehicule pe o perioadă de 90 zile din data de 29 ianuarie 2007 ora 17,35".

Din declarațiile martorilor audiați în cauză, (77) (76) și (66) rezultă în mod clar că petentul a declarat în urma vizionării rezultatului testării că a consumat un pahar de vin.

Prin urmare, nu a consemnat în fals declarațiile contravenientului câtă vreme martorii au precizat că au auzit de consumul unui pahar de vin și nu de administrarea unor medicamente cu conținut de alcool. Anularea procesuuli verbal de scătre instanța civilă este fără relevanță juridică în prezenta cauză, dat fiind faptul că din probe rezultă că nu există infracțiunea de fals intelectual care să poată fi reținută în sarcina agentului constatator

Petentul a mai precizat că este evident falsul deoarece mențiunea falsă este scrisă de către scms A sub fraza scrisă de el "nu doresc recoltarea de probe biologice" și sub semnătura lui la rubrica alte mențiuni, fiind completată ulterior de către agentul constatator. Că nu s-au făcut mențiunile în ordinea precizată de către petent și că de fapt la momentul la care a scris personal mențiunea că nu dorește recoltarea de probe biologice, agentul constatator consemnase deja propozițiile indicate mai sus, este următorul argument ca va fi expus în cele ce urmează. Pentru declarațiile contravenienților se folosește rubrica "alte mențiuni" care a fost completată de agentul constatator înainte de petent deoarece așa se explică faptul că acesta din urmă a scris personal mențiunea "nu doresc recoltarea de probe biologice" în dreptul rubricii "martor asistent" și nu în dreptul rubricii "alte mențiuni" deoarece aceasta era deja completată.

În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu, care, potrivit art. 246 cod penal ar consta în fapta funcționarului public, ce, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, c știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane, Parchetul concluzionând că scms nu a îndeplinit în mod defectuos nici un act în ceea ce - l privește pe petent.

Referitor la uzul de fals, s-a apreciat că nici această infracțiune nu există, câtă vreme s-a stabilit, prin probe că procesul verbal nu cuprinde mențiuni false.

Soluția a fost menținută prin rezoluția nr. 47/II/2/2009 din 15.01.2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, prin care a fost respinsă plângerea formulată de petent, conform prevederilor art. 278.pr.pen.

Verificând rezoluțiile atacate prin prisma criticilor formulate de petentul, dar și prin raportare la prev. art. 278 ind. 1.pr.pen. Curtea constată că acestea sunt legale și temeinice, fiind bazate pe o judicioasă interpretare a actelor premergătoare efectuate și a dispozițiilor legale aplicabile.

Starea de fapt a fost corect reținută de organele de urmărire penală, din cercetările efectuate rezultând că la data de 29.01.2007, cu ocazia unui control efectuat de un echipaj al poliției rutiere din cadrul IPJ Sibiu, condus de comisarul A, petentul a fost oprit în trafic la volanul autoturismului marca 1310 cu nr. de înmatriculare SB - 02 -.

Fiind testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de o,31 mg/l alcool în aerul expirat, sens în care i-a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției seria - nr. -.

Petentul nu a solicitat recoltarea probelor biologice, inserând personal această mențiune în cuprinsul procesului verbal, și a achitat pe loc J din minimul amenzii, conform chitanței - -.

La derularea acestor proceduri a asistat martorul, care a arătat că petentul a fost oprit regulamentar, nu a fost în măsură să prezinte actele, deoarece nu le avea asupra sa, iar apoi a fost testat cu aparatul etilotest.

Nu se confirmă astfel susținerile petentului, referitoare la oprirea sa abuzivă, desfășurată într-o manieră agresivă.

Actele premergătoare au confirmat caracterul regulamentar al opririi petentului în trafic, acțiunea fiind desfășurată cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, în temeiul planului de acțiune nr. 30402/29.01.2007 aprobat de comanda IPJ Sibiu, aspect ce reiese din rapoartele de eveniment întocmite de membrii echipajului poliției rutiere.

Deși petentul a solicitat depunerea acestui plan la dosar, împreună cu copia foii de parcurs cu care echipajul s-a deplasat pe ruta Sibiu - Mediaș în data de 29.01.2007, copia planurilor de muncă zilnică ale celor trei cadre SPR pentru 29.01.2007, evidența testărilor cu aparatul etilotest folosit în cazul său, Curtea apreciază că în mod corect organele de urmărire penală nu au dat curs acestei cereri, înscrisurile menționate nefiind necesare, în contextul actelor premergătoare efectuate și în condițiile în care petentul nu a contestat faptul că, în virtutea atribuțiilor de serviciu, făptuitorul avea dreptul de a proceda la oprirea sa în trafic.

De asemenea, anularea ulterioară a procesului verbal de contravenție de către instanța civilă nu semnifică, ab initio, faptul că a avut loc o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu.

Se constată astfel că actul constatator al contravenției a fost anulat ca urmare a nerespectării disp. art. 88 al. 4 din OUG 195/2002, care prevăd că stabilirea concentrației de alcool în aerul expirat se face de poliția rutieră cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.

Instanța a reținut că aparatul utilizat în cazul petentului este un mijloc tehnic certificat cu ajutorul căruia se dovedește prezența alcoolului în aerul expirat, nu a concentrației de alcool, însă acest din urmă aspect a fost considerat indispensabil pentru stabilirea corespunzătoare a sancțiunii, acesta fiind unul dintre motivele care a determinat anularea procesului verbal.

Sub un alt aspect, Curtea mai constată că, după sancționarea sa de către organele de poliție rutieră, petentul a susținut constant că nu a consumat alcool, deoarece boala de care suferă interzice categoric aceasta, însă a luat medicamente, care conțin alcool.

Martorul asistent audiat a arătat, în declarația dată imediat după oprirea petentului în trafic, că acesta a refuzat recoltarea probelor biologice(fila 6 dosar parchet), iar cu ocazia audierii în cauză a susținut că petentul a precizat că a consumat un pahar de vin(fila 66 dosar parchet).

Aspectele menționate se regăsesc și în rapoartele întocmite de ceilalți membri ai echipajului poliției rutiere, care și în declarațiile date în cauză au susținut împrejurarea că petentul a recunoscut consumul unui pahar de vin.

Nu pot fi reținute vicii procedurale ale declarațiilor martorilor audiați, cum a susținut petentul, aspectele invocate de acesta reprezentând simplele considerații personale ale acestuia raportat la realitatea celor declarate de martori.

Concluzionând, raportat la ansamblul actelor premergătoare efectuate, nu poate fi reținută în sarcina făptuitorului nici infracțiunea de fals intelectual, prev. de art.289 pen. respectiv de uz de fals, prev. de art. 291.pen. în ceea ce privește inserarea mențiunii: "recunosc fapta, am consumat un pahar de vin" în cuprinsul procesului verbal.

În acest sens, nu poate fi ignorată nici atitudinea petentului, care a semnat procesul verbal, a refuzat recoltarea probelor biologice și a achitat pe loc J din minimul amenzii.

De asemenea, nu poate fi ignorată nici contradicția ivită între susținerea sa, că a consumat medicamente ce conțin alcool(fila 6 dosar parchet) și aspectele reținute de instanța civilă, referitoare la împrejurarea că petentul nu cunoștea că medicamentele luate conțin alcool, lipsind astfel latura subiectivă a contravenției(fila 58 dosar parchet).

Toate aceste elemente converg spre concluzia că făptuitorul nu și-a depășit atribuțiile de serviciu și nu a consemnat aspecte nereale în cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției, ci împrejurări percepute prin propriile simțuri.

Astfel, soluția de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitor, pentru infracțiunile reclamate de petent, este legală și temeinică, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestora.

Constatând nefondate criticile petentului, în baza art. 278 ind. 1 al. 8 lit. a pr.pen. Curtea va respinge plângerea acestuia, iar în baza art. 192 al. 2.pr.pen. va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

De asemenea, în temeiul art. 193 al. 6.pr.pen. petentul va fi obligat să plătească intimatului A suma de 2380 lei, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate, constând în onorariu de avocat, justificat cu chitanța și factura de la filele 19-20.

Pentru aceste motive,

În numele legii

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției nr. 584/P/2008 din 15 decembrie 2008 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA menținută prin rezoluția nr. 47/II/2/2009 din 15 ianuarie 2009 procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA.

Obligă petentul să plătească suma de 160 lei în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate.

Obligă petentul la plata sumei de 2380 lei în favoarea intimatului A, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 19 martie 2009.

Președinte,

- - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored. VV 2 ex/18.05.2009

Președinte:Monica Farcaș
Judecători:Monica Farcaș

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 38/2009. Curtea de Apel Alba Iulia